Nord-vestul Europei a fost puternic lovit de furtuna Ciaran care a fost însoţită de vânturi puternice şi ploi torenţiale, provocând numeroase daune, dar și victime.
Furtuna Ciaran a fost determinată de un puternic curent care a venit dinspre Atlantic, declanşând ploi abundente şi vânturi furioase. Acestea au fost cauza unor inundații puternice în Irlanda de Nord şi în unele părţi ale Marii Britanii, valuri puternice în Spania, deconectări de la energia electrică în Franța, anulări de zboruri și perturbarea vieții oamenilor.
Una dintre cele mai afectate zone de furtuna Ciaran sunt Insulele Anglo-Normande din Marea Britanie. BBC a anunțat că ferestrele au fost spulberate şi un acoperiş a fost smuls de pe o casă din Jersey, obligând familiile să se mute în hoteluri din apropiere.
În sudul Angliei multe şcoli fiind închise, iar oamenii sunt îndemnați să evite coasta.
Biroul britanic de meteorologie a declarat că furtuna Ciaran a fost o furtună de toamnă „destul de normală”, dar a precizat că, potrivit anumitor proiecţii climatice, frecvenţa şi intensitatea unor astfel de furtuni în timpul iernii ar putea creşte.
Furtuna Ciaran înregistrează victime în Franța
Din cauza vântului puternic, un şofer de camion a fost ucis de un copac căzut la nord-est de Paris. 1,2 milioane de gospodării franceze au rămas fără electricitate, iar în regiunea Finistere, din Bretania, oamenii au fost îndemnați să stea acasă din cauza vântului care a atins la rafală 207 km/h, ceea ce a dus la înregistrarea unor valuri de 20 de metri înălţime în largul coastei.
Cu toate acestea, furtuna din Franţa a dat semne de atenuare, serviciul meteorologic Meteo France reducând de la roşu la portocaliu alerta de vânt puternic în Mache, Finistere şi Cotes d’Armor.
Citește și: În cel mai grav accident minier din istoria țării Kazahstan au murit 42 de oameni
Spania sunt anulează zboruri din cauza furtunii Ciaran
Agenţia meteorologică spaniolă AEMET a emis joi avertizări cod roşu pentru regiunile nordice Galicia şi Cantabria, unde erau aşteptate valuri de până la nouă metri.
La Pinilla, o staţiune de schi la nord de Madrid, şi Estaca de Bares din Galicia au înregistrat viteze ale vântului de peste 150 de kilometri pe oră, a precizat AEMET.
Miercuri au fost anulate 21 de zboruri, iar joi încă 18 din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din Madrid, Bilbao, Asturias, Vigo, La Coruna şi Santander.