Connect with us

Casa si gradina

Top 4 soiuri de bujori celebri pe care merită să îi ai în gradină!

Published

on

Floare de bujor este recunoscută pentru eleganță, parfum, culorile uluitoare, dar și pentru simbolismul aparte. Bujorii se numără printre florile preferate ale floriștilor, grădinarilor și pasionaților de flori din întreaga lume. Bujorul simbolizează dragoste, compasiune, noroc și prosperitate. De asemenea, poate însemna demnitate și onoare. Denumiți „regina florilor” în țara lor de origine, China, în anul 1957, bujorul a devenit floarea statului Indiana. În anul 2022, bujorul a devenit oficial și floarea națională a României.

Bujorul aparține genului Paeonia care conține mai mult de 30 de specii și sute de soiuri, unele dintre ele fiind cultivate de mii de ani. Există 3 specii de bujori: erbacee (tulpină lungă), lemnoase (arbuști) și hibrizi, care sunt numiți și bujori Itoh. Bujorii sunt renumiți pentru florile lor fabuloase, rafinate și parfumate care înfloresc la sfârșitul primăverii și la începutul verii. Dacă sunt îngrijiți corespunzător, bujorii pot înflori mai mult de 100 de ani!

Există și câteva povești despre originea numelui acestor flori. Unii spun că numele de bujor provine de la Paeon (sau Paean), medicul zeilor din mitologia greacă. El a fost un student al zeului grec al medicinei, Esculapius. Potrivit unei vechi povești, când Paeon l-a vindecat pe Pluto folosind o rădăcină de bujor, Aesculapius a devenit prea invidios și a încercat să-l omoare. Zeus l-a salvat de la moarte transformându-l într-o plantă de bujor pe care mulți oameni au iubit-o și adorat-o.

Potrivit unui alt mit, o frumoasă nimfă pe nume Paeonia i-a atras atenția lui Apollo. Dar a devenit conștientă și s-a inbujorat de îndată ce și-a dat seama că Afrodita îi privea flirtând unul cu celălalt. Afrodita s-a supărat și a transformat-o pe Paeonia într-un bujor roșu.

Bujorul este considerat floarea oficială pentru cea de-a 12-a aniversare a nunții și de asemenea este și floarea celor născuți în luna noiembrie.

Plantați în gradină, bujorilor le place soarele, cu condiția să nu devină prea cald vara, deși câteva tipuri vor tolera umbra ușoară. Bujorii au nevoie de un sol bun, fertil, bine drenat, care este de preferință neutru până la alcalin.

De la soiuri elegante cu o singură petală până la forme exuberante, specialiștii în flori de la Famous Roses vă dezvăluie 4 soiuri celebre de bujori care vă vor infrumuseța grădina în această primăvară.

Cora Louise

Bujorii din specia „Itoh” sunt hibrizi rari și neobișnuiți între bujorii de grădină. Există mai multe soiuri, toate foarte căutate de colecționari, dar ușor de cultivat și foarte rezistente. Soiul „Cora Louise” din specia Itoh, formează un tufiș mediu de frunze verzi luxuriante. Florile mari semi-duble au petale albe cu flăcări adânci de lavandă până la violet. Un bujor ușor parfumat însă ce emana o eleganță desăvârșită.

Florile bujorului Cora Louise ies în evidență împotriva frunzișului verde închis și vibrant al acestei plante. Ca și alți bujori, această plantă are nevoie de o cantitate medie de apă și un sol bine drenat. Această plantă poate produce 50 de flori pe an. Primăvara, puteți ajuta înflorirea și creșterea prin fertilizare anuală.

Bujorii rareori trebuie împărțiți sau mutați, dar, dacă este necesar, această operațiune ar trebui să se efectueze numai toamna. Înflorirea este întotdeauna cea mai bună într-o locație însorită. Curățați frunzele moarte în toamnă pentru a ajuta la prevenirea apariției bolilor. Florile pe tulpini tăiate au o viață scurtă, ceea ce le face mai puțin potrivite în aranjamente.

BOWL OF CREAM

Bowl of Cream este unul dintre tuturor grădinarilor din întreaga lume. Florile mari ale acestui bujor magnific au petale dantelate scăldate în nuanțe de alb frișcă. „Bowl of Cream”, înflorește la mijlocul sezonului. Datorită florilor sale uriașe de aproximativ 150-200 mm care arată ca niște cupe mari umplute cu frișcă, numele este ales perfect. Pe lângă florile uriașe, „Bowl of Cream” vine cu tulpini masive, robuste și solide ce pot susține perfect florile mari. Un adevărat „must have” ce va aduce eleganța și rafinament oricărei grădini.

