Lifestyle
The Odyssey – un concept de travel premium ce îmbină gastronomia cu navigația în cele mai fascinante părți ale lumii
Published
3 ani agoon
FINEWISE, agenția de marketing și comunicare specializată pe segmentul de produse și servicii premium, anunță lansarea The Odyssey, un concept de travel & leisure exclusiv ce îmbină navigația, arta culinară și descoperirea culturilor locale, într-o serie de experiențe memorabile, ce se vor desfășura în Europa, oriunde există ape navigabile, gastronomie fină și locuri superbe ce merită explorate.
Prima destinație The Odyssey este Grecia. Conceptul le propune turiștilor explorarea memorabilă a Atenei și a Insulelor Saronice, într-o călătorie în care catamaranele vor pleca din portul Atena și vor opri, pe rând, în Hydra, Poros, Aegina. Aici, cei prezenți vor avea ocazia să descopere spiritul și produsele locale.
Fiecare eveniment The Odyssey va beneficia de implicarea unui chef premiat, care va curatoria elemente de gastronomie fină, locală. Prima călătorie îl va avea alături pe Chef Bogdan Alexandrescu, cunoscut drept Chef Dexter, cel care va coordona partea culinară a experienței grecești. Chef Dexter este câștigătorul distincției Best Hotel Chef România 2023, un profesionist talentat, apreciat pe scena gastronomică locală și internațională.

Chef Dexter va delecta oaspeții cu preparate rafinate și va selecta cele mai interesante elemente de pe insulele din tur. Călătorii vor avea ocazia să se bucure de unicitatea Greciei, descoperind experiențe autentice și trăind clipe memorabile. De la selectarea peștelui direct de la pescari într-o piață locală pitorească, la prânzuri în aer liber pe catamarane, fiecare moment devine o incursiune în inima culturii grecești. Cina pe plaja din Poros sub cerul înstelat, înconjurată de peisaje de neuitat, oferă o experiență culinară deosebită. Călătorii se vor bucura de celebrarea bogăției insulei Aegina cu degustări specială de fistic și vinuri locale, explorând aromele unice ale acestei regiuni. Fiecare zi va fi presărată cu surprize neașteptate, adăugând un plus de magie și profunzime călătoriei prin cultura Greciei.
Momentul apogeului în această călătorie culturală și culinară este o cină spectaculoasă, la patru mâini, organizată într-un restaurant grecesc renumit. Aici, participanții vor avea privilegiul de a experimenta rafinamentul și sofisticarea preparatelor mediteraneene locale, pregătite din cele mai proaspete ingrediente, rezultat al colaborării atent gestionate a chefului roman cu cheful rezident al restaurantului. Astfel, în spiritul grecesc, The Odyssey devine o întâlnire a doi titani ai gastronomiei, o odă, în sine, adusă călătoriei profesionale și culinare a fiecărui chef. Din întâlnirea acestor două lumi, va rezulta o experiență unică, memorabilă.
“Sunt fericit să mă alătur acestui proiect, să mă bucur la maximum de produsele locale grecești și să gătesc alături de un chef pe care îl admir și respect. Este întotdeauna o plăcere să creezi experiențe diferite pentru cei care apreciază gastronomia și care îmi permit să îi conduc în călătorii culinare memorabile.”, a declarat chef Dexter.

“The Odyssey este o călătorie a legendelor, în care noi, fondatorii, ne implicăm cu sufletul deschis, pentru a curatoria elementele remarcabile ale unor culturi vibrante. Inspirată de Odiseea și de geniul literar al lui Nikos Kazantzakis, prima experiența își propune să ilustreze pasiunea noastră pentru artă, bucătăria și apele azurii liniștite ale Greciei. Suntem fericiți să lansăm acest proiect și știm, încă de pe acum, că el reprezintă doar primul dintr-o serie amplă, în care vom descoperi apele și cultura Europei.”, a declarat Marilena Istrătescu, fondatoarea FINEWISE Agency și The Odyssey.

The Odyssey este un proiect realizat în colaborare cu Pikasea, agenția românească specializată în organizarea de experiențe pe ambarcațiuni de diferite mărimi, în mările și oceanele lumii.
