Bani si afaceri
SkyTower își reînnoiește imaginea: investiții semnificative pentru modernizarea zonelor comune și creșterea confortului
Published
1 an agoon
By
SkyTower București, cea mai înaltă clădire din România și un reper emblematic al sectorului imobiliar local, anunță finalizarea unor lucrări majore de investiții, în valoare de șapte cifre în euro, dedicate reamenajării și modernizării spațiilor comune.
Cel mai recent proiect a vizat reamenajarea completă a zonelor de lobby ale lifturilor de pe 35 de etaje, de la etajul 1 până la etajul 35, în conformitate cu cele mai înalte standarde internaționale de design și sustenabilitate.

Această investiție majoră continuă seria modernizărilor implementate în ultimii ani de SkyTower București, printre care se numără:
- Transformarea unei părți a esplanadei în SkyTower Urban Garden, un spațiu premiat la nivel internațional pentru arhitectură și design.
- Reamenajarea completă a fostei cantine, transformată în SkyHub Events Centre, un spațiu comunitar dedicat întâlnirilor și evenimentelor, care include primul auditoriu real integrat complet într-o clădire de birouri din București.
- Redesignul și renovarea completă a lobby-ului principal, dotat acum cu un ecran LED impresionant, de șase metri înălțime și nouă metri lățime, care reprezintă punctul central dinamic al zonei de primire.
- Amenajarea și deschiderea cafenelei CAFELIER, situată în zona principală de lobby.

SkyTower oferă chiriașilor nu doar spații de birouri premium, ci și un ecosistem complet, axat pe colaborare, inovație și sustenabilitate. Clădirea este certificată LEED Platinum pentru Operare și Întreținere, fiind una dintre cele mai eficiente energetic și prietenoase cu mediul clădiri de birouri din România.
Vezi și: SkyRun la a șasea ediție pe scările din SkyTower București
„Prin aceste investiții constante, SkyTower București își consolidează poziția de reper pe piața birourilor din București, oferind companiilor un mediu adaptat noilor tendințe și nevoilor angajaților – de la conectivitate și flexibilitate, la design și sustenabilitate”, a declarat Leo Forstner, Managing Director al RPHI Romania, compania care deține SkyTower.

În prezent, SkyTower găzduiește companii din domenii precum IT, finanțe, consultanță, energie regenerabilă, cosmetice și tehnologie, precum și două ambasade – fiind singura clădire din România aleasă de două reprezentanțe străine pentru sediul ambasadelor lor la București: Ambasada Republicii Filipine și Ambasada Republicii Coreea în România. Diversitatea domeniilor prezente în SkyTower reflectă caracterul internațional și diversitatea comunității sale de afaceri.
Autor
You may like
Bani si afaceri
Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi
Published
o săptămână agoon
21/10/2026
O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea în funcție de propriile nevoi.
Compania fintech Aircash, instituție emitentă de monedă electronică licențiată în Uniunea Europeană, își extinde serviciile prin lansarea cardurilor virtuale Aircash Mastercard. Complet gratuite și 100% digitale, cardurile sunt disponibile în aplicația Aircash și pot fi utilizate atât pentru cumpărături online, cât și pentru plăți contactless în magazinele fizice.
Investiții în dezvoltarea serviciilor
Aircash oferă deja utilizatorilor carduri fizice Mastercard conectate la portofelul Aircash, iar acum completează această gamă cu carduri virtuale. Spre deosebire de un card fizic, disponibil prin intermediul partenerilor, cardul virtual este emis direct în aplicație și poate fi folosit imediat. Acesta poate fi utilizat atât pentru cumpărături online, cât și pentru plăți mobile contactless în magazinele fizice, permițând utilizatorilor să folosească și mai ușor banii din contul Aircash pentru cumpărăturile de zi cu zi.
„Dezvoltarea noilor servicii pornește de la ascultarea nevoilor și înțelegerea obiceiurilor utilizatorilor”, a declarat Branimir Petrušić, Head of Product la Aircash. „Investim continuu în dezvoltarea Aircash și ne extindem oferta pentru a răspunde nevoilor financiare diverse ale utilizatorilor, pe o singură platformă. Pe lângă plățile de zi cu zi, dezvoltăm constant și servicii noi. Cardurile virtuale fac parte din această strategie de creștere, prin care sporim valoarea aplicației pentru utilizatorii existenți și, în același timp, atragem utilizatori noi”, a spus Petrušić.
