Connect with us

Stiri mondene

Care este numele real al fraților Alexia Eram și Aris Eram, de la America Express. Copiii Andreei Esca poartă prenume inedite

Published

on

Sursa foto: Instagram Alexia Eram

Alexia și Aris Eram formează unul dintre cele mai îndrăgite perechi de la America Express, sezonul 6. Totuși, nu toți știu că cei doi frați mai poartă încă câte un prenume care are o semnificație deosebită.

Cei doi copii ai Andreei Esca luptă cu provocările fiecărei zile în America Express și dau dovadă de toată implicarea pentru a ajunge în marea finală. Chiar dacă toți sunt cu ochii pe ei în fiecare ediție America Express, puțini știu că cei doi frați mai au și alte prenume.

Legătura dintre cei doi frați este prezentă și prin prenumele pe care le poartă. Numele cunoscut de toată lumea începe cu litera „A”, însă fiecare dintre ei are și un al doilea prenume care începe cu litera „M”, deci frații au aceleași inițiale: AME, care, în franceză, înseamnă „suflet”.

Ce prenume poartă copiii Andreei Esca

Numele complet al fiicei Andreei Esca este Alexia Margot Eram. Cel de-al doilea prenume este forma scurtă de la Margareta, de proveniență franceză care are însă origine grecească. Cuvântul se traduce prin „perlă”. La originea și semnificația lui, se adaugă de asemenea, rafinamentul pe care îl emană.

Numele complet al fiului Andreei Esca este Aris Melkior Eram și are origine biblică. Cel de-al doilea prenume are o semnificație biblică, fiind, de fapt, numele unuia dintre magii care i-au adus daruri pruncului Iisus Hristos, imediat după ce s-a născut. Melkior înseamnă „cel care aduce aur”.

Citește și: Cântăreața Adele s-a căsătorit în secret. Vedeta a confirmat oficializarea relației cu Paul Rich

Cine sunt Alexia și Aris Eram

Alexia și Aris erau deja cunoscuți de public chiar înainte de participarea la America Express. Alexia are o comunitate de peste 700k urmăritori pe Instagram, fiind cunoscută și pentru relația sa cu Mario Fresh.

Pe de altă parte, Aris este mai puțin activ în mediul online, tânărul fiind student la o facultate de administrare a afacerilor din Barcelona.

Stiri mondene

Designerul român care cucerește America: Florin Burescu pe ecranele gigant din Times Square alături de celebrități internaționale

Published

on

Zilele acestea, numele celebrului designer Florin Burescu strălucește la propriu pe unele dintre cele mai importante ecrane din lume, chiar în inima celebrului Times Square.

Cunoscut ca fiind un adevărat hub de divertisment și un centru turistic major, situat în Midtown Manhattan, New York City adună zilnic milioane de priviri asupra reclamelor sale spectaculoase, unde apar cele mai mari branduri și celebrități internaționale din toate domeniile. Printre ele, iată că își face loc cu mândrie și portul popular românesc.

Un moment istoric pentru moda românească

Florin Burescu, recunoscut pentru dragostea sa profundă față de tradițiile românești, aduce motivele autentice, broderiile și simbolurile strămoșești direct în lumina reflectoarelor internaționale. De-a lungul timpului, designerul a creat numeroase colecții inspirate din portul popular românesc, pe care le-a prezentat cu succes pe podiumuri din întreaga lume.

Alături de Rianna și Alexandra, două modele internaționale cu multiple titluri de Miss în palmares, Florin Burescu transmite un mesaj puternic: România are stil, identitate și frumusețe care merită admirate la nivel global. Imaginile spectaculoase surprind nu doar creațiile vestimentare, ci și povestea unei țări bogate în tradiții

Momentul nu a trecut neobservat nici de românii aflați peste Ocean. O româncă prezentă în Times Square a surprins imaginile chiar în momentul difuzării și a reacționat plină de emoție: „Uite-l pe Florin Burescu, nu pot să cred!”

Timp de o săptămână, fotografiile cu designerul român vor rula pe ecranele uriașe din Times Square, fiind urmărite de milioane de turiști și localnici. Un moment istoric pentru moda românească și o dovadă clară că tradiția, reinterpretată cu talent, poate ajunge pe cele mai înalte culmi ale celebrității mondiale.