“Vacanțele pe apă sunt total diferite de ceea ce turiștii experimentează în destinațiile convenționale, în care se cazează la hotel. În primul rând, întreaga experiență este învăluită într-un context de sărbătoare și entuziasm, pentru că fiecare moment, de la plecare, la întoarcere, reprezintă o oportunitate de descoperire de noi locuri, insule și golfuri cu priveliști superbe. Sunt întotdeauna entuziasmat să observ călători care ni se alătură pentru prima dată și care sunt fascinați de felul în care își pot personaliza experiența și de cât de profund și diferit ajung să cunoască destinațiile propuse. Prima ediție The Odyssey va fi, cu siguranță, o revelație pentru cei prezenți, pentru că va oferi o oportunitate memorabilă, în care libertatea, distracția și siguranță se contopesc.”, a declarat Marius Clain, fondator Pikasea.
Prețul expediției The Odyssey începe de la 1990 Euro / persoană și include întreaga experiență – acomodarea și călătoria pe catamaran, meniurile de mâncare și băuturi de pe ambarcațiuni și de pe insulele vizitate curatoriate de chef Bogdan Alexandrescu și nu în ultimul rând, cina la patru mâini, organizată în restaurantul din Atena. Cei interesați pot opta pentru una dintre cele două perioade, 25 – 29 mai sau 29 mai – 1 iunie.
Autor
You may like
-
11 Noiembrie – Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
-
CE MÂNCĂM ÎN POSTUL CRĂCIUNULUI
-
GALA EXCELENȚA ÎN BUSINESS 2026 – O CELEBRARE A PERFORMANȚEI, LEADERSHIPULUI ȘI PARTENERIATELOR CARE CONSTRUIESC VIITORUL ECONOMIEI ROMÂNEȘTI
-
Romsilva a fost partener la cea mai mare plantare simultană din lume, organizată de Act for Tomorrow
-
Congresul AMVAC 2026, unul dintre marile congrese ale medicinei veterinare europene
-
Acneea la adolescenți și adulți: specialiștii în dermatologie au discutat despre îngrijirea corectă a pielii la lansarea în România a brandului de dermocosmetice Tołpa
Beauty
Acneea la adolescenți și adulți: specialiștii în dermatologie au discutat despre îngrijirea corectă a pielii la lansarea în România a brandului de dermocosmetice Tołpa
Published
21 de ore agoon
11/11/2026
Brandul polonez de dermocosmetice Tołpa, recunoscut pentru expertiza în îngrijirea pielii sensibile și formulele dezvoltate pe baza cercetării științifice, și-a marcat lansarea în rețeaua de farmacii Dr. Max printr-un eveniment dedicat specialiștilor în dermatologie, jurnaliștilor și creatorilor de conținut din industria de beauty. Organizat pe 10 noiembrie, la Dr. Max Hyper din Mega Mall București, evenimentul a adus în prim-plan povestea brandului, ingredientele emblematice și gama Sebio, dezvoltată pentru nevoile tenului gras, predispus la acnee și imperfecțiuni.
Cu o istorie construită în jurul a peste 60 de ani de cercetare, Tołpa își are originile în activitatea profesorului polonez Stanisław Tołpa, pionier în studierea proprietăților biologice ale turbei. Cercetările sale, începute în anii 1960, au condus la dezvoltarea unui extract special, care a devenit ingredientul reprezentativ al brandului. Primele dermocosmetice Tołpa au apărut în 1994, marcând începutul unui portofoliu dedicat îngrijirii pielii, cu accent pe eficiență și toleranță cutanată.
Elementul distinctiv al produselor este Tołpa Peat Extract®, un extract de turbă obținut printr-un proces brevetat, bogat în compuși naturali, precum acizii humici și fulvici. Ingredientul este apreciat pentru proprietățile antioxidante și pentru capacitatea de a susține procesele naturale de regenerare și protecție ale pielii. În jurul acestuia, brandul a dezvoltat formule care combină ingrediente de origine naturală cu substanțe active utilizate în dermocosmetică, pentru a răspunde unor nevoi variate, de la deshidratare și sensibilitate cutanată până la imperfecțiuni, hiperpigmentare și semne de îmbătrânire.
Parte a portofoliului Bielenda Group, Tołpa propune o abordare a îngrijirii pielii în care eficiența produselor este completată de atenția acordată toleranței cutanate, un aspect important mai ales în cazul persoanelor cu ten sensibil sau reactiv.
