Beauty
Acneea la adolescenți și adulți: specialiștii în dermatologie au discutat despre îngrijirea corectă a pielii la lansarea în România a brandului de dermocosmetice Tołpa
Published
21 de ore agoon
Brandul polonez de dermocosmetice Tołpa, recunoscut pentru expertiza în îngrijirea pielii sensibile și formulele dezvoltate pe baza cercetării științifice, și-a marcat lansarea în rețeaua de farmacii Dr. Max printr-un eveniment dedicat specialiștilor în dermatologie, jurnaliștilor și creatorilor de conținut din industria de beauty. Organizat pe 10 noiembrie, la Dr. Max Hyper din Mega Mall București, evenimentul a adus în prim-plan povestea brandului, ingredientele emblematice și gama Sebio, dezvoltată pentru nevoile tenului gras, predispus la acnee și imperfecțiuni.
Cu o istorie construită în jurul a peste 60 de ani de cercetare, Tołpa își are originile în activitatea profesorului polonez Stanisław Tołpa, pionier în studierea proprietăților biologice ale turbei. Cercetările sale, începute în anii 1960, au condus la dezvoltarea unui extract special, care a devenit ingredientul reprezentativ al brandului. Primele dermocosmetice Tołpa au apărut în 1994, marcând începutul unui portofoliu dedicat îngrijirii pielii, cu accent pe eficiență și toleranță cutanată.
Elementul distinctiv al produselor este Tołpa Peat Extract®, un extract de turbă obținut printr-un proces brevetat, bogat în compuși naturali, precum acizii humici și fulvici. Ingredientul este apreciat pentru proprietățile antioxidante și pentru capacitatea de a susține procesele naturale de regenerare și protecție ale pielii. În jurul acestuia, brandul a dezvoltat formule care combină ingrediente de origine naturală cu substanțe active utilizate în dermocosmetică, pentru a răspunde unor nevoi variate, de la deshidratare și sensibilitate cutanată până la imperfecțiuni, hiperpigmentare și semne de îmbătrânire.
Parte a portofoliului Bielenda Group, Tołpa propune o abordare a îngrijirii pielii în care eficiența produselor este completată de atenția acordată toleranței cutanate, un aspect important mai ales în cazul persoanelor cu ten sensibil sau reactiv.
Acneea, o afecțiune dermatologică a pielii care nu se limitează la adolescență
Una dintre cele mai frecvente afecțiuni dermatologice, acneea, este asociată adesea cu adolescența, însă poate persista sau poate apărea pentru prima dată și la vârsta adultă. Excesul de sebum, porii blocați, punctele negre și leziunile inflamatorii sunt doar câteva dintre manifestările sale, iar gestionarea acestora poate deveni mai dificilă atunci când pielea este sensibilă, deshidratată sau prezintă o barieră cutanată afectată.
Dincolo de tratamentul dermatologic, atunci când acesta este necesar, rutina zilnică de îngrijire are un rol important în menținerea echilibrului pielii. Curățarea adecvată, hidratarea și alegerea unor formule adaptate tipului de ten pot contribui la reducerea imperfecțiunilor și la prevenirea agravării disconfortului cutanat. Utilizarea excesivă a produselor exfoliante sau a formulelor agresive poate avea, în schimb, efecte nedorite asupra barierei naturale de protecție a pielii.

Pornind de la aceste nevoi, Tołpa a dezvoltat gama Dermo Face Sebio, care reunește produse destinate îngrijirii tenului mixt, gras, acneic sau predispus la imperfecțiuni, inclusiv atunci când acesta prezintă sensibilitate.
Gama cuprinde trei linii complementare, concepute pentru nevoi diferite ale pielii: Sebio, orientată către îngrijirea zilnică și prevenirea imperfecțiunilor, Sebio+, destinată pielii cu tendință acneică și nevoi specifice de îngrijire, și Sebio Max Effect, care propune o abordare mai intensă pentru imperfecțiunile persistente.
Printre ingredientele utilizate în produsele Sebio se numără extractul de turbă Tołpa®, complexele cu acțiune purificatoare și seboreglatoare, precum și enzime exfoliante, cum sunt papaina și bromelaina. Acestea contribuie la îndepărtarea delicată a celulelor moarte, curățarea porilor și diminuarea punctelor negre, fără a pune accent pe exfolierea mecanică agresivă.
