Casa si gradina
LEMS aduce Elegance – design rafinat pentru spații moderne
Published
2 săptămâni agoon
By
LEMET, unul dintre cei mai cunoscuți producători de mobilă din România și operatorul celei mai extinse rețele de magazine prin brandul LEMS, își îmbogățește portofoliul cu noul program Elegance – o colecție de mobilă dedicată celor care apreciază echilibrul perfect între design contemporan, funcționalitate și atenție la detaliu.
LEMS aduce Elegance – design rafinat pentru spații moderne
Disponibil atât sub formă de configurații predefinite, cât și prin module și accesorii separate, programul Elegance pune accent pe modularitate – oferind libertatea de a crea amenajări personalizate pentru dormitor, living sau birou. Fiecare spațiu, fie că este vorba despre un apartament de bloc sau o casă, poate fi configurat în funcție de nevoi și dimensiuni, adaptându-se oricărui stil de viață.
Spațiu inteligent pentru confort deplin
Dormitorul Elegance inaugurează o nouă direcție în colecțiile LEMET, bazată pe modularitate, versatilitate și design coerent. Liniile curate, finisajele moderne și integrarea discretă a elementelor de depozitare transformă spațiul de odihnă într-un ansamblu elegant, coerent și ușor de adaptat oricărui interior.
Piesa centrală a dormitorului este patul Elegance, conceput pentru a îmbina confortul cu estetica contemporană. Tetierele moi, tapițate și plăcute la atingere, sunt disponibile în trei culori și aduc un plus de rafinament, în timp ce extensiile laterale ale tăbliei lărgesc vizual zona de sprijin, creând o senzație de spațiu aerisit. Sistemul integrat de iluminare LED adaugă o notă modernă și o atmosferă relaxantă, ideală pentru serile liniștite sau pentru momentele de lectură.

În completarea ansamblului, dormitorul Elegance include un corp suplimentar de depozitare modular, care poate fi atașat deasupra șifonierelor cu două sau patru uși. Această soluție, introdusă în premieră în colecțiile LEMET, oferă un plus de spațiu util fără a încărca vizual încăperea și permite configurări variate, în funcție de necesitățile fiecărui utilizator.
Design coerent pentru întreaga locuință

Programul Elegance continuă filosofia modularității și în zona de living și birou, oferind piese compatibile între ele pentru o amenajare unitară și flexibilă. Sistemul modular permite extinderea și adaptarea mobilierului în timp, în funcție de evoluția nevoilor familiei sau de schimbările de spațiu.
Colecția include mobilier pentru living, conceput pentru a oferi echilibru între estetică și funcționalitate, precum și birouri moderne, ideale pentru camerele de tineret sau spațiile de lucru de acasă. Printre acestea se numără biroul Elegance L150 și pachetul de birou de colț L150, disponibil exclusiv online la prețul promoțional de 788 lei, în stoc limitat.

Carcasele mobilierului sunt realizate în finisajul Stejar Evoque – același regăsit și în programul LOFT –, iar fronturile frezate din MDF de 18 mm de la Kronospan sunt disponibile în trei variante elegante: alb sidef periat, verde eucalipt și negru mat. Mânerele, în finisaje de bronz sau negru antichizat, oferă libertatea de a personaliza aspectul fiecărei piese.
Toate modulele sunt montate pe picioare de 120 mm înălțime, un detaliu ce adaugă eleganță și ușurează curățenia, fiind perfect compatibile cu aspiratoarele robot. Sistemele de închidere amortizată de la producătorul german Häfele și iluminarea LED completează experiența premium oferită de colecție, transformând fiecare piesă într-un exemplu de design rafinat și funcționalitate modulară inteligentă.
Un succes confirmat de clienți
Programul Elegance devine rapid unul dintre cele mai apreciate de clienții LEMS, datorită combinației inspirate dintre estetica sofisticată, materialele durabile și soluțiile modulare de organizare.

