Auto
Euroins intră în insolvență! ASF a decis să ridice autorizația liderului pieței de asigurări RCA | Investigație Libertatea
Published
4 ani agoon
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a ridicat autorizația companiei Euroins România, liderul pieței RCA, care intră, conform legii, în insolvență. Aproximativ 2,5 milioane de români sunt asigurați la compania Euroins.
Cutremur pe piața asigurărilor auto. Euroins intră, conform legii, în insolvență, după ce ASF a ridicat autorizația
Conform investigațiilor făcute de Libertatea.ro, ASF nu a confirmat încă decizia și are planificată o comunicare publică vineri dimineață referitoare la aceasta. La rândul său, Euroins nu a oferit un răspuns imediat la întrebarea ziarului, dar a emis ulterior o primă reacție afirmând că până în prezent, nicio informație nu le-a fost transmisă cu privire la vreo decizie legată de societatea Euroins România sau Eurohold Bulgaria.
Euroins a încasat în 2022 peste două miliarde de lei, echivalentul a 400 de milioane de euro, de la asigurații din România, potrivit cifrelor furnizate de ASF pentru Libertatea.
Publicația Libertatea a contactat Euroins, filiala din România a companiei cu capital bulgăresc, parte a grupului Eurohold, dar firma nu a oferit nici un răspuns până la publicarea articolului de joi seara. Euroins a susținut pe tot parcursul procesului de analiză că nu are nici o problemă de solvabilitate. Reasigurarea la compania de reasigurare din propriul grup, EIG Re, din Bulgaria, nu s-a dovedit, conform analizei ASF, o garanție reală.
Nicolae Ciucă a spus, miercuri, că ASF trebuie să vină cu un raport complet și să prezinte concluziile
Miercuri, Nicolae Ciucă a declarat că ASF trebuie să prezinte un raport detaliat și să expună concluziile obținute în urma verificărilor efectuate la Euroins, liderul pieței RCA. După o întrevedere cu președintele ASF, Nicu Marcu, premierul a afirmat că trebuie găsite soluții pentru a prelua compania în cazul în care aceasta va intra în insolvență.
Ciucă a sugerat că plafonarea tarifelor RCA ar putea fi o soluție temporară, dar a menționat că experții trebuie să stabilească durata acesteia. „Trebuie să găsim soluții pentru a prelua Euroins în cazul în care va intra în insolvență. O soluție temporară ar fi plafonarea prețurilor pentru o perioadă determinată. Vom discuta cu experții pentru a stabili perioada de timp”, a declarat premierul într-o ședință de guvern joi.
În urmă cu o săptămână, liderul PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a avertizat cu privire la posibilitatea unui faliment pe piața RCA, imediat după ce prețul polițelor de asigurare a crescut cu până la 40%, fără a oferi însă un nume specific.
Știre în curs de actualizare. Rămâneți pe NewsOne.ro!
Autor
You may like
-
Consultanță de recrutare pentru afacerile românești: personal calificat și necalificat din Nepal și alte țări
-
Federația Națională a Părinților, precizări legate de școala lui Lajos Kristof
-
Tragedia Dianei, tânăra ucisă de urs. Apel urgent la conștientizarea și rezolvarea problemelor ecologice și sociale din România
-
Clinica Vocea Copilăriei sărbătorește 1 an de existență: „Un an de angajament și devotament pentru copiii cu nevoi speciale”
-
Irina, eleva de 10 ce vine zilnic la școală de la 15 kilometri distanță, își dorește ca într-o zi să fie studentă la Teatru
-
Realitatea din spatele ușilor închise
Auto
CARS Fest Florești aduce educația rutieră în mijlocul comunității
Published
2 săptămâni agoon
14/10/2026
CARS Fest Florești va avea loc în perioada 16-18 octombrie, în Parcul Poligon din Florești, și aduce în fața comunității un concept dedicat educației rutiere, prevenției și responsabilității în trafic. Evenimentul face parte din campania CARS – Condu Atent, Responsabil și în Siguranță, un demers prin care siguranța rutieră este abordată într-un mod practic, accesibil și aproape de oameni.
