Connect with us

News

GALA EXCELENȚA ÎN BUSINESS 2026 – O CELEBRARE A PERFORMANȚEI, LEADERSHIPULUI ȘI PARTENERIATELOR CARE CONSTRUIESC VIITORUL ECONOMIEI ROMÂNEȘTI

Published

on

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA, în parteneriat instituțional cu Ministerul Apărării Naționale, organizează, în data de 12 noiembrie 2026, la Palatul Cercului Militar Național din București, Gala Excelența în Business 2026, un eveniment de referință dedicat recunoașterii performanței, excelenței profesionale și contribuției remarcabile la dezvoltarea economiei românești.

Gala reunește reprezentanți ai autorităților publice centrale, ai mediului diplomatic, ai instituțiilor financiare, lideri ai marilor companii, antreprenori, personalități din mediul academic și reprezentanți ai societății civile, într-un cadru de înaltă reprezentare instituțională și economică.

Excelența reprezintă  rezultatul unei viziuni asumate, al responsabilității și al capacității de a genera valoare durabilă pentru economie și societate. Gala Excelența în Business 2026 își propune să aducă în prim-plan organizațiile și liderii care demonstrează că România dispune de resursele, competențele și viziunea necesare pentru a construi un viitor economic sustenabil.

Andreea Negru, președinta PEFA: „Excelența trebuie recunoscută, susținută și transformată într-un reper pentru întreaga economie. Gala Excelența în Business este mai mult decât un eveniment de premiere. Este o declarație de încredere în potențialul economiei românești, în forța antreprenoriatului și în capacitatea liderilor de a construi, prin viziune și responsabilitate, proiecte cu impact real asupra societății. Excelența nu este o destinație, ci un angajament permanent față de performanță, integritate și progres. Iar responsabilitatea noastră, ca organizație patronală, este să susținem acest angajament și să construim punți solide între antreprenoriat, instituții și societate”.

Lorena Stoian, prim-vicepreședinta PEFA: „Performanța devine cu adevărat valoroasă atunci când inspiră, unește și generează oportunități pentru ceilalți. În spatele fiecărei companii de succes se află oameni, echipe, decizii curajoase și ani de muncă susținută. Gala Excelența în Business este despre acești oameni și despre capacitatea lor de a transforma ideile în rezultate, provocările în soluții și ambițiile în proiecte durabile. Ne dorim ca această Gală să fie o platformă de conectare între lideri, de consolidare a relațiilor de business și de dezvoltare a unor noi parteneriate strategice.Credem într-un mediu economic în care colaborarea, profesionalismul și respectul reciproc constituie fundamentul succesului”.

 

Prin proiectele sale, PEFA promovează  un model de leadership bazat pe competență, dialog și responsabilitate, în care fiecare inițiativă valoroasă poate contribui la dezvoltarea întregii comunități. Adevărata excelență nu se măsoară exclusiv în rezultate financiare, ci și în impactul pe care îl lăsăm în urma noastră, în oamenii pe care îi inspirăm și în oportunitățile pe care le creăm pentru generațiile viitoare.

20 de premii dedicate educației, excelenței și performanței în business

În cadrul Galei Excelența în Business 2026 vor fi acordate 20 de premii și distincții de excelență, prin care vor fi recunoscute performanțele remarcabile ale companiilor, instituțiilor și liderilor care contribuie la dezvoltarea și consolidarea economiei României. Distincțiile vor evidenția excelența în domenii strategice precum energia, infrastructura, industria, serviciile financiare, tehnologia, inovația, antreprenoriatul, dezvoltarea sustenabilă și responsabilitatea corporativă, reflectând diversitatea, competitivitatea și potențialul mediului economic românesc. Un moment special al Galei va fi dedicat excelenței în educație și performanței în sistemul național de apărare. Vor fi recompensați tineri din instituțiile militare de învățământ care s-au remarcat prin rezultate academice și realizări de excepție, atât la nivel național, cât și internațional. Totodată, vor fi acordate distincții speciale reprezentanților sistemului național de apărare, în semn de apreciere pentru profesionalismul, leadershipul și contribuția lor la consolidarea securității și stabilității României. Prin această inițiativă, Patronatul European al Femeilor de Afaceri – PEFA își reafirmă angajamentul de a promova excelența, meritocrația și leadershipul responsabil, aducând în prim-plan modele de succes și bune practici care inspiră noile generații, stimulează investițiile și antreprenoriatul și consolidează parteneriatele strategice dintre mediul economic, instituțiile publice, sistemul educațional și cel de apărare. Gala Excelența în Business 2026 reprezintă, astfel, nu doar o celebrare a performanței, ci și o platformă de dialog, recunoaștere și colaborare, construită în jurul unei viziuni comune: o Românie competitivă, puternică și orientată către viitor.