„În conceperea programului Elegance, am urmărit să creez un sistem de mobilier care să funcționeze ca un întreg coerent, dar totodată flexibil, adaptabil la nevoile diverse ale locuinței moderne. Am dorit ca fiecare piesă să poată fi integrată armonios în multiple spații — dormitor, living, birou sau chiar hol — generând o sinergie vizuală și funcțională care să susțină continuitatea estetică indiferent de dimensiunea sau configurația încăperii. Fie că vorbim despre spații restrânse, unde fluiditatea și unitatea vizuală sunt esențiale pentru a crea impresia de deschidere și ordine, fie despre spații generoase care permit adăugarea unor piese de accent ce devin centre de interes, Elegance aduce coeziune și rafinament prin designul său modular și detaliile bine gândite. Astfel, mobilierul nu doar că mobilează spațiul, ci structurează, înfrumusețează și pune în valoare spațiul de locuit, oferind o experiență holistică a confortului și esteticii.”, a declarat Alexandru Gheorghe – Arhitect de interior, LEMET.
Clienții pot vedea, testa și achiziționa programul Elegance în cea mai extinsă rețea de showroom-uri de mobilă din România, precum și online, pe www.lemet.ro.
Prin acest nou program, LEMET își reafirmă angajamentul de a produce în România mobilier de calitate, creat cu grijă pentru detalii și adaptat cerințelor contemporane de confort, estetică, modularitate și durabilitate.
Despre LEMET:
Companie românească ce produce mobilier cu pasiune aici, acasă, în România. Fondată în 1991, compania și-a construit povestea în comuna Brebu, județul Prahova – locul unde tradiția, inovația și spiritul de familie se întâlnesc zi de zi. La LEMET, tehnologia de ultimă generație se îmbină armonios cu priceperea oamenilor. Producția se desfășoară pe linii complet automatizate, dotate cu sisteme inteligente Industry 4.0 și IIoT, care transformă precizia și grija pentru detaliu în mobilier de calitate, făcut să dureze. An de an, în fabrica din Brebu sunt procesate peste 3.500.000 de panouri, realizate peste 80.000 de piese din lemn masiv și 13.000 de articole tapițate, care ajung în casele românilor din întreaga țară.
Casa si gradina
Puterea lui împreună: marca de bricolaj PARKSIDE lansează o nouă campanie cu actorii Arnold Schwarzenegger și Ralf Moeller
Published
2 luni agoon
01/09/2025
Hollywoodul întâlnește arta bricolajului autentic în noua campanie a mărcii proprii PARKSIDE, unde actorii Arnold Schwarzenegger și Ralf Moeller colaborează pentru prima dată împreună. Cu entuziasm pentru proiectele ”Do-it-yourself (DIY)”, cei doi aduc umor și o energie debordantă în lumea bricolajului. Obiectivul este să inspire atât pasionații cu experiență, cât și pe începători, motivându-i să își ducă proiectele la bun sfârșit pe cont propriu.
Arnold Schwarzenegger și PARKSIDE – o echipă perfectă. Starul de la Hollywood și brandul de bricolaj își reinventează colaborarea și lansează o nouă etapă a campaniei „ȘTII CĂ POȚI”. Actorul Ralf Moeller i se alătură lui Schwarzenegger într-un spot plin de umor, care aduce la viață spiritul do-it-yourself al mărcii PARKSIDE:
https://www.youtube.com/watch?v=xlEGlA1GARE
„De la Terminator la Motivator: parteneriatul cu PARKSIDE mi se potrivește mănușă. Niciun proiect de bricolaj nu e prea complicat, nicio provocare prea mare – trebuie doar să vrei și să crezi în tine,” spune Arnold Schwarzenegger.
Schwarzenegger reprezintă un exemplu pentru mentalitatea pragmatică și puternică, iar Moeller se remarcă prin vasta sa experiență în bricolaj, entuziasmul pentru proiectele DIY și o prezență plăcută. Pe cei doi actori îi leagă o prietenie îndelungată și împărtășesc aceleași valori, care se aliniază perfect cu esența mărcii PARKSIDE. Mesajul central al campaniei este că PARKSIDE le oferă tuturor șansa de a-și crea un adevărat atelier de bricolaj în propria casă, indiferent de experiență sau buget. Brandul încurajează oamenii să realizeze proiecte de bricolaj, fie mici sau de amploare, punând accent pe sprijinul și uneltele potrivite, nu pe perfecțiune.
„Do-it-yourself este cu adevărat o activitate minunată. Să creezi ceva cu propriile mâini și să vezi rezultatul final – nu există o senzație mai plăcută. Nu am ezitat nicio clipă când am fost invitat să susțin campania PARKSIDE – mai ales că am fost mereu pasionat de meșteșugit,” adaugă Ralf Moeller.
