Business
Nestlé România și Junior Achievement România au organizat a opta ediție a proiectului „Succesul tău profesional”
Published
o zi agoon
Nestlé România și Junior Achievement România au organizat, între 20 octombrie și 5 noiembrie, a opta ediție a programului de orientare în carieră „Succesul tău profesional”. Sesiunile au avut loc online, cu participanți din toată țara, unde elevii au avut posibilitatea de a discuta direct cu voluntari Nestlé despre carieră, despre competențele cerute de piața muncii și despre felul în care inteligența artificială schimbă joburile pentru tinerii la început de drum. În această ediție au participat 2.505 de elevi și profesori din 68 de localități din 33 de județe, în trei sesiuni susținute de 6 voluntari Nestlé.
Potrivit datelor Eurostat 2025, ponderea tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani care nu lucrează și nu urmează niciun program de învățământ sau formare (NEET) în România s-a situat la 19,2 %, cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană, față de media europeană de 11,0%.
„Atunci când tinerii au acces la programe de orientare în carieră, mentori și experiențe practice înainte de absolvire, sunt mai pregătiți să facă alegeri informate și să facă tranziția către piața muncii în mod conștient. De aceea, credem că rolul companiilor este să investească cât mai devreme în dezvoltarea acestora. Primele ediții au avut loc în contextul pandemiei, când posibilitățile de conectare și promovare erau mai limitate. De la aproximativ 400 de participanți în primul an, programul a ajuns să reunească 2.505 de elevi și profesori anul acesta, demonstrând relevanța și atractivitatea sa pentru tinerii din întreaga țară”, declară Ioana Maftei, Talent Acquisition Specialist, Nestlé România.
Dacă acum opt ani discutam mai ales despre experiență și competențe tehnice, astăzi diferența o fac competențele umane: adaptabilitatea, comunicarea, colaborarea și dorința de a învăța permanent. În sesiunile cu elevii am vorbit despre faptul că drumul profesional rareori este o linie dreaptă. De multe ori ai nevoie de timp ca să descoperi ce ți se potrivește cu adevărat și unde poți aduce valoare. Nu trebuie să ai totul clar de la început. Contează să rămâi deschis, să explorezi și să îți construiești pas cu pas propriul drum. Important este ca tinerii să rămână curioși și deschiși la schimbările care apar pe parcurs și să le vadă ca pe oportunități de a învăța și de a crește.
„Tinerii au nevoie nu doar de informații, ci și de exemple reale care să îi inspire. Atunci când interacționează direct cu profesioniști și pot adresa întrebări despre experiențele, provocările și reușitele acestora, liceenii își lărgesc orizontul și capătă mai multă încredere în propriile alegeri. Aceste întâlniri transformă orientarea în carieră dintr-un exercițiu teoretic într-o experiență autentică de învățare”, spune Aurelia Florea, Program Manager Junior Achievement România.
Voluntari din companie, implicare activă și interactivă în proces
Deși programul este online, sesiunile includ momente dedicate dialogului direct cu voluntarii Nestlé, iar elevii sunt încurajați să pună întrebări. Pentru angajați, rolul de voluntar este și o oportunitate de dezvoltare: își exersează abilitățile de comunicare, prezentare, mentorat și leadership. Compania implică în fiecare an voluntari diferiți, din funcțiuni și de la niveluri de experiență diverse, selectați în principal pe baza motivației, a dorinței de a-și împărtăși experiența și a disponibilității.
Eva Cristea, Marketing Assistant, Confectionery Nestlé România, a participat la sesiunea din 20 octombrie: „M-a impresionat în mod special curiozitatea liceenilor, reflectată în întrebările lor bine gândite și relevante”. Ea a adăugat că face parte dintr-o „generație ambițioasă, pregătită să își urmeze pasiunile și să contribuie la o schimbare pozitivă”.
Aproape un sfert dintre angajații Nestlé România aparțin Generației Z. Prin programele dedicate tinerilor, Nestlé își propune să le ofere oportunități de învățare, mentorat și flexibilitate, precum și posibilitatea de a avea un impact real încă de la începutul carierei.
Ce spun participanții
„Sesiunea m-a ajutat să descopăr cât de important este să ieșim din zona de confort și să acceptăm noi provocări. A fost o experiență care mi-a stârnit curiozitatea și m-a încurajat să îmi valorific potențialul”, a spus un elev de la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia, județul Alba.
„Consider că astfel de inițiative contribuie la dezvoltarea profesională a elevilor, a cadrelor didactice și ne ajută să identificăm metode mai apropiate de nevoile tinerilor. Plec de la această sesiune cu idei concrete și cu dorința de a le pune în practică”, a declarat un profesor de la Liceul Tehnologic Motru, județul Gorj.
