Published
10 luni agoon
Piața achizițiilor publice din România, așa cum spuneau și diverși factori guvernamentali, cu peste 20 miliarde de euro, reprezintă cea mai mare piață de acest fel din Sud-Estul Europei Centrale, fiind extrem de atractivă pentru toate companiile majore, pornind de la domeniul construcțiilor și, în special al infrastructurilor critice de transport (aerian, maritim, fluvial, rutier și feroviar), energie sau IT, până la domeniile mai „sensibile” privind apărarea și domeniul securității cibernetice.
În această piață mare, pe fondul unor deficiențe de reglementare și speculări sau chiar forțări ale cadrului legislativ, au funcționat societăți care au speculat nevoile societăților private, dar și ale instituțiilor de stat, de acoperire a riscurilor de contractare…
Din nefericire, falimentul marilor jucători ce activau în trecut cu mare succes în aceasta zona sensibilă, ca și lipsa de mobilitate și flexibilitate a jucătorilor existenți pe piață în momentul de față, a dus la un blocaj cvasi-perpetuu, care a produs pe de o parte o cartelizare a unor mari jucători care reușesc să ia marile contracte și, pe de altă parte, la o lipsă reală de competiție cauzată de imposibilitatea jucătorilor mici și mijlocii care nu au acces la asemenea instrumente de garantare.
Sesizând aceste pericole care sunt de natură să pună în pericol funcționarea economică normală, distorsionând mediul de afaceri și piața concurențială a achizițiilor publice, Academia de Studii Economice, în parteneriat cu Asociația de Studii și Prognoze Economico-Sociale (care grupează experți importanți din domeniul economico-financiar), dar și cu Autoritatea de Supraveghere Financiară care dovedește o altfel de abordare sub o nouă conducere, mai orientată spre cererile pieței reglementate, a considerat că este timpul unui „wake up call” (apel de trezire) și a inițiat desfășurarea unei conferințe care va avea loc joi, 28 martie 2024 în intervalul 9 – 12.30 în sala Aula Magna a Academiei, în prezența unor factori guvernamentali de prim-rang și a unor experți de top din domeniul asigurărilor.
Conferința, sub numele ASIGURĂRI. POLITICI PREZENTE ȘI VIITOARE, va fi moderată de domnul doctorand Bogdan Petre, specialist în domeniu, uneori chiar critic raportat la situația pieței asigurărilor.
La conferință ar urma să expună puncte de vedere reprezentanți ai Autorității de Supraveghere Financiară, Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Consiliul Concurenței, Ministerului de Finanțe, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).
Prezența specialiștilor din Consiliul Concurenței, de la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, dar mai ales de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, care vor fi față în față cu mediul de afaceri românesc, va garanta „contondența” ideilor în scopul găsirii unor soluții pentru viabilizarea pieței asigurărilor, cu prețuri decente, într-un mediu concurențial real, pe termen lung, pentru toți antreprenorii români.
Domnul Bogdan Petre, membru al Asociației pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), moderatorul conferinței a declarat că scopul urmărit de această veritabilă expunere profesională, de către profesioniști, are ca țintă „identificarea unor soluții reale, fără demagogie și măsuri superficiale, prin implementarea cărora antreprenorii români să aibă șanse egale cu antreprenorii străini, iar subcontractantul român, care execută contractele câștigate de antreprenori străini să fie protejat, cu marjă de câștig reală și cu exigența calității cerută de autorități. Nu e vorba de politici naționaliste, nu e vorba de discriminare sau avantaje, ci de interesul național care trebuie să primeze și să garanteze cele mai bune lucrări, cu cel mai mic preț, la cea mai bună calitate posibilă, cu cele mai bune materiale folosite și cele mai moderne tehnologii. Azi, marii antreprenori străini execută lucrările pe forța și banii micilor antreprenori români cărora le sunt subcontractate lucrările câștigate și care se împrumută la bănci, cu costuri mari, pentru a-și finanța lucrările, fiind plătiți cu sume ridicole, în termene de timp extrem de lungi. Nu vreau să acuz, poate este vorba de neglijențe, dar sunt multe semnale de alarmă la nivelul marilor companii de stat, existând semnale persistente că CNAIR, CFR și CNI acceptă aceste situații cu prea multă ușurință. Politica actuală de oprire a 10% din situațiile de plată, este falimentară pentru foarte mulți antreprenori deoarece îi decapitalizează și le măresc costurile indirecte.”
TOMMY HILFIGER ÎI PRIMEȘTE ÎN FAMILIE PE STARURILE T-WAVE: FOURTH, GEMINI, PHUWIN ȘI POND
ALIEN: ROMULUS SE LANSEAZA PE 15 IANUARIE PE DISNEY+
Cine este Daniel Constantin, propunerea PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului
Gerard Butler revine, de joi, pe marile ecrane, cu „Frăția Hoților 2: Pantera”
WINTER SALE la SABON – Participă și tu la sărbătoarea ofertelor!
Cum să scăpăm de obiceiul de a consuma băuturi răcoritoare în acest sezon de sărbători (și să ne distrăm în continuare!)