Organizarea Galei Excelența în Business 2026 este posibilă datorită implicării unui număr important de parteneri din sectoare economice diverse, care împărtășesc valorile performanței, profesionalismului și dezvoltării durabile: Partener instituțional- Ministerul Apărării Naționale, parteneri susținători – BCR, Garanti BBVA, Pluxee România, CANCOM, PPC România, Exim Banca Românească, UNSAR, Electrica, Austrotherm, Cloud9 Evolution, International Alexander, Hidroelectrica, Transelectrica, ANSI, AES – Advanced Energy Services, L&A, DO Security, ADAA, L&A Leaders Forum,  Light Tour, Diana Dragomir & Asociații, Magnolia.ro, Sabon, Bilbor, Cotnari, Pfanner, Royal Events, Cosmetrice, Chocoland, Laura Baldini, Natural Beauty by Laura Baldini, Amirah, Conivon, Epicurio.ro, Fitness Boutique, Rapid Medical, Galinni și Meidi. Parteneri media: Antena 3CNN, Agerpres, Financial Intelligence, Club Economic, Transilvania Business, Ziarul Bursa, IAMNews, stiripesurse.ro, News.ro, Profit.ro, InvesTenergy, The Diplomat, EM360, Clubantreprenor.ro, Focus Energetic, Money.ro, Energy Industry Reviews, NewsOne,. Partener  monitorizare presa: Klarmedia.

Autor

Continue Reading

News

Ce se întâmplă după ce afli că ai nevoie de dializă? Fresenius NephroCare lansează PERSPECTIVE, un film interactiv despre momentul în care viața se schimbă

Published

on

„Ce se întâmplă cu viața mea de acum?” Este una dintre primele întrebări care pot apărea atunci când un om află că are boală cronică de rinichi și că, într-un stadiu avansat, ar putea avea nevoie de dializă. Peste această întrebare se așază frica, scenariile construite în minte și toate lucrurile pe care crezi că le știi despre un diagnostic care îți poate schimba viața. Fresenius NephroCare lansează PERSPECTIVE, o nouă etapă în seria de campanii prin care a ales să vorbească despre boala cronică de rinichi dincolo de limbajul strict medical, aducând în centru oamenii, emoțiile și viețile care continuă după diagnostic.

În ultimii ani, Fresenius NephroCare a ales cinematografia pentru a deschide conversații despre experiența pacienților cu boală cronică de rinichi. În 2024, Nephro 1 a adus în prim-plan viața pacienților dializați, iar în 2025, Nephro 2 a mers mai aproape de dimensiunea personală a diagnosticului și de felul în care oamenii își găsesc resursele pentru a merge mai departe. PERSPECTIVE continuă această direcție, dar schimbă unghiul. De data aceasta, aceeași veste este privită prin ochii mai multor oameni care ajung să o trăiască împreună.

Ideea campaniei pornește de la un adevăr simplu, acela că o veste grea nu se oprește la persoana care o primește. Ea ajunge în cuplu, în familie și în relația cu oamenii care vor deveni parte din noul parcurs medical. De aici și promisiunea care stă la baza campaniei – nicio veste grea nu trebuie dusă singur.

