Fashion
Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week SS’27: o ediție definită de noi forme de expresie și dialog între industrii
Published
13 ore agoon
Cea de-a cincea ediție Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week, desfășurată între 13 și 17 octombrie 2026, a reunit la București designeri români și internaționali, buyeri, reprezentanți ai presei și profesioniști ai industriei, într-un program dedicat modei, creativității și dialogului cultural. După prezența recentă în calendarul oficial Milano Fashion Week®, evenimentul a continuat să consolideze legătura dintre scena locală și industria globală a modei, printr-un program care a adus moda în dialog cu arta contemporană și patrimoniul cultural al orașului. Sala Tronului a Muzeului Național de Artă al României a găzduit prezentările din calendarul acestei editii, în timp ce alte evenimente și prezentări private s-au desfășurat în spații emblematice ale Bucureștiului, precum Teatrul Odeon și Opera Națională București.
Dincolo de podium, ediția SS’27 a adus în prim-plan inițiative care au conectat moda cu mediul de business, educația și noile generații de designeri. Showroom-ul organizat în colaborare cu Italian Trade Agency a adus brandurile mai aproape de buyerii internaționali, în timp ce Design in Dialogue, Fashion Talks și competiția Next Generation | Fashion Talent Award, dezvoltată în colaborare cu Polimoda, au creat contexte de schimb de idei și de promovare a designerilor emergenti. Inaugurarea Fashion Art Division, prin expoziția The Body, Elsewhere, curatoriată de Charles Moore, a adus o nouă perspectivă asupra relației dintre modă și arta contemporană. Împreună, aceste inițiative au conturat o ediție care a îmbinat expresia creativă cu oportunitățile de dezvoltare ale industriei, reafirmând rolul Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week în susținerea și promovarea designului românesc și regional.
Colecțiile prezentate la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week
The Hummingbird — Ami Amalia
Ami Amalia a deschis ediția SS’27 la Teatrul Odeon cu The Hummingbird, un spectacol de teatru și modă scris și regizat de Alexandra Badea, în care noua colecție a brandului a devenit parte a unei reflecții despre responsabilitatea din spatele hainelor. Pornind de la experiența proprie de producător de tricotaje în Transilvania, Ami Amalia a adus în atenție valoarea fibrelor naturale, a meșteșugului și a pieselor păstrate și transmise între generații, dar și impactul uman și ecologic al industriei. Într-o experiență imersivă construită prin sunet, interpretare și vestimentație, cu muzica semnată de Călin Țopa, colecția a explorat legătura dintre îmbrăcăminte, memorie și afecțiune. Povestea s-a încheiat cu parabola colibriului care încearcă să stingă un incendiu, un simbol al convingerii că fiecare gest de responsabilitate contează.
SS27 — Rhea Costa
Inspirată de liniștea deșertului și de felul în care lumina transformă peisajul, colecția Rhea Costa a reinterpretat eleganța ținutelor de seară într-o garderobă versatilă, adaptată diferitelor momente ale zilei. Drapajele sculpturale, talia definită și volumele fluide au fost transpuse în cămăși, topuri, fuste și jachete cu linii relaxate, unele piese putând fi purtate în mai multe moduri. Mătasea, satinul și broderiile manuale cu mărgele de sticlă, asemenea unor granule de nisip, au adus textură și luminozitate unei palete care a evoluat de la tonuri de perlă și nisip la ocru, bronz și burgundy.
Silent Horizons — DUALITAE
Prin Silent Horizons, DUALITAE a explorat deșertul ca metaforă a clarității și a transformării interioare. Sub direcția creativă a Alinei Lazariu, colecția a îmbinat siluete arhitecturale, croieli precise și materiale naturale, într-un dialog între structură și fluiditate. Tonurile de alb, nisip, teracotă și maro au definit o estetică minimalistă, completată de detalii tactile și contraste subtile. Un element distinctiv l-a reprezentat colaborarea cu Institutul Național al Patrimoniului, prin care fâșii de denim recuperat au fost transformate de meșteșugari români într-un material textil reinterpretat.