Portofoliul include produse pentru curățare, exfoliere și îngrijire zilnică, cu formule dezvoltate pentru a ajuta la controlul excesului de sebum, la uniformizarea texturii pielii și la reducerea aspectului imperfecțiunilor. Un element important al gamei îl reprezintă echilibrul dintre eficiența ingredientelor active și respectarea nevoilor pielii sensibile.
Specialiștii în dermatologie, în dialog despre îngrijirea corectă a tenului acneic
Importanța unei rutine adaptate nevoilor pielii a reprezentat și tema centrală a discuției dintre medicii dermatologi dr. Georgiana Gheba și dr. Raluca Anghel, organizată în cadrul evenimentului de lansare.
Cei doi medici au abordat particularitățile acneei la adolescenți și adulți, cele mai frecvente greșeli de îngrijire, rolul barierei cutanate și importanța alegerii produselor dermatocosmetice potrivite. Discuția a evidențiat necesitatea unei abordări personalizate, precum și diferența dintre îngrijirea cosmetică zilnică și tratamentul dermatologic recomandat de medic.
Evenimentul a inclus și o prezentare a brandului susținută de un reprezentant Tołpa din Polonia, care a oferit invitaților informații despre cercetarea din spatele formulelor, proprietățile extractului de turbă și dezvoltarea portofoliului. Participanții au avut, de asemenea, ocazia să descopere produsele și texturile gamei Sebio, într-un cadru dedicat îngrijirii pielii și dialogului cu specialiștii.
Pe lângă gama Sebio, invitații au avut putut testa și Dermo Shots, o altă gamă din portofoliul Tołpa, dezvoltată pentru a răspunde unor nevoi specifice ale pielii prin formule concentrate și ingrediente active atent selecționate. Produsele Dermo Shots vizează mai multe direcții de îngrijire, de la hidratarea intensă și refacerea barierei cutanate până la reducerea aspectului ridurilor și susținerea regenerării pielii. Gama completează astfel portofoliul Tołpa cu soluții adaptate diferitelor preocupări ale consumatorilor, păstrând accentul brandului pe eficiență și îngrijirea pielii sensibile.
Prin prezența sa în exclusivitate în rețeaua Dr. Max, Tołpa aduce mai aproape de consumatorii din România un portofoliu amplu de dermocosmetice, construit în jurul nevoilor specifice ale pielii și al unei filosofii în care îngrijirea corectă începe cu înțelegerea acesteia.
Autor
You may like
Beauty
Noua colecție de Crăciun: VOIAJ FESTIV ÎN LUMEA CADOURILOR
Published
o săptămână agoon
02/11/2026
În acest sezon festiv, SABON te invită să privești spre cer și să-ți lași pașii să te poarte într-o lume a magiei pure.
Deasupra unui oraș cufundat în liniște, un spectacol uluitor se desfășoară pe cerul înstelat: magnificul balon cu aer cald SABON își începe călătoria fermecată, strălucind precum o podoabă festivă și lăsând în urmă un alai de stele sclipitoare – o reamintire a faptului că bucuria este mereu în mișcare.
În timp ce balonul plutește grațios prin aerul crepuscular, cerul devine o scenă grandioasă dedicată artei de a oferi.
Împletit cu energia vibrantă a sărbătorilor și învăluit în panglici elegante și fluide, alaiul înstelat al balonului se transformă în noua colecție exclusivă SABON, având în prim-plan parfumul în ediție limitată Golden Citrus – un univers atent creat, plin de comori luxoase, texturi captivante și arome încântătoare.
Fiecare creație rafinată este o invitație de a celebra bucuria pură de a dărui, aducând ție și celor dragi o notă de eleganță festivă și farmecul atemporal al sărbătorilor.
SABON te invită să descoperi „Voiaj festiv în lumea cadourilor” (The Festive Voyage of Gifts): o experiență magică și memorabilă care pune în valoare bucuria de a oferi.
Golden Citrus – Povestea din spatele parfumului
Citric & Lemnos
GOLDEN CITRUS te invită într-un voiaj plin de lumină.
Nota sclipitoare de caviar de lămâie se face simțită prima, cu micile sale perle ce emană o prospețime cristalină și o profunzime neașteptată. Apoi, yuzu-ul radiant strălucește printr-un echilibru delicat între luminozitate și subtilitate. În inima parfumului, ceaiul negru și fulgii de orez aduc o căldură blândă și rafinament, în timp ce aroma se așază delicat pe o bază cremoasă de lemn de santal alb, lăsând o urmă senină și luminoasă.