„Am descoperit că pot privi anumite situații din unghiuri diferite și că implicarea mea poate face diferența. Mi-a plăcut libertatea de a pune întrebări și de a găsi soluții împreună cu ceilalți participanți”, a spus un elev de la Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, județul Timiș.
„Sesiunea mi-a oferit ocazia să descopăr abordări noi, pe care le pot integra în activitatea de la clasă. Am apreciat schimbul de experiență și felul în care participanții au fost încurajați să contribuie cu propriile idei”, a declarat un profesor de la Liceul „Vasile Conta” din Târgu Neamț, județul Neamț.
Parteneriatul cu Junior Achievement România și programul „Succesul tău profesional” fac parte din inițiativa globală Nestlé Needs YOUth, prin care compania își propune să ajute 10 milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces la oportunități de carieră până în 2030. Această inițiativă globală combină și coordonează toate activitățile care susțin tinerii din întreaga lume. Junior Achievement România este parte din rețeaua internațională de educație economică și antreprenorială Junior Achievement, prezentă în 40 de țări din Europa și în peste 100 la nivel mondial. În programul „Succesul tău profesional”, Junior Achievement România asigură accesul la școli, metodologia, profesorii și implementarea proiectului.
Autor
You may like
Evenimente
„Spărgătorul de Nuci” pornește într-un turneu național de poveste: magia baletului clasic ajunge în 21 de orașe din România
Published
3 ore agoon
10/11/2026
Unul dintre cele mai îndrăgite spectacole de balet din lume, „Spărgătorul de Nuci”, pornește într-un amplu turneu național, care va aduce spiritul sărbătorilor de iarnă în 21 de orașe din România. În perioada 15 noiembrie – 7 decembrie 2026, publicul este invitat să descopere universul fascinant al baletului clasic, într-o producție susținută de prestigioasa companie Classico Internazionale Napoli, având-o ca invitată specială pe renumita prim-balerină Oksana Bondareva.
Cu muzica inconfundabilă a compozitorului Piotr Ilici Ceaikovski și inspirat din povestea scriitorului E.T.A. Hoffmann, „Spărgătorul de Nuci” rămâne una dintre cele mai frumoase creații ale repertoriului clasic, un spectacol care traversează generațiile și continuă să cucerească publicul prin frumusețea muzicii, expresivitatea dansului și forța poveștii.
Aventura Clarei, fetița care primește în dar un spărgător de nuci în ajunul Crăciunului, se transformă într-o călătorie extraordinară, în care jucăriile prind viață, personajele fantastice devin reale, iar imaginația deschide porțile unor tărâmuri fermecate. De la confruntarea cu Regele Șoarecilor până la strălucitorul Regat al Dulciurilor, fiecare moment al poveștii vorbește despre curaj, prietenie, descoperire și puterea de a crede în magie.
O experiență artistică pentru toate generațiile
Dincolo de frumusețea baletului clasic, „Spărgătorul de Nuci” este o invitație la bucuria de a trăi împreună o experiență culturală memorabilă. Într-o perioadă în care ritmul vieții cotidiene lasă tot mai puțin loc momentelor petrecute în familie, spectacolul oferă ocazia de a pune pe pauză agitația zilnică și de a redescoperi emoția unei povești spuse prin muzică și dans.
Decorurile spectaculoase, costumele elaborate și coregrafiile expresive creează o atmosferă de basm, în care eleganța baletului se împletește cu farmecul sărbătorilor de iarnă. Pentru copii, reprezentația poate deveni prima întâlnire cu universul baletului și al muzicii clasice, în timp ce adulții au ocazia să redescopere o poveste emblematică, asociată cu nostalgia copilăriei și bucuria Crăciunului.
„Ne dorim ca acest turneu să aducă mai mult decât un spectacol pe scenă: ne dorim să oferim familiilor o experiență de care să-și amintească cu drag, un moment de emoție, frumusețe și apropiere. „Spărgătorul de Nuci” are darul de a-i cuceri atât pe cei mici, care descoperă pentru prima dată magia baletului, cât și pe adulții care cunosc deja povestea și îi redescoperă farmecul de fiecare dată. Prin acest turneu național, ne propunem să aducem arta mai aproape de publicul din întreaga țară și să transformăm o seară de spectacol într-o amintire prețioasă, împărtășită cu cei dragi.”, declară Elena Vasile, organizatoarea turneului.
