Evenimente
Romsilva a fost partener la cea mai mare plantare simultană din lume, organizată de Act for Tomorrow
Published
21 de ore agoon
Peste 2.500 de puieți forestieri au fost plantați simultan sâmbătă, 7 noiembrie, pe un șantier de împăduriri din comuna Poienarii Burchii din județul Prahova, într-o acțiune organizată de Act for Tomorrow, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și numeroase companii private, fiind astfel depășit vechiul record mondial.
La eveniment au participat ministrul Mediului, Natalia Intotero, ministrul Apărării, Radu Oprea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Alexandru Ghigiu, directorul general al Romsilva, Jean Vișan, directorul Direcției Regenerare – Dezvoltare, Eleodor Olavi Nițescu, directorii direcțiilor silvice Prahova și Buzău, Dragoș Ciomag și Ciprian Silvestru, autorități locale, liderul Federației Sindicatelor din Silvicultură ”Silva”, Silviu Geană, mii de voluntari, între care și zeci de silvicultori ai Romsilva.
În calitate de partener al evenimentului ”Pădurea Prieteniei”, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a asigurat peste 35.000 de puieți forestieri și asistența tehnică.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva susține în fiecare an implicarea voluntarilor în acțiuni de împăduriri, prin asigurarea a sute de mii de puieți forestieri și asistența tehnică de specialitate.
Autor
You may like
Evenimente
Congresul AMVAC 2026, unul dintre marile congrese ale medicinei veterinare europene
Published
21 de ore agoon
11/11/2026
Cea de-a XVIII-a ediție a Congresului AMVAC a adus la Sinaia, între 5 și 7 noiembrie 2026, medici veterinari, studenți, cadre didactice, lectori și reprezentanți ai companiilor de profil din România și din străinătate. Timp de trei zile, programul științific și întâlnirile dintre colegi au transformat Casino Sinaia într-un loc de dialog pentru comunitatea veterinară.

Deschiderea congresului a avut și un moment artistic aparte: maestrul Horia Mihail a susținut un recital de pian la lumina lumânărilor, în sala de teatru a Casino Sinaia, în fața a peste 450 de medici veterinari. Pianistul a primit o diplomă de onoare din partea primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea.
Amploarea ediției este reflectată de cifrele comunicate de organizatori: 1.135 de participanți înscriși la congres, 12 lectori și 82 de prezentări, desfășurate în patru săli. Expoziția a reunit 42 de standuri și 55 de companii, reprezentate de aproximativ 300 de persoane. La organizare au contribuit 24 de voluntari și 44 de membri ai echipelor responsabile de sunet, lumini, fotografie, video, standuri, recepție și IT.

Petrecerea congresului a prelungit atmosfera de întâlnire dintre colegi timp de șase ore. Dinu Maxer a prezentat seara, iar Ionuț Galani, Mircea Cazan și formația Azur, alături de Nelu Vlad, au urcat pe scenă. La petrecere au fost peste 1.000 de participanți, iar programul artistic și tehnic a implicat 38 de persoane.
După această ediție, AMVAC își îndreaptă atenția către evenimentele din 2027. Prima reîntâlnire anunțată este „Primăvara Veterinară 2027”, cu teme de interes pentru comunitatea medicală veterinară.
Autor
Evenimente
„Spărgătorul de Nuci” pornește într-un turneu național de poveste: magia baletului clasic ajunge în 21 de orașe din România
Published
2 zile agoon
10/11/2026
Unul dintre cele mai îndrăgite spectacole de balet din lume, „Spărgătorul de Nuci”, pornește într-un amplu turneu național, care va aduce spiritul sărbătorilor de iarnă în 21 de orașe din România. În perioada 15 noiembrie – 7 decembrie 2026, publicul este invitat să descopere universul fascinant al baletului clasic, într-o producție susținută de prestigioasa companie Classico Internazionale Napoli, având-o ca invitată specială pe renumita prim-balerină Oksana Bondareva.
Cu muzica inconfundabilă a compozitorului Piotr Ilici Ceaikovski și inspirat din povestea scriitorului E.T.A. Hoffmann, „Spărgătorul de Nuci” rămâne una dintre cele mai frumoase creații ale repertoriului clasic, un spectacol care traversează generațiile și continuă să cucerească publicul prin frumusețea muzicii, expresivitatea dansului și forța poveștii.