Evenimentul debutează vineri, 16 octombrie, cu deschiderea oficială, organizată în prezența autorităților și a reprezentanților instituțiilor implicate în proiect. La acest moment vor participa peste 100 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dumitru Tăuțan” din Florești, cărora le vor fi prezentate teme importante legate de siguranța rutieră, responsabilitatea la volan și prevenția accidentelor.
După deschiderea oficială, CARS Fest Florești se adresează publicului larg și tuturor celor care doresc să participe la activitățile pregătite în cadrul evenimentului: simulatoare, demonstrații, expoziție auto și tuning, zone de sănătate, activități pentru copii și experiențe interactive dedicate siguranței rutiere.
Evenimentul se adresează întregii familii, prin activități de educație rutieră, activități interactive și experiențe practice și recreative, gândite pentru toate vârstele.
Un șofer sigur în trafic este și un șofer sănătos la volan, motiv pentru care evenimentul include și zone dedicate prevenției, sănătății și informării, alături de parteneri și specialiști.

Publicul va putea testa simulatoare de impact frontal și de răsturnare, prin care participanții pot înțelege mai bine importanța purtării centurii de siguranță și a măsurilor de protecție în trafic. De asemenea, va fi prezentat și un exercițiu demonstrativ cu un manechin poziționat într-un scaun auto pentru copii, fără centură de siguranță, pentru a evidenția riscurile la care pot fi expuși pasagerii atunci când regulile de siguranță nu sunt respectate.
Unul dintre momentele importante ale programului va fi demonstrația live de descarcerare, programată sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 13:00. Exercițiul va simula intervenția echipajelor ISU Cluj în cazul unui accident rutier cu victimă încarcerată și va arăta publicului etapele unei intervenții de urgență.
În cadrul evenimentului vor avea loc și cursuri de prim ajutor susținute de Crucea Roșie Română, alături de activități practice și informații utile pentru toți participanții la trafic.
Alături de CARS Fest Florești va fi prezentă și Carmen Amariei, ambasadoare a campaniei naționale de siguranță rutieră, susținând mesajul de responsabilitate, prevenție și implicare în comunitate.
„Prin toate acțiunile pe care le oferim în cadrul campaniei CARS – Condu Atent, Responsabil și în Siguranță, ne dorim ca oamenii să poată înțelege, prin experiențe practice, cât de importante sunt prevenția, atenția și responsabilitatea în trafic. Tot ceea ce pregătim în cadrul CARS Fest Florești poate fi văzut, testat și trăit în condiții de maximă siguranță, tocmai pentru a conștientiza situații pe care nu ne dorim să le întâlnim niciodată în trafic” – declară Laura Savu, președinta Asociației CARS Academy.
CARS – Condu Atent, Responsabil și în Siguranță este o campanie dedicată educației rutiere, prevenției și responsabilizării participanților la trafic, prin proiecte și evenimente care aduc împreună comunitatea, instituțiile și partenerii implicați în siguranța rutieră.
CARS Fest Florești are loc în perioada 16-18 octombrie, în Parcul Poligon din Florești. Accesul publicului este gratuit.
Sprijin instituțional și parteneri
CARS Fest Florești Primăriei și Consiliului local Florești și Consiliului Județean Cluj.
CARS Fest Florești are ca parteneri principali pe PPC Blue România, Distribuție Energie Electrică România, Austrotherm România și Vivo! Cluj-Napoca și se desfășoară în parteneriat cu Federaṭia Română de Automobilism Sportiv, Instituția Prefectului – Județul Cluj, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj, Inspectoratul Scolar Judeṭean și Liceul Dumitru Tăuṭan Florești.
Parteneri: Autoworld, Autoklass Cluj, Subaru Cluj, CMC Grup Asigurări, MPI Auto, Merch Moto Division, TH Trucks, CERT Transilvania, Healthfest, Joie, PlusCredit, Oaza Auto, Toni Auto, Plus Auto Trade.