„PARKSIDE este un brand puternic, care va deveni și mai puternic prin această campanie. La Kaufland, avem oportunitatea să valorificăm punctele sale forte și să contribuim activ la dezvoltarea sa. Suntem, de asemenea, foarte mândri de colaborarea cu colegii noștri de la LIDL în acest proiect. Împreună, ca echipă, am creat ceva ce îi inspiră atât pe clienți, cât și pe angajați.”, spune Michael Lüttgen, Customer Management la Kaufland International.
Noua campanie omnichannel a brandului PARKSIDE – disponibil exclusiv în magazinele Kaufland și Lidl – va debuta pe 2 septembrie 2025, beneficiind de o expunere media extinsă. Aceasta va include digital-out-of-home, o prezență semnificativă pe rețelele sociale și spoturi TV.
Casa si gradina
Living Studio L334 de la LEMS, elegant și super-funcțional
Published
9 luni agoon
13/02/2025
LEMET, unul dintre cei mai mari producători de mobilă la nivel național și unul dintre cei mai mari retaileri prin brandul LEMS, își extinde gama de produse cu living-ul Studio L334. Un set de mobilier modern, elegant și multifuncțional, conceput pentru a satisface cerințele unei case contemporane. Acest living se remarcă prin flexibilitatea sa și prin detaliile de design premium, fiind soluția perfectă pentru familie.
LEMS lansează noul ”Living Studio L334” – Eleganță și funcționalitate într-un singur produs
”Living Studio L334” este realizat cu fronturi din MDF vopsit de 18 mm, disponibile în nuanțele Cașmir și Trufă, inclusiv varianta frezată Cașmir. Finisajul carcasei „stejar Nebraska” adaugă o notă de căldură și rafinament și poate transforma orice spațiu destinat livingului într-un ambient plăcut și primitor.
Cu o lungime totală de 334 cm și o înălțime de 200 cm, acest living este ideal pentru a maximiza utilizarea spațiului, având în același timp un aspect elegant și modern. Datorită picioarelor cu înălțimea de 12 cm, livingul este prietenos cu aspiratoarele robot, un detaliu esențial în contextul tendințelor actuale de automatizare a locuințelor.

Configurația este compusă dintr-o comodă cu sertar (L242), birou (L92), etajeră (L26) și două module suspendate orizontale (L90 și L120). Această configurație oferă flexibilitate și adaptabilitate, permițând utilizatorilor să își personalizeze spațiul în funcție de necesități. De asemenea, Studio L334 este echipat cu un sistem de iluminare cu LED, special gândit pentru a accentua frumusețea acestui living și a crea o atmosferă caldă și primitoare.
Descoperă și: LEMS lansează Dormitorul LOFT: Un simbol al eleganței și funcționalității în designul de interior
Alegerea livingului Studio L334 nu este doar o investiție în mobilier, ci și în stilul de viață. Cu un design modern și elegant, acest living se integrează perfect în orice tip de decor, fie că este vorba despre un apartament mic sau o casă spațioasă. În plus, funcționalitatea sa practică îl face ideal pentru familiile active sau pentru cei care își doresc un spațiu organizat și plin de stil.

În prezent, „Living Studio L334” beneficiază de o campanie de reducere de 40%, valabilă până pe 27 aprilie 2025. Prețul de achiziție este de 6.798 lei. „Ne dorim ca fiecare client să se simtă acasă în livingul său. Cu Studio L334, am combinat designul modern cu funcționalitatea, astfel încât fiecare element să răspundă nevoilor de zi cu zi ale utilizatorilor”, a declarat Alexandru Gheorghe, proiectant – arhitect LEMET.
Această abordare integrată a designului și tehnologiei asigură nu doar produse de calitate, ci și o experiență de utilizare superioară, făcând din LEMS alegerea ideală pentru cei care caută mobilier modern și durabil.
Cine e LEMET:
LEMET a fost înființată în 1991 și deține linii de producție și spații de depozitare în suprafață de peste 40.000 metri pătrați. Aici se prelucrează în fiecare an aproximativ 3.500.000 de panouri, se produc peste 80.000 de unități din lemn masiv și peste 13.000 de unități de tapițerie. Liniile de producție sunt automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial. În noiembrie 2023 a fost pusă în funcțiune prima linie de producție cu caracteristici Industry 4.0 și IIoT.