Aventura Clarei, fetița care primește în dar un spărgător de nuci în ajunul Crăciunului, se transformă într-o călătorie extraordinară, în care jucăriile prind viață, personajele fantastice devin reale, iar imaginația deschide porțile unor tărâmuri fermecate. De la confruntarea cu Regele Șoarecilor până la strălucitorul Regat al Dulciurilor, fiecare moment al poveștii vorbește despre curaj, prietenie, descoperire și puterea de a crede în magie.
O experiență artistică pentru toate generațiile
Dincolo de frumusețea baletului clasic, „Spărgătorul de Nuci” este o invitație la bucuria de a trăi împreună o experiență culturală memorabilă. Într-o perioadă în care ritmul vieții cotidiene lasă tot mai puțin loc momentelor petrecute în familie, spectacolul oferă ocazia de a pune pe pauză agitația zilnică și de a redescoperi emoția unei povești spuse prin muzică și dans.
Decorurile spectaculoase, costumele elaborate și coregrafiile expresive creează o atmosferă de basm, în care eleganța baletului se împletește cu farmecul sărbătorilor de iarnă. Pentru copii, reprezentația poate deveni prima întâlnire cu universul baletului și al muzicii clasice, în timp ce adulții au ocazia să redescopere o poveste emblematică, asociată cu nostalgia copilăriei și bucuria Crăciunului.
„Ne dorim ca acest turneu să aducă mai mult decât un spectacol pe scenă: ne dorim să oferim familiilor o experiență de care să-și amintească cu drag, un moment de emoție, frumusețe și apropiere. „Spărgătorul de Nuci” are darul de a-i cuceri atât pe cei mici, care descoperă pentru prima dată magia baletului, cât și pe adulții care cunosc deja povestea și îi redescoperă farmecul de fiecare dată. Prin acest turneu național, ne propunem să aducem arta mai aproape de publicul din întreaga țară și să transformăm o seară de spectacol într-o amintire prețioasă, împărtășită cu cei dragi.”, declară Elena Vasile, organizatoarea turneului.
Oksana Bondareva, invitată specială a turneului
Unul dintre punctele de atracție ale producției este prezența prim-balerinei Oksana Bondareva, apreciată pe plan internațional pentru tehnica sa remarcabilă, eleganța mișcărilor și expresivitatea interpretării. Experiența sa scenică și capacitatea de a transmite emoție prin dans adaugă un plus de valoare artistică reprezentațiilor din cadrul turneului.
Alături de compania Classico Internazionale Napoli, aceasta va contribui la conturarea unei experiențe în care tradiția baletului clasic întâlnește spectacolul vizual și sensibilitatea unei povești care continuă să inspire publicul din întreaga lume.
Turneul „Spărgătorul de Nuci” își propune să ofere publicului din marile orașe și din centrele culturale ale țării acces la un spectacol emblematic al repertoriului internațional, într-un moment al anului în care muzica, arta și emoția capătă o semnificație aparte.
Programul turneului național „Spărgătorul de Nuci” – 2026
- 15 noiembrie – Satu Mare, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 16 noiembrie – Dej, Centrul de Artă
- 17 noiembrie – Zalău, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 18 noiembrie – Oradea, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 19 noiembrie – Deva, Centrul Cultural „Drăgan Muntean”
- 20 noiembrie – Miercurea Ciuc, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 21 noiembrie – Târgu Mureș, Centrul Cultural „Mihai Eminescu”
- 22 noiembrie – Sibiu, Centrul Cultural „Ion Besoiu”
- 23 noiembrie – Bistrița, Centrul Cultural Bistrița
- 24 noiembrie – Alba Iulia, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 26 noiembrie – Pitești, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 27 noiembrie – Drobeta-Turnu Severin, Palatul Culturii „Teodor Costescu”
- 28 noiembrie – Câmpina, Casa de Cultură „Geo Bogza”
- 29 noiembrie – Ploiești, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 30 noiembrie – Vaslui, Centrul Cultural Multifuncțional „Dimitrie Cantemir”
- 2 decembrie – Cluj-Napoca, Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”
- 3 decembrie – Bacău, Teatrul de Vară „Radu Beligan”
- 4 decembrie – Botoșani, Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga”
- 5 decembrie – Iași, Casa de Cultură a Studenților
- 6 decembrie – Constanța, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 7 decembrie – Galați, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”
Biletele sunt disponibile pe ticketstore.ro și la casele de bilete ale sălilor de spectacole.
În această iarnă, „Spărgătorul de Nuci” invită publicul să redescopere farmecul unei povești fără vârstă și să se bucure de o întâlnire cu baletul clasic, într-o atmosferă în care emoția, muzica și magia Crăciunului se întâlnesc pe aceeași scenă.