SS27 — Patrizia Pepe
Colecția Primăvară–Vară 2027 semnată Patrizia Pepe a adus la București viziunea directoarei creative Patrizia Bambi asupra unei feminități libere, expresive și sigure de sine. Sensualitatea, lejeritatea și atitudinea au definit propunerea sezonului, construită în jurul individualității și al multiplelor expresii ale identității feminine. Prezentarea a fost însoțită de un mesaj personal transmis de Patrizia Bambi invitaților, un gest care a completat apropierea dintre universul brandului și publicul din București.
I Wish I Could Fix Everything — Alexandra Șipa
Alexandra Șipa a prezentat I Wish I Could Fix Everything, o colecție SS27 inspirată de patrimoniul arhitectural al litoralului românesc și de transformările pe care acesta le-a traversat de-a lungul timpului. Teatrul de Vară din Mamaia, Vila Șuțu și Fântâna Dragonului din Constanța au devenit reperele vizuale ale unei reflecții asupra memoriei locurilor, a trecerii timpului și a fragilității patrimoniului. Prin alăturarea imaginilor de arhivă cu cele contemporane, proiectul aduce în atenție relația dintre trecut și prezent, dar și dorința de a păstra ceea ce riscă să se piardă.
ALTER EGO — STUDIO 4353
ALTER EGO, colecția STUDIO 4353, a explorat identitatea prin imaginea dublului interior, acea parte a personalității care coexistă cu imaginea proiectată în exterior. Fiecare model a fost însoțit de o păpușă textilă îmbrăcată identic, transformată într-o extensie simbolică a ținutei. Siluetele ample, volumele relaxate și imprimeurile originale, desenate și realizate de brand, au construit un univers vizual inspirat de pictura abstractă și de tranzițiile cromatice. Contrastul dintre negru, grafit și nuanțe intense de albastru, roz, verde sau galben a susținut o reflecție despre memorie, copilărie și multiplele versiuni ale sinelui.
SS27 — ATU Body Couture
ATU Body Couture a marcat zece ani de creație și colaborare cu Cătălin Vălean printr-un moment special realizat alături de ANGHEL STUDIO și Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Pentru această ocazie, brandul a creat 42 de costume dedicate membrilor corului, reinterpretând piese emblematice din propriul univers estetic și adaptându-le prezenței scenice a artiștilor. Întâlnirea dintre modă și muzică a transformat vestimentația într-o parte integrantă a expresiei artistice.
Sacred Couture — ANGHEL STUDIO
ANGHEL STUDIO și-a marcat debutul la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week cu Sacred Couture, o colecție inspirată de simbolismul veșmintelor liturgice și monahale, prezentată într-un moment artistic alături de ATU Body Couture și Corul Madrigal „Madrigal – Marin Constantin”.Siluetele monumentale, mânecile supradimensionate și volumele sculpturale au fost puse în contrast cu materiale delicate și fluide. Broderiile realizate manual, inclusiv prin tehnici de altorelief inspirate de ornamentica iconostaselor brâncovenești, au transformat fiecare piesă într-o întâlnire între patrimoniul spiritual și expresia contemporană a haute couture-ului.
Affair in Eden — Elite Concept
Cu Affair in Eden, Elite Concept a reinterpretat simbolistica Grădinii Edenului din perspectiva unei feminități care își revendică libertatea și propriile alegeri. Colecția a explorat contrastul dintre inocență și seducție, vulnerabilitate și forță, imaginând paradisul nu ca pe un spațiu al perfecțiunii, ci ca pe unul al descoperirii de sine. Prezentarea privată a propus o viziune în care tentația devine expresia independenței, iar vestimentația reflectă încrederea și individualitatea.
Garden of Eden — NISSA
NISSA a prezentat Garden of Eden la Opera Națională București, într-o experiență concepută sub titlul A Night at the Opera. Cele 30 de ținute selectate au fost expuse într-o instalație care a pus în dialog moda, arhitectura, muzica și proiecțiile artistice. Inspirată de imaginea unei grădini imaginare, colecția a reunit siluete alungite, drapaje fluide, transparențe, dantelă și broderii delicate, într-o paletă de ivoire, roz pudrat, verde vegetal și albastru profund. Rezultatul a fost o interpretare a feminității în care romantismul și senzualitatea au coexistat cu o atitudine contemporană.
