Connect with us

Cultura

Capitala Culturală Europeană, Timișoara, se pregătește pentru festivitatea de deschidere

Published

on

Sursa foto: Facebook Dominic Fritz

Timișoara a fost desemnată Capitala Culturală Europeană în anul 2023 și a început pregătirile pentru festivitatea de deschidere care va avea loc în perioada 17-19 februarie 2023. În cele trei zile, vor fi organizate în jur de 130 de evenimente, informează euronews.ro.

Timișoara, alături de Elefsina (Grecia) și Veszprém (Ungaria) au fost desemnate în acest an Capitalele Culturii Europene. Pe parcursul întregului an, vor fi organizate în jur de 1.000 de evenimente, printre care expoziții, concerte, evenimente comunitare sau spectacole.

Dominic Fritz, primarul orașului Timișoara: „…oricând vii în Timișoara în acest an, vei găsi pe calendarul de evenimente multe lucruri care îți plac.”

La festivitatea de deschidere vor fi prezenți zeci de ambasadori, comisari europeni, oficialități naționale și internaționale, precum și actori celebri, printre care John Malkovich și Isabella Rosellini.

Primarul orașului Timișoara, Dominic Fritz, se declară extrem de mulțumit de titlul obținut în acest an de orașul pe care îl conduce și declară că Timișoara are potențialul necesar pentru a onora numele de Capitală a Culturii Europene: „Timișoara, într-adevăr, în ultimele decenii nu s-a dovedit ca un oraș eminamente turistic și este o provocare pentru noi și o schimbare de mentalitate, de infrastructură turistică, dar cred că suntem pregătiți. Avem hoteluri, restaurante, servicii și, la fel, avem și un spațiu public care invită oamenii să stea, să descopere orașul și, bineînțeles, un program cultural care ne asigură că oricând vii în Timișoara în acest an, vei găsi pe calendarul de evenimente multe lucruri care îți plac.”

La Timișoara va fi organizată o expoziție a sculptorului Constantin Brâncuși

Unul dintre cele mai importante evenimente ale anului va fi expoziția marelui sculptor Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă din Timișoara, în perioada 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024.

Filip Petcu, director Muzeu Național Artă Timișoara, citat de euronews.ro a declarat: „A presupus aducerea muzeului la niște standarde cu totul speciale, care să corespundă nivelului de securitate al lucrărilor, să corespundă tuturor condițiilor microclimatice care se impun. Este vorba, desigur, și de un transport special, care se realizează în condiții de siguranță internațională.”

Ovidiu Șandor, comisar expoziția Brâncuși, citat de euronews.ro a declarat:  Brâncuși nu a avut o expoziție în România din 1970, de peste 50 de ani și am considerat că acest context, al Capitalei Culturale, e un context special în care o astfel de expoziție de care ne putem bucura, poate o dată într-o generație, ar putea avea loc. E o expoziție complicată, dificil de organizat, cel mai greu fiind obținerea împrumuturilor. Diversele muzee din lume care dețin astfel de lucrări sunt extrem de selective în a accepta împrumutul lucrărilor și ne bucurăm că în acest parteneriat cu Muzeul Național de Artă, cu Institutul Francez, într-un proiect finanțat de Consiliul Județean, am reușit să convingem muzee precum Centrul Pompidou din Paris, Muzeul Tate Modern din Londra, Colecția Guggenheim din Veneția.”

Cultura

Azi începe LIBfest, o ediție dedicată performanței și rezilienței, de la cultură și educație la sport și parenting

Published

on

LIBfest – târg de carte si experiențe culturale organizat de Libris – începe azi și propune invitaților o ediție online specială dedicată performanței și rezilienței, abordate în diverse medii- de la educație și cultură, până la sport, parenting și sănătate mintală.  În perioada 22-27 octombrie 2024, iubitorii de cultură din țară, dar și din diaspora, sunt invitați la dialoguri și experiențe culturale pe marginea cărților și a temelor de interes actuale. Sănătatea emoțională, dezvoltare personală, psihologia performanței, parentingul și provocările lui, dar și educația civică înainte de alegeri, sunt câteva dintre subiectele dezbătute.