Oksana Bondareva, invitată specială a turneului
Unul dintre punctele de atracție ale producției este prezența prim-balerinei Oksana Bondareva, apreciată pe plan internațional pentru tehnica sa remarcabilă, eleganța mișcărilor și expresivitatea interpretării. Experiența sa scenică și capacitatea de a transmite emoție prin dans adaugă un plus de valoare artistică reprezentațiilor din cadrul turneului.
Alături de compania Classico Internazionale Napoli, aceasta va contribui la conturarea unei experiențe în care tradiția baletului clasic întâlnește spectacolul vizual și sensibilitatea unei povești care continuă să inspire publicul din întreaga lume.
Turneul „Spărgătorul de Nuci” își propune să ofere publicului din marile orașe și din centrele culturale ale țării acces la un spectacol emblematic al repertoriului internațional, într-un moment al anului în care muzica, arta și emoția capătă o semnificație aparte.
Programul turneului național „Spărgătorul de Nuci” – 2026
- 15 noiembrie – Satu Mare, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 16 noiembrie – Dej, Centrul de Artă
- 17 noiembrie – Zalău, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 18 noiembrie – Oradea, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 19 noiembrie – Deva, Centrul Cultural „Drăgan Muntean”
- 20 noiembrie – Miercurea Ciuc, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 21 noiembrie – Târgu Mureș, Centrul Cultural „Mihai Eminescu”
- 22 noiembrie – Sibiu, Centrul Cultural „Ion Besoiu”
- 23 noiembrie – Bistrița, Centrul Cultural Bistrița
- 24 noiembrie – Alba Iulia, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 26 noiembrie – Pitești, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 27 noiembrie – Drobeta-Turnu Severin, Palatul Culturii „Teodor Costescu”
- 28 noiembrie – Câmpina, Casa de Cultură „Geo Bogza”
- 29 noiembrie – Ploiești, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 30 noiembrie – Vaslui, Centrul Cultural Multifuncțional „Dimitrie Cantemir”
- 2 decembrie – Cluj-Napoca, Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”
- 3 decembrie – Bacău, Teatrul de Vară „Radu Beligan”
- 4 decembrie – Botoșani, Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga”
- 5 decembrie – Iași, Casa de Cultură a Studenților
- 6 decembrie – Constanța, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 7 decembrie – Galați, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”
Biletele sunt disponibile pe ticketstore.ro și la casele de bilete ale sălilor de spectacole.
În această iarnă, „Spărgătorul de Nuci” invită publicul să redescopere farmecul unei povești fără vârstă și să se bucure de o întâlnire cu baletul clasic, într-o atmosferă în care emoția, muzica și magia Crăciunului se întâlnesc pe aceeași scenă.
Parteneri media: e-femeia.ro, Revista Famost, prwave.ro, cityfemme.ro, ultima-ora.ro, tribunaconsumatorilor.ro, presadeazi.ro, helloconstanta.ro, lumeamuzicii.ro, evenimentegratuite.ro, Native Advertising, stirilemoldovei.ro, stirileolteniei.ro, transilvaniaon.ro, stiricj.ro, stiritimis.ro, stiricluj-napoca.ro.
Autor
Evenimente
re:TRAVEL FORUM 2026: peste 80% dintre agențiile Unite for Travel folosesc AI sau își automatizează activitatea. Verificarea și personalizarea rămân în mâinile consultanților
Published
5 ore agoon
10/11/2026
Pe 12 noiembrie, de la ora 12:00, la Universitatea Româno-Americană din București, profesioniști din turism și specialiști în tehnologie, comportamentul consumatorului, psihologie și antropologie discută despre noile așteptări ale călătorilor și viitorul agențiilor de turism.
Organizată de Unite for Travel, alianța profesioniștilor din turism care reunește 40 de agenții partenere, prima ediție a re:TRAVEL FORUM 2026, cu tema „Rethinking the Future of Travel Consulting”, își propune să exploreze modul în care tehnologia și comportamentele călătorilor transformă profesia de consultant în turism. Conversația pornește de la datele și observațiile agențiilor despre utilizarea inteligenței artificiale de către turiști, integrarea instrumentelor digitale în activitatea lor și evoluția preferințelor de consum și a bugetelor de călătorie.
Aceste teme vor fi analizate împreună cu specialiști din tehnologie, marketing, antreprenoriat, educație, psihologie și antropologie, printre care se numără Florina Onețiu, Cristian China-Birta, Ciprian Stancu, conf. univ. dr. Ioana Patrichi, Claudia Stan, Tamara Ulmean și Oana Vasiliu. Universitatea Româno-Americană este partenerul educațional al evenimentului.