Casa si gradina
Sfaturi esențiale pentru cultivarea trandafirilor în ghiveci
Published
1 an agoon
23/10/2024
Cultivarea trandafirilor în ghiveci este o modalitate excelentă de aduce un plus de eleganță în grădină, pe balcon sau chiar în interiorul locuinței. Dacă sunt îngrijiți corespunzător, trandafirii în ghiveci pot înflori spectaculos și înfrumuseța chiar și cel mai mic spațiu.
Dacă nu aveți grădină sau spațiu unde să plantați trandafiri, luați în considerare creșterea trandafirilor în ghivece. Cu toate acestea, trandafirii în ghiveci nu sunt la fel de ușor de cultivat și nici la fel de productivi precum ar fi în grădină. Specialiștii în trandafiri de la Famous Roses Magyarország oferă câteva sfaturi esențiale despre alegerea soiurilor, alegerea și poziționarea ghivecelor, îngrijirea și ferilizarea acestora pentru a vă asigura că trandafirii cresc sănătoși și viguroși.
Alegerea soiurilor potrivite de trandafiri
Nu toți trandafirii se dezvoltă bine în ghiveci. Este important să alegeți soiuri care sunt mai compacte și mai ușor de întreținut. Un exemplu excelent sunt trandafirii franțuzești, cunoscuți pentru florile lor parfumate și rezistența în medii controlate. Alte variante bune includ trandafirii pitici sau miniaturali, care sunt ideali pentru spații mai mici. „Nu toţi trandafirii de grădină sunt potriviţi pentru a-i creşte ȋn ghivece. De exemplu, trandafirii urcători sunt destul de greu de crescut ȋn ghivece deoarece le trebuie un suport de care să legaţi ramurile care cresc peste 2m. Dacă totuşi vă plac și aveți spatiu, atunci vă trebuie un ghiveci de minim 50 de litri. De asemenea sunt greu de crescut ȋn ghivece trandafirii teahibrizi de talie mare. Ȋn general cei mai potriviţi pentru creşterea ȋn ghivece sunt trandafirii floribunda. Majoritatea oferă volum, au ȋnfloriri foarte bogate şi repetate, iar unii dintre ei au parfum puternic. De asemenea puteţi creşte ȋn ghivece trandafiri pomişori. Pentru amenajarea unui colţ de poveste ȋn grădina sau casa aveți de ales dintre cei mai frumoşi şi apreciaţi trandafiri din lume pe care i-am adus din Franţa de la celebrii cultivatori Meilland Richardier şi Georges Delbard. Astfel vă puteţi alege soiuri unice de trandafiri cu ȋnflorire repetată şi culori spectaculoase.”
Alegerea ghiveciului
Ghiveciul ideal trebuie să fie suficient de mare pentru a permite rădăcinilor să se dezvolte liber. De regulă, un ghiveci de minim 40-50 cm în diametru și cu găuri de drenaj este perfect pentru a asigura un bun flux de aer și apă. De asemenea, materialele precum lutul sau ceramica sunt preferate, deoarece permit un drenaj mai eficient decât plasticul. „Forma, dimensiunea, materialul și culoarea ghiveciului influențează creșterea și dezvoltarea plantei. De exemplu, ghivecele mai înalte permit ca apa să se scurgă mai bine, ghivecele închise la culoare se încălzesc și se usucă mai repede, teracota nesmaltuita aerează mai bine solul, iar plasticul sau alte materiale sintetice tind să fie durabile, dar se estompează la soare. Indiferent de recipientul pe care îl alegeți, asigurați-vă că are mai multe orificii pentru pentru scurgerea/drenarea apei. Ghiveciul ar trebui să aibă minim 10 litri, ȋnsă cu cât este mai mare cu atât mai bine pentru ca rădăcinile trandafirului să se dezvolte mai lejer. Pentru umplerea ghivecelor folosiţi un pământ bun din comerţ (nu turbă) sau faceţi un amestec din 50% pământ negru şi 50% gunoi ars de grajd (minim de 2 ani). La acest amestec puteţi adăuga un pic de turbă şi un pic de nisip pentru a obţine un substrat mai aerisit.”, recomandă specialiștii.