Notă de vârf: Caviar de lămâie | Notă de mijloc: Ceai negru | Notă de bază: Lemn de santal alb
Creat de parfumiera franceză Anne Louise Gautier.
Să înceapă călătoria! Pășește într-o lume a magiei sărbătorilor, în timp ce balonul cu aer cald SABON aduce la tine cele mai prețioase daruri. De la seturi atent selecționate până la surprize pline de rafinament, descoperă colecția noastră exclusivă de comori festive – fiecare creată cu măiestrie pentru a aduce arta de a dărui în căminul tău și pentru a celebra bucuria pură a acestui sezon.
Calendar Advent
SABON te invită într-o călătorie festivă și grandioasă a cadourilor, în care fiecare zi dezvăluie o nouă comoară gata de a fi descoperită. Pornește această numărătoare inversă plină de magie și descoperă 24 de surprize spectaculoase – fiecare zi aducând o nouă încântare sub forma unuia dintre produsele noastre emblematice. Învăluită în arome vesele și inspirată de un cer înstelat, această colecție transformă întreaga perioadă a sărbătorilor într-o succesiune de momente speciale, texturi minunate și bucuria atemporală de a oferi cadouri.
Beauty Box
Descoperă magia numărătorii inverse până la sărbători. Acest mini-calendar de Advent plin de farmec ascunde 7 surprize emblematice în miniatură, fiecare așteptând să fie descoperită în propria sa cutiuță delicată. Este invitația perfectă de a lua o pauză, de a te răsfăța și de a te reconecta cu tine însăți printr-o călătorie în universul frumuseții, al parfumurilor și al îngrijirii, totul învăluit într-o eleganță rafinată.
Set-cadou Golden Gift
Răsfață-te cu o experiență de îngrijire personală plină de lux, oferită de noul nostru set din colecția Golden Citrus, creat special pentru a-ți transforma rutina zilnică. Acest set exclusivist include produse esențiale și îndrăgite pentru îngrijirea corpului, concepute cu grijă pentru a curăța, exfolia și hrăni pielea, lăsând-o catifelată, radiantă și delicat parfumată. Cu un design elegant, acest set este partenerul ideal pentru o experiență revigorantă și plină de răsfăț.
Conține:
- Scrub pentru corp 60g
- Ulei de duș hidratant 300ml
- Loțiune de corp 150ml
- Unt de mâini 75ml
- Parfum pentru textile100ml
- Linguriță în formă de inimă
Set-cadou Pure Indulgence
Descoperă plăcerea îngrijirii zilnice cu setul Pure Indulgence care reunește două dintre produsele emblematice SABON pentru îngrijirea corpului: bogatul nostru ulei de duș și loțiunea de corp hrănitoare.
Îmbogățit cu parfumul vibrant Golden Citrus, acest duo luxos îți curăță și hidratează pielea, lăsând-o incredibil de catifelată, fină și delicat parfumată.
Prezentat într-o cutie festivă elegantă, este cadoul ideal pentru sărbători sau un răsfăț personal menit să aducă un strop de magie în fiecare zi.
Conține:
- Loțiune de corp 50ml
- Ulei de duș hidratant 100ml
Set-cadou Festive Glow
Îmbogățește-ți ritualul de îngrijire cu setul Festive Glow, o combinație luxuriantă formată din emblematicele produse SABON: uleiul de duș și exfoliantul de corp. Infuzat cu parfumul încântător al sezonului, acest duo exfoliază și curăță delicat, hrănind în același timp pielea cu uleiuri naturale și minerale.
Prezentat într-o cutie cadou cu un design superb, este alegerea ideală pentru o piele radiantă și un răsfăț festiv, fie că este pentru tine sau pentru o persoană dragă.
Conține:
- Scrub pentru corp 60g
- Ulei de duș hidratant 100ml
Set-cadou Golden Hands
SABON te invită să descoperi ritualul complet de răsfăț pentru mâinile tale. Datorită unui exfoliant delicat și a unei creme de mâini bogate, acest duo transformă îngrijirea mâinilor într-o experiență magică, învăluită în aroma festivă Golden Citrus.