Acneea, o afecțiune dermatologică a pielii care nu se limitează la adolescență
Una dintre cele mai frecvente afecțiuni dermatologice, acneea, este asociată adesea cu adolescența, însă poate persista sau poate apărea pentru prima dată și la vârsta adultă. Excesul de sebum, porii blocați, punctele negre și leziunile inflamatorii sunt doar câteva dintre manifestările sale, iar gestionarea acestora poate deveni mai dificilă atunci când pielea este sensibilă, deshidratată sau prezintă o barieră cutanată afectată.
Dincolo de tratamentul dermatologic, atunci când acesta este necesar, rutina zilnică de îngrijire are un rol important în menținerea echilibrului pielii. Curățarea adecvată, hidratarea și alegerea unor formule adaptate tipului de ten pot contribui la reducerea imperfecțiunilor și la prevenirea agravării disconfortului cutanat. Utilizarea excesivă a produselor exfoliante sau a formulelor agresive poate avea, în schimb, efecte nedorite asupra barierei naturale de protecție a pielii.

Pornind de la aceste nevoi, Tołpa a dezvoltat gama Dermo Face Sebio, care reunește produse destinate îngrijirii tenului mixt, gras, acneic sau predispus la imperfecțiuni, inclusiv atunci când acesta prezintă sensibilitate.
Gama cuprinde trei linii complementare, concepute pentru nevoi diferite ale pielii: Sebio, orientată către îngrijirea zilnică și prevenirea imperfecțiunilor, Sebio+, destinată pielii cu tendință acneică și nevoi specifice de îngrijire, și Sebio Max Effect, care propune o abordare mai intensă pentru imperfecțiunile persistente.
Printre ingredientele utilizate în produsele Sebio se numără extractul de turbă Tołpa®, complexele cu acțiune purificatoare și seboreglatoare, precum și enzime exfoliante, cum sunt papaina și bromelaina. Acestea contribuie la îndepărtarea delicată a celulelor moarte, curățarea porilor și diminuarea punctelor negre, fără a pune accent pe exfolierea mecanică agresivă.
Portofoliul include produse pentru curățare, exfoliere și îngrijire zilnică, cu formule dezvoltate pentru a ajuta la controlul excesului de sebum, la uniformizarea texturii pielii și la reducerea aspectului imperfecțiunilor. Un element important al gamei îl reprezintă echilibrul dintre eficiența ingredientelor active și respectarea nevoilor pielii sensibile.
Specialiștii în dermatologie, în dialog despre îngrijirea corectă a tenului acneic
Importanța unei rutine adaptate nevoilor pielii a reprezentat și tema centrală a discuției dintre medicii dermatologi dr. Georgiana Gheba și dr. Raluca Anghel, organizată în cadrul evenimentului de lansare.
Cei doi medici au abordat particularitățile acneei la adolescenți și adulți, cele mai frecvente greșeli de îngrijire, rolul barierei cutanate și importanța alegerii produselor dermatocosmetice potrivite. Discuția a evidențiat necesitatea unei abordări personalizate, precum și diferența dintre îngrijirea cosmetică zilnică și tratamentul dermatologic recomandat de medic.
Evenimentul a inclus și o prezentare a brandului susținută de un reprezentant Tołpa din Polonia, care a oferit invitaților informații despre cercetarea din spatele formulelor, proprietățile extractului de turbă și dezvoltarea portofoliului. Participanții au avut, de asemenea, ocazia să descopere produsele și texturile gamei Sebio, într-un cadru dedicat îngrijirii pielii și dialogului cu specialiștii.
Pe lângă gama Sebio, invitații au avut putut testa și Dermo Shots, o altă gamă din portofoliul Tołpa, dezvoltată pentru a răspunde unor nevoi specifice ale pielii prin formule concentrate și ingrediente active atent selecționate. Produsele Dermo Shots vizează mai multe direcții de îngrijire, de la hidratarea intensă și refacerea barierei cutanate până la reducerea aspectului ridurilor și susținerea regenerării pielii. Gama completează astfel portofoliul Tołpa cu soluții adaptate diferitelor preocupări ale consumatorilor, păstrând accentul brandului pe eficiență și îngrijirea pielii sensibile.
Prin prezența sa în exclusivitate în rețeaua Dr. Max, Tołpa aduce mai aproape de consumatorii din România un portofoliu amplu de dermocosmetice, construit în jurul nevoilor specifice ale pielii și al unei filosofii în care îngrijirea corectă începe cu înțelegerea acesteia.