Lansarea vine într-o perioadă în care numărul utilizatorilor Aircash din România este în continuă creștere, iar cardurile virtuale le oferă acestora încă o modalitate simplă și sigură de a-și gestiona plățile de zi cu zi.
O mai bună organizare a cheltuielilor
Noul serviciu oferă și o securitate sporită la cumpărăturile online, deoarece plățile se efectuează prin contul Aircash, fără expunerea datelor cardului bancar. Prin conectarea la Google Wallet sau Apple Wallet, cardul virtual poate fi folosit și pentru plăți mobile contactless în magazinele fizice.
Utilizatorii pot avea până la cinci carduri virtuale Aircash Mastercard pentru fiecare cont și le pot aloca pentru diferite categorii de cheltuieli. De exemplu, un card poate fi dedicat abonamentelor lunare , iar altul cumpărăturilor online ocazionale. Această organizare face mai ușoară urmărirea obligațiilor recurente și a celorlalte cheltuieli și ajută la planificarea bugetului personal. Fiecare utilizator decide cum își organizează plățile, în funcție de propriile nevoi și obiceiuri.
Cum se activează un card virtual?
Activarea unui card virtual Aircash Mastercard este rapidă și simplă și se realizează integral în aplicația Aircash. Cardul poate fi folosit imediat după activare, iar datele acestuia sunt disponibile în aplicație ori de câte ori utilizatorul are nevoie de ele.
Autor
Bani si afaceri
Premieră în retail: Danubius integrează RoPay direct în casele de marcat Datecs – modelele MX și gama BlueCash -, oferind comercianților acces la plata prin cod QR
Published
3 săptămâni agoon
05/10/2026
Danubius, lider în tehnologie fiscală și soluții de plată în România, anunță o premieră în retail: integrarea RoPay, sistemul național de plăți instant dezvoltat de TRANSFOND, direct în casele de marcat Datecs, modelele MX și gama BlueCash. Prin această inițiativă, compania transformă peste 100.000 de echipamente fiscale deja active pe piață în puncte de acceptare pentru plăți digitale prin cod QR, fără a necesita un POS bancar sau investiții suplimentare din partea comercianților.
Noua funcționalitate marchează o schimbare de paradigmă în retail: plata nu mai este un proces separat de fiscalizare, ci devine parte integrantă a acesteia. Clientul scanează codul QR generat în sistemul RoPay și printat pe bonul fiscal; tranzacția este procesată instantaneu prin infrastructura RoPay, iar confirmarea ajunge în timp real în casa de marcat, care înregistrează automat plata și finalizează operațiunea. Pentru retailer, acest proces se traduce prin decontare rapidă, în primele 10 secunde de la efectuarea tranzacției și, implicit, printr-o mai bună gestionare a încasărilor.
De la obligație fiscală la infrastructură de încasare
„Integrarea RoPay direct în echipamentele Datecs din gamele MX și BlueCash continuă direcția strategică a Danubius de a transforma tehnologia fiscală dintr-o obligație de conformare într-un instrument activ, ce contribuie la optimizarea afacerilor și la îmbunătățirea proceselor financiare. Într-un context în care mediul de afaceri simte o presiune financiară majoră, implementarea noastră pentru proiectul strategic al TRANSFOND ne permite să eliminăm dependența de POS-urile bancare și să reducem atât timpii de decontare pentru comercianți, cât și costurile asociate acestor procese. Accesul îl au toate băncile partenere RoPay. Rezultatele includ mai multă autonomie și un flux financiar mai bun, într-o perioadă în care viteza de rotație a capitalului devine critică pentru IMM-uri”, declară Velin Ganev, CEO Danubius.

După soluții precum BlueCash sau MyDude Cloud, compania duce mai departe viziunea inovatoare, oferind acces la plăți digitale fără investiții suplimentare și făcând, astfel, un pas important spre democratizarea plăților electronice în retailul românesc.
„Integrarea RoPay direct în infrastructura fiscală existentă la orice tip de comerciant de retail cu prezență fizică (de la hypermarket la magazin sătesc) reprezintă un salt important pentru incluziunea financiară din România, deoarece ne permite să ducem plățile instant dincolo de marile aglomerări urbane, direct în inima comerțului de proximitate și a comunităților rurale. Prin acest pas strategic, TRANSFOND accelerează digitalizarea economiei și stimulează o competiție bancară sănătoasă, oferind instituțiilor financiare un canal democratic și extrem de scalabil pentru a aduce valoare adăugată clienților lor. Felicităm echipa Danubius pentru această inițiativă remarcabilă care devine un veritabil catalizator pentru extinderea plăților instant în România”, declară Sabin Carantină, Director General TRANSFOND.