SUNNY GIRL

Bujorul „Sunny Girl” este un bujor hibrid cu petale pline și o vegetație sănătoasă cu frunze zdravene, de culoare verde închis. Florile sale mari au o culoare caldă de vară, galben unt, cu o nuanță roșie subtilă pe petalele exterioare. Culoarea sa minunată va lumina orice colț de gradină. „Sunny Girl” vă va fermeca încă de la prima înflorire și își va găsi cu siguranță locul bine meritat în gradină.

BLUSHING PRINCESS

„Blushing Princess” este un bujor feminin, cu flori gingașe de culoare roz pal și un miros dulce și încântător. Această capodoperă a naturii simbolizează dragoste și pasiune. Chiar și forma florii este la fel de feminină pe cât poate fi o floare de o eleganță aparte. Are o înflorire spectaculoasă la începutul sezonului, iar de vegetația plantei de culoare verde și foarte sănătoasă vă puteți bucura pe toată perioada sezonului. Florile sale uriașe sunt completate de un parfum dulce și suav care vă va fermerca încă de la prima înflorire.

Bujorii sunt plante excelente ce oferă o notă unică și îndrăzneață oricărei grădini. Au nevoie de puțină întreținere, cresc în multe tipuri de sol și iubesc soarele. Sunt plante perene care vor înfrumuseța gradina an de an. Vin în mai multe forme, dimensiuni și nuanțe, cu flori variind de la alb, roz, roșu, mov, lavandă, violet intens, galben și portocaliu. Majoritatea bujorilor sunt relativ ușor de cultivat dacă le oferiți întreținerea și îngrijirea necesare. Curățați toamna și plantați într-un sol bine drenat, unde pot beneficia de multă lumină solară, vă veți bucura de aceste frumuseți parfumate pe tot parcursul sezonului.

Casa si gradina

Delta Concept OOD: construcția prefabricată LGS aduce eficiență și control real — preț fix, termen fix, kit complet livrat dintr-o singură sursă.

Published

on

Compania lansează în România primul proiect de locuință permanentă LGS — 85 mp, Comuna Voineasa, județul Vâlcea, în curs de autorizare. Sistemul este disponibil pentru locuințe individuale, ansambluri rezidențiale și spații comerciale.

Delta Concept OOD: construcția prefabricată LGS aduce eficiență și control real — preț fix, termen fix, kit complet livrat dintr-o singură sursă

Amplasamentul din Comuna Voineasa, județul Vâlcea — octombrie 2025. Aici va fi construită prima casă LGS livrată ca produs complet în România.

A face o construcție înseamnă de obicei: perioade de incertitudine, un deviz care crește lunar, termene care nu se respectă, o piață a muncii în construcții tot mai dificilă, unde găsirea echipelor calificate a devenit ea însăși un risc de proiect, și o dependență totală de mai mulți furnizori, echipe și transporturi. Nu pentru că oamenii sunt neprofesioniști. Ci pentru că sistemul clasic de construcție este dezvoltat astfel.

Delta Concept OOD propune altceva: o construcție completă, fabricată industrial, montată pe șantier în ordinea unui proces controlat — cu un singur preț stabilit înainte de prima lopată și un singur termen respectat conform Casoteca.ro.

Acesta nu este un concept nou în lume. În Europa de Vest, America de Nord și Australia, locuințele din structură metalică ușoară LGS (Light Gauge Steel) sunt o realitate curentă de zeci de ani — de la case individuale până la hoteluri și clădiri de birouri.

Vizualizare a locuinței LGS de 85 mp în curs de autorizare la Voineasa, județul Vâlcea — reprezentare fidelă a proiectului aprobat.

Construcția clasică devine mai scumpă în fiecare lună. Automat.

Există un mecanism simplu pe care puțini îl calculează când semnează un contract clasic de construcție: fiecare camion de materiale — beton, cărămidă, agregate, lemn, fier beton — costă mai mult decât luna trecută. Prețul carburantului crește continuu, iar capitolul transport dintr-un deviz clasic îl urmează automat. Zeci de transporturi separate, pe durata a 12–18 luni, înseamnă zeci de ocazii în care costul real depășește estimarea inițială.

Un kit LGS complet se livrează într-un singur transport. Structura, izolația, bariera de vapori, plăcile OSB, materialele de finisaj interior și exterior — totul vine dintr-o singură sursă, în același camion. Cu cât prețul carburantului crește, cu atât avantajul față de construcția clasică devine mai mare. Nu e o promisiune de marketing. E matematică simplă.