Continue Reading

Fashion

Florin Burescu a cucerit publicul cu o nouă creație. Colecția creatorului de modă, o privire către 2025

Published

on

Florin Burescu, un nume sonor în moda românească, continuă să-și consolideze statutul de “Prinț al Modei” prin realizările remarcabile din 2024. Cea mai recentă confirmare a talentului său incontestabil a venit la un celebru show de modă, desfășurat între 10 și 12 decembrie, unde designerul a impresionat cu o prezentare spectaculoasă.

Evenimentul a fost o celebrare a creativității, iar colecția lui Burescu a adus pe podium eleganță, inovație și rafinament, trăsături ce definesc stilul său unic. Show-ul a fost intens mediatizat, atrăgând atenția publicului și criticilor de modă deopotrivă, reconfirmând astfel poziția sa de lider în industria modei românești.

Acest succes se înscrie într-un an de excepție pentru designer, care a reușit să transforme fiecare apariție într-un spectacol memorabil. Burescu demonstrează încă o dată că moda românească are un loc important pe scena internațională, iar munca sa continuă să inspire și să seteze noi standarde de excelență.

Cristina Roșca, trainer și hair stilist renumit a asigurat coafurile show-ului, venind cu o viziune aparte la sugestiile lui Florin Burescu.

Coloana sonoră a fost asigurată de inconfundabila voce a Mariei Constantin.

Continue Reading

Stiri mondene

Corina Caciuc, taxată dur pentru aparițiile photoshopate. Amanta lui Reghe înoată în aplicațiile de editare, dar face erori flagrante | FOTO. Declarațiile care nu pot fi editate: „Așa vorbește o masterandă de Cambridge?”

Published

on

Photo: ProTV

Corina Caciuc bifează alături de Laurențiu Reghecampf prima apariție publică, la unul dintre cele mai mari posturi de televiziune din țară, pentru că desigur, altfel nu se putea. Dacă ne aud oamenii, să ne audă toți. Însă, cum declarațiile nu pot fi editate, întreaga țară a putut afla cine este femeia alături de care Reghecampf și-a ales un drum în viață, dar nu o spunem noi în acest fel, ci internauții, care nu și-au putut pune sub un văl aparatul critic și au creat un adevărat festival de comentarii.

Vezi aici Corina Caciuc și Laurențiu Reghecampf, cel mai sincer interviu, La Măruță!

Tânăra care i-a dăruit antrenorului Reghecampf doi copii se află în relație cu acesta care este încă soțul Anamariei Prodan, de aici și „statutul” pe care i-l impută presa…„amantă”. Până la pronunțarea divorțului dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, Corina Caciuc se află în postura de amantă a antrenorului, indiferent cât ar protesta.

Apariția celor doi parteneri vine la scurt timp după ce Corina Caciuc a postat în social media mai multe imagini în care se observă clar erorile de editare. Brațele, șoldurile și coapsele au fost subțiate, însă fără reușită pentru că valurile editării se cunosc, observă fanii cu repeziciune și critică. Mulți ridică la fileu că ar fi vorba de kilogramele în plus pe care le-a acumulat în timpul sarcinii și pe care încearcă să le ascundă.

Corina Caciuc, taxată dur de internauți, după mai multe erori flagrante de photoshop

Corina Caciuc a fost luată peste picior pe Internet și pentru că și-ar fi injectat buzele greșit și că la TV „nu mai merge să-și editeze gușa, cum o face cu pozele urcate pe rețele”, reacționează sportvedetesiretete.ro.

Partenera lui Reghe a mai fost luată în colimator recent. Ochiul vigilent al criticilor a descoperit că s-a modificat și-a strâmbat picioarele în photoshop. Amanta lui Reghecampf a fost dată de gol de site-ul RomâniaTV.net.

Haterii au lăsat comentarii dure: ”Porecla lui Caciuc pusă de băieții și fetele de oraș – “Gură de aur, după ce a dat o în judecată pe soția lui Laurențiu Reghecampf, trebuie schimbată. “Masteranda de palier din Cambridge”, a fost unul dintre mesaje.

Internauții n-au uitat că atunci când a izbucnit scandalul cu soția lui, Reghe și-a recomandat amanta ca masterandă la prestigiosul Cambridge și afaceristă în Dubai. Așa că stângăcia în exprimare a femeii pe care Reghecampf a cunoscut-o în cluburile din Emirate n-a trecut neobservată.

Vezi aici Corina Caciuc și Laurențiu Reghecampf, cel mai sincer interviu, La Măruță!

 

Continue Reading

Trending