PERSPECTIVE spune povestea unui pacient care merge la analize și primește un diagnostic neașteptat, dar povestea nu rămâne doar a lui. Printr-un film interactiv, spectatorul poate alege să urmărească aceeași experiență din perspectiva pacientului, a soției sale, a medicului sau a asistentei. Pe măsură ce schimbă punctul de vedere, apar alte întrebări, alte emoții și alte informații. Ceea ce părea o singură poveste devine, astfel, o experiență colectivă.

Urmărește filmul interactiv PERSPECTIVE aici

„Am apreciat încă de la prima prezentare ideea de interactivitate și felul în care informația relevantă este integrată în parcursul narativ. Pentru noi, a fost important ca informația să nu fie separată de poveste, ci să devină parte din experiența personajelor. Limbajul cinematografic ne ajută să traducem informația medicală într-un mod accesibil și să construim punți emoționale cu publicul larg. Pentru că, dincolo de tratament, există o viață care continuă – muncă, familie, relații și planuri.” – Raluca Scutelnicu, Marketing Manager Fresenius NephroCare 

Pe măsură ce povestea avansează, PERSPECTIVE începe să demonteze câteva dintre necunoscutele care pot face ca diagnosticul să pară și mai greu de dus. Da, ședințele de hemodializă durează aproximativ patru ore și au loc de trei ori pe săptămână. Dar asta nu înseamnă că viața se oprește în zilele rămase. Există pacienți care continuă să lucreze, să călătorească și să își păstreze o parte importantă din rutina lor, cu adaptările necesare.

Filmul vorbește și despre faptul că pacientul are opțiuni. Există mai multe forme de tratament, inclusiv hemodiafiltrarea (HDF), iar pentru unii pacienți parcursul medical poate include, în anumite situații, perspectiva unui transplant renal.

Dincolo de informația despre tratament, campania pune accent pe o dimensiune despre care se vorbește mai puțin: ce se întâmplă cu omul după ce primește diagnosticul. Cum își reorganizează planurile? Cum vorbește despre boală cu cei apropiați? Cum își păstrează sentimentul că viața lui continuă să îi aparțină?

De aceea, PERSPECTIVE aduce în aceeași conversație și sprijinul emoțional. Terapia și suportul psihologic pot deveni resurse importante pentru pacient și familia lui atunci când trebuie să se adapteze la un diagnostic și la o nouă realitate. Să ai pe cineva care îți explică ce urmează este important. Să ai pe cineva cu care poți vorbi despre ceea ce simți poate fi la fel de important.

Această componentă a fost dusă mai departe și în podcastul „Acasă la Măruță”, unde Doctor Mihail, Dana Rogoz și psihologul Florin Botoșineanu, din cadrul Fresenius NephroCare, au discutat despre momentul primirii unei vești dificile, impactul bolii cronice de rinichi asupra pacientului și familiei și rolul sprijinului psihologic în procesul de adaptare. Ascultă podcastul aici – https://www.youtube.com/watch?v=sH3YRL7E_J8

Prin PERSPECTIVE, Fresenius NephroCare continuă o conversație începută prin campaniile Nephro 1 și Nephro 2, construind de la an la an o imagine mai complexă asupra vieții cu boală cronică de rinichi. Dacă primele filme au vorbit despre viața de zi cu zi a pacienților și despre resursele interioare necesare pentru a merge mai departe, noul proiect privește momentul în care toate aceste lucruri sunt încă necunoscute. Este momentul în care diagnosticul se așează, întrebările apar, iar perspectiva asupra viitorului începe să se schimbe.

Află mai multe despre boala cronică de rinichi pe www.schimbaperspectiva.ro.