Ce este LGS și ce nu este

LGS nu este un container. Nu este o construcție provizorie. Nu este o soluție temporară adaptată pentru locuire. Este un sistem structural complet, proiectat din start pentru locuire permanentă, bazat pe profile de oțel zincat la cald, asamblate prin sistem șurub-buloane fără sudură — același sistem folosit pentru hoteluri, clinici medicale, școli și clădiri de birouri în toată Europa.

Structura este dimensionată conform normativelor în vigoare pentru zone seismice și încărcări de vânt și zăpadă specifice amplasamentului — calculele termice și de rezistență sunt semnate de proiectant autorizat și fac parte din dosarul de autorizare. Oțelul zincat la cald utilizat în structură este protejat împotriva coroziunii pe toată durata de viață a clădirii, fără intervenții de întreținere structurală.

O construcție LGS corect proiectată și executată arată exact ca orice altă construcție permanentă. Pentru că este exact ca orice altă construcție permanentă — doar că e realizată mai repede, mai eficient și cu un cost final previzibil de la prima zi.

Kitul LGS complet în secțiune — structură metalică portantă, izolație vatăbazaltică, barieră vapori, OSB, tencuială decorativă. Toate straturile. Un singur furnizor.

Un kit complet — nu doar scheletul

Kitul LGS livrat de Delta Concept OOD nu este doar scheletul casei. Este pachetul complet al tuturor straturilor — pereți exteriori cu toate straturile de izolație termică și fonică, barieră de vapori, OSB și finisaj exterior; pereți interiori cu izolație acustică; structura completă a acoperișului cu izolație și învelitoare.

Materiale și articole pentru construcții

Structura metalică propriu-zisă se montează pe șantier în câteva zile. Apoi se realizează finisajele interioare, exterioare, instalațiile și racordurile — până la predarea la cheie. Un singur furnizor, transport optimizat, un singur contract, un singur responsabil.

Producția elementelor în fabrică, în mediu controlat, asigură un nivel constant al calității independent de condițiile de pe șantier sau de disponibilitatea forței de muncă locale.

Izolația fonică între spații — vată bazaltică 40 kg/m³ în pereții interiori — asigură un nivel de confort acustic comparabil cu orice construcție clasică de calitate, indiferent de destinație.

De la o casă la un hotel — același sistem

Sistemul LGS nu este limitat la locuințe individuale. Structura metalică se dimensionează din faza de proiect pentru parter, P+1, P+2 sau clădiri cu P+5 etaje și mai mult. Hoteluri, clinici medicale, clădiri de birouri, centre comerciale, școli, ansambluri rezidențiale — toate se realizează prin același sistem, cu același avantaj: timp de execuție controlat, cost predictibil și calitate constantă indiferent de dimensiunea proiectului. La clădirile multietajate, planșeele dintre niveluri pot fi realizate din plăci de beton armat, pentru rigiditate suplimentară și estetică.

Vezi și Ai pus fațete dentare din farmacie? Citește asta

Pentru un investitor sau un dezvoltator imobiliar, aceasta înseamnă că același furnizor și același proces se aplică de la o cabană de vacanță de 50 mp până la un hotel de 2.000 mp — fără să schimbi echipa, fără să reinventezi procesul, fără surprize noi la fiecare proiect.

Cifrele — pe scurt

35–40% mai ieftin față de construcția clasică. 90 de zile de la teren la cheie. Clasa energetică A. Structură autorizabilă de la parter la P+5+.

De unde vin economiile de 35–40%

Transport redus de la zeci de camioane la unul singur. Manoperă de montaj mai puțină și mai rapidă față de construcția clasică. Pierderi de materiale cu până la 15% mai mici față de metodele tradiționale. Timp de execuție mai scurt — care înseamnă imobilizare mai mică a capitalului, dobânzi mai mici la credite și șantier finalizat înainte de sezon.

De unde vine clasa A energetică

25 cm izolație vatăbazaltică în perete — 15 cm în structura metalică și 10 cm strat continuu exterior — elimină puntea termică a profilelor metalice și aduce rezistența termică reală a peretelui la U ≈ 0,22 W/m²K. Acoperișul beneficiază de 20 cm vatăbazaltică (U = 0,18 W/m²K). Tâmplăria cu geam tripan și rupere de punte termică completează o anvelopă etanșă. Rezultat: reduceri de până la 15% la costurile de energie față de o casă clasică echivalentă — în fiecare lună, pe toată durata de viață a clădirii.