Parteneri media: e-femeia.ro, Revista Famost, prwave.ro, cityfemme.ro, ultima-ora.ro, tribunaconsumatorilor.ro, presadeazi.ro, helloconstanta.ro, lumeamuzicii.ro, evenimentegratuite.ro, Native Advertising, stirilemoldovei.ro, stirileolteniei.ro, transilvaniaon.ro, stiricj.ro, stiritimis.ro, stiricluj-napoca.ro.
Autor
Evenimente
re:TRAVEL FORUM 2026: peste 80% dintre agențiile Unite for Travel folosesc AI sau își automatizează activitatea. Verificarea și personalizarea rămân în mâinile consultanților
Published
2 zile agoon
10/11/2026
Pe 12 noiembrie, de la ora 12:00, la Universitatea Româno-Americană din București, profesioniști din turism și specialiști în tehnologie, comportamentul consumatorului, psihologie și antropologie discută despre noile așteptări ale călătorilor și viitorul agențiilor de turism.
Organizată de Unite for Travel, alianța profesioniștilor din turism care reunește 40 de agenții partenere, prima ediție a re:TRAVEL FORUM 2026, cu tema „Rethinking the Future of Travel Consulting”, își propune să exploreze modul în care tehnologia și comportamentele călătorilor transformă profesia de consultant în turism. Conversația pornește de la datele și observațiile agențiilor despre utilizarea inteligenței artificiale de către turiști, integrarea instrumentelor digitale în activitatea lor și evoluția preferințelor de consum și a bugetelor de călătorie.
Aceste teme vor fi analizate împreună cu specialiști din tehnologie, marketing, antreprenoriat, educație, psihologie și antropologie, printre care se numără Florina Onețiu, Cristian China-Birta, Ciprian Stancu, conf. univ. dr. Ioana Patrichi, Claudia Stan, Tamara Ulmean și Oana Vasiliu. Universitatea Româno-Americană este partenerul educațional al evenimentului.
Discuțiile vor porni de la câteva premise clare: călătorii au la îndemână tot mai multe informații și instrumente pentru a-și organiza singuri vacanțele, dar se confruntă și cu tarife mai mari, schimbări ale rutelor aeriene și alegeri mai complexe, mai ales pentru destinațiile îndepărtate. Cum se schimbă, în acest context, așteptările lor de la o agenție? Ce valoare aduce consultantul și cum poate folosi tehnologia pentru a răspunde mai rapid, păstrând atenția acordată fiecărui client și siguranței călătoriei? Aceste întrebări vor ghida discuțiile despre experiență, încredere și capacitatea de a găsi soluții atunci când planurile se schimbă.
Aproape unul din trei turiști vine cu un itinerar schițat cu AI
Tot mai mulți români folosesc instrumente de inteligență artificială pentru a explora destinații și a-și contura vacanțele, potrivit observațiilor agențiilor din Unite for Travel. Mianda Travel, inițiator al proiectului, estimează că aproximativ 30% dintre clienții săi vin cu un itinerar schițat cu AI, care devine o bază de lucru pentru rafinarea traseului, alegerea serviciilor și organizarea călătoriei.
Observații similare vin și de la alte agenții din comunitate. Oombla Travel și Free Spirit Travel remarcă faptul că turiștii încep să își construiască singuri itinerarele, iar reprezentanții HH Travel & Events confirmă că întâlnesc frecvent clienți care au deja destinația, hotelul sau traseul ales pe baza documentării prealabile, cu instrumente de inteligență artificială.
Tendința se regăsește și în cercetările de consum. Potrivit rezultatelor comunicate de Visa în 2026, 64% dintre românii care călătoresc folosesc instrumente AI pentru planificarea vacanțelor. În paralel, cercetarea realizată de STEM/MARK pentru Kiwi.com și publicată în ianuarie 2026, arată că 53,8% dintre respondenții români ar folosi AI pentru căutare, dar ar face rezervarea finală singuri, iar 10,2% ar delega probabil integral planificarea și rezervarea.
Conform estimărilor transmise de agențiile din Unite for Travel, pregătirea inițială a clienților poate scurta etapa de prevânzare cu până la 50%. Călătorii participă, astfel, mai activ la construirea experienței, iar discuția cu agenția poate începe de la opțiuni concrete.