Autor

Continue Reading

News

Poluarea din trafic: concentrațiile de dioxid de azot (NO₂), măsurate în 50 de locații din București, în cadrul campaniei europene „Vezi ce respiri”

Published

on

Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis va măsura, în cadrul campaniei europene Vezi ce respiri, concentrațiile de dioxid de azot (NO₂) în 50 de locații din București, timp de o lună. Cu ajutorul a 100 de tuburi pasive, concentrațiile de dioxid de azot vor fi măsurate în diferite zone ale Capitalei, pentru a evalua nivelul de poluare asociat traficului rutier. Campania Vezi ce respiri se desfășoară concomitent în nouă țări ale Uniunii Europene: Bulgaria, Germania, Spania, Franța, Grecia, Italia, Irlanda, Polonia, România, este coordonată de asociația Polish Smog Alert și finanțată de Clean Air Fund. 

Dioxidul de azot: un poluant asociat traficului, cu efecte asupra sănătății

Dioxidul de azot (NO₂) este un poluant invizibil, rezultat în principal din arderea combustibililor. În București, traficul rutier este una dintre principalele surse de emisii de NO₂, iar concentrațiile acestuia pot varia de la o zonă la alta. Deși nu poate fi observat cu ochiul liber, nivelul acestui poluant în aerul pe care îl respirăm are un impact semnificativ asupra sănătății, în special în cazul expunerii prelungite.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, acesta poate irita căile respiratorii și poate agrava afecțiunile respiratorii existente. Copiii sunt deosebit de vulnerabili la efectele acestui poluant, care poate contribui la intensificarea simptomelor astmului și la afectarea funcției pulmonare la cei cu această afecțiune. Cercetările arată și efecte nocive asupra sistemului cardiovascular al copiilor și adolescenților: expunerea pe termen scurt și lung la NO₂ este corelată cu valori mai ridicate ale tensiunii arteriale și un risc crescut de hipertensiune. Totodată, expunerea în timpul sarcinii, în special în primul trimestru, este asociată cu un risc mai mare de astm și rinită alergică la copii.

Poluarea aerului reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății în Europa. La nivel european, 9 din 10 persoane respiră aer în care concentrațiile de poluanți depășesc nivelurile recomandate de Organizația Mondială a Sănătății. Potrivit Agenției Europene de Mediu, în 2023, aproximativ 34.000 de decese au fost atribuite în Uniunea Europeană expunerii la concentrații de dioxid de azot peste nivelul recomandat. În România, numărul deceselor atribuite expunerii la acest poluant a fost estimat la 2.218 în același an. 

„Poluarea cu dioxid de azot, generată în principal de traficul auto și de industrie, este un pericol direct și dovedit pentru sănătatea noastră. Studii globale, efectuate pe zeci de milioane de oameni, confirmă că expunerea la NO2 crește cu peste 26% riscul de spitalizare ca urmare a acutizării astmului, cele mai vulnerabile fiind populațiile din mediile urbane aglomerate, în special în sezonul rece. De asemenea, pacienții cu BPOC pierd ani din viață atunci când sunt expuși la aer cu concentrații crescute de dioxid de azot, iar riscul de deces la vârstnici este semnificativ mai mare. Totodată, expunerea la acest poluant este asociată cu o incidență crescută a cancerului pulmonar, fapt demonstrat chiar și în rândul persoanelor nefumătoare. Expunerea la traficul intens, în special a copiilor, a vârstnicilor și a pacienților cu afecțiuni respiratorii cronice, induce un risc crescut de îmbolnăvire, crescând numărul anilor trăiți cu boală și scăzând calitatea vieții. Fiecare pas pe care îl facem pentru reducerea poluării aerului înseamnă vieți salvate și sănătate pentru plămânii noștri”, declară Conf. Univ. Dr. Beatrice Mahler.

Noile standarde europene privind calitatea aerului 

În România, problema poluării cu dioxid de azot a atras atenția Comisiei Europene încă din 2020, când a fost declanșată o procedură de infringement împotriva țării noastre din cauza depășirii valorilor limită de NO₂ în cinci orașe: București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

În acest context, Directiva Uniunii Europene 2024/2881 privind calitatea aerului înconjurător introduce standarde mai stricte, care trebuie respectate până în 2030. În cazul dioxidului de azot (NO₂), valoarea limită anuală va fi redusă de la 40 µg/m³ la 20 µg/m³, începând cu 1 ianuarie 2030. Statele membre au termen până la 11 decembrie 2026 să transpună directiva în legislația națională.