De Mon Âme à Ton Âme — Vestiaire d’un Oiseau Libre
Prin De Mon Âme à Ton Âme, Vestiaire d’un Oiseau Libre a propus o interpretare poetică a legăturii dintre vulnerabilitate și protecție. Texturile industriale, elementele metalice realizate special și corsetele cu margini brute au construit siluete arhitecturale, apropiate de imaginea unei armuri. În contrast cu exteriorul rigid, colecția a explorat sensibilitatea și intimitatea relațiilor umane, transformând vestimentația într-o metaforă a legăturilor afective care rezistă dincolo de aparențe.
The Last Seven Minutes — Ionuț Răzvan
The Last Seven Minutes, colecția semnată de Ionuț Răzvan, a pornit de la ideea că, în ultimele momente ale existenței, mintea ar putea retrăi cele mai frumoase amintiri. Construită în trei acte — The Beginning, The Living și The Passage —prezentarea a urmărit trecerea de la inocență și lumină la intensitatea experienței umane și, în final, la siluete întunecate și fragmentate. Drapajele sculpturale și croielile experimentale au transpus în vestimentație o reflecție personală despre iubire, pierdere și speranța continuității dincolo de viață.
The Divine Feminine — J’AMEMME
În The Divine Feminine, J’AMEMME a explorat feminitatea ca identitate complexă, în permanentă transformare. Designerul Julie Yarmoliuk a adus împreună costume cu linii precise, rochii transparente, corsete și siluete-coloană, într-un echilibru între structură și fluiditate. Șifonul, satinul și lâna au fost modelate prin drapaje, pliuri și volane realizate manual, inclusiv prin detaliul ondulat devenit semnătură a brandului. Paleta a alternat tonuri grafice cu nuanțe pastelate și accente intense, exprimând libertatea de a reuni sensibilitatea, forța și senzualitatea într-o singură identitate.
RUSALKA — Rafaela Pestrițu
Inspirată de figura mitologică a Rusalka, spirit feminin asociat apelor și naturii în folclorul est-european, colecția RUSALKA a explorat granița dintre realitate și iluzie. Rafaela Pestrițu a continuat experimentarea tehnicilor trompe-l’œil prin imprimeuri care imită dantela, combinate cu dantelă vintage deteriorată și straturi translucide de șifon. Corsetele structurate, detaliile de construcție lăsate la vedere și drapajele fluide au creat siluete care par să se destrame și să se recompună odată cu mișcarea corpului.
FW26/27 — SANTA
SANTA a prezentat o colecție Toamnă–Iarnă 2026/27 care a reinterpretat conceptul de power dressing prin construcție, proporție și prezență. Volumele ample, umerii exagerați și suprafețele sculpturale au fost puse în contrast cu croieli precise, piele, dantelă transparentă și materiale apropiate de corp. Blana și penele au devenit elemente structurale, conturând cape, paltoane și detalii dramatice, într-o paletă care a alternat albul și negrul cu albastrul electric și roșul. Colecția a explorat puterea nu ca pe o convenție vestimentară, ci ca pe o expresie a încrederii în sine.
SS27 — M.Marquise
Colecția M.Marquise pentru Primăvară–Vară 2027 a celebrat arta apariției memorabile prin culoare, mișcare și detalii realizate manual. Rochiile ample din șifon de mătase, florile tridimensionale, broderiile cu cristale și siluetele acoperite de paiete au alternat cu sacouri supradimensionate și proporții neașteptate. Dantela Chantilly pictată manual și materialele cu texturi bogate au completat o garderobă în care rafinamentul tehnic întâlnește expresivitatea. Bijuteriile KULTHO au însoțit colecția, adăugând accente de lumină și strălucire.