Discuțiile vor porni de la câteva premise clare: călătorii au la îndemână tot mai multe informații și instrumente pentru a-și organiza singuri vacanțele, dar se confruntă și cu tarife mai mari, schimbări ale rutelor aeriene și alegeri mai complexe, mai ales pentru destinațiile îndepărtate. Cum se schimbă, în acest context, așteptările lor de la o agenție? Ce valoare aduce consultantul și cum poate folosi tehnologia pentru a răspunde mai rapid, păstrând atenția acordată fiecărui client și siguranței călătoriei? Aceste întrebări vor ghida discuțiile despre experiență, încredere și capacitatea de a găsi soluții atunci când planurile se schimbă.
Aproape unul din trei turiști vine cu un itinerar schițat cu AI
Tot mai mulți români folosesc instrumente de inteligență artificială pentru a explora destinații și a-și contura vacanțele, potrivit observațiilor agențiilor din Unite for Travel. Mianda Travel, inițiator al proiectului, estimează că aproximativ 30% dintre clienții săi vin cu un itinerar schițat cu AI, care devine o bază de lucru pentru rafinarea traseului, alegerea serviciilor și organizarea călătoriei.
Observații similare vin și de la alte agenții din comunitate. Oombla Travel și Free Spirit Travel remarcă faptul că turiștii încep să își construiască singuri itinerarele, iar reprezentanții HH Travel & Events confirmă că întâlnesc frecvent clienți care au deja destinația, hotelul sau traseul ales pe baza documentării prealabile, cu instrumente de inteligență artificială.
Tendința se regăsește și în cercetările de consum. Potrivit rezultatelor comunicate de Visa în 2026, 64% dintre românii care călătoresc folosesc instrumente AI pentru planificarea vacanțelor. În paralel, cercetarea realizată de STEM/MARK pentru Kiwi.com și publicată în ianuarie 2026, arată că 53,8% dintre respondenții români ar folosi AI pentru căutare, dar ar face rezervarea finală singuri, iar 10,2% ar delega probabil integral planificarea și rezervarea.
Conform estimărilor transmise de agențiile din Unite for Travel, pregătirea inițială a clienților poate scurta etapa de prevânzare cu până la 50%. Călătorii participă, astfel, mai activ la construirea experienței, iar discuția cu agenția poate începe de la opțiuni concrete.
Profesioniștii din turism subliniază, însă, că, pentru traseele complexe, documentarea trebuie completată cu verificări privind condițiile de intrare și de tranzit, legăturile dintre zboruri, zilele de operare ale curselor interne, timpul necesar transferurilor și alternativele disponibile dacă programul se modifică.
De la zboruri interne la obiective închise: toate agențiile din cadrul Unite for Travel au primit cel puțin o solicitare de ajutor pentru vacanțe planificate cu AI
O succesiune de destinații poate părea firească pe hartă, dar fiecare etapă depinde de orare, disponibilitate și condiții locale. Potrivit informațiilor centralizate de Unite for Travel, toate agențiile partenere s-au confruntat cu turiști care le-au cerut ajutorul în contextul vacanțelor planificate cu AI. Exemplele lor arată cum intervenția consultantului poate transforma un itinerar aparent complet într-un traseu realizabil.
Oombla Travel relatează cazul unui itinerar care propunea vizitarea Taj Mahal într-o vineri, zi în care monumentul este închis pentru vizitele turistice obișnuite. HH Travel & Events semnalează conexiuni de zbor nerealiste, distanțe greu de parcurs într-o singură zi și informații incomplete despre vize sau costurile unei călătorii.
Free Spirit Travel oferă exemplul unui traseu în Argentina care nu ținea cont de zilele fixe de operare ale zborurilor interne. Consultanții agenției au regândit programul pentru a corela etapele călătoriei cu legăturile aeriene disponibile și a evita escalele suplimentare.
Agenția a întâlnit și o rezervare făcută pe o platformă online care presupunea ieșirea din zona de tranzit și efectuarea unui nou check-in într-o țară pentru care pasagerul avea nevoie de viză. Alina Deak, cofondatoare Free Spirit Travel, trage un semnal de alarmă, evidențiind că verificarea întregului traseu, inclusiv a escalelor, este extrem de importantă chiar și pentru o călătorie care pare simplă la momentul cumpărării biletului.
Expertiza, capacitatea de a identifica alternative și relațiile cu furnizorii contează și atunci când apar situații neprevăzute. Mianda Travel descrie intervenția pentru un grup de șapte persoane care avea nevoie să se întoarcă acasă în timpul crizei din Golf.