Profesioniștii din turism subliniază, însă, că, pentru traseele complexe, documentarea trebuie completată cu verificări privind condițiile de intrare și de tranzit, legăturile dintre zboruri, zilele de operare ale curselor interne, timpul necesar transferurilor și alternativele disponibile dacă programul se modifică.
De la zboruri interne la obiective închise: toate agențiile din cadrul Unite for Travel au primit cel puțin o solicitare de ajutor pentru vacanțe planificate cu AI
O succesiune de destinații poate părea firească pe hartă, dar fiecare etapă depinde de orare, disponibilitate și condiții locale. Potrivit informațiilor centralizate de Unite for Travel, toate agențiile partenere s-au confruntat cu turiști care le-au cerut ajutorul în contextul vacanțelor planificate cu AI. Exemplele lor arată cum intervenția consultantului poate transforma un itinerar aparent complet într-un traseu realizabil.
Oombla Travel relatează cazul unui itinerar care propunea vizitarea Taj Mahal într-o vineri, zi în care monumentul este închis pentru vizitele turistice obișnuite. HH Travel & Events semnalează conexiuni de zbor nerealiste, distanțe greu de parcurs într-o singură zi și informații incomplete despre vize sau costurile unei călătorii.
Free Spirit Travel oferă exemplul unui traseu în Argentina care nu ținea cont de zilele fixe de operare ale zborurilor interne. Consultanții agenției au regândit programul pentru a corela etapele călătoriei cu legăturile aeriene disponibile și a evita escalele suplimentare.
Agenția a întâlnit și o rezervare făcută pe o platformă online care presupunea ieșirea din zona de tranzit și efectuarea unui nou check-in într-o țară pentru care pasagerul avea nevoie de viză. Alina Deak, cofondatoare Free Spirit Travel, trage un semnal de alarmă, evidențiind că verificarea întregului traseu, inclusiv a escalelor, este extrem de importantă chiar și pentru o călătorie care pare simplă la momentul cumpărării biletului.
Expertiza, capacitatea de a identifica alternative și relațiile cu furnizorii contează și atunci când apar situații neprevăzute. Mianda Travel descrie intervenția pentru un grup de șapte persoane care avea nevoie să se întoarcă acasă în timpul crizei din Golf.
„Au ajuns la noi clienți care nu aveau biletele emise prin agenția noastră și care găseau variante de întoarcere cu 2.000–2.500 de euro pe persoană, utilizând diverse instrumente de căutare online. Consultanții noștri au analizat plecări din mai multe orașe apropiate și au combinat rutele astfel încât am reușit să ajungem la un cost de aproximativ 700 de euro de persoană. Pentru un grup de șapte persoane, intervenția a făcut o diferență importantă nu doar în bugetul de zbor, care a fost semnificativ mai mic, dar și în bugetul general, întrucât fiecare zi în destinație presupunea și costuri de cazare, masă și alte cheltuieli suplimentare. A fost o ușurare și pentru ei să venim cu astfel de soluții, iar noi ne-am bucurat că am reușit să îi aducem în siguranță acasă”, precizează Raluca Tăculescu, fondatoarea Mianda Travel și inițiatoarea proiectului Unite for Travel.

Personalizarea începe cu înțelegerea călătorului
Dincolo de logistică și siguranță, alegerea unei vacanțe presupune înțelegerea preferințelor fiecărui client. O destinație descoperită într-o reclamă, într-o emisiune sau pe rețelele sociale trebuie evaluată și în funcție de timpul disponibil, buget, ritmul dorit și activitățile care îi aduc satisfacție călătorului.
Free Spirit Travel observă că turiștii sunt mai curioși și mai interesați de locuri mai puțin populare, dar ajung uneori la agenție cu propuneri care nu corespund bugetelor sau stilului lor de vacanță. În aceste situații, consultanța presupune filtrarea informațiilor și identificarea unor alternative potrivite.
„Două persoane pot alege aceeași destinație și pot avea nevoie de călătorii complet diferite. Una își dorește un program intens, cu multe opriri, iar alta are nevoie de timp pentru explorare și relaxare. AI poate propune un traseu, dar personalizarea începe atunci când înțelegem cine este clientul, ce îl interesează și ce așteaptă de la vacanță. Pe această bază, alegem zborurile, hotelurile, activitățile și ritmul călătoriei. Uneori, cea mai valoroasă recomandare este chiar o destinație diferită de cea de la care a pornit discuția”, explică Alina Deak, cofondatoare Free Spirit Travel.