The Art of Presence — ALTEZZA by Storojuc
The Art of Presence, colecția ALTEZZA by Storojuc, a explorat o formă de forță feminină care nu mai are nevoie să fie demonstrată. Sacourile structurate, pantalonii cu croieli ample și panourile fluide au construit un dialog între control și libertate, protecție și expunere. Siluetele sculpturale și proporțiile precise au fost echilibrate de materiale care urmăresc mișcarea corpului, într-o paletă restrânsă de negru, ivoire și galben pal. Colecția a pus accentul pe prezența și siguranța de sine a femeii, dincolo de codurile convenționale ale autorității.
SS27 — KATEA GRI
KATEA GRI a propus pentru SS27 o explorare discretă a feminității prin formă, textură și relația dintre corp și vestimentație. Siluetele alungite, materialele transparente, spatele decupat și construcțiile inspirate de lenjerie au fost echilibrate de croieli precise. Broderiile florale sculpturale au apărut pe corsete, topuri și accesorii textile, devenind parte a structurii pieselor. Dantela și satinul, într-o paletă restrânsă de negru și ivoire, au susținut o estetică senzuală, dar reținută.
FW26/27 — PEHOVA
Inspirată de peisajul contrastant al insulei Tenerife, colecția Toamnă–Iarnă 2026/27 a brandului PEHOVA a explorat echilibrul dintre forță și delicatețe. Designerul Lidia Pehova a tradus întâlnirea dintre stâncile vulcanice și fluiditatea oceanului într-o garderobă care reunește costume, sacouri, paltoane și piese pentru ocazii speciale. Lâna, mătasea și bumbacul au fost folosite în construcții care alternează liniile relaxate cu siluetele definite, exprimând filosofia brandului, Silent Power: o eleganță sigură de sine, fără ostentație.
CLOSER — DIOSA
Cu CLOSER, DIOSA a explorat libertatea femeii de a se defini prin propriile dorințe, pornind de la o scenă din filmul Eyes Wide Shut al lui Stanley Kubrick. Referințele la universul vizual al lui Lucio Fontana s-au regăsit în tăieturi, deschideri și construcții deconstruite, de la trench-uri și jachete de smoking reinterpretate la rochii din satin de mătase și șifon. Negrul, albul și roșul, culori cu semnificații în cultura moldovenească, au conturat o colecție despre senzualitate, autonomie și relația femeii cu propria imagine.
SS27 — Chariot
Pentru SS27, Chariot a transformat cămașa, piesa centrală a universului brandului, în punctul de plecare al unei noi interpretări a garderobei masculine. Modificările subtile de volum și proporție, pliurile adânci de pe spate și manșetele duble, conectate prin butoni special realizați, au evidențiat atenția acordată construcției. Mătasea, lâna și materialele atent selecționate au adus fluiditate unor siluete definite de precizia croielii, într-o colecție care a păstrat codurile eleganței masculine, dar le-a abordat cu naturalețe și lejeritate.
SS27 — MURMUR
MURMUR a marcat 15 ani de creație printr-o colecție SS27 care a reinterpretat elementele distinctive ale brandului: corsetajul, silueta clepsidră și detaliile inspirate de lenjeria anilor ’50. Mătasea naturală, satinul și brocartul au conturat rochii, costume și pantaloni structurați, în nuanțe de roz pudrat, fuchsia și alb. Prezentarea a culminat cu cinci rochii-tribut în ediție limitată, inspirate de creații emblematice ale brandului, și a oferit o primă privire asupra colecției-capsulă de încălțăminte MUSETTE x MURMUR.
UTC+1 — KSENIASCHNAIDER
UTC+1 a marcat primul sezon în care Anton Schnaider a preluat direcția creativă a KSENIASCHNAIDER, propunând o colecție despre apartenență, mobilitate și identități în permanentă schimbare. Tricourile de fotbal, uniformele de curse și codurile grafice ale vestimentației sportive au fost reinterpretate prin logo-uri fictive, numere și simboluri cu semnificații ambigue. Conceptul de walkwear, dedicat celor aflați mereu în mișcare, s-a exprimat prin piese funcționale, buzunare multiple și detalii experimentale. Colecția, realizată în atelierul brandului din Kyiv, a inclus și șase ținute dezvoltate în colaborare cu Lee Cooper.