Poziționarea ghiveciului
Trandafirii iubesc lumina, așadar poziționati ghiveciul într-un loc unde planta va beneficia de cel puțin 6 ore de soare pe zi. Balcoanele sau terasele orientate spre sud sunt ideale. Dacă locuiți într-o zonă cu veri foarte fierbinți, încearcati să le oferiți trandafirilor puțină umbră în orele de vârf ale zilei, pentru a preveni arderea frunzelor.
Cum și când se udă trandafirii
Trandafirii în ghiveci au nevoie de udare regulată, deoarece solul din ghivece tinde să se usuce mai repede decât cel din grădină. În general, planta se udă atunci când stratul superior al solului este uscat la atingere. În timpul verii, udarea poate fi necesară de 2-3 ori pe săptămână, iar în perioadele mai reci, mai rar. Este ideal ca udarea să se facă dimineața, pentru a permite frunzelor să se usuce înainte de noapte, reducând astfel riscul apariției bolilor. „Atât udarea insuficientă, cât și udarea excesivă pot fi dificil de evitat. Simptomele pentru ambele sunt însă similare. Veți observa că orice lăstar nou începe să se ofilească, existând adesea și un miros neplăcut. Udarea în exces este mai ușor de gestionat, dacă ghiveciul permite apei să se scurgă bine. Ghivecele cu udare automată pot menține, de asemenea, condiții prea umede pentru trandafiri. Dacă este posibil, puteți lua ghiveciul și îl puteți uda afară, într-o chiuvetă sau cadă. Lăsați toată apa în exces să se scurgă câteva minute înainte de a-l pune la loc. Același lucru este valabil și pentru trandafirii în aer liber cultivați în ghivece decorative fără drenaj. Cea mai mare problemă în perioadele cele mai fierbinți ale anului, vă fi udarea insuficientă. Nu așteptați până când trandafirii încep să se ofilească pentru a-i uda. Trandafirii în ghiveci ținuți în aer liber trebuie udați aproape o dată la două zile. Udați adânc de fiecare dată până când apa saturează complet amestecul de ghiveci și curge din orificiile de drenaj.”
Fertilizarea corectă
Trandafirii au nevoie de nutrienți pentru a înflori abundent, așa că este important să îi fertilizăm regulat. Folosiți un îngrășământ special pentru trandafiri sau unul general pentru plante cu flori, și aplicați la fiecare 4-6 săptămâni în timpul sezonului de creștere (primăvara și vara). O bună alternativă sunt îngrășămintele organice, care oferă nutrienți treptat și ajută la menținerea sănătății solului. „Deoarece rădăcinile nu au unde să se desfăşoare pentru a avea acces la nutrienţi, administrarea de ȋngrăşăminte la trandafirii ȋn ghivece este foarte importantă pentru că aceştia să crească frumos. Se aplică ȋngrăşăminte câte puțin ȋn fiecare săptămână. Sau aplicaţi la rădăcină ȋngrăşăminte cu eliberare lentă şi/sau ȋngrăşăminte foliare după cum este necesar. Aplicaţi ȋngrăşămintele exact după descriere, prea mult dăunează trandafirului. Suprafertilizarea le poate provoca mai mult rău decât dacă nu le administraţi ȋngrăşăminte deloc.”
Controlul bolilor și dăunătorilor
Trandafirii sunt susceptibili la diverse boli și dăunători, cum ar fi afidele, acarienii sau mucegaiul. Efectuați inspecții regulate ale frunzelor și florilor pentru a depista din timp problemele. „Unul dintre dezavantajele creșterii trandafirilor în ghivece, este ca pot fi devastați mult mai repede de dăunătorii care ajung la ei, precum și de boli și va dura mai mult să se recupereze. Puteți preveni multe dintre aceste afecțiuni printr-o bună circulație a aerului și evitând udarea excesivă a frunzelor. Dacă observați infestări, utilizați insecticide naturale sau tratamente pe bază de săpun pentru a combate dăunătorii. Preveniți bolile prin poziționarea trandafirilor în plin soare și evitați să îi udați deasupra, dacă este posibil. Acordați o atenție deosebită larvelor care ataca tulpinile, făcându-le să moară. Dacă vedeți mici creaturi asemănătoare viermilor verzi, aruncați-le imediat. Dacă vedeți ramuri cu capete goale, tăiați-le până când treceți de cavitățile tulpinilor.”