Peste 80% dintre agențiile Unite for Travel folosesc AI sau sunt în proces de automatizare
Inteligența artificială este deja un instrument valoros în activitatea agențiilor, mai ales atunci când este folosită de consultanți care cunosc destinațiile și particularitățile organizării unei călătorii. Peste 80% dintre agențiile partenere Unite for Travel declară că folosesc deja AI în activitatea zilnică sau că sunt în proces de automatizare.
Instrumentele digitale sprijină pregătirea ofertelor, compararea variantelor și simplificarea sarcinilor repetitive. În exemplele raportate de Free Spirit Travel și Oombla Travel, pregătirea unor oferte care anterior necesitau aproximativ două–trei ore poate fi realizată acum în 15–30 de minute, în funcție de complexitate.
„Folosim AI pentru că turiștii așteaptă răspunsuri rapide și propuneri bine adaptate, iar tehnologia ne ajută să explorăm mai eficient diferite scenarii. Pentru programe precum Japan by Myself, folosim un instrument care simplifică generarea ofertei și ne permite să lucrăm mai rapid pe structura călătoriei. Consultantul concepe itinerarul, iar softul generează oferta pe baza informațiilor introduse de acesta. Cunoașterea destinației și colaborarea cu partenerii locali rămân esențiale pentru acuratețea propunerii și pentru sprijinul oferit pe parcurs”, completează Alina Deak.

Astfel de experiențe deschid și alte subiecte pentru re:TRAVEL FORUM 2026: selectarea instrumentelor potrivite, măsurarea beneficiilor automatizării și dezvoltarea competențelor necesare pentru utilizarea lor. Free Spirit Travel susține schimbul de experiență între agenții, parteneriatele și cursurile specializate, iar Oombla Travel subliniază importanța unei colaborări mai strânse între mediul universitar și companii.
Bugete de călătorie mai mari cu 15–20% și un interes crescut pentru experiențe
Românii au cheltuit aproximativ 6,67 miliarde de euro pentru călătorii în străinătate între ianuarie și august 2026, cu peste 400 de milioane de euro mai mult decât în aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor provizorii ale BNR, preluate în analize economice publicate în octombrie. Indicatorul acoperă cheltuielile asociate călătoriilor din balanța de plăți, nu exclusiv pachetele cumpărate prin agenții.
La nivelul clientelei proprii, pentru intervalul ianuarie–octombrie 2026, agențiile din Unite for Travel observă o creștere medie de 15–20% a bugetelor de călătorie, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, cu diferențe în funcție de destinație și de serviciile alese. Evoluția reflectă și majorările tarifelor furnizorilor de transport și cazare. Agențiile semnalează și efectele costurilor carburanților și ale perturbărilor din Orientul Mijlociu asupra capacității de zbor și a tarifelor pentru unele destinații îndepărtate.
În același timp, călătorii sunt mai atenți la ceea ce primesc în raport cu bugetul alocat. Crește interesul pentru circuite personalizate, activități culturale și gastronomice, evenimente și hoteluri cu concepte inedite. Transferurile private, ghizii locali și șoferii personali sunt solicitate pentru a face experiența mai confortabilă și mai ușor de parcurs.
„În cazul Free Spirit Travel, bugetul mediu a crescut cu 10–15%, iar durata călătoriilor cu aproximativ 10%; pentru destinațiile complexe, creșterea duratei ajunge la 15%. Observăm clienți mai curioși, care vor să descopere mai mult și sunt atenți la serviciile incluse. Planificarea din timp ne permite să corelăm mai bine aceste așteptări cu bugetul și cu variantele disponibile. Last-minute rămâne o opțiune pentru cei flexibili, dar o destinație precisă sau un traseu complex beneficiază de o pregătire în avans”, explică Alina Deak.
Potrivit observațiilor agențiilor, vacanțele clasice rămân, în general, la șapte nopți, în timp ce, pentru destinațiile exotice și circuitele personalizate, clienții preferă 10–14 nopți. Vacanțele de vară sunt rezervate frecvent cu 4–6 luni înainte, iar cele exotice cu 6–9 luni înainte. Există și cereri apropiate de data plecării, mai ales din partea turiștilor flexibili, ceea ce menține nevoia de răspunsuri rapide și de acces la alternative.