Time Woven Into Every Stitch — Karen Arcanjo
Prin Time Woven Into Every Stitch, Karen Arcanjo a adus în prim-plan timpul și măiestria lucrului manual. Piesele croșetate și tricotate manual, realizate în ateliere din Polonia, au fost completate de materiale naturale precum mătasea, inul și bumbacul, alese pentru textura și felul în care se transformă odată cu purtarea. Siluetele fluide și paleta de ecru, nisip, roz pal și albastru estompat au fost echilibrate de jachete și paltoane din piele suplă, într-o colecție construită în jurul longevității și al eleganței fără exces.
SS27 — Carmen Secăreanu
Carmen Secăreanu a continuat explorarea unei estetici personale aflate la granița dintre modă, artă și design, printr-o colecție cu influențe dandy și o eleganță deliberat neconvențională. Mătasea, organza, lâna și brocarturile cu reflexe aurii au fost reunite în piese concepute pentru a fi purtate firesc în contexte diferite. Accesoriile florale, detaliile din porțelan și încălțămintea și gențile realizate cu sprijinul MUSETTE au completat un univers în care extravaganța este temperată de naturalețe, iar prezentarea a inclus contribuția artistei sonore Anamaria Pravicencu.
Wonderland — TTSWTRS
TTSWTRS a adus pe podium Wonderland, o colecție de 18 ținute inspirată de un univers suprarealist în care natura, imaginația și corpul se transformă reciproc. Referințele la iepuri misterioși, porțelan crăpat, trandafiri și păsări flamingo au fost transpuse în imprimeuri, proporții exagerate și volume din organza roz. Experiența a fost completată de o componentă tehnologică realizată alături de HTC VIVE, prin ochelari AI integrați în prezentare și o instalație imersivă care a extins povestea colecției către teme precum supraproducția și relația omului cu natura.
Every Woman Is a Maria — MEDEEA
În Every Woman Is a Maria, MEDEEA a explorat imaginea feminină ca simbol personal și colectiv, pornind de la o referință atribuită lui Helmut Lang și de la semnificația numelui Maria. Designerul Medeea Maria Ene a continuat reinterpretarea siluetei feminine prin deconstrucția elementelor clasice ale garderobei masculine, reunind croieli precise cu materiale rigide și fluide. Nuanțele de verde, roz pal, albastru și galben au extins paleta cromatică a brandului, în timp ce broderiile cu numele „Maria” au devenit un element vizual și simbolic central.
X-IDENTITY — Next Generation Catwalk | Fashion Talent Award
Dezvoltată în colaborare cu Polimoda, competiția Next Generation | Fashion Talent Award a reunit zece designeri români emergenți, care au explorat tema X-IDENTITY prin siluete sculpturale, volume experimentale și combinații neconvenționale de materiale. Premiul a fost câștigat de Diana Grigorescu, masterandă la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, cu I’ll Be Your Mirror, o colecție care investighează contrastul dintre vestimentația de lucru și cea formală, dintr-o perspectivă genderless. Premiul a fost câștigat de Diana Grigorescu, masterandă la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, cu I’ll Be Your Mirror, o colecție care explorează granițele dintre vestimentația de lucru și cea formală, printr-o abordare genderless. În urma câștigării competiției, Diana va avea ocazia să își continue parcursul în modă printr-un program de masterat la Polimoda, în Florența.
Alături de ea și-au prezentat colecțiile Ariana Stanciu (Shell), Cristiana-Coca Nedelcovici (Between Forms), Vlad Tălmaciu (The New Old), Andrada Negru (Trace of Distortion), Alexia Ilco Luca (Urban Lace), Ioana Andrada Demian (Layers of Self), Ioana Maria Cotfas (X-19), Andrei-Ioan Petculescu (Mezzanine) și Anamaria Vișovan (Lost Memories).