Parteneri media: VIA Cluj TV, ZN PR & Events, Nine O’Clock, Făclia, NewsOne, Future Economy.
Eveniment organizat de Asociaṭia CARS Academy în parteneriat cu CS Savu Racing.
Autor
Auto
Hankook prezintă prima anvelopă pilot produsă pe noua linie de fabricație pentru anvelope destinate vehiculelor comerciale din Ungaria
Published
4 săptămâni agoon
30/09/2026
Producătorul de anvelope premium Hankook a extins fabrica sa din Europa din Rácalmás Ungaria. Începând cu luna octombrie, pentru prima dată, Hankook va produce în Europa anvelope pentru camioane și autobuze. Compania a investit în extinderea fabricii 540 milioane euro. Capacitatea anuală a noii facilități de producție pentru anvelope este de peste 800.000 de unități pe an. În cadrul IAA Transportation, Hankook va prezenta într-un cadru festiv primele anvelope pilot destinate camioanelor și autobuzelor, provenite din producția sa din Europa.
Jongho Park, președinte și COO al Hankook Tire Europe, accentuează importanța strategică a acestei noi fabrici din Europa pentru Hankook: „Extinderea fabricii noastre din Europa, cu o producție nouă de anvelope pentru camioane și autobuze, reprezintă o nouă realizare cheie pentru Hankook în Europa. Amplasarea sa centrală în Ungaria și proximitatea față de cele mai importante piețe din Europa constituie avantajele decisive ale locației. Avem astfel capabilitatea de a furniza clienților noștri din Europa anvelope premium pentru autoutilitare cu un grad și mai mare de fiabilitate și rapiditate, și de a acționa cu cea mai bună flexibilitate posibilă la necesitățile lor.”
Distanțe mai scurte, timp de reacție mai bun
Până acum, anvelopele pentru camioane și autobuze destinate pieței europene erau produse de Hankook doar în Coreea și China. Datorită producției în Ungaria, Hankook scurtează semnificativ unele dintre traseele de livrare. Se reduc astfel timpii de livrare și se mărește certitudinea în aprovizionare. De asemenea, la nivel logistic, se reduc emisiile de CO₂ pentru că nu mai sunt necesare toate traseele lungi de transport din Asia. Producția locală crește independența Hankook față de costurile de transport și condițiile comerciale variabile de pe plan internațional.
540 de milioane de euro pentru una dintre cele mai importante piețe
Pentru Hankook, Europa este una dintre cele mai importante piețe, aici compania obținând aproximativ 45% din cifra sa de vânzări din întreaga lume. Din 2007, Hankook a investit deja aproximativ 856 de milioane de euro în locația sa de producție din Ungaria, pe parcursul a trei etape de extindere. A treia etapă a fost finalizată în primăvara anului 2015. De atunci, fabrica din Rácalmás are o capacitate anuală de până la 17 milioane de anvelope, destinate autoturismelor, SUV-urilor și autoutilitarelor ușoare. Cea de-a patra etapă de extindere include noua linie pentru anvelope de camioane și autobuze, cu o nouă investiție, de 540 de milioane de euro. Din 2024, suprafața de producție și de construcții auxiliare s-a extins în cadrul acestui proiect cu aproximativ 66.000 de metri pătrați.
Cu această nouă linie de producție Hankook a creat și peste 450 de locuri noi de muncă la nivel local. Hankook avea în această locație deja peste 3.300 de angajați. La nivel mondial, Hankook are opt locații de producție, cu o capacitate de până la 100 de milioane de anvelope anual și aproximativ 20.000 de angajați.