Personalizarea se extinde și dincolo de segmentul premium. Un sejur clasic poate include experiențe locale și activități adaptate intereselor clientului, iar alegerea destinației este influențată tot mai des de ceea ce turistul își dorește să descopere și să trăiască acolo.
re:TRAVEL FORUM 2026: de la observațiile pieței la prioritățile profesiei
Prima parte a re:TRAVEL FORUM 2026, „The Future Consumer & Traveler”, va explora motivațiile călătorilor, felul în care aleg o vacanță și experiențele pe care le consideră valoroase, împreună cu Florina Onețiu, Ciprian Stancu, Cristian China-Birta, Claudia Stan și conf. univ. dr. Ioana Patrichi, cu intervenții din psihologie și antropologie susținute de Tamara Ulmean și Oana Vasiliu. Discuția va urmări modul în care tehnologia, comunicarea și motivațiile personale influențează așteptările călătorilor.
În partea a doua, „The Future of Travel Consulting”, întrebarea devine una de business: pentru ce va fi dispus clientul să plătească atunci când informația este la un click distanță? Experiențele din călătorii personalizate, prin Japan by Myself, ticketing, prin Mianda Travel, gestionarea situațiilor de criză cu Globe 365 Cristi Pitulice, și MICE și incoming, cu Romulus Crăciun, modele de tehnologie cu Oombla Travel și Let’s Go Travel, vor alimenta conversația despre ce poate fi automatizat și unde experiența, relațiile și judecata consultantului aduc valoare.
Programul re:TRAVEL FORUM 2026 se va încheia cu sesiunea „What Comes Next?”, în care participanții vor identifica ce trebuie să înțeleagă mai bine despre client, ce competențe trebuie să dezvolte în următorii trei ani și ce practici trebuie să schimbe.
Ideile colectate vor contribui la documentul de lucru re:TRAVEL DRAFT 01 / 2026, care va reuni prioritățile și direcțiile de acțiune formulate în cadrul forumului și va oferi un punct de plecare pentru continuarea dialogului în comunitate și generarea unor inițiative mai ample.
Prin re:TRAVEL FORUM, Unite for Travel își propune să creeze un cadru de colaborare în care profesioniștii din turism să poată învăța unii de la alții, să testeze idei, să identifice soluții și să contribuie împreună la dezvoltarea unei industrii mai bine pregătite pentru schimbările care urmează.
re:TRAVEL FORUM 2026 are loc pe 12 noiembrie, de la ora 12:00, la Universitatea Româno-Americană din București. Evenimentul se adresează profesioniștilor din turism, iar accesul se face pe bază de înscriere prealabilă, pe site-ul: https://unitefortravel.com/events/.
Autor
11 Noiembrie – Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
CE MÂNCĂM ÎN POSTUL CRĂCIUNULUI
GALA EXCELENȚA ÎN BUSINESS 2026 – O CELEBRARE A PERFORMANȚEI, LEADERSHIPULUI ȘI PARTENERIATELOR CARE CONSTRUIESC VIITORUL ECONOMIEI ROMÂNEȘTI
Tanoshi aduce aromele Asiei în bucătăriile din România
Nestlé România și Junior Achievement România au organizat a opta ediție a proiectului „Succesul tău profesional”
De la o clinică la un brand cunoscut în medicina estetică! Swiss Clinics a sărbătorit 11 ani de poveste cu vedete, caviar și șampanie, la Skyline by Swiss
ȘTEFAN GHEORGHE – DE LA MANAGER LA CEO | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL DAMEH
DR. ELENA CRISTINA MITROFAN – TUSEA ASCUNDE PROBLEME GRAVE | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL
RALUCA PARASCHIV – MAKE-UP SAU MASCA? | DINCOLO DE FRUMUSETE PODCAST BY DR. PASCAL DAMEH
Trending
-
Evenimente21 de ore agoCongresul AMVAC 2026, unul dintre marile congrese ale medicinei veterinare europene
-
News19 ore agoGALA EXCELENȚA ÎN BUSINESS 2026 – O CELEBRARE A PERFORMANȚEI, LEADERSHIPULUI ȘI PARTENERIATELOR CARE CONSTRUIESC VIITORUL ECONOMIEI ROMÂNEȘTI
-
Evenimente2 zile ago„Spărgătorul de Nuci” pornește într-un turneu național de poveste: magia baletului clasic ajunge în 21 de orașe din România
-
Actualitate19 ore agoCE MÂNCĂM ÎN POSTUL CRĂCIUNULUI
-
Beauty21 de ore agoAcneea la adolescenți și adulți: specialiștii în dermatologie au discutat despre îngrijirea corectă a pielii la lansarea în România a brandului de dermocosmetice Tołpa
-
Actualitate17 ore ago11 Noiembrie – Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