Conține:
- Lapte exfoliant pentru mâini 75 ml
- Unt de mâini 75 ml
Set-cadou The Grooming Gift
Un ritual exclusivist creat pentru el, în care eleganța se îmbină cu îngrijirea personală, lăsând în urmă o senzație persistentă de prospețime și forță.
Conține:
- Ulei de duș 100 ml
- Exfoliant pentru față 2 în 1 125 ml
- Aftershave All in One 100 ml
Ritual festiv Golden Citrus
Răsfață-te cu un ritual festiv de îngrijire personală folosind acest set festiv, un trio luxos creat pentru a-ți eleva rutina de îngrijire a corpului.
Setul exclusivist include trei produse esențiale pentru curățarea, exfolierea și hidratarea în profunzime a pielii, lăsând-o catifelată, radiantă și delicat parfumată cu aroma vibrantă Golden Citrus.
Cu un ambalaj superb, ideal pentru a fi oferit cadou sau pentru momente de răsfăț personal, acest kit aduce o notă de eleganță și sărbătoare fiecărei clipe.
Conține:
- Ulei de duș hidratant Oil 100ml
- Scrub pentru corp 60g
- Loțiune de corp 50ml
Ritual relaxant Delicate Jasmine
Un trio atemporal format din produse-vedetă SABON, cu aroma relaxantă Delicate Jasmine. Acest set pentru ritualul de îngrijire este invitația ta de a lua o pauză, de a te răsfăța și de a oferi momente de seninătate în această călătorie festivă.
Conține:
- Ulei de duș hidratant Oil 100ml
- Scrub pentru corp 60g
- Loțiune de corp 50ml
Ritual prețios Paciuli Lavandă Vanilie
Trei produse emblematice SABON pentru îngrijirea corpului, cu aroma Paciuli-Lavandă-Vanilie, pentru un ritual relaxant care îți însoțește cu delicatețe călătoria festivă.
Conține:
- Ulei de duș hidratant Oil 100ml
- Scrub pentru corp 60g
- Loțiune de corp 50ml
Colecția de sărbătoare
Ulei de duș hidratant
Începe călătoria festivă în lumea cadourilor și transformă-ți ritualul zilnic cu noul nostru ulei de duș hidratant în ediție limitată, învăluit în aroma captivantă de sărbătoare „Golden Citrus“. Această formulă vegană conține un amestec de patru uleiuri vegetale hrănitoare – măsline, avocado, jojoba și germeni de grâu – îmbogățit cu apă de albăstrele pentru a curăța delicat, menținând în același timp echilibrul natural de hidratare al pielii.
Îmbinând perfect magia aromei cu o eficacitate dovedită, formula îmbunătățită oferă, conform studiilor clinice, o hidratare imediată cu până la +107%* și o îmbunătățire continuă a hidratării timp de până la 7 zile*.
La contactul cu apa, uleiul mătăsos, cu o textură asemănătoare mierii, se transformă într-o spumă bogată și luxuriantă care ajută la reducerea vizibilă a uscăciunii, lăsând pielea catifelată, suplă și radiantă încă de la prima utilizare.
Scrub pentru corp
Pregătește-ți pielea pentru magia sărbătorilor cu emblematicul scrub de corp SABON, acum într-o ediție limitată cu un design festiv și infuzat cu aroma captivantă „Golden Citrus“. Încă din 1997, această formulă îndrăgită îmbină puterea de exfoliere a sărurilor de la Marea Moartă cu trei uleiuri vegetale organice – migdale dulci, jojoba și argan – pentru a exfolia delicat, a hrăni și a revitaliza pielea.
Cu o eficacitate dovedită clinic în ceea ce privește hrănirea intensă încă de la prima utilizare (confirmată de 100% dintre utilizatori**), textura sa unică de tip „sare în ulei“ îndepărtează delicat celulele moarte, infuzând în același timp pielea cu minerale esențiale. La contactul cu pielea, aceasta devine incredibil de catifelată, fină și luminoasă, adspecific ucând o notă de eleganță festivă și o senzație plăcută de confort sărbătorilor în ritualul tău de îngrijire.
*Măsurare instrumentală – Studiu clinic efectuat la 5 minute, 3 sau 7 zile după utilizarea în condiții normale, pe un grup de 13 voluntari.