„Proiectul de extindere reprezintă unul dintre cele mai mari proiecte de dezvoltare industrială realizate vreodată la locația din Ungaria“, a spus Ho Taek Lim, vicepreședinte și director al fabricii din Rácalmás. „Noua producție pentru anvelope destinate camioanelor și autobuzelor transformă fabrica într-o locație de producție cuprinzătoare, cu o complexitate semnificativ mai ridicată și cu un grad mai mare de automatizare.“
Producție cu nivel mare de automatizare și producție sustenabilă
Noua facilitate de producție este gândită ca un sistem cu grad foarte mare de automatizare. Sistemele logistice automatizate se regăsesc pe parcursul întregului proces, de la semifabricate până la depozitarea anvelopelor. Sistemele de transport fără operator (AGVs) precum și sistemele de management logistic și tracking în timp real controlează fluxul de materiale și depozitarea. Sistemele automatizate de verificare asigură o calitate constantă a produselor și eficiență ridicată în producție.
La planificarea și operarea noii linii, sustenabilitatea a fost o preocupare centrală. Aceasta utilizează instalații eficiente energetic, sisteme de aprovizionare optimizate și control modern al proceselor, pentru a reduce consumul de energie și de apă. Fabrica a primit deja în 2023 certificarea ISCC PLUS (International Sustainability & Carbon Certification).
Producția se lansează cu anvelope de 22,5 inch
Noua facilitate de producție se lansează cu anvelope de 22,5 inchi pentru camioane și autobuze. Cu o capacitate în creștere și cu adoptarea unor noi specificații, Hankook își va extinde treptat portofoliul de producție și va putea acoperi astfel o varietate mai mare de cerințe ale clienților și de tipuri de autoutilitare.
Autor
Auto
KIA EV2 câștigă Best Electric City Car 2026. Renault 4 și ALLVIEW 4City au fost alegerile publicului la Premiile de Popularitate
Published
2 luni agoon
09/09/2026
Susținând tranziția către o mobilitate mai sustenabilă, Arval România este partenerul principal al Best Electric City Car, competiție dedicată vehiculelor electrice urbane din România, organizată de FloteAuto în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
KIA EV2 este câștigătoarea ediției 2026 a Best Electric City Car, competiția care evaluează cele mai relevante vehicule electrice urbane de pe piața din România. Modelul s-a impus în clasa mini după testele urbane și de încărcare, la finalul unei jurizări realizate de jurnaliști auto specializați.
La categoria micro (16 ani), câștigător a fost Linktour Alumi, în timp ce Renault 4 și ALLVIEW 4City au fost alegerile publicului pentru Premiile de Popularitate.
Ediția din acest an a reunit 10 modele electrice urbane din clasele mini (vehicule cu lungime mai mică de 4 metri) și micro (cvadricicluri din categoriile L6e și L7e), disponibile în prezent pe piața locală. Evaluarea a presupus sesiuni de teste urbane și de încărcare pe un traseu de 30 km dus-întors, urmate de jurizare și de o conferință oficială de presă la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru anunțarea câștigătorilor și premiere.
În competiție s-au aflat modele din clasa mini precum BYD Dolphin Surf, Dacia Spring 2026, Renault 4, Kia EV2, Jeep Avenger, MINI Aceman și VW ID. Polo, în timp ce categoria micro, a cvadriciclurilor din clasele L6e și L7e, a fost reprezentată de AllView 4City, Linktour Alumi și Nieve Q-eN (în două variante). Publicul a votat, la rândul său, modelele preferate pentru Premiile de Popularitate.
Lista completă a câștigătorilor Best Electric City Car 2026
Categoriile principale:
- Best Electric City Car 2026: KIA EV2
- Locul 2, la egalitate: BYD Dolphin / VW Polo
Best Electric City Car 2026 – 16 (categoria micro / cvadricicluri): LINKTOUR ALUMI
Premiul de Popularitate
- Popularitate: RENAULT 4
- Popularitate 16: ALLVIEW 4CITY
Premii speciale
- Consum: DACIA SPRING
- Accesibilitate: NIEVE Q-EN
- Confort: VW ID Polo
- Personalitate: BYD DOLPHIN
Competiția are loc într-un moment în care interesul pentru mobilitatea electrică se consolidează și în mediul de business. Datele Arval Mobility Observatory pentru 2026 arată că electrificarea flotelor a trecut de la ambiție la implementare: 24% dintre companiile din România participante la studiu operează deja tehnologii electrificate, iar 38% intenționează să le introducă în următorii trei ani. Interesul există, iar ritmul depinde acum de infrastructură. 80% dintre companii indică rețeaua de încărcare drept obstacolul principal pentru autoturisme.