Autor
Lifestyle
Cupper propune ritualul unei zile împlinite, de la Matcha Energy dimineața la Simply Relax seara
Published
3 zile agoon
09/11/2026
Două sortimente cu roluri diferite îi însoțesc pe iubitorii de ceai în momentele de început și final de zi.
Într-un program aglomerat, micile ritualuri pot aduce un moment de răgaz și ne pot ajuta să fim mai atenți la felul în care ne trăim ziua. O ceașcă pregătită dimineața poate marca începutul unui nou ritm, iar un moment de liniște seara ne poate oferi prilejul să lăsăm agitația deoparte. Pornind de la această idee, Cupper aduce împreună două sortimente într-un ritual care însoțește întreaga zi: Matcha Energy, pentru începuturile de dimineață și momentele în care ne dorim energie și concentrare, și Simply Relax, infuzia potrivită pentru încetinirea ritmului și relaxarea de la finalul zilei.
Dimineața, Cupper Matcha Energy te invită să îți setezi intențiile și să intri în ritmul zilei.
Seara, o ceașcă de Cupper Simply Relax poate deveni semnalul că este timpul să închei activitățile, să te reconectezi cu tine și să te bucuri de un moment în tihnă.
„Ritualul unei zile împlinite” pornește de la un principiu simplu: o zi bună nu înseamnă doar să bifezi tot ce ai pe listă, ci și să faci loc momentelor care îți susțin starea de bine. Cu Matcha Energy dimineața și Simply Relax seara, Cupper propune două pauze conștiente, adaptate ritmului fiecărei părți a zilei. Fie că marchează începutul unei dimineți active, fie că încheie ziua într-un ritm mai liniștit, ceaiul poate transforma un gest obișnuit într-un ritual personal.
Cupper te invită să-ți găsești propriul echilibru, de la prima ceașcă a zilei până la ultima.
Ceaiuri BIO create cu suflet și respect pentru oameni si natura
Toate ceaiurile Cupper sunt certificate bio și realizate din plante prove nite din surse sustenabile, fără arome artificiale sau coloranți, iar pliculețele de ambalare nu sunt albite cu clor, cum sunt majoritatea produselor de pe piață. Brandul britanic se remarcă prin angajamentul față de mediu – ambalaje reciclabile, certificate FSC și o filozofie clară: “Natural, Fair & Delicious”. Ceaiurile Cupper sunt disponibile pe www.nutrivita.ro și în supermarketuri, drogherii, farmacii și partenerii online.
Autor
Lifestyle
România a stabilit un nou record mondial: 2.512 de oameni au plantat arbori simultan la Pădurea Prieteniei
Published
3 zile agoon
09/11/2026
România a stabilit pe 7 noiembrie un nou record mondial GUINNESS WORLD RECORDS™ pentru cel mai mare număr de persoane care plantează arbori simultan. 2.512 de participanți au plantat în același timp 25.12 puieți de frasin, în comuna Poienarii Burchii, județul Prahova, prin proiectul Pădurea Prieteniei, organizat de Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România. Rezultatul a fost validat la fața locului de arbitrul GUINNESS WORLD RECORDS™, Richard Stenning.
Noul record depășește performanța de 2.055 de participanți, stabilită în India în iulie 2025. Pentru validarea tentativei din România, fiecare participant a trebuit să planteze corect un arbore, respectând procedura și regulile de sincronizare. La semnalul de start, mii de voluntari au început plantarea în parcela dedicată recordului, sub supravegherea echipelor desemnate.

De la record mondial la o nouă pădure
Pădurea Prieteniei a mobilizat în total peste 3.200 de voluntari din mai multe orașe, echipe din companii, organizații neguvernamentale, reprezentanți ai instituțiilor publice și membri ai comunității locale. Alături de aceștia s-au implicat studenți și profesori din 5 universități, precum și elevi și cadre didactice din 3 licee silvice. Peste 4.000 de persoane s-au înscris în doar două săptămâni de la lansarea apelului de participare.
O mobilizare susținută de peste 50 de companii
Organizarea evenimentului a reunit peste 50 de companii care au contribuit cu resurse, produse, servicii și echipe de voluntari. De la pregătirea terenului și transport până la unelte, echipamente și masa participanților, această colaborare a susținut desfășurarea unei acțiuni de plantare la scară mare.
