Connect with us

News

„Fiecare proiect reușit este o reconfirmare a valorii muncii noastre”, Natalia Berezovskaia, Co-Founder & Residential Manager Creativ Interior

Published

on

Cum ai descrie în câteva cuvinte esența stilului tău și ce te-a inspirat să-ți începi acest drum în designul interior?
R: Întotdeauna am fost atrasă de artele vizuale, de modă și de frumusețea caselor clasice. Aceste pasiuni m-au îndrumat firesc spre designul de interior, unde am început inițial în segmentul comercial și HoReCa, dar mi-am găsit adevărata chemare în amenajările rezidențiale. Mă inspiră enorm să creez povești unice pentru fiecare familie, cuplu sau persoană care caută o schimbare nu doar în spațiul de locuit, ci și în viața lor. În stilul clasic am găsit mereu un refugiu, iar readucerea frumuseții trecutului într-o manieră modernă este o provocare care îmi stârnește creativitatea și pasiunea.

Cum ai reușit să atragi clienți premium din sectorul rezidențial? Care sunt strategiile și valorile care te-au ajutat să te faci remarcată în această nișă?
R: Am avut norocul să fiu descoperită de clienții care își doreau proiecte rafinate și personalizate. Ei m-au ales datorită stilului pe care l-au regăsit în proiectele publicate pe site-ul nostru, Creativ Interior. În plus, am avut proiecte vizibile în complexe rezidențiale de prestigiu și mulți clienți din afara orașului București, unde oferta pe acest segment este mai restrânsă.

Poți să ne împărtășești câteva dintre proiectele de referință și partenerii importanți cu care ai lucrat?
R: Am avut bucuria de a colabora în proiecte din complexe rezidențiale de top, precum Central District Viitorului 134, Aviației Tower, Win Herăstrău, One Rahmaninov, One Herăstrău și The Ivy, dar și în proiecte pe litoralul românesc. În plus, am lucrat și la case private deosebite, fiecare cu o poveste aparte.

Ești cunoscută pentru colaborările tale cu branduri de top. Cum ai construit aceste parteneriate de succes și care sunt câteva dintre numele cu care ai colaborat?
R: Am avut șansa de a lucra cu branduri premium care și-au dorit să colaboreze cu designeri autentici, recunoscători pentru valoarea muncii noastre. În proiectele noastre, ne-am concentrat pe calitate și pe coerență, iar partenerii, ca Miele și Somfy, au venit în mod natural. A fost o creștere organică bazată pe respect reciproc și pe rezultate bine realizate.

În ce fel contribuie workshopurile tale la dezvoltarea brandului tău personal și la promovarea tinerelor talente în designul interior?
R: Workshopurile mele sunt concepute ca o platformă pentru dezvoltare și experimentare. Îi încurajez pe tinerii designeri să învețe din experiențele altora și pe cei pasionați de design să-și exprime creativitatea. Abordăm teme esențiale din branding personal, stiluri de design și metode de promovare. Vreau să creez legături între oameni și să ofer tinerelor talente oportunitatea de a învăța și de a se integra în industrie.

Ce îi sfătuiești pe tinerii arhitecți și designeri care vor să-și construiască un brand personal puternic? Ce pași esențiali ar trebui să urmeze pentru a se remarca pe piață?
R: Le recomand să-și descopere direcția proprie și să fie autentici. Inspirația de la alții e benefică, dar copierea nu aduce succes. Este important să își construiască un stil personal, unic și să își cultive o voce originală. Fiecare designer ar trebui să-și definească propriile valori și principii în această meserie.

La ce te gândești atunci când începi un proiect nou? Ai o rețetă pe care o aplici sau fiecare proiect vine cu regulile lui?
R: Fiecare proiect este o nouă provocare pentru mine și încerc să nu mă raportez la ceea ce am realizat în trecut. Totuși, am câteva reguli de bază: țin cont de arhitectura spațiului, de orientare și de lumina naturală, de nevoile clientului și de bugetul acestuia. Toate aceste detalii sunt vitale pentru a contura un design care să fie funcțional și estetic.

Mulți cred că designul de lux este doar pentru o elită restrânsă. Ce le-ai răspunde celor care consideră că luxul și designul de interior sunt doar capricii costisitoare?
R: Designul interior a devenit o necesitate, nu un lux, pe măsură ce clienții au realizat beneficiile unui spațiu bine conceput. Între designeri există categorii variate, iar clienții ar trebui să își aleagă designerul în funcție de servicii și experiență. Nu toți designerii sunt „scumpi” – diferențele de preț reflectă calitatea și expertiza fiecăruia.

Cât de mult contează în design opinia clientului?
R: În proiectele rezidențiale, clientul are întotdeauna ultimul cuvânt, în timp ce la proiectele comerciale echipa creativă are mai mult control. În designul rezidențial, este esențial să construim o relație de încredere, unde să îl ghidez pe client și să-l ajut să ia decizii în cunoștință de cauză, fiind uneori ca un „terapeut” de design pentru a descoperi exact ceea ce își dorește.