Published
4 săptămâni agoon
18/12/2024Meridian Taxi, unul dintre liderii industriei de transport din Capitală, a primit o investiție din partea ATM Ventures, divizia de investiții a grupului Autonom, deținut de frații Marius și Dan Ștefan. Tranzacția a adus ATM Ventures o participațiune de 30% în Meridian Taxi. Fondurile vor fi direcționate către creșterea și înnoirea flotei auto, precum și îmbunătățirea continuă a experienței utilizatorilor și șoferilor.
“Meridian Taxi este un pionier în industria de taximetrie din România”, a declarat Dan Boabeș, acționar principal și CEO Meridian Taxi. “Suntem una dintre cele mai vechi companii din domeniu, cu un grad de recunoaștere foarte ridicat, dar și prima companie de taxi din țara noastră care a atras un influx de capital din partea unui fond de investiții. Faptul că avem alături ATM Ventures, un jucător solid în domeniul mobilității, care a avut întreaga încredere în modelul nostru de business și în planurile de dezvoltare ne confirmă că viziunea noastră de business este una sănătoasă. Această realizare vine ca rezultat al eforturilor susținute din ultimii 1.5 ani, dedicate modernizării aplicației și a flotei, precum și recrutării și instruirii șoferilor, pentru a răspunde cerințelor consumatorilor moderni.”
“Investiția în Meridian Taxi reflectă angajamentul nostru de a susține afacerile locale cu potențial de creștere și de a contribui activ la modernizarea serviciilor de mobilitate urbană din România, sprijinind viziunea antreprenorială a companiei de a oferi soluții mai adaptate nevoilor pasagerilor și șoferilor, prin îmbunătățirea flotei auto, punând accent pe sustenabilitate și pe creșterea calității serviciilor”, a declarat Dan Ștefan, co-fondator ATM Ventures.
Investiția va permite companiei, care operează deja o flotă de 1.100 de autoturisme, să crească numărul mașinilor cu 20% în următoarele 12 luni și să înnoiască parcul auto, prin facilitarea accesului la finanțare pentru șoferi.
Pentru următorul an, Meridian Taxi, care deservește peste 900.000 de pasageri lunar, intenționează să introducă servicii dedicate segmentului B2B. “Calitatea ridicată a serviciilor noastre și experiența vastă în industrie ne recomandă drept partenerul de încredere pentru companiile din București. Unul dintre pilonii principali ai strategiei noastre este să oferim soluții adaptate nevoilor acestor clienți, companii de toate dimensiunile, care solicită servicii fiabile și convenabile pentru echipele lor, de la profesioniștii cu funcții de execuție, la middle și top management”, a adăugat Dan Boabeș.
Pentru a sprijini dezvoltarea segmentelor B2B și B2C, Meridian Taxi va continua să investească în flota auto și în instruirea șoferilor, aceștia reprezentând un element esențial al strategiei de afaceri.
Compania, care a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 2,9 milioane de lei, estimează o creștere de aproximativ 15% pentru 2024. Prin investițiile recente și planurile de dezvoltare, Meridian Taxi își consolidează poziția pe piața din București.
Asistența juridică pentru realizarea investiției din partea Meridian Taxi a fost acordată de casa de avocat Irina Iliescu.
Asistența juridică pentru realizarea investiției din partea ATM Ventures a fost acordată de casa de avocatură Teodorescu Partners.
Despre Meridian Taxi
Meridian Taxi este una dintre cele mai de încredere și eficiente companii de transport din România, cu o experiență solidă de 28 de ani în oferirea serviciilor de taxi sigure, rapide și confortabile. Compania operează o flotă modernă de 1.000 de mașini și deservește zilnic peste 30.000 de clienți, consolidându-și astfel poziția ca lider în transportul urban.
Cu o echipă de șoferi profesioniști și o atenție deosebită pentru calitate, Meridian Taxi oferă soluții de transport personalizate, incluzând opțiuni de comandă rapidă prin aplicația mobilă, telefon sau prin parteneriate corporate.
Misiunea Meridian Taxi este de a redefini standardele serviciilor de transport prin profesionalism, inovație și un angajament constant față de clienți, asigurând experiențe sigure și eficiente zi de zi.
Despre ATM Ventures
ATM Ventures este un vehicul de investiții în companii cu potențial de creștere accelerată, fondat în 2020 de Marius și Dan Ștefan, acționarii Grupului Autonom. Compania investește direct în startup-uri cu scopul de a sprijini și de a accelera dezvoltarea inițiativelor antreprenoriale românești, mici și mijlocii. Până în prezent, Marius și Dan Ștefan au investit direct și indirect în peste 50 de start-up-uri de mobilitate, tehnologie, retail și altele. O listă completă poate fi consultată pe site-ul diviziei: holding.ro.