Parteneri
Title Partner: Mercedes-Benz
Institutional Partners: Camera Nazionale della Moda, Italian Trade Agency
Academic Partners: POLIMODA, Universitatea Națională de Arte București (UNARTE), Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (UAD), Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), Bucharest Business School (BSS)
Main Partners: IQOS | Banca Transilvania
Luxury & Fashion Partners: TOFF Galleries
Partners: Fashion Days | Kultho Forever Diamonds | Novo Romania | Pepsi | Murfatlar | Adidas | Nepi Rockcastle | Promenada Mall Bucuresti | AvStore | Evian | Glenfiddich | Martini | Heineken | Schwarzkopf | MAC Cosmetics | Obsentum | L’OR Espresso | Pep & Pepper | Blue | Marmorosch | Corinthia | Regina Maria | BoConcept | Apius | Invest Moldova| Innovate Moldova|
Real Estate Partner: One United Properties
Strategic Media Partner: Antena Group | AntenaPlay
You may like
Fashion
Adio, bej! Culoarea toamnei 2026 este „Cherry Brown” și e deja peste tot
Published
2 săptămâni agoon
09/10/2026By
Vlad Ramona
În fiecare toamnă ne întoarcem la negru din reflex. Anul ăsta, designerii au apăsat butonul de panică pe altă culoare. Dacă te uiți la colecțiile toamnă-iarnă 2026 de la Ralph Lauren, Max Mara și show-urile de la Milano, o singură nuanță domină podiumul și street-style-ul: cherry brown – un maro ciocolatiu profund, cu subton de cireașă neagră și vișină coaptă.
Nu e nici burgundy clasic, nici maro plictisitor. E fix la mijloc. Anul trecut era numit „Cherry Cola” pe TikTok, anul ăsta a devenit „Cherry Cocoa” sau „Cherry Mocha” și a fost declarat drept culoarea sezonului. Anne Hathaway a purtat-o deja la New York, ținută complet maro-ciocolată cu manichiură în aceeași nuanță.
De ce funcționează? Are profunzimea maroului, dar căldura roșului. E sofisticat fără să fie agresiv și arată scump pe orice material, fie piele, lână, satin sau piele întoarsă.
Cum o porți cu buget românesc:
Trendul e viral pentru că e incredibil de ușor de purtat. Iată 5 piese în cherry brown sub 500 de lei care îți fac toată garderoba de toamnă:
Paltonul statement: Un palton lung, drept, în cherry brown. Îl pui peste orice – blugi și tricou alb – și instant pari de la Săptămâna Modei. Se asortează perfect cu crem, gri, denim și bleumarin.
Geanta de piele: Cea mai simplă introducere în trend. Dacă porți de obicei negru/bej, o geantă cherry brown îți actualizează ținuta fără efort.
Ghetele oxblood: Varianta modernă a ghetelor negre. Merg cu rochii midi, fuste și pantaloni largi.
Fusta midi satinată: În culoarea vișinei – perfectă de la birou la cină.
Manichiura Cherry Cocoa: Cea mai ieftină metodă să intri în trend. Oja care e aproape neagră în interior, dar roșu-vișiniu la lumină.
Regula stiliștilor pentru toamna 2026: poartă-l tonal. Maro ciocolatiu + cherry brown + crem. Sau contrast: cherry brown + gri deschis.
Fashion
Cum construim garderoba perfectă pentru sezonul rece
Published
4 săptămâni agoon
23/09/2026By
Vlad Ramona
Odată cu începutul toamnei, garderoba trece printr-o transformare firească: hainele lejere de vară sunt înlocuite treptat de tricotaje, jachete, paltoane și încălțăminte potrivită temperaturilor mai scăzute. În 2026, accentul cade tot mai mult pe versatilitate, calitate și piese care pot fi purtate în mai multe combinații, indiferent de tendințele de moment.
Construirea garderobei pentru sezonul rece nu înseamnă neapărat cumpărarea unui număr mare de haine. O selecție atentă de piese esențiale poate oferi numeroase combinații și poate transforma aceeași ținută dintr-un look de zi într-unul potrivit pentru o întâlnire de business sau o ieșire de seară.
Printre cele mai importante investiții pentru sezonul toamnă-iarnă se află paltonul clasic, o piesă care poate deveni elementul central al garderobei. Modelele în nuanțe neutre, precum camel, gri, bleumarin, maro sau negru, sunt ușor de asortat și pot fi purtate mai multe sezoane.