Materiale și articole pentru construcții

Preț fix și facturat corect

Bugetul complet este stabilit înainte de prima săpătură. Clienții persoane juridice beneficiază de o structură de facturare prin entitate comercială UE, în conformitate cu reglementările europene aplicabile tranzacțiilor intracomunitare. Clientul știe din prima zi ce urmează la fiecare etapă: proiectare, producție în fabrică, transport, montaj, recepție — un proces structurat, fără decizii improvizate pe șantier.

Construcțiile prefabricate LGS nu schimbă ce primește clientul la final — o locuință sau un spațiu comercial permanent, complet funcțional, identic cu orice construcție clasică. Schimbă modul în care acel rezultat este planificat, produs și livrat: mai puțini furnizori, mai puține transporturi, mai puțin timp pe șantier, mai multă certitudine asupra costului și termenului. Aceasta este diferența esențială față de construcția clasică — nu produsul, ci procesul.

Informații complete despre sistem, configurații disponibile, game de produse și procesul de achiziție sunt publicate pe prefabconstruct.ro.

Continue Reading

Casa si gradina

LEMS lansează Avalon – colecția de tapițerie modulară, extensibilă și personalizabilă, produsă în România

Published

on

colecția Avalon 

LEMET, unul dintre cei mai cunoscuți producători de mobilă la nivel național și unul dintre cei mai mari retaileri prin brandul LEMS, lansează o nouă colecție de tapițerie – Avalon, gândită pentru stilul de viață actual, în care flexibilitatea și confortul sunt esențiale.

LEMS lansează Avalon – colecția de tapițerie modulară, extensibilă și personalizabilă, produsă în România

Noua colecție reunește trei colțare modulare extensibile, două canapele extensibile, un fotoliu și un taburet, toate create pentru a răspunde nevoii de adaptare a spațiului de locuit. Avalon nu este doar un program modular de tapițerie, ci o soluție completă, care permite configurări variate, în funcție de dimensiunea și dinamica fiecărei locuințe.

„Prin Avalon ne-am dorit să oferim mai mult decât o simplă canapea sau colțar – am creat o colecție care se adaptează stilului de viață al clienților noștri, punând accent pe modularitate, confort și ușurință în utilizare”, declară reprezentanții LEMS.

Vezi și: LEMS, alături de comunitatea locală la Târgul Mierii Câmpina: susținere pentru tradiție și producătorii români

Piesa centrală a colecției, colțarul modular Avalon, oferă libertate deplină de configurare, putând fi adaptat cu ușurință în mai multe variante – de la combinații compacte, până la configurații ample, în formă de U. Sistemul modular permite integrarea unui șezlong alături de o canapea extensibilă de 2, 3 sau 4 locuri, cu posibilitatea adăugării unui fotoliu sau păstrarea unei variante minimaliste. În plus, colțarele sunt prevăzute cu lăzi de depozitare generoase, ușor de accesat, ideale pentru organizarea eficientă a spațiului.

Dincolo de versatilitate, colecția Avalon se remarcă prin confortul oferit. Șezutul, realizat din arcuri sinusoidale, spumă poliuretanică și straturi suplimentare pentru susținere, asigură o experiență relaxantă atât în utilizarea zilnică, cât și în funcția de dormit. Suprafețele utile pentru dormit sunt printre cele mai generoase din această categorie ajungând până la 338 x 126 cm (L x A), iar sistemul de extensie este intuitiv, ușor de utilizat și silențios.

Construcția solidă, realizată din lemn masiv de fag și PAL, este completată de detalii practice, precum pernele de spătar detașabile și dehusabile, gândite pentru întreținere ușoară și utilizare pe termen lung.

Colecția include peste 100 de variante de stofe, împărțite în patru categorii de preț – Economic, Accesibil, Premium și Premium Plus – oferind libertate în alegerea finisajelor, fără compromisuri în ceea ce privește calitatea.

Vezi și LEMS aduce Elegance – design rafinat pentru spații moderne

În plus, noua stofă SOLAR completează portofoliul colecției, fiind concepută pentru un stil de viață activ: materialul este easy clean, permițând îndepărtarea rapidă a petelor, și pet friendly, rezistent la uzura provocată de animalele de companie, fără a compromite aspectul sau textura.

Produsă în România, colecția Avalon este disponibilă pentru comandă atât în magazinele fizice LEMS, cât și online, cu un termen de livrare cuprins între 7 și 14 zile.

Continue Reading

Casa si gradina

Tineco lansează în România noua gamă de aspiratoare verticale cu spălare, care simplifică rutina de curățenie

Published

on

Tineco, unul dintre liderii globali pe piața de aspiratoare cu spălare, lansează în România o serie de modele noi, concepute pentru a reduce timpul și efortul asociate curățeniei zilnice.