Protejarea trandafirilor în timpul iernii
Trandafirii în ghiveci au nevoie de protecție suplimentară în timpul iernii, mai ales dacă locuiți într-o zonă cu temperaturi scăzute. Mutați ghiveciul într-un loc adăpostit, cum ar fi un balcon închis sau o seră, și acoperiti planta cu materiale izolante, cum ar fi pânza agrotextilă sau chiar un strat de mulci la baza plantei. Dacă nu puteți muta ghiveciul, asigurăti-vă că protejați rădăcinile împotriva înghețului. „Printre cele mai mari provocări legate de creșterea trandafirilor în ghivece, sunt temperaturile extreme, deoarece rădăcinile îngheață la temperaturi în care ar fi în siguranță în pământ. Dacă nu doriți să mutați ghiveciul în interior sau nu aveți spațiu, luați în considerare plasarea acestuia lângă perete încălzit pentru că radiază căldură. Dacă preferați să păstrați trandafirul în ghiveci în stare de repaus, îl puteți muta într-un garaj, șopron, pivniță sau solar neîncălzit. Există câțiva trandafiri semi-veșnic verzi cu toleranță la umbră care preferă o fereastră însorită în timpul iernii. Atenţie, chiar dacă este iarnă, trandafirii ȋn ghivece trebuie udaţi. De obicei, este suficientă o cantitate mică de apă, odată la două săptămâni Ȋn primăvară, scoateţi trei centimetri de pământ din jurul trandafirului şi înlocuiţi-l cu un compost de calitate sau cu gunoi de grajd bine amestecat cu pământ bun de grădină.”
Tunderea și îngrijirea plantei
Tunderea regulată este importantă pentru a stimula creșterea sănătoasă și pentru a păstra forma estetică a trandafirilor. Îndepărtati florile ofilite și tăiați ramurile uscate sau slabe. Acest lucru va ajuta planta să își concentreze energia pe dezvoltarea unor flori noi și sănătoase.
Cultivarea trandafirilor în ghiveci poate fi o activitate relaxantă și plină de satisfacții, oferindu-vă posibilitatea de a vă bucura de frumusețea acestor flori chiar și în spații limitate. Alegând soiul potrivit, asigurându-vă că ghiveciul este adecvat și oferindu-le îngrijirea necesară, trandafirii vor înflori spectaculos sezon după sezon.
Despre Famous Roses
Dacă vă doriți un trandafir unic în ghiveci sau în gradină, intrați în lumea magică a trandafirilor pe famousroses.hu. Aveți de ales dintre cele peste 100 de soiuri de trandafiri medaliați și celebri în întreaga lume! La Famous Roses găsiți trandafirii de care aveți nevoie pentru a vă transforma casa și gradina în galerii de arta. De la trandafiri cățărători și parfumați până la trandafiri de dulceață, de la cei mai mari creatori ai lumii. Medaliați, celebri și cu garanție pentru prindere, soi și culoare, Famous Roses vă oferă cei mai calitativi și rezistenți butași de trandafiri de pe piață. Acești trandafiri de colecție, adevărate opere de artă pentru totdeauna, sunt cele mai inspirate cadouri cu flori care rezistă an de an.
Sursa foto: Famous Roses
Magda Urse a recreat albastrul de Voroneț: „Este un pigment pe care eu însămi l-am făcut” Care e povestea sa
Teatrul Metropolis prezintă în Lituania spectacolul Cine l-a ucis pe tata?, cu sprijinul Institutului Cultural Român
În spatele campaniilor de Black Friday: Manifesto Agency și maratonul creativ care nu se oprește niciodată.
Magda Urse a recreat albastrul de Voroneț: „Este un pigment pe care eu însămi l-am făcut” Care e povestea sa
În spatele campaniilor de Black Friday: Manifesto Agency și maratonul creativ care nu se oprește niciodată.
Teatrul Metropolis prezintă în Lituania spectacolul Cine l-a ucis pe tata?, cu sprijinul Institutului Cultural Român
Sorin Chiriță, despre traficul de coșmar din Capitală: „Unde e formula matematică a lui Nicușor Dan? Unde e expertul de la New York?”
AVA ne arată o nouă latură de-a sa în noul single fresh – „Damelo”