La fel de importante sunt sacourile bine croite, care pot fi purtate atât cu pantaloni eleganți, cât și cu jeanși sau fuste.
Un alt element esențial îl reprezintă tricotajele. Puloverele fine, cardiganele și maletele pot fi suprapuse și adaptate în funcție de temperatură. Alegerea unor materiale de calitate poate face diferența atât în ceea ce privește confortul, cât și rezistența pieselor în timp.
În ceea ce privește pantalonii, o garderobă funcțională poate include atât o pereche de jeanși cu o croială clasică, cât și pantaloni eleganți, ușor de combinat cu cămăși, pulovere sau sacouri. Pentru zilele mai reci, fustele midi și rochiile pot fi integrate în ținute cu cizme, dresuri și paltoane.
Specialiștii recomandă, de asemenea, atenție la accesorii. O geantă bine structurată, o eșarfă dintr-un material plăcut, o curea și câteva accesorii discrete pot schimba complet aspectul unei ținute fără a necesita achiziționarea unor haine noi.
Principiul central al unei garderobe eficiente rămâne însă versatilitatea. Înaintea unei noi achiziții, merită verificat dacă piesa respectivă poate fi combinată cu cel puțin trei sau patru articole deja existente în garderobă. În acest fel, cumpărăturile devin mai bine orientate, iar garderoba poate rămâne coerentă.
Toamna 2026 readuce în prim-plan ideea unei garderobe construite în jurul pieselor esențiale, ușor de combinat și suficient de versatile pentru diferite contexte. Un palton bine ales, un sacou de calitate, câteva tricotaje, pantaloni cu croieli potrivite și încălțăminte rezistentă pot deveni baza unui stil coerent pentru întregul sezon.
Fashion
Moda funcțională: piese gândite să acopere mai multe roluri, nu unul singur
Published
4 săptămâni agoon
22/09/2026
O rochie care își schimbă complet aspectul când o întorci pe dos. O fustă al cărei slit se deschide sau se închide cu un nasture, nu cu o foarfecă. Un accesoriu care se atașează dimineața, la plecarea de acasă, și dispare în geantă până seara. În ultimul sezon, tot mai multe colecții de îmbrăcăminte mizează pe genul acesta de piese modulare, haine construite din straturi care se poartă separat sau împreună, croieli care permit două sau mai multe variante de purtare din aceeași bucată de material, elemente detașabile care schimbă rolul unui articol vestimentar în funcție de context.
Nu e doar o modă a momentului, ci un răspuns la felul în care s-a schimbat, de fapt, relația noastră cu hainele. Cumpărăm mai rar, dar ne uităm mai atent la ce alegem, la câte contexte poate acoperi o piesă, la cât rezistă la purtare repetată, la ce se întâmplă cu ea peste doi-trei ani, nu doar în prima lună. E o schimbare pe care industria o simte direct: un locuitor al Uniunii Europene aruncă în medie 12 kg de haine pe an, din care 87% ajung la groapa de gunoi sau la incinerare și doar 1% sunt reciclate efectiv în haine noi, potrivit unui raport al Parlamentului European, cifre care explică de ce durata de viață a unei piese a devenit, pentru tot mai multe femei, un criteriu de cumpărare la fel de important ca prețul sau croiala.

„O piesă nu mai trebuie să aleagă un singur rol. Un nasture care schimbă lungimea unei deschideri, o mânecă ce se poate atașa sau scoate, o croială gândită pe două fețe — toate acestea dau hainei mai multe vieți, în loc s-o înlocuiască la fiecare schimbare de context”, spune Alexandra Calafeteanu, Director Creativ & Designer Lara Wear, un brand românesc de tricotaje care lucrează pe exact acest principiu.
La Lara Wear, ideea se traduce în câteva decizii de croială simplu de urmărit. Rochia midi în două culori e construită pe principiul double-face, fiecare parte poartă o culoare diferită și poate fi purtată pe oricare dintre cele două fețe, deci acoperă, cu o singură piesă, două variante de ținută. Fusta evazată cu slit merge pe aceeași idee, dar altfel: slitul se închide cu nasturi metalici, nu cu o cusătură fixă, așa că poate rămâne parțial descheiat sau complet închis, în funcție de context. Iar la capa lungă din colecție, decupajele croite direct pentru mâini elimină nevoia unor mâneci separate, în timp ce mitenele lungi din aceeași linie sunt detașabile și se pot purta independent de restul ținutei.