** Studiu clinic, măsurători instrumentale efectuate pe 22 de subiecți, vizând aroma Delicate Jasmine.
Loțiune de corp
Creată cu grijă, formula extrem de delicată a loțiunii noastre de corp în ediție limitată „Golden Citrus“ este bogată în ingrediente naturale care hidratează pielea în profunzime. Încântă-ți simțurile cu o textură lăptoasă și confortabilă, îmbogățită cu un amestec concentrat de șapte uleiuri botanice prețioase: ricin, macadamia, limba-mielului, jojoba, măsline, avocado și andiroba. Bogată în acizi grași Omega 3, 6, 7 și 9, precum și în vitaminele A și E, această loțiune luxuriantă este potrivită pentru toate tipurile de piele, lăsând-o divin de catifelată și hrănită.
Perfectă pentru perioada sărbătorilor, este modalitatea ideală de a te răsfăța și de a te bucura de magia colecției festive SABON.
Unt de mâini
Hidratarea și protecția sunt la îndemâna ta cu vibranta noastră cremă de mâini tip unt, în ediție limitată „Golden Citrus“. Îmbogățită cu trei unturi vegetale organice – de shea, cacao și mango – această formulă intens hrănitoare și extrem de cremoasă este ideală pentru catifelarea pielii în sezonul rece. Crema oferă o senzație de confort absolut, se absoarbe rapid fără a lăsa o peliculă lipicioasă și învăluie pielea uscată sau foarte uscată într-un strat protector hidratant.
Relaxează-te, masează ușor pielea și bucură-te de fiecare moment special.
Lapte exfoliant pentru mâini
Oferă-le mâinilor tale un tratament luxuriant cu exfoliantul nostru cremos „Golden Citrus” – o formulă unică ce îmbină sărurile de la Marea Moartă cu trei uleiuri vegetale organice. Acest exfoliant delicat ajută la îndepărtarea celulelor moarte, lăsând pielea mâinilor catifelată, fină și hrănită. Sărurile de la Marea Moartă, bogate în minerale cu efect calmant, îmbunătățesc circulația și oferă o senzație de relaxare. Uleiurile de argan, jojoba și migdale dulci hidratează pielea, menținând mâinile catifelate și plăcute la atingere.
Ulei de baie
Răsfață-te cu o experiență de baie nouă, profund relaxantă pentru trup și suflet, grație uleiului nostru de baie catifelat, din ediția limitată Golden Citrus; acesta este îmbogățit cu ulei de măsline pentru a hrăni pielea, trezind în același timp toate simțurile. Este ușor să te îndrăgostești de fiecare moment încântător și parfumat, creat pe baza unei formule vegane excepțional de catifelate, cu 93% ingrediente de origine naturală.
Textura sa care se transformă din ulei în lapte face din fiecare baie un moment parfumat de pură încântare, în timp ce capacul cu dozator permite ajustarea facilă a cantității, în funcție de preferințe.
Pandantiv parfumat
Perfect pentru a adăuga o notă de eleganță camerei, dressingului, genții sau mașinii tale, acest pandantiv parfumat aduce o prezență calmă și luminoasă oriunde este plasat. Îmbinând note proaspete și calde, creează o atmosferă rafinată și reconfortantă, care invită la seninătate și la mici momente de bucurie.
Aromă de cameră
Bucură-te de magia momentului și încântă-ți cotidianul cu aroma noastră de cameră în ediție limitată, Golden Citrus. Parfumează-ți locuința, biroul sau orice alt spațiu cu aromele emblematice SABON: lasă pur și simplu bețișoarele din lemn să absoarbă și să difuzeze aceste parfumuri inspirate din natură. O încântare pentru simțuri: admiră designul superb al difuzorului de aromă și al ambalajului, ideal pentru a fi oferit cadou sau pentru a te răsfăța, aducând o notă de magie și uimire momentelor tale speciale.
Parfum pentru textile
Integrează țesăturile din casă în ritualul tău olfactiv: simbol al rafinamentului desăvârșit, spray-ul nostru parfumat pentru textile din ediția limitată „Golden Citrus” îți învăluie hainele în aroma emblematică SABON, delicată și inspirată de natură. Acest parfum special de sărbători conferă fiecărui colț al locuinței o semnătură olfactivă unică și sofisticată, evocând atât căldură, cât și grandoarea specifică sărbătorilor. Datorită formulei sale sigure și versatile, îl poți pulveriza cu plăcere pe haine, mobilier, lenjerii de pat, draperii, saltele și în interiorul dulapurilor. Prezentat într-un flacon elegant din sticlă, este un produs premium ideal pentru a-ți înfrumuseța locuința sau pentru a fi oferit cadou, fiind o alegere rafinată pentru sezonul festiv.
