Connect with us

Cultura

Copiii din Daneș pot numi acasă școala renovată de un ONG cultural

Published

on

Acum copiii care învață la Școala Gimnazială ”Cornel Regman” din Daneș (jud Mureș) pot numi ”acasă” școala recent renovată de către Asociația BookLand, partenerii săi și autoritățile locale. Împreună au investit și au schimbat condițiile în care învățau copiii, influențând în bine destinele a mii de copii care-i vor trece pragul de acum încolo.

Prin programul asociației de ”Renovare școli în mediul rural”, sub motto-ul Împreună CONSTRUIM oameni, în 2020-2022, 67 de școli din satele României au devenit locuri în care peste 15.000 de copii merg cu plăcere să învețe. Iar anul acesta pe lista de renovare au fost adăugate încă 9 școli situate în ultimele 8 județe rămase neacoperite (Alba, Bihor, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Satu Mare, Sălaj și Timiș). BookLand a reușit acest lucru fără granturi europene, pur și simplu mobilizând sute de companii să contribuie cu bani, produse sau servicii (prin redirecționarea celor 20% din impozitul pe profit/venit conform Legii Sponsorizării nr. 32/1994), dar și motivând autoritățile și comunitatea locală să se implice. Astfel se vede puterea și determinarea mediului de afaceri privat în a schimba lucrurile în domeniul educației, iar asta într-un timp record și de zeci de ori mai eficient în ceea ce privește cheltuielile.

„Sunt directorul acestei școli din anul 2013 și am încercat mereu să aduc în școală starea de bine pentru elevii noștri. Dacă elevii se simt bine la școală și vin cu plăcere, munca noastră este mai ușoară. Școala este pentru copil a doua casă, este locul unde își petrece o mare parte a zilei și, așa cum acasă ne dorim să avem cele mai bune condiții, și la școală ne dorim pentru elevii noștri condiții cât mai bune! Uneori visele devin realitate, iar la noi în școală au devenit realitate datorită Asociației BookLand. Acum copiii știu că la școală se pot bucura de un loc primitor, curat și călduros. Dacă pentru fiecare vis ar exista cineva ca BookLand, nu ar mai fi vise neîndeplinite, școli fără condiții, copii nemulțumiți… Iar școala ar putea fi numita acasă!” – Minodora Răileanu, Director Școala Gimnazială ”Cornel Regman” din Daneș.

„Dacă marele Cornel Regman ar mai fi fost în viață azi, credem că i-ar fi plăcut și lui ce-am realizat ÎMPREUNĂ cu comunitatea lui dragă! Școala arată acum impecabil atât la interior, cât și la exterior. În luna octombrie am început șantierul: am reparat și tencuit soclul școlii, apoi am trecut la rașchetat și lăcuit nouă săli de clasă, căci nu puteam să nu-i dăm o șansă parchetului din lemn masiv… acum arată ca nou! Iar la final, am trecut la holul și toaleta școlii. La suprafață se văd gresia și faianța nouă, obiectele și accesoriile sanitare noi, însă s-a intervenit și asupra instalației (țevi, coturi, mufe, robineți etc) și pereților. Ne-a plăcut remarca doamnei învățătoare Medeșan: ‚Toaleta zici că-i de hotel!’. Am dotat sălile de clasă cu mobilier nou, iar sala de sport, cu care se mândreau și înainte de sosirea noastră, a primit și ea cadou un set de articole sportive cu care elevii să-și accesorizeze orele de educație fizică.” – Mădălina Mocanu, Director Marketing & Comunicare Asociația BookLand

Transformarea Școlii Gimnaziale Cornel Regman a fost posibilă în principal datorită Primăriei Daneș care a contribuit la renovarea acestei școli prin acoperirea integrală a costurilor de manoperă. Autorității locale i s-au alăturat companii care cred în tineri și într-o Românie mai bună prin educație: Sykes România (Partenerul principal în renovarea acestei școli), Cesarom, Sanotechnik, Instal Impex, Porta Doors, Lotus Impex, Decathlon, Policolor, Sipex Company, Turbo-Trans, Masterplast, Atip Design, Misavan, Marvicon. Asociația BookLand le mulțumește și partenerilor loiali care susțin necondiționat întregul demers educațional: Unicredit Consumer Financing, Leroy Merlin România, Titan Machinery România, Turbomecanica, Arkema, Profi, Viva Credit, Rehau România, Arcomedia.