“Ne propunem să aducem împreună oameni, idei și perspective care inspiră și susțin performanța prin dezvoltarea continuă, atât personală, cât și profesională. De la dialoguri despre performanță în sport și psihologia din spatele medaliilor olimpice, la explorări ale literaturii și sănătății mintale, această ediție este dedicată celor care caută echilibrul și reziliența în toate aspectele vieții,” a declarat Augusta Oniță-Bagoly, Director de programe LIBfest.

În lumea literară din România, premiul Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, obținut de Mircea Cărtărescu, autorul volumului, alături de Sean Cotter, traducătorul operei, și apariția volumului „Chiajna din Casa Mușatinilor” semnat de Simona Antonescu, care i-a adus scriitoarei Premiul Național pentru Proză 2024 și ample recenzii pozitive, sunt considerate evenimentele anului 2024. Ediția din această toamnă a LIBfest transpune aceste evenimente în dialoguri de profunzime despre experiența scriitorului, respectiv a traducătorului.

În dialogul „Traducătorul ca arhitect: Sean Cotter și provocările interpretării literare” – traducătorul lui Mircea Cărtărescu, Sean Cotter, și Cristian Pătrășconiu discută despre complexitatea actului de traducere, iar Simona Antonescu va intra în dialog cu cititorii despre procesul de creație literară și provocările întâlnite de-a lungul parcursului său artistic.

Astfel, cu o agendă care promovează echilibrul și dezvoltarea personală, LIBfest propune o serie de discuții de interes, explorând subiecte de actualitate, precum sănătatea mintală, provocările  parentingului, simțul civic, dar și sacrificiile pe care performanța le cere.

Anduranță la cel mai înalt nivel competițional

Unul dintre momentele de interes ale acestei ediții LIBfest este sesiunea „Psihologia Performanței”, un dialog între Adrian Rădulescu, antrenorul renumitului înotător David Popovici, alături de psihologul sportiv Marcel Ivan, care de asemenea lucrează cu David Popovici și mulți alți sportivi de performanță și dr. psihiatru Sever Gulea.

Aceștia vor aborda rolul preătirii psihologice în sportul de performanță și strategiile prin care sportivii își dezvoltă rezistența mintală și echilibru emoțional. Astfel, publicul va avea ocazia să înțeleagă mai bine ce înseamnă pregătirea mintală în sportul de performanță și cum se construiește reziliența în fața provocărilor de la cel mai înalt nivel competițional.

Alături de Psihologia Performanței, printre temele care vor fi dezbătute la această ediție se numără:

  • „Învinge dependența. Ghid de înțelegere, prevenție și recuperare” – cu conf. univ. dr. Radu Țincu și dr. Sever Gulea, o discuție despre dependențe și metodele de prevenție și recuperare;
  • „Rolul de mamă și provocările lui” – un dialog alături de Ioana Chicet-Macoveiciuc și psih. Luiza Vasilescu, care explorează experiențele și provocările parentingului;
  • „Traducătorul ca arhitect: Sean Cotter și provocările interpretării literare” – unde traducătorul lui Mircea Cărtărescu, Sean Cotter, și Cristian Pătrășconiu discută despre complexitatea actului de traducere;
  • Totul e în regulă în mine și în lume” – o reflecție despre sănătatea emoțională, cu Petronela Rotar și dr. Sever Gulea;
  • „Nexus. Scurta istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA” – un dialog susținut de Teodor Baconschi și Cristian Pătrășconiu despre evoluția rețelelor informaționale și impactul inteligenței artificiale.

Educație civică înainte de alegeri

Totodată, LIBfest abordează și teme civice și sociale, precum „Educația civică înainte de alegeri”, un dialog cu Vlad Adamescu și Răzvan Petri, fondatori ai proiectului „Politica la minut”. Discuția lor se axează pe importanța implicării civice în contextul electoral.

Programul LIBfest este completat de discuții despre literatura contemporană, prin sesiuni precum „Simțiri Contemporane: Poezia secolului nostru, o reflecție asupra poeziei actuale cu Ramona Boldizar, Ioana Zenaida Rotariu și Ștefania Mihalache, sau „Autori în dublă lumină, unde Andrei Ruse și Sever Gulea discută despre influența biografiei autorului asupra operei sale.