N-ai găsit cadoul perfect?
Creează-ți propriul cadou ideal alegând produsele preferate și combinându-le cu o cutie din Colecția de Sărbători, cu un design superb.
Reflectând în fiecare detaliu arta SABON de a oferi cadouri, darul tău personalizat va fi ambalat cu grijă în hârtie fină, cu aspect mătăsos, și legat cu panglicile noastre speciale de sărbătoare, pentru o tușă finală desăvârșită.
Disponibile în magazine și online pe www.sabon.ro
Autor
Beauty
PROBEAUTY se deschide în VIVO! Baia Mare pe 29 octombrie: branduri internaționale, produse profesionale și tendințe beauty
Published
2 săptămâni agoon
30/10/2026
Din 29 octombrie 2026, clienții din Baia Mare sunt invitați să descopere noul magazin PROBEAUTY din VIVO!, un spațiu dedicat frumuseții, cu produse profesionale pentru îngrijirea părului, skincare, machiaj și parfumuri.
PROBEAUTY, unul dintre retailerii importanți de produse cosmetice profesionale din România, anunță deschiderea unui nou magazin în centrul comercial VIVO! Baia Mare. Situat la parter, în zona de beauty, în apropierea supermarketului Lidl, noul magazin își va întâmpina clienții începând cu data de 29 octombrie 2026.
PROBEAUTY VIVO! Baia Mare – un concept modern, dedicat frumuseții
Cu o suprafață de aproximativ 40 mp, noul magazin reprezintă o investiție de peste 50.000 de euro în amenajare, la care se adaugă un stoc inițial de marfă în valoare de aproximativ 50.000 de euro.
Magazinul propune un concept modern, cu un design contemporan, elemente grafice inovatoare și decoruri atent integrate, concepute pentru a crea o experiență de cumpărături atractivă și inspirațională. Spațiul reunește produse profesionale și branduri internaționale într-un singur loc, oferind pasionaților de beauty acces la soluții pentru îngrijirea părului, a pielii și pentru completarea ritualurilor de frumusețe.
Branduri internaționale și tendințe beauty
Calitatea, diversitatea și inovația definesc oferta PROBEAUTY. Clienții vor putea descoperi produse din categoriile haircare, skincare, machiaj, accesorii profesionale și parfumuri, de la branduri internaționale consacrate, precum Nook, Londa, Schwarzkopf, Wella, L’Oréal, Olaplex, BaBylissPRO, Wahl, Jaguar, Yellow, Olivia Garden, ItalWax, K18 și milk_shake.
Portofoliul este completat de ETB – Eternal Beauty, brandul propriu al grupului, precum și de o selecție de parfumuri de la Ajmal și Capucci, pentru cei care își doresc să descopere arome care le reflectă stilul și personalitatea.
În același timp, PROBEAUTY aduce în atenția consumatorilor tendințele internaționale din îngrijirea pielii, inclusiv K-Beauty – conceptul coreean de frumusețe, apreciat pentru formulele inovatoare, ingredientele atent selectate și rutinele de îngrijire axate pe hidratare, echilibru și sănătatea pielii.
Interesul tot mai mare pentru K-Beauty reflectă o schimbare în modul în care consumatorii privesc îngrijirea tenului: dincolo de machiaj, accentul se mută către prevenție, consecvență și alegerea produselor potrivite nevoilor individuale ale pielii.
Consultanță personalizată și experiență de cumpărare
Noul magazin PROBEAUTY din VIVO! Baia Mare își propune să ofere mai mult decât acces la produse profesionale. Clienții vor beneficia de consultanță personalizată pentru alegerea produselor potrivite și de posibilitatea de a testa anumite produse, pentru o experiență de cumpărare adaptată preferințelor și nevoilor lor.
Totodată, compania are în vedere dezvoltarea unui program de fidelitate, menit să consolideze relația cu clienții și să le ofere beneficii pe termen lung.