„Au ajuns la noi clienți care nu aveau biletele emise prin agenția noastră și care găseau variante de întoarcere cu 2.000–2.500 de euro pe persoană, utilizând diverse instrumente de căutare online. Consultanții noștri au analizat plecări din mai multe orașe apropiate și au combinat rutele astfel încât am reușit să ajungem la un cost de aproximativ 700 de euro de persoană. Pentru un grup de șapte persoane, intervenția a făcut o diferență importantă nu doar în bugetul de zbor, care a fost semnificativ mai mic, dar și în bugetul general, întrucât fiecare zi în destinație presupunea și costuri de cazare, masă și alte cheltuieli suplimentare. A fost o ușurare și pentru ei să venim cu astfel de soluții, iar noi ne-am bucurat că am reușit să îi aducem în siguranță acasă”, precizează Raluca Tăculescu, fondatoarea Mianda Travel și inițiatoarea proiectului Unite for Travel.

Personalizarea începe cu înțelegerea călătorului
Dincolo de logistică și siguranță, alegerea unei vacanțe presupune înțelegerea preferințelor fiecărui client. O destinație descoperită într-o reclamă, într-o emisiune sau pe rețelele sociale trebuie evaluată și în funcție de timpul disponibil, buget, ritmul dorit și activitățile care îi aduc satisfacție călătorului.
Free Spirit Travel observă că turiștii sunt mai curioși și mai interesați de locuri mai puțin populare, dar ajung uneori la agenție cu propuneri care nu corespund bugetelor sau stilului lor de vacanță. În aceste situații, consultanța presupune filtrarea informațiilor și identificarea unor alternative potrivite.
„Două persoane pot alege aceeași destinație și pot avea nevoie de călătorii complet diferite. Una își dorește un program intens, cu multe opriri, iar alta are nevoie de timp pentru explorare și relaxare. AI poate propune un traseu, dar personalizarea începe atunci când înțelegem cine este clientul, ce îl interesează și ce așteaptă de la vacanță. Pe această bază, alegem zborurile, hotelurile, activitățile și ritmul călătoriei. Uneori, cea mai valoroasă recomandare este chiar o destinație diferită de cea de la care a pornit discuția”, explică Alina Deak, cofondatoare Free Spirit Travel.
Peste 80% dintre agențiile Unite for Travel folosesc AI sau sunt în proces de automatizare
Inteligența artificială este deja un instrument valoros în activitatea agențiilor, mai ales atunci când este folosită de consultanți care cunosc destinațiile și particularitățile organizării unei călătorii. Peste 80% dintre agențiile partenere Unite for Travel declară că folosesc deja AI în activitatea zilnică sau că sunt în proces de automatizare.
Instrumentele digitale sprijină pregătirea ofertelor, compararea variantelor și simplificarea sarcinilor repetitive. În exemplele raportate de Free Spirit Travel și Oombla Travel, pregătirea unor oferte care anterior necesitau aproximativ două–trei ore poate fi realizată acum în 15–30 de minute, în funcție de complexitate.
„Folosim AI pentru că turiștii așteaptă răspunsuri rapide și propuneri bine adaptate, iar tehnologia ne ajută să explorăm mai eficient diferite scenarii. Pentru programe precum Japan by Myself, folosim un instrument care simplifică generarea ofertei și ne permite să lucrăm mai rapid pe structura călătoriei. Consultantul concepe itinerarul, iar softul generează oferta pe baza informațiilor introduse de acesta. Cunoașterea destinației și colaborarea cu partenerii locali rămân esențiale pentru acuratețea propunerii și pentru sprijinul oferit pe parcurs”, completează Alina Deak.

Astfel de experiențe deschid și alte subiecte pentru re:TRAVEL FORUM 2026: selectarea instrumentelor potrivite, măsurarea beneficiilor automatizării și dezvoltarea competențelor necesare pentru utilizarea lor. Free Spirit Travel susține schimbul de experiență între agenții, parteneriatele și cursurile specializate, iar Oombla Travel subliniază importanța unei colaborări mai strânse între mediul universitar și companii.
Bugete de călătorie mai mari cu 15–20% și un interes crescut pentru experiențe
Românii au cheltuit aproximativ 6,67 miliarde de euro pentru călătorii în străinătate între ianuarie și august 2026, cu peste 400 de milioane de euro mai mult decât în aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor provizorii ale BNR, preluate în analize economice publicate în octombrie. Indicatorul acoperă cheltuielile asociate călătoriilor din balanța de plăți, nu exclusiv pachetele cumpărate prin agenții.