„De la o ediție la alta vedem modele tot mai mature: autonomie mai bună, dotări mai bogate, prețuri mai accesibile. Progresul acesta are un efect secundar: pentru public alegerea devine tot mai grea, iar rezultatele o arată, cu două modele la egalitate pe locul secund și o luptă strânsă pentru popularitate. Aici intervine juriul. Specialiștii nu votează pe simpatie, ci pe criterii măsurabile, testate în condiții reale de oraș, și oferă publicului un reper obiectiv atunci când mașinile sunt greu de departajat„, a declarat Florin Micu, coordonatorul proiectului și CEO FloteAuto.
Arval România, lider de piață în domeniul leasingului operațional și al managementului de flote, susține competiția ca parte a angajamentului pentru mobilitate sustenabilă.
„Interesul pentru vehiculele electrice urbane crește vizibil, iar datele noastre îl confirmă și în zona de business: 24% dintre companii operează deja tehnologii electrificate și încă 38% le au în plan pentru următorii trei ani. Oferta pentru oraș avansează, cu dimensiuni adaptate spațiului urban, costuri de utilizare reduse și autonomie suficientă pentru deplasările zilnice. Rămâne o singură condiție pentru ca intenția să devină flotă reală: o rețea de încărcare pe măsura cererii. Pe măsură ce angajatorii caută beneficii de mobilitate eficiente și sustenabile, vedem un potențial concret pentru segmentul urban în leasingul operațional„, a declarat Roxana Lupescu, Director General Arval România.
Best Electric City Car propune o evaluare structurată a vehiculelor electrice urbane și le apropie de public prin interacțiune directă. Modelele mini și micro aduc beneficii concrete în contextul mobilității urbane: costuri de utilizare reduse, emisii zero la rulare și o experiență de condus adaptată traficului cotidian. Dimensiunile compacte și întreținerea simplificată le recomandă pentru utilizarea individuală și pentru integrarea în flote, în special la companiile care folosesc soluții interne de car sharing.
Autor
BEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
Romsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie București
Niavis.ro: Creatina, surpriza anului. Produsele pentru sport și aport proteic, cea mai mare creștere în primele 9 luni din 2026
Lupta cu hoții de lemne se duce cu drone, camere de supraveghere și bariere. Din 2027, pădurarii vor avea și bodycam
Polenul crud, antibioticul natural din stup. De ce îl țin nutriționiștii în congelator, nu în borcan
BEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
ȘTEFAN GHEORGHE – DE LA MANAGER LA CEO | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL DAMEH
DR. ELENA CRISTINA MITROFAN – TUSEA ASCUNDE PROBLEME GRAVE | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL
RALUCA PARASCHIV – MAKE-UP SAU MASCA? | DINCOLO DE FRUMUSETE PODCAST BY DR. PASCAL DAMEH
Trending
-
Businesso zi agoBEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
-
Sanatate2 zile agoPolenul crud, antibioticul natural din stup. De ce îl țin nutriționiștii în congelator, nu în borcan
-
Newso zi agoPepcolandia 2026: 50 de proiecte locale au creat noi oportunități pentru 5.700 de copii și tineri
-
Casa si gradinao zi agoHEINNER Electrocasnice: 15 ani de acasă, 15 ani de povești împreună
-
Marketingo zi agoNiavis.ro: Creatina, surpriza anului. Produsele pentru sport și aport proteic, cea mai mare creștere în primele 9 luni din 2026
-
Newso zi agoRomsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie București
-
Entertainmento zi agoFontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