„Am ales VIVO! Baia Mare deoarece este un centru comercial important pentru comunitatea locală și credem că noul magazin PROBEAUTY va avea rezultate foarte bune. Avem un parteneriat solid cu Grupul CPI, proprietarul centrului comercial, iar colaborarea noastră va continua și printr-o nouă deschidere. Peste aproximativ o lună, intenționăm să inaugurăm un magazin PROBEAUTY în centrul comercial Sun Plaza din București, deținut tot de Grupul CPI”, a declarat Monica Câzu, General Manager PROBEAUTY.
Toate produsele disponibile în noul magazin PROBEAUTY pot fi descoperite și online: https://probeauty.ro/.
Autor
Beauty
Seapuri: când îngrijirea scalpului devine noul skincare. Workshop despre skinification of hair, prezentat de Adina Necula
Published
2 săptămâni agoon
29/10/2026
Ce legătură există între sănătatea scalpului și aspectul părului și de ce ar trebui să acordăm pielii capului aceeași atenție pe care o acordăm tenului? Acestea au fost câteva dintre temele centrale ale workshopului dedicat Seapuri, găzduit de Adina Necula.
Întâlnirea a adus în prim-plan conceptul coreean „skinification of hair”, o perspectivă asupra îngrijirii părului în care scalpul nu mai este privit doar ca locul din care crește firul de păr, ci ca o zonă a pielii cu nevoi specifice de curățare, echilibrare și îngrijire.
În cadrul evenimentului, Adina Necula a prezentat filosofia Seapuri, rolul ingredientelor și al formulelor dedicate scalpului, precum și modul în care produsele reprezentative ale brandului pot fi integrate într-o rutină practică.
Scalpul, noul punct de plecare al rutinei de îngrijire
Una dintre ideile principale discutate în cadrul workshopului a fost schimbarea perspectivei asupra îngrijirii părului: de la concentrarea exclusivă asupra lungimilor către atenția acordată scalpului. Uscăciunea, excesul de sebum, disconfortul sau descuamarea sunt semnale care pot influența experiența de îngrijire și aspectul general al părului.
Conceptul „skinification of hair” împrumută din skincare-ul facial logica unei rutine construite în jurul nevoilor pielii: formule cu ingrediente active, aplicare atentă și consecvență. În această abordare, îngrijirea scalpului devine un ritual distinct, nu doar o etapă secundară a spălării părului.
Inspirația marină și filosofia Seapuri
O altă temă abordată a fost identitatea Seapuri, construită în jurul ingredientelor de inspirație marină. Brandul își prezintă filosofia prin conceptul „Clean Sea Water”, pornind de la interesul pentru compoziția minerală a apei de mare și pentru integrarea acesteia în formule de îngrijire.
Această inspirație se regăsește și în portofoliul mai larg al brandului: de la produsele pentru scalp și păr la gama facială Shavik Glacier și formulele de bodycare cu Irish Moss. Discuția a evidențiat astfel felul în care o direcție coerentă de formulare poate lega categorii diferite de produse.

O rutină în doi pași: Scalpy Bubble Tonic și Scalpy Hair Serum
În cadrul workshopului au fost prezentate două dintre produsele-cheie Seapuri, concepute pentru a fi folosite complementar, după o logică familiară celor care au deja o rutină de îngrijire a tenului.
Scalpy Bubble Tonic este un tonic spumant dedicat scalpului, cu rol de exfoliere delicată și pregătire pentru pasul următor. Formula include dexpanthenol, L-menthol și piroctone olamine, iar aplicatorul cu micro-peri din silicon permite distribuirea produsului și masajul scalpului. Acest pas transformă curățarea într-o experiență de îngrijire atentă, nu doar într-un gest funcțional.
Scalpy Hair Serum completează rutina ca produs de tratament cosmetic, formulat cu apă de mare, dexpanthenol și acid salicilic. Serul este prezentat de brand drept o soluție pentru susținerea aspectului unui păr mai dens și mai puternic, iar aplicatorul cu role metalice facilitează aplicarea precisă și masajul. Potrivit informațiilor comunicate de Seapuri, produsul a fost evaluat în cinci studii clinice; rezultatele și condițiile acestora trebuie consultate în materialele oficiale ale brandului.
Prin asocierea celor două produse, workshopul a ilustrat cum poate fi construită o rutină simplă, cu pași diferențiați și cu atenție acordată atât formulelor, cât și modului de aplicare.