La nivelul clientelei proprii, pentru intervalul ianuarie–octombrie 2026, agențiile din Unite for Travel observă o creștere medie de 15–20% a bugetelor de călătorie, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, cu diferențe în funcție de destinație și de serviciile alese. Evoluția reflectă și majorările tarifelor furnizorilor de transport și cazare. Agențiile semnalează și efectele costurilor carburanților și ale perturbărilor din Orientul Mijlociu asupra capacității de zbor și a tarifelor pentru unele destinații îndepărtate.
În același timp, călătorii sunt mai atenți la ceea ce primesc în raport cu bugetul alocat. Crește interesul pentru circuite personalizate, activități culturale și gastronomice, evenimente și hoteluri cu concepte inedite. Transferurile private, ghizii locali și șoferii personali sunt solicitate pentru a face experiența mai confortabilă și mai ușor de parcurs.
„În cazul Free Spirit Travel, bugetul mediu a crescut cu 10–15%, iar durata călătoriilor cu aproximativ 10%; pentru destinațiile complexe, creșterea duratei ajunge la 15%. Observăm clienți mai curioși, care vor să descopere mai mult și sunt atenți la serviciile incluse. Planificarea din timp ne permite să corelăm mai bine aceste așteptări cu bugetul și cu variantele disponibile. Last-minute rămâne o opțiune pentru cei flexibili, dar o destinație precisă sau un traseu complex beneficiază de o pregătire în avans”, explică Alina Deak.
Potrivit observațiilor agențiilor, vacanțele clasice rămân, în general, la șapte nopți, în timp ce, pentru destinațiile exotice și circuitele personalizate, clienții preferă 10–14 nopți. Vacanțele de vară sunt rezervate frecvent cu 4–6 luni înainte, iar cele exotice cu 6–9 luni înainte. Există și cereri apropiate de data plecării, mai ales din partea turiștilor flexibili, ceea ce menține nevoia de răspunsuri rapide și de acces la alternative.
Personalizarea se extinde și dincolo de segmentul premium. Un sejur clasic poate include experiențe locale și activități adaptate intereselor clientului, iar alegerea destinației este influențată tot mai des de ceea ce turistul își dorește să descopere și să trăiască acolo.
re:TRAVEL FORUM 2026: de la observațiile pieței la prioritățile profesiei
Prima parte a re:TRAVEL FORUM 2026, „The Future Consumer & Traveler”, va explora motivațiile călătorilor, felul în care aleg o vacanță și experiențele pe care le consideră valoroase, împreună cu Florina Onețiu, Ciprian Stancu, Cristian China-Birta, Claudia Stan și conf. univ. dr. Ioana Patrichi, cu intervenții din psihologie și antropologie susținute de Tamara Ulmean și Oana Vasiliu. Discuția va urmări modul în care tehnologia, comunicarea și motivațiile personale influențează așteptările călătorilor.
În partea a doua, „The Future of Travel Consulting”, întrebarea devine una de business: pentru ce va fi dispus clientul să plătească atunci când informația este la un click distanță? Experiențele din călătorii personalizate, prin Japan by Myself, ticketing, prin Mianda Travel, gestionarea situațiilor de criză cu Globe 365 Cristi Pitulice, și MICE și incoming, cu Romulus Crăciun, modele de tehnologie cu Oombla Travel și Let’s Go Travel, vor alimenta conversația despre ce poate fi automatizat și unde experiența, relațiile și judecata consultantului aduc valoare.
Programul re:TRAVEL FORUM 2026 se va încheia cu sesiunea „What Comes Next?”, în care participanții vor identifica ce trebuie să înțeleagă mai bine despre client, ce competențe trebuie să dezvolte în următorii trei ani și ce practici trebuie să schimbe.
Ideile colectate vor contribui la documentul de lucru re:TRAVEL DRAFT 01 / 2026, care va reuni prioritățile și direcțiile de acțiune formulate în cadrul forumului și va oferi un punct de plecare pentru continuarea dialogului în comunitate și generarea unor inițiative mai ample.
Prin re:TRAVEL FORUM, Unite for Travel își propune să creeze un cadru de colaborare în care profesioniștii din turism să poată învăța unii de la alții, să testeze idei, să identifice soluții și să contribuie împreună la dezvoltarea unei industrii mai bine pregătite pentru schimbările care urmează.
re:TRAVEL FORUM 2026 are loc pe 12 noiembrie, de la ora 12:00, la Universitatea Româno-Americană din București. Evenimentul se adresează profesioniștilor din turism, iar accesul se face pe bază de înscriere prealabilă, pe site-ul: https://unitefortravel.com/events/.