Echipate cu senzori inteligenți, sisteme de autocurățare și tehnologii adaptive, cu un design actualizat, noile produse aspiră și spală simultan suprafețele dure, oferind o rutină de curățenie mai simplă și mai eficientă, adaptată ritmului actual de viață.

Printre modelele care se regăsesc în portofoliul lansat, fiecare adresând nevoi diferite de utilizare, se numără:

  • Floor One S9 Artist Steam Pro – model cu funcții avansate de curățare și tehnologie cu abur la 160°C, pentru îndepărtarea eficientă a petelor dificile și a grăsimii.
  • Floor One S9 Scientist – destinat utilizatorilor orientați către tehnologie, cu funcții smart, soluții avansate de curățare și design cyber future.
  • Floor One S7 Max Gold – performanță ridicată într-un design premium, conceput pentru un stil de viață modern.
  • Floor One S5 Stretch Gold – optimizat pentru flexibilitate și acces extins în zone greu accesibile.

La baza întregii game se află senzorul inteligent iLoop™, care detectează nivelul de murdărie și ajustează automat puterea de aspirare și cantitatea de apă utilizată. Tehnologia FlashDry permite autocurățarea aparatului și uscarea rapidă cu aer cald de până la 85°C, reducând timpul de întreținere și menținând igiena acestuia după fiecare utilizare.

„Credem că tehnologia ar trebui să preia din efortul utilizatorului, nu să îl complice. Noile modele Tineco sunt concepute exact cu acest principiu în minte – inteligente în funcționare, simple în utilizare și adaptate ritmului vieții de astăzi”, a declarat Emanuel Munteanu, Country Manager, Tineco România.

Floor One S9 Scientist integrează sistemul StreakFree Scraper, care asigură lustruirea rapidă a suprafețelor fără a lăsa urme de apă, și funcția HydroBurst, eficientă în îndepărtarea petelor uscate și persistente. Tehnologiile DualBlock Anti-Tangle și MHCBS mențin performanța constantă a aparatului, prevenind acumularea și încurcarea firelor de păr și a blanei animalelor de companie în perie și asigurând curățarea continuă cu apă proaspătă. Modelul include modul Quiet, potrivit pentru utilizarea în orice moment al zilei și oferă o autonomie de până la 80[1] de minute per încărcare. Rezervorul de apă curată de 0,85 l, sistemul de separare a apei murdare în trei compartimente și afișajul Pixel Light cu indicatori dinamici completează un produs gândit integral pentru utilizatorul pasionat de tehnologie.

La rândul său, Floor One S9 Artist Steam Pro extinde performanța predecesorului său, Floor One S9 Artist Premium, prin integrarea tehnologiei HyperSteam, care generează abur la temperaturi de până la 160°C pentru îndepărtarea eficientă a petelor dificile și a grăsimii. Funcția ReverseScrub permite inversarea rolei periei cu o singură atingere pentru curățarea petelor persistente, designul lay-flat la 180° asigură accesul facil în spațiile de sub mobilier, iar iluminarea LED frontală crește vizibilitatea în zonele întunecate. Sistemul FlashDry, comun întregii game, gestionează autocurățarea și uscarea rapidă a aparatului după utilizare.

Modelele orientate către lifestyle, Floor One S7 Max Gold și Floor One S5 Stretch Gold, sunt concepute pentru o utilizare flexibilă, adaptată ritmului locuințelor moderne. Designul lay-flat la 180° permite curățarea eficientă în zone joase sau greu accesibile, precum spațiile de sub mobilier. Aceste modele integrează DualBlock Anti‑Tangle, FlashDry Self‑Cleaning System și modul Quiet, menținând performanța ridicată fără zgomot deranjant. În plus, acestea sunt singurele modele Tineco disponibile în varianta de culoare Gold, oferind un aspect premium luxury dispozitivelor.

Printre produsele Tineco deja disponibile în România se numără Floor One S9 Artist Premium, Floor One S7 Steam Plus, Floor One S6 Flash Dry Pet, Floor One S5 Extreme și S5 Combo Plus.

Noua gamă Tineco redefinește standardele de eficiență, igienă și ușurință în utilizare – și propune o curățenie în care inteligența dispozitivului compensează efortul utilizatorului. Aceasta este disponibilă în magazinul oficial Tineco România, tinecostore.ro, cât și la partenerii autorizați.

[1] *în modul QUIET, conform datelor obținute la testele în laboratoarele Tineco.

Continue Reading

Trending