Un model scalabil la nivel național
Suplimentul de aviz tehnic obținut de Danubius permite activarea funcționalității RoPay fără modificări hardware. Astfel, compania valorifică cea mai mare bază de case de marcat active din România și contribuie direct la extinderea infrastructurii de plăți instant la nivel național. Practic, oriunde există o casă de marcat Datecs din modelele menționate, comercianții pot iniția și accepta plăți prin QR.
Această abordare accelerează adoptarea plăților digitale în segmente unde penetrarea POS-urilor este încă limitată, în special în retailul independent, HoReCa sau comerțul de proximitate, și susține obiectivul de digitalizare a economiei, printr-o soluție accesibilă și ușor de implementat.
Plata instant devine standardul operațional
Spre deosebire de plățile tradiționale cu cardul fizic, unde decontarea către comerciant poate dura una sau două zile, RoPay permite transferul fondurilor în contul comerciantului, în mai puțin de 10 secunde. Această diferență redefinește modul în care sunt gestionate fluxurile financiare zilnice și reduce presiunea asupra cash flow-ului, mai ales pentru IMM-uri.
În același timp, integrarea nativă în echipamentul fiscal asigură trasabilitate completă și conformare automată, eliminând riscurile operaționale generate de sisteme separate sau procese manuale, o direcție pe care Danubius o dezvoltă constant în toate produsele sale.
Un nou standard pentru retailul românesc
Lansarea RoPay pe casele de marcat Datecs marchează o etapă importantă în evoluția ecosistemului de plăți din România, în care infrastructura fiscală devine un ecosistem integrat de încasare, raportare și operare.
Prin această inițiativă, Danubius consolidează rolul său de pionier în tehnologia fiscală și de partener strategic în digitalizarea comerțului, contribuind la construirea unui sistem mai eficient, mai accesibil și mai bine conectat la nevoile reale ale mediului de afaceri.
Pentru informații suplimentare și pentru activarea funcționalității RoPay pe casele de marcat Datecs, comercianții pot contacta distribuitorii Danubius din teritoriu sau echipa companiei, la adresa de e-mail vanzari@danubius.org.
Autor
Bani si afaceri
Bucureștiul nu mai este cel mai scump oraș, dar rămâne cel mai atractiv pentru investiții, arată datele imo360, noua platformă de analiză imobiliară dezvoltată de VIB Imobiliare și soft360
Published
7 luni agoon
30/03/2026
Cu peste 43.000 de anunțuri active și aproximativ 11.455 de tranzacții lunare, Bucureștiul rămâne una dintre cele mai lichide piețe imobiliare din România, arată datele imo360, platforma de analiză imobiliară care oferă evaluări gratuite ale proprietăților, bazate pe informații preluate din piață.
Soluția dezvoltată de VIB Imobiliare, în parteneriat cu soft360, reprezintă rezultatul a peste 15 ani de expertiză cumulată în software imobiliar și tranzacții.
Platforma utilizează un algoritm proprietar, dezvoltat intern, care agregă și analizează anunțuri din principalele portaluri imobiliare din România, pentru a identifica tendințe de preț, dinamici de piață și oportunități de investiție.
imo360 a analizat peste 50.000 de anunțuri imobiliare, în ultimele 12 luni, oferind una dintre cele mai extinse baze de date agregate din piața rezidențială locală
imo360 este o platformă web dedicată atât utilizatorilor individuali, fie ei cumpărători, vânzători sau investitori, cât și profesioniștilor din industria imobiliară.
Platforma oferă evaluări comparative gratuite ale proprietăților, bazate pe tranzacții recente și prețuri medii pe zone, acces la oferte din întreaga țară, actualizate constant, precum și recomandări de agenții imobiliare locale verificate.
Algoritmul imo360 analizează proprietăți comparabile și tranzacții recente pentru a estima valoarea de piață a unei locuințe, luând în considerare indicatori precum prețul mediu al zonei, tipul și anul construcției, suprafața, etajul sau numărul de camere. Întregul proces folosește date publice, provenite din anunțuri listate pe platformele imobiliare, pe care le agregă și le monitorizează constant.
București: creștere pe apartamente, scădere pe case și cea mai bună rentabilitate din rândul marilor orașe
Datele analizate pentru februarie 2026 arată că piața rezidențială din București este caracterizată de o dinamică mixtă. Prețul mediu al apartamentelor a crescut cu 3,6% în ultimele șase luni, ajungând la 2.331 EUR/mp, în timp ce casele au înregistrat o ușoară scădere, de 0,5%, semnalând o orientare a cererii către locuințe mai compacte, cu costuri de întreținere mai mici.