Autor
Evenimente
De la o clinică la un brand cunoscut în medicina estetică! Swiss Clinics a sărbătorit 11 ani de poveste cu vedete, caviar și șampanie, la Skyline by Swiss
Published
o zi agoon
09/11/2026
O seară cu fast, invitați din lumea mondenă, delicii rafinate și multă eleganță! Swiss Clinics a sărbătorit 11 ani de activitate printr-un eveniment exclusivist organizat la Skyline by Swiss. În spatele petrecerii spectaculoase se află însă o poveste despre ambiție, viziune și dorința de a transforma medicina estetică într-o experiență construită în jurul fiecărui pacient.
Capitala a găzduit joi, 5 noiembrie, o petrecere cu adevărat specială. Swiss Clinics și-a aniversat parcursul printr-un eveniment elegant, la care au participat vedete, personalități publice, parteneri și prieteni ai brandului.
Giani Kiriță, Julia Chelaru, Roxana Nestian și Alina Enciu s-au numărat printre invitații care au luat parte la seara aniversară. Valentin Burada, fondatorul Swiss Clinics, a fost prezent alături de invitați pentru a marca un moment important din povestea brandului.
Conceptul „11 Years – Special Moments” a fost completat de o atmosferă desprinsă parcă dintr-un eveniment de gală. Caviar, șampanie, delicatese fine și un decor spectaculos au transformat aniversarea într-o experiență în care luxul și rafinamentul au fost în prim-plan.
Dress code-ul „Classy & Elegant” a dat tonul aparițiilor, iar conceptul „Champagne & Caviar” a adus un plus de exclusivitate unei seri dedicate celebrării.
Cum a început povestea Swiss Clinics și cine este omul din spatele brandului
În spatele numelui Swiss Clinics se află o poveste antreprenorială care a început în România, în 2015, din dorința fondatorului Valentin Burada de a dezvolta un concept modern în domeniul medicinei estetice.
Interesul său pentru acest domeniu a apărut în urma contactului cu lumea medicală, prin prieteni apropiați care studiau medicina. Ulterior, participarea la un congres de estetică organizat la Monaco a reprezentat un moment decisiv. A fost experiența care l-a convins că medicina estetică este domeniul în care își dorește să investească și să construiască un business.

La început, proiectul a pornit de la o singură clinică, însă viziunea a fost mult mai amplă. Inspirația pentru numele Swiss și pentru direcția brandului a venit din apropierea de Elveția, din colaborările cu medici pregătiți acolo și din schimburile de experiență cu clinici elvețiene.
În timp, Swiss Clinics s-a dezvoltat și și-a extins activitatea, trecând de la o clinică la o rețea națională, cu servicii care acoperă medicina estetică, chirurgia plastică, chirurgia reconstructivă și procedurile minim invazive.
Un moment important în evoluția brandului a fost rebrandingul din perioada 2019-2020, când Swiss EstetiX a devenit Swiss Clinics. Schimbarea a reflectat ambiția de a construi un concept medical mai amplu, care să integreze mai multe specialități și să privească frumusețea ca pe un întreg.
În ultimul an, Swiss Group a făcut pași importanți în extinderea viziunii sale, prin lansarea unor proiecte care duc povestea brandului dincolo de medicina estetică. De la Swiss Charity Foundation, dedicată implicării sociale și inițiativelor caritabile, și Swiss Longevity Institute, axat pe sănătate și longevitate, până la Swiss Longevity Residence, un concept rezidențial inovator, construit în jurul unui stil de viață orientat către longevitate și wellbeing, universul Swiss continuă să se dezvolte, reunind proiecte și experiențe care reflectă viziunea fondatorului Valentin Burada asupra unui stil de viață modern, în care frumusețea, sănătatea și starea de bine se completează reciproc.

Viziunea care a stat la baza dezvoltării brandului
Pentru Valentin Burada, dezvoltarea Swiss Clinics nu a însemnat doar extinderea unui business, ci și construirea unei identități în care profesionalismul medical, tehnologia și experiența pacientului să fie la fel de importante.
Investițiile în aparatură modernă, pregătirea continuă a echipelor medicale și colaborările cu specialiști au devenit componente importante ale strategiei de dezvoltare.
Un principiu care definește filosofia brandului este personalizarea. Fiecare pacient are particularități proprii, iar frumusețea nu ar trebui să urmeze un tipar universal. Accentul este pus pe armonie, naturalețe și soluții adaptate nevoilor individuale.
De altfel, această perspectivă a devenit tot mai importantă în medicina estetică modernă, unde rezultatele naturale și respectarea trăsăturilor individuale au câștigat tot mai mult teren.