În România secolului 21, elevii din mediul rural sunt condamnați să învețe în spații insalubre care, de cele mai multe ori, le pun sănătatea sau chiar viața în pericol atât lor, cât și profesorilor. Iar acolo unde autoritățile nu pot sau nu vor să facă ceva în acest sens, norocul vine din partea Asociației BookLand care militează pentru dreptul la educație al copiilor renovându-le școlile. Și pentru că BookLand își dorește să vină cu un pachet complet de servicii educaționale (inclusiv metodă de predare și conținut), începând din această toamnă se va concentra și pe construcția primului Campus Preuniversitar Profesional Dual din mediul rural cu ciclurile primar-gimnazial-liceal-postliceal. Va asigura inclusiv profesorii care vor preda după o curriculă comparabilă cu cea occidentală. O școală 100% modernă (cu cantină, bibliotecă, laboratoare, ateliere de lucru, sală spectacole, facilități sportive, spații relaxare, livadă, dar și solar în care vor fi crescute propriile legume) pusă GRATUIT la dispoziția copiilor din satele și comunele României, asigurându-le la final un loc de muncă în cadrul companiilor cu care se vor derula programe de învățământ profesional dual.

Toți cei care le împărtășesc viziunea se pot alătura demersului Asociației BookLand completând Formularul 230, donând 2 euro lunar printr-un SMS cu cuvântul CONSTRUIM la 8845 sau achiziționând Șoricelul BookLand.

De 12 ani BookLand contribuie la sublinierea importanței educației & dezvoltării personale prin Întâlnirile BookLand Evolution care facilitează tinerilor dialogul cu varii personalități, prin Taberele Coolturale BookLand care le oferă un mix echilibrat de activități educaționale & distractive în mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea școlilor, inițiativă care acordă copiilor defavorizați din mediul rural o șansă reală la o educație de calitate! Adio igrasie și mucegai, băncuțe rupte, uși/ferestre/pardoseli deteriorate, acoperișuri și tavane prin care plouă, curți pline de noroi, sobe în sălile de clasă și WC în spatele școlii! Cu 67 școli renovate și încă 9 în plan, Asociația BookLand se pregătește de cel mai amplu proiect educațional în mediul rural: primul Campus Preuniversitar în sistem Dual, inaugurabil în 2024, cu scopul de a forma specialiștii de care România are atâta nevoie în producție și servicii.

 

Autor

Continue Reading

Cultura

Tudor Dinu lansează „Cafea, tutun, dulceți” – o istorie ilustrată a plăcerilor Orientului

Published

on

Foto: Humanitas

Bucureștiul fanariot s-a întors pentru o seară la Cișmigiu. Nu în costume, ci în mirosuri

Miros de cafea proaspăt râșnită, de tutun și de dulceață.  Așa a mirosit Bucureștiul, pentru o seară, la lansarea celui mai nou volum semnat de istoricul Tudor Dinu.

Pe 14 octombrie 2026, Librăria Humanitas de la Cișmigiu a găzduit lansarea cărții „Cafea, tutun, dulceți. Deliciile Orientului în țările române. O istorie ilustrată” (Editura Humanitas, 324 de pagini). Un volum care propune o călătorie senzorială prin secolele XVII-XIX, urmărind cum trei obiceiuri azi banale au cucerit Țara Românească și Moldova.