Simona Antonescu, câștigătoarea Premiului National pentru Proza 2024 vine la LibFEST

LIBfest îi întâmpină, de asemenea, pe iubitorii de literatură cu o prezență remarcabilă – Simona Antonescu, câștigătoarea Premiului Național pentru Proză 2024 va intra în dialog cu cititorii despre procesul de creație literară, dar și provocările întâlnite de-a lungul parcursului său artistic.

De asemenea, psih. Ligia Pop va aduce în discuție obiceiuri greșite în viața de zi cu zi prin semnale de alarmă trase de corp.

Lansările și dialogurile pe marginea cărților nu lipsesc nici acestea din ediția LIBfest din această toamnă. Dr. Ioana Constantin Bercean, alături de conf. univ. dr. Ionuț Constantin Cojocaru și dr. Alexandru Ghișa vor discuta pe marginea noului volum “Lebăda Neagră de pe Bosfor.”

Totodată, printre cele mai așteptate lansări de carte se numără „Limba lui Hristos” de Adrian Lesenciuc, care va intra în dialog cu Laurențiu-Ciprian Tudor despre provocările Orientului de astăzi, despre origini și de ce limba lui Hristos, care este una a iubirii, ar face posibilă coexistența și pacea.

Reduceri până la 86% la 600.000 titluri, cărți cu autograf pentru iubitorii de carte

Pe lângă dialogurile propuse, pe toată durata evenimentului, vizitatorii LIBfest pot explora și achizitiona volume de la cele mai cunoscute edituri din România, dar și internaționale și vor beneficia de discounturi de până la 86% la mii de titluri.

Asadar, LIBfest își propune a fi un loc de întâlnire pentru pasionații de carte și cultură, dar și pentru cei care vor să descopere noi perspective. Programul complet al evenimentului, alături de lista completă a invitaților, este disponibil pe Libris.ro, iar sesiunile de discuții pot fi urmărite live și pe pagina de Facebook Libris.ro.

Continue Reading

Cultura

Descoperă Luminile Universului prin Poezia profesorului Gheorghe Amza – Noul său volum „SORBIND LUMINA” a fost lansat!

Published

on

O călătorie poetică ce împletește emoția, reflecția și frumusețea Luminei! Profesorul si fostul decan de la Politehnica Bucureşti, Gheorghe Amza, își continuă aventura artistică cu noul său volum de poezii, „SORBIND LUMINA”. Această lucrare este doar o parte dintr-un ciclu impresionant început acum câțiva ani, având rădăcini adânci într-un roman autobiografic dedicat explorării profunzimilor sufletului uman și căutării luminii interioare, “Drumul spre lumină”.

După succesul volumelelor anterioare – „UN NOU ÎNCEPUT”, „ÎN MIEZUL LUMINII”, „CU ARIPI DE LUMINĂ”, „STROPI DE LUMINĂ” și „SCORMONIND ÎN LUMINĂ” – Gheorghe Amza ne propune acum 240 de poezii originale însoțite de desene la fel de inspirate, toate strâns legate de tema centrală a LUMINII. Fiecare poezie si fiecare pagină din cele 602 este o revelație, o punte între ceea ce simțim și ceea ce suntem, între întunericul din Suflet și Lumina care ne ghidează pe drumul existenței.

Aici, în paginile acestei opere literare, poetul deschide fereastra către natura vibrantă, iubire, revolte interioare, timpul fugace și credință, și ne invită la o discuție sinceră cu zorile dimineții. Pregătiți-vă să sorbiți Lumina ca pe un medicament miraculos – fiecare vers este o picătură de energie, o speranță, o promisiune de Viață.

Dacă ești în căutarea inspirației, a rimei perfecte sau pur și simplu a unei povești care îți va atinge Sufletul, nu rata ocazia de a explora această carte minunată!