„Bucureștiul are o problemă serioasă atât cu poluarea cu dioxid de azot, cât și cu monitorizarea insuficientă a acestui poluant. Fără date complete, corecte și reprezentative, autoritățile nu pot evalua în mod real expunerea populației și nici nu pot adopta măsuri eficiente pentru protejarea sănătății publice. Monitorizarea complementară cu tuburi pasive reprezintă o soluție accesibilă și eficientă pentru identificarea zonelor cu concentrații ridicate de NO₂, în special de-a lungul arterelor intens circulate. Rezultatele acestor măsurători trebuie să stea la baza unor politici publice eficiente în reducerea poluării, nu să rămână doar statistici. Bucureștiul are nevoie de o rețea de monitorizare îmbunătățită, dar și de măsuri curajoase pentru reducerea poluării, în special instituirea unei Zone cu Emisii Reduse la nivelul Capitalei, care să limiteze emisiile generate de traficul rutier și să contribuie la un aer mai curat pentru locuitori”, declară Oana Neneciu, director executiv al Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis.

Tuburile pasive vor colecta dioxidul de azot din aer timp de 28 de zile în toate cele 6 sectoare din București. Dintre cele 50 de locații, 22 sunt pe bulevarde principale, 22 pe străzi secundare, 5 în apropierea unor școli, iar ultima într-un parc. Locațiile au fost selectate cu atenție, pe baza unor criterii comune, stabilite pentru toate țările partenere în proiect. Ulterior, probele vor fi analizate într-un laborator din Elveția, iar rezultatele vor fi comunicate după finalizarea analizelor și vor arăta cum variază nivelul acestui poluant în diferite zone ale Capitalei.

Monitorizarea NO₂ face parte din campania Vezi ce respiri, o campanie derulată la nivel european, coordonată de asociația Polish Smog Alert și finanțată de Clean Air Fund. Se desfășoară în 9 țări ale Uniunii Europene (Bulgaria, Germania, Spania, Franța, Grecia, Italia, Irlanda, Polonia, România), și urmărește să aducă problema poluării aerului în atenția publicului, prin măsurători și activități de informare despre poluanți și efectele acestora asupra sănătății. În România, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis demarează această inițiativă la nivel local, prin realizarea măsurătorilor și comunicarea rezultatelor, cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra poluării aerului și deschiderea oportunității de colaborare cu autoritățile.

Autor

Continue Reading

News

Romsilva a finalizat cu succes programul de investiții în corectarea de torenți prin Planul Național de Redresare și Reziliență

Published

on

Directorul general al Romsilva, Jean Vișan, a participat miercuri, la sediul central al regiei, la conferința de final a proiectului de investiții în lucări de corectare a torenților, realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

La conferință au participat directorul general adjunct, Daniel Robu, specialiști în investiții și achiziții din cadrul centralei Romsilva, precum și specialiștii din cadrul direcțiilor silvice implicate în realizarea acestor obiective de investiții.

În cadrul conferinței, au fost prezentate toate cele 19 obiective de investiții în corectarea de torenți, finalizate cu succes.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a derulat un amplu program, în valoare de 109,56 milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea lucrărilor de corectare a torenților, în urma semnării unui contract cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

Cele 19 obiective de investiții realizate se află în fondul forestier proprietatea publică a statului, administrat de Romsilva, în județele Bacău, Buzău, Suceava, Neamț, Hunedoara, Prahova, Vâlcea și Vrancea. În urma acestor investiții, au fost restaurate albii torențiale pe o lungime de 42,51 kilometri, au fost refăcute 26 de structuri deteriorate de reținere a aluviunilor, au fost realizate 203 construcții noi aluvionare, din care 58 prevăzute cu scări pentru pești, au fost împădurite 11,1 hectare

Autor

Continue Reading

Trending