„Nu ne gândim la accesorii ca la piese fixe, complementare. Mitenele astea, de exemplu, nu vin ca să completeze o ținută, ci ca să-i schimbe registrul: le porți și e o ținută de zi cu ceva în plus, le scoți și e aceeași ținută, dar alta. Un accesoriu detașabil bun ar trebui să facă asta, să dea femeii o decizie în plus, nu doar un obiect în plus”, spune Alexandra Calafeteanu.
Toate aceste soluții au, însă, o condiție ascunsă: o piesă purtată în mai multe roluri e și o piesă purtată mai des, deci trebuie să reziste mai mult. De-aici vine importanța fibrei. Fusta midi cu slituri laterale și puloverul subțire din colecție sunt din lână 100% Merino, provenită de la o filatură italiană specializată în fire extra fine, iar rochia double-face și capa sunt din bumbac pieptanat. Amândouă cer o întreținere mai atentă decât un tricot sintetic, spălare delicată sau manuală, uscare pe suprafață plană, fără uscător și fără înălbitor, dar, în schimb, țin forma și culoarea mult peste ritmul unei purtări ocazionale.
„O croială care se adaptează la context, dintr-un material care se deformează după câteva purtări, nu rezolvă nimic, doar amână problema. Funcționalitatea reală ține de amândouă: de câte roluri poate juca o piesă și de cât timp le poate juca bine. Iar longevitatea unei piese e, până la urmă, cea mai simplă formă de sustenabilitate, nu una anunțată pe etichetă, ci una care se vede în câți ani rămâne o piesă purtată”, adaugă A. Calafeteanu.
Privite împreună, cele două idei, piesă cu mai multe roluri și o fibră care rezistă timpului, nu sunt argumente de vânzare separate, ci fețele aceleiași decizii de design.
„Cred că peste câțiva ani nu se va mai vorbi despre haine «funcționale» ca despre o categorie aparte, ci pur și simplu despre haine bine făcute. Multifuncționalitatea n-ar trebui să fie un argument de vânzare, ci un minim pe care orice piesă ar trebui să-l îndeplinească înainte să ajungă în magazin”, încheie Calafeteanu.
foto credit: Tiberiu Arsene, Eduard Măriuț
FILMUL LIVE ACTION „VAIANA” ESTE DE AZI DISPONIBIL PE DISNEY+
Conferință la București despre reglementarea inteligenței artificiale și impactul asupra economiei
Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week SS’27: o ediție definită de noi forme de expresie și dialog între industrii
RÂMNICU SĂRAT PE PODIUMUL NAȚIONAL LA ARITMETICĂ MENTALĂ
„Arta de a fi alături” – un eveniment despre prevenție, curaj și feminitate, pe 30 octombrie, la ARCUB București
Belher susține Conferința Gabrielle de la Cluj-Napoca: frumusețea, încrederea și feminitatea dincolo de diagnosticul oncologic
ȘTEFAN GHEORGHE – DE LA MANAGER LA CEO | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL DAMEH
DR. ELENA CRISTINA MITROFAN – TUSEA ASCUNDE PROBLEME GRAVE | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL
RALUCA PARASCHIV – MAKE-UP SAU MASCA? | DINCOLO DE FRUMUSETE PODCAST BY DR. PASCAL DAMEH
Trending
-
Entertainment13 ore agoFILMUL LIVE ACTION „VAIANA” ESTE DE AZI DISPONIBIL PE DISNEY+
-
Bani si afaceri13 ore agoAircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi
-
Entertainment13 ore ago“Rolling Loud: The Movie”: Owen Wilson și Matt Rife dezlănțuie pe marile ecrane haosul la cel mai mare festival hip-hop din lume
-
Evenimente13 ore agoConferință la București despre reglementarea inteligenței artificiale și impactul asupra economiei