Documentarea a durat trei ani și se înscrie într-un proiect mult mai amplu, explică autorul:

„Această cercetare își găsește în mod firesc locul în cadrul proiectului meu întins deja pe parcursul a mai bine de două decenii de a reconstitui sub toate aspectele ei civilizația de sorginte-greco orientală ce s-a dezvoltat în Țara Românească și Moldova în așa numita perioadă fanariotă (1711-1821). Și cum în cadrul acesteia cafeaua și tutunul dețineau un loc de căpetenie, nu puteau să nu îmi suscite, la rândul lor, interesul. Așa că vreme de vreo trei ani amdespuiat zecile de mii de documente păstrate din epocă de orice mențiune referitoare la cele două produse, am recitit în același scop literatura noastră de până la 1859 și m-am străduit să identific în muzeele și colecțiile particulare din România cât mai multe obiecte autentice din recuzita cafelei și tutunului. Am adunat astfel un material forte consistent care mi-a permis, bunăoară să reconstitui în detaliu felul în care ajungea la noi cafeaua, unde și cum se vindea, cum se prepara și ce rol deținea în viața românilor de la domni și boieri până la oamenii de rând, dar și cum arătau cafenelele de tip otoman și, respectiv, occidental.”

Lansarea clasică a fost transformată într-o adevărată experiență. Pe masă au fost ibrice din metal bătut, filigene din porțelan chinezesc și venețian, zarfuri de argint și tabachere brodate. În mijloc, borcane cu dulceață gustate de public ca la curțile domnești.

Cartea urmărește traseul celor trei produse pe verticala socială. Cafeaua a cucerit mai întâi elitele boierești, devenind ritual de prestigiu și protocol de stat , ambasadorii europeni erau primiți cu cafea, ca semn al importanței. Tutunul, numit în cronici „iarba dracului”, a avut nevoie de legende și leacuri ca să fie acceptat. Doar dulceața a rămas constantă, până azi în borcanele românești.

 

 

Pentru cititorul care nu a deschis încă volumul, Tudor Dinu îl descrie simplu: „Este o istorie vie, ilustrată, a descoperirii unor plăceri rafinate, ce au reușit să facă mai frumoasă viața strămoșilor noștri și pot reprezenta și pentru noi astăzi o sursă rodnică de inspirație.”

Cartea se adresează, firește, iubitorilor de cafea, de tutun și de dulciuri, dar și tuturor celor ce doresc să descopere o latură frumoasă a istoriei în care voluptățile înlocuiesc războaiele.

Volumul „Cafea, tutun, dulceți” este disponibil în rețeaua Humanitas și online.

Autor

Continue Reading

Actualitate

Râmnicu Sărat, prezent pe scena Galei Andreei Marin de la Palatul Parlamentului cu bustul „Fiul câmpului” după Brâncuși

Published

on

În anul în care România sărbătorește 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Râmnicu Sărat a avut parte de un moment de onoare națională. La Gala „Nu există nu se poate” organizată de Andreea Marin pe 15 octombrie la Palatul Parlamentului, istoricul Doina Lemny a fost premiată pentru întreaga activitate de cercetare în opera brâncușiană, alături de o delegație a primăriei condusă de primarul Sorin Cîrjan, care a prezentat publicului copia bustului „Fiul câmpului”.

 

Cea de-a treia ediție a Galei „Nu există nu se poate” a reunit la București personalități marcante din cultură, artă, sport și societate, printre care Angela Gheorghiu, Nadia Comăneci, Cristian Mungiu și Tudor Giurgiu. Evenimentul, dedicat anul acesta feminității și forței sale creatoare, a fost conceput și organizat de Andreea Marin.

Printre laureații serii s-a numărat Doina Lemny, muzeograf-cercetător la Muzeul Național de Artă Modernă – Centrul Pompidou din Paris, recunoscută la nivel internațional pentru studiile sale dedicate lui Brâncuși.