 

Continue Reading

Cultura

Didactica Publishing House lansează ediția aniversară 70 de ani, în limba română, a Cărții Recordurilor – Guinness World Records 2025

Published

on

Editura Didactica Publishing House aduce pe piața locală, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, o ediție în limba română a Guinness World Records – Cartea Recordurilor, autoritatea globală în materie de recorduri. Ediția aniversară a faimoasei cărți conține pagini dedicate recordmanilor români din domenii diverse, de la sport până la diorame LEGO și este lansată oficial la nivel global pe 12 septembrie.

De 70 de ani, Guinness World Records – Cartea Recordurilor reunește mii de recorduri, din domenii diverse, de la știință, sport, tehnologie, muzică, film, carte până la natură și stil de viață. Anul acesta, ediția aniversară ajunge pe piața din România, cu o ediție dedicată cititorilor români și deținătorilor de recorduri locali. Printre recordurile incluse în ediția 2025 în limba română se numără Cea mai mare imagine a unei umbrele formate din oameni, Cel mai mare tricou realizat din sticle de plastic reciclate, Cea mai mare dioramă LEGO și multe altele. De asemenea, sportivi români precum Ghiță Mureșan, Cristina Neagu și mulți alții se vor regăsi între paginile cărții cu recordurile deținute.

Guinness World Records 2025 marchează 70 de ani de senzație editorială cu vânzări de peste 150 de milioane de exemplare. Această nouă ediție – complet revizuită și actualizată cu peste 1.000 de imagini – marchează aniversarea noastră de platină și continuă tradiția anuală de a raporta toate realizările de recorduri mondiale recente. În ultimul an, am revizuit aproape 30.000 de aplicații, iar rezultatul este o carte plină de mii de fapte și realizări impresionante pentru întreaga familie, spune Craig Glenday, redactor-șef al Guinness World Records.

Ne-am dorit să aducem în România Cartea Recordurilor – Guiness World Records pentru că este o carte ce transcende generațiile, iar atât copiii, cât și părinții iubesc recordurile. Mai mult decât atât, este o ediție multimedia, interactivă, adaptată felului în care tinerii cititori își culeg informațiile și își antrenează curiozitatea, fiind o modalitate atractivă de a învăța lucruri noi din domenii precum artă, biologie, tehnologie, sport și multe altele, menționează Florentina Ion, fondator Didactica Publishing House.

Coperta ediției GWR2025 este realizată de artistul digital 3D Chris Labrooy și a fost inspirat de interesul său în transformarea „lucrurilor obișnuite de zi cu zi în forme tipografice și sculpturale noi”.

Ce aduce nou această ediție pentru cititori:

  • Ediția aniversară începe cu un capitol care trece în revistă cărțile GWR din ultimii 70 de ani. Cititorii vor vedea cum a evoluat designul cărții din 1955 până în 2015 – precum și unele dintre recordurile stabilite în fiecare deceniu.
  • Aniversarea de 70 de ani este marcată prin acordarea statutului Icon de platină unor deținători de recorduri renumiți, precum Taylor Swift și LeBron James, care exemplifică esența titlului Cartea Recordurilor – Guinness World Records.
  • Capitolele Flashback explorează istoria unora dintre cele mai importante categorii de recorduri și speculează asupra limitelor ulterioare ale recordurilor, cum ar fi soluționarea cubului Rubik în mai puțin de 3 secunde.
  • Dragă GWR… este o secțiune specială ce oferă o privire în arhivele Cărții Recordurilor pentru a descoperi aplicații inedite care nu au fost acceptate, dar care subliniază creativitatea umană și dorința de a obține un certificat Guiness World Book.

Cititorii vor mai putea explora și capitole despre lumea naturală, umanitate, o zonă dedicată celor mici, recorduri fascinante în arte și divertisment, știință și tehnologie și sporturi. Capitolul Young achievers – Tineri deținători de recorduri, cu vârste sub 16 ani, îi vor inspira pe copii să doboare propriile recorduri.

Cartea Recordurilor Guinnes World Records 2025 ediția în limba română are un preț recomandat de 128 lei, și poate fi pre-comandată online de pe edituradph.ro, unde beneficiază de o ofertă specială de lansare: 20% reducere. Livrările încep pe 12 septembrie 2024, de la această dată urmând să fie disponibilă și în magazinele și librăriile partenere.

Continue Reading

Trending