Povestea Swiss Clinics continuă și prin dezvoltarea unor noi direcții în domeniul sănătății și longevității, semn că viziunea fondatorului depășește zona esteticii clasice.
Caviar, șampanie și delicii rafinate! Skyline by Swiss, gazda unei seri spectaculoase
Aniversarea a fost găzduită de Skyline by Swiss, un proiect care aduce în universul brandului o nouă dimensiune: cea a lifestyle-ului, gastronomiei și evenimentelor premium.
Situată pe Strada Dâmbovița nr. 59, în București, locația impresionează prin arhitectura modernă, fațada spectaculoasă din sticlă și designul elegant.
Conceptul gastronomic al serii a avut în prim-plan caviarul și șampania, două simboluri ale rafinamentului, alături de delicatese atent alese și o atmosferă dedicată răsfățului. Invitații s-au bucurat de o experiență în care gastronomia, socializarea și eleganța au mers mână în mână.
Skyline by Swiss își propune să devină o destinație pentru cei care apreciază evenimentele cu personalitate, fie că vorbim despre petreceri private, întâlniri corporate sau seri speciale.
Astfel, aniversarea Swiss Clinics a fost și o ocazie de a aduce în atenție acest nou proiect, prin care universul brandului se extinde dincolo de zona medicală, către experiențe dedicate ospitalității și stilului de viață premium.
11 ani de Swiss Clinics: o poveste care merge mai departe
Dincolo de aparițiile mondene, șampanie și caviar, aniversarea a fost despre oamenii care au contribuit la construirea acestui proiect și despre parcursul unui brand care a evoluat odată cu medicina estetică din România.
De la primele colaborări și primele servicii până la dezvoltarea unei rețele medicale și lansarea unor noi concepte, Swiss Clinics și-a construit identitatea în jurul unei idei: frumusețea, sănătatea și încrederea în sine merită tratate cu atenție și profesionalism.
Iar dacă primii ani au fost despre construirea fundației, perioada care urmează pare să fie despre noi direcții, experiențe și proiecte.
La Skyline by Swiss, aniversarea a demonstrat că o poveste construită în timp merită sărbătorită pe măsură: cu oameni dragi, invitați speciali, delicii fine și momente care rămân în amintire.
Autor
„Spărgătorul de Nuci” pornește într-un turneu național de poveste: magia baletului clasic ajunge în 21 de orașe din România
re:TRAVEL FORUM 2026: peste 80% dintre agențiile Unite for Travel folosesc AI sau își automatizează activitatea. Verificarea și personalizarea rămân în mâinile consultanților
De la o clinică la un brand cunoscut în medicina estetică! Swiss Clinics a sărbătorit 11 ani de poveste cu vedete, caviar și șampanie, la Skyline by Swiss
De la o clinică la un brand cunoscut în medicina estetică! Swiss Clinics a sărbătorit 11 ani de poveste cu vedete, caviar și șampanie, la Skyline by Swiss
Kaufland România lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”
Tanoshi aduce aromele Asiei în bucătăriile din România
ȘTEFAN GHEORGHE – DE LA MANAGER LA CEO | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL DAMEH
DR. ELENA CRISTINA MITROFAN – TUSEA ASCUNDE PROBLEME GRAVE | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL
RALUCA PARASCHIV – MAKE-UP SAU MASCA? | DINCOLO DE FRUMUSETE PODCAST BY DR. PASCAL DAMEH
Trending
-
Evenimenteo zi agoDe la o clinică la un brand cunoscut în medicina estetică! Swiss Clinics a sărbătorit 11 ani de poveste cu vedete, caviar și șampanie, la Skyline by Swiss
-
Marketingo zi agoKaufland România lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”
-
Marketingo zi agoTanoshi aduce aromele Asiei în bucătăriile din România
-
Evenimenteo zi agoStrănepoata Reginei Maria, ambasadoarea unui bal organizat de români la Londra. Povestea din spatele The Winter Banquet
-
Lifestyleo zi agoCupper propune ritualul unei zile împlinite, de la Matcha Energy dimineața la Simply Relax seara
-
Actualitateo zi agoBUCUREȘTIUL ÎMBRACĂ HAINE de CRĂCIUN MAI DEVREME
-
Lifestyleo zi agoRomânia a stabilit un nou record mondial: 2.512 de oameni au plantat arbori simultan la Pădurea Prieteniei
-
Evenimente5 ore agore:TRAVEL FORUM 2026: peste 80% dintre agențiile Unite for Travel folosesc AI sau își automatizează activitatea. Verificarea și personalizarea rămân în mâinile consultanților