 

„Premierea mea în cadrul Galei «Nu există nu se poate» concepută și organizată de Andreea Marin este încă o recompensă prețioasă pentru fidelitatea cercetărilor mele în opera lui Constantin Brâncuși. Această premiere ce s-a petrecut la Palatul Parlamentului pe 15 octombrie în fața unui public numeros a fost înnobilată și de prezența unei opere moderne”, a transmis Doina Lemny.

Opera la care face referire este copia în ciment a bustului lui Gheorghe Lupescu – „Fiul câmpului”, personalitate marcantă a municipiului Râmnicu Sărat. Lucrarea originală, realizată în ghips de tânărul Constantin Brâncuși, este astăzi dispărută.

Copia a fost realizată cu măiestrie de artistul Leontin Păun, la inițiativa primarului municipiului Râmnicu Sărat, domnul Sorin Cîrjan. Lucrarea a fost adusă la București și prezentată pe scena galei, reușind să atragă atenția publicului asupra unui mod original de a-l evoca pe artistul român pe care-l sărbătorim anul acesta.

„Îi mulțumesc Andreei Marin pentru această onoare adusă mie alături de alte personalități, creatori și artiști precum Tudor Giurgiu, Angela Gheorghiu, Nadia Comăneci sau Cristian Mungiu. Mulțumesc în același timp și întregii echipe a primăriei municipiului Râmnicu Sărat în frunte cu primarul Sorin Cîrjan, care m-au însoțit la această festivitate ce aduce în prim plan un mod autentic de a sărbători cei 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși”, a mai declarat istoricul.

Prin acest moment, Râmnicu Sărat s-a alăturat celebrărilor naționale dedicate Anului Brâncuși 2026, readucând în atenția publicului o filă mai puțin cunoscută din tinerețea sculptorului și legătura sa cu orașul.

 

Bustul se află la Râmnicu Sărat

Demersul prezentat la București a avut ca punct de plecare un moment emoționant trăit chiar la Râmnicu Sărat, cu o zi înainte de gală. Pe 14 octombrie 2026, alături de locuitorii municipiului, a fost dezvelit bustul lui Gheorghe Lupescu, sculptat în 1906 de Brâncuși și prezentat de artist în același an, alături de alte două sculpturi, la celebrul Salon d’Automne de la Paris.

Modelul a fost unul dintre compatrioții săi, Gheorghiță C. Lupescu (1883-1932), aflat în 1906 la studii la Paris și membru al „Cercului studenților români”. Lucrării i-a fost atribuit și subtitlul „Fiul câmpului”, probabil pentru că tânărul student a fost nepotul plugarului Gheorghiță Lupescu, primul țăran în Divanul ad-hoc al Munteniei la 1857. Tatăl său, Constantin C. Lupescu, a fost o personalitate importantă a urbei și primar al orașului la începutul secolului XX.

Bustul original din ghips a fost deteriorat și astăzi nu mai este cunoscut decât printr-o fotografie aflată în colecția Centrului Pompidou din Paris.

Pentru a marca Anul Brâncuși, primarul Sorin Cîrjan a dorit să aducă în lumină această personalitate a orașului. În colaborare cu Facultatea de Arte din Iași, s-a decis ca sculptorul Leontin Păun să realizeze o copie după bustul original, într-un material folosit uneori chiar de Brâncuși: cimentul.

Bustul se află acum la Râmnicu Sărat, ca omagiu adus atât marelui sculptor, cât și istoriei locale.

„O frumoasă idee pe care am salutat-o pentru a evoca personalități de seamă din orașele românești de la începutul secolului XX și pentru a susține inițiative lăudabile și profesionalismul artistului Leontin Păun căruia îi mulțumesc călduros”, a conchis Doina Lemny.