Published
4 săptămâni agoon
17/12/2024Bucureștiul își adaugă o nouă destinație culinară de top, odată cu lansarea restaurantului Zeno Herăstrău, care înlocuiește precedentul Zexe Herăstrău. Inaugurat pe 15 decembrie, acesta aduce în prim-plan un concept gastronomic care celebrează diversitatea culinară globală, și conservă, totodată, bine-cunoscuta bogăție a bucătăriei românești.
În spatele unei inițiative curajoase de rebranding culinar stă un acționariat cu viziune și implicare. ‘Fiecare detaliu contează, de la prezentarea preparatelor, până la serviciile impecabile de servire. Îmi doresc ca Zeno Herăstrău să devină o destinație premium pentru bucureșteni și turiști, deopotrivă; o primă opțiune pentru oamenii de afaceri care au nevoie de un spațiu discret și select, pentru familiile care își doresc ieșiri în care să se răsfețe cu mâncare excepțională și pentru cei care caută destinația perfectă pentru evenimente exclusiviste reușite. În plus, un alt punct forte îl reprezintă barul, care pune accent pe o selecție de preparate spectaculoase, alcoolice și non-alcoolice, ne spune Daniel Busurcă, acționarul restaurantului.
În spatele unei experiențe de top se află întotdeauna o echipă dedicată. Mihaela Jipa, Managerul General al Zeno Herăstrău, ne spune că ‘aveam 19 ani când am început să lucrez la Zexe. Pot spune că aproape jumătate din viață mi-am petrecut-o în jurul dragostei pentru mâncarea autentic românească. Astăzi mă bucur să încep un nou capitol care se adresează unui public în căutare de experiențe gastronomice holistice. Există încă iubitori ai tradiției românești, ceea ce ne inspiră să explorăm mai departe frumusețea selecțiilor locale ridicate la rang de artă. Totodată, un nou nume și logo ne permit să răspundem vremurilor actuale, introducând un concept culinar global pentru meniul a la carte și pentru petreceri corporate sau evenimente private. Noul meniu plimbă oaspeții prin preparatele românești de excepție (ca și până acum), dar adăugăm poezie culinară franțuzească, pasiune italienească și incursiuni orientale.’
Din același nucleu experimentat al echipei face parte și Marius Pavelescu, bucătarul chef, care mizează pe tradiția gustului care te face să te simți ca acasă. Datorită lui, clienții fideli vor regăsi esența autentică a preparatelor consacrate și vor ști că Zeno Herăstrău asigură continuitate în ceea ce privește inima experienței gastronomice.
Evenimentul de lansare s-a bucurat de un show marca White Mahala, care a creat contextul pentru o seară de duminică plină de energie. Parteneri și clienți și-au dat întâlnire la Zeno Herăstrău, într-un gest de susținere în noul capitol care se scrie cu imaginație, cu iubire pentru armonia din farfurie și atenție la fiecare detaliu din experiența oaspeților.
Zeno Herăstrău promite să pună în scenă un spectacol gastronomic pe malul lacului Herăstrău. Oferă o veritabilă călătorie culinară care unește patru bucătării savuroase, o echipă profesionistă axată pe experiența clientului, un decor plin de farmec pentru evenimente reușite și o oază de relaxare și deconectare de la zumzetul cotidianului.
Published
o lună agoon
13/12/2024Banana Panda, îndrăgitul brand polonez de puzzle-uri, jocuri și cărți educaționale, anunță intrarea sa pe piața din România!
Compania mamă, CzuCzu (pronunțat „Choo Choo”), a fost înființată în 2009 și este de atunci cel mai iubit și recunoscut brand de jucării educaționale din Polonia, vânzând anual peste 2 milioane de produse doar în Polonia.
Banana Panda reprezintă o selecție internațională a celor mai îndrăgite produse CzuCzu, adaptate pentru familiile din întreaga lume. Cu o prezență în peste 30 de țări, inclusiv Statele Unite, Canada, Germania, Franța, Spania, Portugalia și Grecia, Banana Panda este acum disponibilă în România prin parteneriatul cu Smyk.ro.
Produse pentru fiecare etapă a copilăriei
Produsele Banana Panda sunt concepute pentru a sprijini dezvoltarea copiilor și a stimula curiozitatea în fiecare etapă a creșterii:
De ce iubesc familiile Banana Panda
Produsele Banana Panda sunt mai mult decât jucării – ele sunt instrumente care le permit părinților să creeze conexiuni importante cu copiii lor și care inspiră nenumărate activități de dezvoltare. Concepute cu materiale sigure și non-toxice și cu ilustrații vibrante, aceste puzzle-uri și jocuri transformă timpul de joacă în momente speciale care aduc familiile mai aproape.
Angajament față de sustenabilitate și siguranță
Banana Panda este profund angajată în crearea de produse sigure și ecologice pentru copii și familiile lor.
Descoperă Banana Panda astăzi
Recunoscută la nivel global pentru creativitatea și valoarea educațională, Banana Panda a câștigat 23 de premii internaționale, consolidându-și poziția de brand de încredere pentru părinți și educatori.
Banana Panda invită familiile din România să exploreze lumea sa colorată de puzzle-uri, jocuri și cărți. Colecția este acum disponibilă pe Smyk.ro!