Cele mai scumpe zone din București rămân concentrate în nordul Capitalei și în proximitatea centrului. Cartierele Primăverii, Platforma Pipera și Herăstrău depășesc pragul de 4.300 €/mp, însă faptul că Platforma Pipera urcă peste Herăstrău indică o ajustare a cererii, în favoarea dezvoltărilor noi și a zonelor de business. La polul opus, se află zone precum Ferentari, Giulești Sârbi sau Ion Creangă, unde prețurile coboară spre 1.400–1.500 €/mp, reflectând o accesibilitate mai ridicată pentru cei care caută, mai mult, spații de locuit și mai puțin oportunități de investiții.
Deși nu mai este cel mai scump oraș din România – poziție ocupată, în prezent, de Cluj-Napoca, cu un preț mediu de 3.024 EUR/mp –, Bucureștiul rămâne cea mai atractivă piață pentru investitorii imobiliari. Capitala oferă cel mai ridicat randament al chiriei, de 6,7%, comparativ cu 5,7% în Constanța, 5,2% în Timișoara și 3,8% în Cluj-Napoca, iar tranzacțiile aici se finalizează mai repede decât în alte orașe.

„Vedem o piață puternic polarizată în București, unde diferența dintre zonele premium și cele periferice ajunge la un raport de aproape 8×. În același timp, randamentele ridicate și lichiditatea mare mențin Capitala ca una dintre cele mai atractive piețe pentru investiții rezidențiale, dar și pentru locuit. Diferențele dintre orașe devin din ce în ce mai relevante pentru investitori. Dacă, în Cluj, vorbim despre o piață scumpă, dar cu randament mai mic și o viteză redusă de tranzacționare, Bucureștiul oferă un echilibru mai bun între preț, lichiditate și venituri din chirii”, spune Adrian Ciocoiu, CEO imo360.
imo360 este un instrument pentru eficiență, care urmărește reducerea timpului de vânzare
Platforma imo360 este construită ca un instrument de optimizare pentru vânzători și agenți imobiliari, într-un context în care oferta depășește cererea.

„Analizele noastre arată un raport cerere–ofertă de 0,3×, ceea ce indică un volum semnificativ mai mare de proprietăți disponibile decât de cumpărători activi, motiv pentru care vânzătorii trebuie să fie mult mai atenți la poziționarea prețului atunci când își listează proprietatea. imo360 ajută la calibrarea corectă a ofertei și poate reduce semnificativ timpul petrecut în piață, care este, în medie, de 48 de zile în București”, explică Ovidiu Deleanu, Chief Product Officer imo360.
În plus, într-o piață în care deciziile sunt adesea bazate pe informații fragmentate, creatorii platformei imo360 își propun să aducă mai multă claritate și rigoare în procesul de stabilire a prețurilor.
„Multe decizii de pricing sunt încă bazate pe observații limitate sau pe comparații incomplete. Utilizarea imo360 crește nivelul de transparență și acuratețe, permițând agențiilor să lucreze mai eficient și să ofere clienților argumente solide și valoare adăugată”, adaugă acesta.
Un an de validare în piață înainte de lansarea imo360
Dezvoltarea tehnologică a platformei a fost realizată integral de soft360, companie cu peste 14 ani de experiență în CRM-uri imobiliare și soluții digitale. Expertiza de IT a fost completată de cea de real estate, întrucât experții VIB Imobiliare au contribuit la validarea datelor și a rezultatelor.

„Inițial, imo360 a fost dezvoltat ca instrument intern pentru echipa VIB Imobiliare, însă, după un an de testare, în care am folosit-o în activitatea noastră zilnică și am observat ce beneficii și randament poate aduce în proiectele de vânzare și închiriere, am decis să o deschidem către întreaga industrie, pentru a contribui la maturizarea pieței de tranzacții imobiliare”, a declarat Cătălin Ivan, Chief Technical Officer imo360.
În prezent, accesul în platformă este gratuit pentru cei care vor să evalueze o proprietate sau să beneficieze de statistici pe orașe. Utilizatorii care au nevoie de analize extinse sau agențiile care doresc integrare prin API în propriile sisteme pot opta pentru un pachet de implementare personalizat.