Există un mit conform căruia designul interior este doar „frumos ambalat” și nu necesită un know-how tehnic real. Cum demontezi această percepție în activitatea ta?
R: Designul interior implică mult mai mult decât o estetică plăcută. Designerii nu doar decorează; ei creează soluții funcționale, ergonomice și durabile. Munca noastră constă în coordonarea unui întreg proces de renovare, transformând spațiul într-o locuință personalizată, gata pentru client.

Care sunt cele mai importante lecții de afaceri pe care le-ai învățat până acum și care sunt principiile de care te ghidezi în activitatea ta profesională?
R: Cel mai important pentru mine este să inspir echipa și să creez un mediu unde oamenii se simt implicați și valorizați. Leadershipul este provocator, dar esențial, iar valorile după care mă ghidez sunt respectul, colaborarea și onestitatea față de client și față de echipă.

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care le ai în munca ta și ce îți dă energie să continui în fiecare zi?
R: Mă bucur enorm să văd oamenii fericiți în spațiile pe care le amenajăm. Fiecare proiect reușit este o reconfirmare a valorii muncii noastre, iar reacțiile pozitive ale clienților mă motivează să continui să creez spații speciale.

Ce planuri de viitor ai? Există un proiect sau o idee nouă care te entuziasmează în mod deosebit?
R: Împreună cu soțul și partenerul meu de business, Octav Roman, lucrăm la un concept de proiect multifuncțional și versatil, care să integreze designul și utilitatea într-un mod unic. Ne dorim, de asemenea, să ne extindem pe restaurarea clădirilor interbelice și să oferim servicii complete de Design & Build.

Portofoliu Proiecte: Creativ Interior

 

Autor

Continue Reading

News

Romsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie București

Published

on

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, fiind clasată pe locul I în domeniul agricultură, silvicultură și pescuit între firmele înregistrate în Sectorul 2 al Capitalei.

Evenimentul, desfășurat miercuri, la Palatul Camerei de Comerți și Industrie, a avut loc în cadrul Topului Firmelor din București, etapa pe sectoare.

La eveniment au participat Eleodor Olavi Nițescu, directorul Direcției Regenerare – Dezvoltare, și Bogdan Boghian, directorul Departamentului Comercial din cadrul Romsilva.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, toate deținând certificarea managementului forestier la standarde internaționale, fiind unul dintre cei mai mari angajatori la nivel național și înregistrând profit semnificativ în fiecare an.

În ultimii ani, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a fost inclusă în mod constant în topul celor mai valoroase companii întocmit de revista economică ”Capital”.

 

Autor

Continue Reading

News

Pepcolandia 2026: 50 de proiecte locale au creat noi oportunități pentru 5.700 de copii și tineri

Published

on

50 de organizații non-guvernamentale din 22 de județe și București au desfășurat 344 de activități pentru copii și tineri din comunități vulnerabile, în cadrul celei de-a VI-a ediții Pepcolandia, program derulat de Pepco România și implementat la nivel național de Asociația pastel.

O vizită la muzeu, o excursie într-un loc nou, accesul la un bazin de înot sau participarea la un atelier pot părea experiențe obișnuite ale copilăriei. Pentru o parte dintre copiii care au participat anul acesta la proiectele Pepcolandia, însă, ele au fost experiențe trăite pentru prima dată.

Ediția din 2026 a programului a ajuns la 5.706 copii și tineri din comunități vulnerabile, prin intermediul a 50 de organizații din 22 de județe și București. În perioada de implementare, ONG-urile finanțate au organizat 344 de activități, cu 12% mai multe decât cele planificate inițial și au mobilizat peste 500 de voluntari din comunitățile locale.

Rezultatele vin într-un context în care accesul la oportunități rămâne puternic influențat de situația socială a familiei. În 2025, România a avut una dintre cele mai ridicate rate de risc de sărăcie sau excluziune socială din Uniunea Europeană. În același timp, România a înregistrat cea mai mare rată de deprivare materială și socială severă din UE, în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 29 ani, conform Eurostat.

Ce înseamnă, în practică, accesul la oportunități

Proiectele finanțate prin Pepcolandia au acoperit educația non-formală, cultura, activitățile recreative și incluziunea socială. Beneficiarii au participat la activități de educație non-formală, iar alte proiecte au creat contexte în care copiii să descopere jocul, sportul, cultura sau locuri la care nu avuseseră acces până atunci: evenimente tematice, excursii, cursuri și activități extracurriculare, acțiuni în comunitate sau școli și activități dedicate jocurilor copilăriei.