 

Autor

Continue Reading

Cultura

Cărți care ne pot schimba perspectiva asupra lumii

Published

on

Foto: Bookaholic

Există cărți pe care le citim pentru a ne relaxa și cărți pe care le terminăm fără să ne mai gândim vreodată la ele. Dar există și acele cărți care rămân cu noi mult timp după ultima pagină. Ne fac să privim oamenii diferit, să punem la îndoială lucruri pe care le consideram certe și, uneori, chiar să ne schimbăm felul în care înțelegem lumea.

O carte bună nu trebuie neapărat să ne ofere răspunsuri. Uneori este suficient să ne pună întrebările potrivite.

„1984” – George Orwell

Puține romane au devenit atât de relevante în discuțiile despre societate, putere și libertate precum „1984”. Orwell imaginează o lume în care autoritățile controlează nu doar acțiunile oamenilor, ci și informațiile pe care aceștia le primesc și chiar modul în care gândesc.

Cartea ne face să reflectăm asupra libertății individuale și asupra importanței de a putea avea propriile opinii. Într-o epocă în care suntem permanent conectați la informații, romanul ridică o întrebare importantă: cât de ușor poate fi influențată percepția noastră asupra realității?

„Micul Prinț” – Antoine de Saint-Exupéry

Deși este adesea considerată o carte pentru copii, „Micul Prinț” vorbește despre teme universale: prietenie, iubire, pierdere și sensul vieții.

Prin ochii unui copil care privește lumea cu uimire și sinceritate, cititorul este invitat să redescopere lucrurile pe care adulții tind să le uite. Cartea ne amintește că valoarea unei persoane sau a unui lucru nu poate fi întotdeauna măsurată prin ceea ce se vede la suprafață.

Uneori, maturizarea nu înseamnă să pierdem copilul din noi, ci să învățăm să-l ascultăm.

„Sapiens” – Yuval Noah Harari

„Sapiens” oferă o perspectivă amplă asupra istoriei omenirii și ne invită să privim civilizația dintr-un unghi diferit. Cartea combină istoria, antropologia și reflecția asupra societății pentru a explica modul în care oamenii au ajuns să construiască lumea modernă.

Chiar și atunci când nu suntem de acord cu toate interpretările autorului, lectura poate fi un exercițiu valoros de gândire critică.

„Omul în căutarea sensului vieții” – Viktor E. Frankl

Bazată pe experiențele autorului în lagărele naziste, cartea lui Viktor Frankl este, înainte de toate, o reflecție asupra rezilienței și a sensului.

Frankl explorează modul în care oamenii încearcă să găsească un motiv pentru care să continue chiar și în cele mai dificile circumstanțe. Cartea nu oferă o rețetă simplă pentru fericire, ci ne invită să reflectăm la propriile valori și la lucrurile care dau sens existenței.

Este o lectură dificilă pe alocuri, dar tocmai prin sinceritatea ei poate schimba modul în care privim problemele și prioritățile din viața noastră.

„Marele Gatsby” – F. Scott Fitzgerald

În spatele petrecerilor luxoase și al visului american se află povestea unui om care își construiește întreaga existență în jurul unei dorințe.

„Marele Gatsby” vorbește despre bani, statut, iubire și ambiție, dar și despre diferența dintre ceea ce ne dorim și ceea ce ne poate face cu adevărat fericiți. Romanul ne determină să privim mai atent ideea de succes și să ne întrebăm dacă obiectivele pe care le urmărim sunt într-adevăr ale noastre.

„To Kill a Mockingbird” – Harper Lee

Prin povestea unei comunități americane și a unei familii care se confruntă cu prejudecata și nedreptatea, romanul explorează teme precum rasismul, empatia și curajul moral.

Unul dintre cele mai importante mesaje ale cărții este că pentru a înțelege un alt om trebuie, uneori, să încercăm să privim lumea din perspectiva lui.

Este o lecție care depășește cu mult contextul romanului: într-o societate în care oamenii ajung rapid să se judece unii pe alții, empatia poate fi una dintre cele mai importante forme de înțelegere.

Autor

Continue Reading

Trending