HORNBACH, Fiskars și Autonom sunt partenerii principali ai Pădurii Prieteniei, contribuind la organizarea evenimentului și la susținerea efortului voluntarilor.
Acțiunea s-a bucurat de sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, care a asigurat puieții pentru plantare, precum și de colaborarea cu Primăria Poienarii Burchii.
Ziua a inclus și momente de relaxare. Voluntarii au avut la dispoziție unelte, mănuși, apă, gustări și o masă caldă, muzică, într-o sărbătoare a comunității care a făcut posibil noul record mondial.
„Astăzi, România are un nou record mondial, iar la Cărbunari începe să crească o pădure. În spatele acestui rezultat sunt luni de pregătire și mii de oameni care au ales să își petreacă sâmbăta plantând alături de noi. Fiecare a avut un rol în reușita de astăzi și le suntem recunoscători tuturor. Împreună cu Kaufland România, ne-am dorit ca Pădurea Prieteniei să arate cât de mulți oameni se pot mobiliza pentru mediu atunci când au un obiectiv comun. Recordul este o bucurie pe care o împărțim cu toți cei implicați, iar responsabilitatea noastră continuă prin grija pentru pădurea plantată”, a declarat Andrei Coșuleanu, președintele Asociației Act for Tomorrow.
„Să vezi peste 2.500 de voluntari reuniți pentru a planta o pădure este o bucurie și o confirmare a încrederii pe care o avem în puterea comunităților. Pentru Kaufland România, implicarea în Pădurea Prieteniei a însemnat să contribuim, alături de Act for Tomorrow, la crearea condițiilor în care această mobilizare să fie posibilă. Recordul mondial este o reușită de care ne bucurăm împreună cu voluntarii și partenerii. Angajamentul nostru pentru proiect continuă și după această zi, pentru că puieții plantați au nevoie de îngrijire pentru a deveni pădurea pe care ne-o dorim. Le mulțumim tuturor celor care au ales să ne fie alături și să contribuie.” – a declarant Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland Romania și Moldova.
Autor
11 Noiembrie – Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
CE MÂNCĂM ÎN POSTUL CRĂCIUNULUI
GALA EXCELENȚA ÎN BUSINESS 2026 – O CELEBRARE A PERFORMANȚEI, LEADERSHIPULUI ȘI PARTENERIATELOR CARE CONSTRUIESC VIITORUL ECONOMIEI ROMÂNEȘTI
Tanoshi aduce aromele Asiei în bucătăriile din România
Nestlé România și Junior Achievement România au organizat a opta ediție a proiectului „Succesul tău profesional”
De la o clinică la un brand cunoscut în medicina estetică! Swiss Clinics a sărbătorit 11 ani de poveste cu vedete, caviar și șampanie, la Skyline by Swiss
ȘTEFAN GHEORGHE – DE LA MANAGER LA CEO | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL DAMEH
DR. ELENA CRISTINA MITROFAN – TUSEA ASCUNDE PROBLEME GRAVE | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL
RALUCA PARASCHIV – MAKE-UP SAU MASCA? | DINCOLO DE FRUMUSETE PODCAST BY DR. PASCAL DAMEH
Trending
-
Evenimente21 de ore agoCongresul AMVAC 2026, unul dintre marile congrese ale medicinei veterinare europene
-
News19 ore agoGALA EXCELENȚA ÎN BUSINESS 2026 – O CELEBRARE A PERFORMANȚEI, LEADERSHIPULUI ȘI PARTENERIATELOR CARE CONSTRUIESC VIITORUL ECONOMIEI ROMÂNEȘTI
-
Evenimente2 zile ago„Spărgătorul de Nuci” pornește într-un turneu național de poveste: magia baletului clasic ajunge în 21 de orașe din România
-
Evenimente21 de ore agoRomsilva a fost partener la cea mai mare plantare simultană din lume, organizată de Act for Tomorrow
-
Actualitate19 ore agoCE MÂNCĂM ÎN POSTUL CRĂCIUNULUI
-
Beauty21 de ore agoAcneea la adolescenți și adulți: specialiștii în dermatologie au discutat despre îngrijirea corectă a pielii la lansarea în România a brandului de dermocosmetice Tołpa
-
Actualitate17 ore ago11 Noiembrie – Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