Dincolo de numărul activităților, raportările celor 50 de organizații arată efecte legate de creșterea încrederii și a stimei de sine, îmbunătățirea cooperării și comunicării, dezvoltarea unor abilități practice, digitale și pe viață, precum și o mai bună exprimare a emoțiilor. În unele comunități, finanțarea a lăsat în urmă și resurse care vor putea fi folosite după încheierea programului: de la spații senzoriale și grădini, până la clase în aer liber și kituri pentru activități STEM.

„Când am lansat această ediție, am vorbit despre oportunități pentru copii și tineri. Acum putem vedea foarte concret ce înseamnă ele. Uneori este un curs sau un atelier, alteori este prima vizită la un muzeu, prima excursie sau primul contact cu un mediu în care un copil poate descoperi ceva nou despre el. Pentru noi, rezultatele Pepcolandia nu se măsoară doar în numărul de activități, ci și în accesul pe care reușim să îl creăm acolo unde aceste experiențe nu sunt, încă, firești pentru fiecare copil” – declară Ioana Ioniță, Regional Manager Pepco România.

99% dintre obiectivele asumate prin proiecte au fost atinse integral

Cele 50 de ONG-uri selectate în ediția din acest an au primit finanțări de câte 7.500 de lei, bugetul total al programului fiind de 375.000 de lei. Proiectele au fost implementate între lunile mai și septembrie 2026. La finalul ediției, 99% dintre cele 142 de obiective raportate de organizații au fost atinse integral, iar 82% dintre ele au atins sau au depășit numărul de beneficiari pe care și-l propuseseră.

„Cele 50 de proiecte ne-au arătat din nou cât de diferite pot fi nevoile de la o comunitate la alta, dar și cât de important este ca soluțiile să fie construite local. Pentru un ONG, un grant de acest tip poate însemna posibilitatea de a organiza o tabără, de a amenaja un spațiu în care copiii vor învăța și după încheierea proiectului sau de a le oferi acces la experiențe pe care altfel nu le-ar fi avut. Rolul nostru a fost să lucrăm aproape de organizații pe tot parcursul implementării și să urmărim nu doar dacă activitățile au avut loc, ci și ce au schimbat ele pentru copii” – completează Andreea Oprea, Director Executiv Asociația pastel.

Unul dintre elementele care au contribuit cel mai mult la rezultatele proiectelor a fost implicarea oamenilor și a organizațiilor din comunitate. În total, peste 500 de voluntari au susținut activitățile desfășurate la nivel local.

Autor

Continue Reading

News

România a trecut la ora de iarnă. Specialiștii avertizează despre efectele asupra organismului

Published

on

Foto: ProfiMedia

Ora de iarnă aduce o oră în plus de somn, dar și riscuri pentru sănătate.

România a trecut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de iarnă, ora 4.00 devenind ora 3.00, iar ziua de 25 octombrie numărând, astfel, 25 de ore.

Paradoxal, deși am avut cea mai lungă noapte din an și am dormit cu o oră mai mult, în această perioadă este posibil să fim mai obosiți, irascibili și chiar depresivi.

Schimbarea ne poate influența bioritmul, iar cele mai vulnerabile sunt persoanele vârstnice și copiii.
Tracerea la ora de iarnă poate crea oboseală și probleme de concentrare, pot fi accentuate stările de depresie sau pot creşte anxietatea din cauza întunericului şi a frigului.

În plus, ne putem confrunta cu dereglări de somn, scăderea poftei de mâncare şi a capacităţii de muncă.

Specialiștii recomandă cinci reguli simple pentru a trece mai ușor peste această schimbare:

1. Nu dormi până la prânz duminică. Trezește-te la ora ta normală. Lasă lumina naturală să intre în casă, resetează creierul.

2. Mută cina mai devreme. Nu mânca greu după ora 20:00 în acest weekend. Digestia încetinește ceasul biologic.

3. Fără telefon cu o oră înainte de somn. Lumina albastră te păcălește că e încă vară. Duminică seara, carte în loc de TikTok.

4. Mișcare dimineața. 20 de minute de plimbare luni și marți dimineața fac mai mult decât o cafea în plus.

5. Nu te baza pe cafea. O cafea în plus nu compensează lipsa de somn, doar îți maschează oboseala și îți strică somnul de noapte.

Medicii de familie spun un lucru simplu: nu e vorba de o oră pierdută, e vorba de lumină. Corpul nostru reacționează când răsare și când apune soarele, nu la ce arată ceasul. Așa că în săptămâna asta, trăiește mai mult după soare și mai puțin după telefon.

În România, mecanismul de schimbare a orei a fost adoptat în 1932, ora de vară fiind introdusă între 22 mai – 2 octombrie. Din 1933 şi până în 1940 ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lunii octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Din 1979 până în 1996 (cu mici excepţii) ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie.

Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.

Ora de iarnă va fi menținută până în ultimul weekend din luna martie 2027, când va reveni ora de vară, iar ceasurile vor fi date cu o oră înainte.

Autor

Continue Reading

Trending