De la promisiuni la alegeri informate
Un alt punct important al întâlnirii a fost interesul tot mai mare pentru testare și pentru informațiile care susțin afirmațiile cosmetice. În universul Seapuri, comunicarea despre ingrediente este însoțită de referiri la evaluări clinice și la experiența de utilizare.
În cadrul discuției, accentul a căzut pe înțelegerea rolului fiecărui produs și pe adaptarea rutinei la nevoile individuale, fără a confunda îngrijirea cosmetică a scalpului cu tratamentul afecțiunilor medicale. O rutină eficientă începe cu observarea scalpului și cu alegerea unor produse potrivite, utilizate consecvent.
De la trendul K-Beauty la un ritual de îngrijire actual
Ascensiunea conceptului „skinification of hair” arată că interesul pentru skincare se extinde firesc dincolo de îngrijirea tenului. Aplicatoarele concepute pentru masaj, texturile dedicate scalpului și ritualurile ușor de integrat în viața de zi cu zi au contribuit la vizibilitatea acestei categorii în mediul online.
În cadrul workshopului, Adina Necula a adus această tendință mai aproape de public, traducând filosofia Seapuri într-o discuție accesibilă despre obiceiuri, ingrediente și felul în care îngrijirea scalpului poate deveni o parte firească a rutinei de beauty.
Seapuri, mai aproape de consumatorii din România
Produsele Seapuri pentru scalp și păr sunt disponibile în România prin Farmacia Tei și K-Wonderland, alături de alte categorii din portofoliul brandului. Accesul local la aceste formule permite consumatorilor să descopere abordarea coreeană de îngrijire a scalpului și să își construiască propria rutină.
Workshopul a oferit astfel un context de dialog despre o direcție tot mai vizibilă în K-Beauty: îngrijirea părului începe cu atenția acordată scalpului, iar alegerea produselor se bazează pe înțelegerea formulelor și a nevoilor individuale.
Despre Seapuri
Seapuri este un brand coreean de beauty care dezvoltă produse pentru scalp și păr, îngrijire facială, bodycare și alte categorii specializate. Filosofia sa valorifică inspirația marină și conceptul „Clean Sea Water”, alături de formule cu ingrediente active și o comunicare orientată către testare și experiența de utilizare.
În România, produsele Seapuri sunt disponibile la Farmacia Tei și K-Wonderland.
Autor
11 Noiembrie – Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
CE MÂNCĂM ÎN POSTUL CRĂCIUNULUI
GALA EXCELENȚA ÎN BUSINESS 2026 – O CELEBRARE A PERFORMANȚEI, LEADERSHIPULUI ȘI PARTENERIATELOR CARE CONSTRUIESC VIITORUL ECONOMIEI ROMÂNEȘTI
Tanoshi aduce aromele Asiei în bucătăriile din România
Nestlé România și Junior Achievement România au organizat a opta ediție a proiectului „Succesul tău profesional”
De la o clinică la un brand cunoscut în medicina estetică! Swiss Clinics a sărbătorit 11 ani de poveste cu vedete, caviar și șampanie, la Skyline by Swiss
ȘTEFAN GHEORGHE – DE LA MANAGER LA CEO | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL DAMEH
DR. ELENA CRISTINA MITROFAN – TUSEA ASCUNDE PROBLEME GRAVE | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL
RALUCA PARASCHIV – MAKE-UP SAU MASCA? | DINCOLO DE FRUMUSETE PODCAST BY DR. PASCAL DAMEH
Trending
-
Evenimente21 de ore agoCongresul AMVAC 2026, unul dintre marile congrese ale medicinei veterinare europene
-
News19 ore agoGALA EXCELENȚA ÎN BUSINESS 2026 – O CELEBRARE A PERFORMANȚEI, LEADERSHIPULUI ȘI PARTENERIATELOR CARE CONSTRUIESC VIITORUL ECONOMIEI ROMÂNEȘTI
-
Evenimente2 zile ago„Spărgătorul de Nuci” pornește într-un turneu național de poveste: magia baletului clasic ajunge în 21 de orașe din România
-
Evenimente21 de ore agoRomsilva a fost partener la cea mai mare plantare simultană din lume, organizată de Act for Tomorrow
-
Actualitate19 ore agoCE MÂNCĂM ÎN POSTUL CRĂCIUNULUI
-
Actualitate17 ore ago11 Noiembrie – Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