Pe termen mediu, echipa are în plan lansarea unei aplicații mobile, extinderea funcționalităților de analiză și dezvoltarea de parteneriate cu jucători din industrie.
Despre imo360
imo360 este platforma de analiză imobiliară lansată în 2026, care oferă evaluări gratuite ale proprietăților, bazate pe date de piață. Platforma este dedicată atât persoanelor fizice (cumpărători, vânzători sau investitori), cât și profesioniștilor din domeniu, precum agenți imobiliari sau dezvoltatori.
imo360 utilizează un algoritm proprietar care analizează tranzacții recente, proprietăți comparabile și indicatori specifici fiecărei zone pentru a estima valoarea de piață a unei locuințe. Datele sunt agregate din surse publice și din principalele platforme imobiliare, fiind monitorizate constant pentru a reflecta dinamica reală a pieței.
Platforma oferă acces gratuit la evaluări, fără obligații ulterioare, și integrează funcționalități precum analiza pe orașe și cartiere, acces la oferte din întreaga țară și recomandări de agenți locali verificați. imo360 este rezultatul a peste 15 ani de expertiză cumulată în software imobiliar și tranzacții, fiind dezvoltat în parteneriat cu VIB Imobiliare și soft360.
Despre VIB Imobiliare
VIB Imobiliare este compania de consultanță imobiliară activă pe piața din România din 2004, cu expertiză în vânzări, închirieri, management de proprietăți și promovarea proiectelor rezidențiale noi. Agenția operează cu sediul în București și are prezență extinsă la nivel național, în orașe precum Brașov, Cluj, Constanța, Prahova sau Timiș.
Cu o echipă formată din peste 20 de colaboratori și agenți cu experiență de până la 20 de ani, VIB Imobiliare oferă servicii integrate, susținute de infrastructură digitală proprie și suport de marketing dedicat. Compania se poziționează ca o agenție orientată spre digitalizare, fiind una dintre puținele din România care operează pe baza unui CRM dezvoltat in-house.
Despre soft360
soft360 este o companie de tehnologie specializată în dezvoltarea de soluții digitale pentru piața imobiliară, cu peste 14 ani de experiență în România. Fondată de Cătălin Ivan, compania dezvoltă produse software dedicate agențiilor și dezvoltatorilor imobiliari, incluzând CRM-uri, website-uri integrate și instrumente de marketing online.
Portofoliul soft360 include peste 20 de clienți din sectorul imobiliar, iar produsele sale sunt concepute pentru a optimiza procesele de vânzare, managementul portofoliilor și vizibilitatea în piață.
Compania se diferențiază prin abordarea integrată, care combină expertiza tehnologică cu înțelegerea profundă a pieței imobiliare locale. soft360 este dezvoltatorul tehnologic al platformei imo360, contribuind cu infrastructura software și algoritmii care stau la baza analizelor de piață.
Autor
BEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
Romsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie București
Niavis.ro: Creatina, surpriza anului. Produsele pentru sport și aport proteic, cea mai mare creștere în primele 9 luni din 2026
Lupta cu hoții de lemne se duce cu drone, camere de supraveghere și bariere. Din 2027, pădurarii vor avea și bodycam
BEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
Polenul crud, antibioticul natural din stup. De ce îl țin nutriționiștii în congelator, nu în borcan
ȘTEFAN GHEORGHE – DE LA MANAGER LA CEO | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL DAMEH
DR. ELENA CRISTINA MITROFAN – TUSEA ASCUNDE PROBLEME GRAVE | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL
RALUCA PARASCHIV – MAKE-UP SAU MASCA? | DINCOLO DE FRUMUSETE PODCAST BY DR. PASCAL DAMEH
Trending
-
Actualitate2 zile agoLupta cu hoții de lemne se duce cu drone, camere de supraveghere și bariere. Din 2027, pădurarii vor avea și bodycam
-
Sanatate2 zile agoPolenul crud, antibioticul natural din stup. De ce îl țin nutriționiștii în congelator, nu în borcan
-
Businesso zi agoBEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
-
Newso zi agoPepcolandia 2026: 50 de proiecte locale au creat noi oportunități pentru 5.700 de copii și tineri
-
Marketingo zi agoNiavis.ro: Creatina, surpriza anului. Produsele pentru sport și aport proteic, cea mai mare creștere în primele 9 luni din 2026
-
Newso zi agoRomsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie București
-
Entertainmento zi agoFontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
-
Casa si gradinao zi agoHEINNER Electrocasnice: 15 ani de acasă, 15 ani de povești împreună
