Connect with us

Cultura

Românii citesc tot mai mult în limba engleză. Care este cea mai vândută carte în limba engleză în 2023

Published

on

După o creștere spectaculoasă în ultimii doi ani, interesul pentru cărțile în limba engleză se menține
crescut și în 2023, tendință amplificată în perioada vacanței de vară, când lectura devine o activitate
preferată pentru mulți români. La nivelul anului 2022, vânzările de carte în limba engleză s-au
dublat (+138%), fiind livrate cu peste 104% mai multe volume, similar cu aceeași perioadă a anului
2021.

În contextul diversificării preferințelor literare ale românilor, dar și a creșterii interesului
pentru lectură în limba engleză, mai ales în perioada vacanței de vară, Libris diversifică oferta
de carte în limba engleză, oferind cititorilor peste 820.000 titluri în limba engleză.

Românii, tot mai pasionați de cărțile în limba engleză. Topul celor mai vândute cărți pe Libris.ro

În 2023, vânzarea de carte în limba engleză își menține trendul ascendent. În prima jumătate a
anului a înregistrat o creștere de 24% față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Dincolo de beletristică și literatura accesibilă, ușoară, relaxantă, care ne duce cu gândul la concediul
de odihnă și vacanța de vară, de la an la an, observăm o creștere a interesului pentru cărți de business
sau de dezvoltare personală, inclusiv în limba engleză. De fapt, înainte de concedii, creșterea pe
segmentul cărților în limba engleză este considerabilă. Aceste cărți fac parte acum din bagajul de
vacanță, iar interesul pentru cartea în limba străină, cu precădere engleză a crescut spectaculos în
ultimii ani”, precizează Laura Țeposu, CEO Libris.

Potrivit reprezentanților librăriei, românii aleg o gamă diversă de genuri literare atunci când vine
vorba de cărțile în limba engleză. De la romanele clasice ale literaturii engleze, până la cărți
contemporane de ficțiune, non-ficțiune, literatură pentru copii și tineret sau cărți de business ori de
dezvoltarea personală, cărțile în engleză sunt preferate, în general, de Millennials și generațiile
următoare, Z și Alpha.

„Într-adevăr, cei mai tineri cititorii, reprezentanții generației Z, cei care au acum 20-25 de ani, se
orientează adesea către cărți în limba engleză. Este o generație multiculturală, sunt mereu atrași de
nou și conectați cu trenduri literare și titluri care devin virale pe rețelele de socializare. Și, mai ales,
sunt și cei mai nerăbdători să descopere noutățile, aleg cărți în engleză, chiar înainte de a fi
disponibile traducerile”, adaugă Laura Țeposu.

Care sunt cele mai vândute cărți în limba engleză pe Libris.ro, dar și recomandările librarilor pentru
cărți în limba engleză potrivite pentru vacanța de vară:

Top 10 cele mai vândute cărți în engleză în 2022

1.It Ends with Us- Colleen Hoover
2.The Maudsley Prescribing Guidelines in Psychiatry – David M. Taylor
3.Hideaway – Penelope Douglas
4.Punk 57 – Penelope Douglas
5.Kill Switch – Penelope Douglas
6.From Lukov with Love – Mariana Zapata
7.Talk English: The Secret to Speak English Like a Native in 6 Months for Busy People – Ken Xiao
8.No Longer Human-Osamu Dazai
9.Dictionary of Legal Terms: Definitions and Explanations for Non-Lawyers – Steven H. Gifis
10.Twisted Love – Special Edition – Ana Huang.

Top 10 cele mai vândute cărți în engleză în 2023

1.Concise 48 Laws Of Power- Robert Greene
2.Instant Karma – Marissa Meyer
3.Silent Patient – Alex Michaelides
4.48 Laws of Power- Robert Greene
5.How Women Rise
6.Twelfth Night – William Shakespeare
7.Think and Grow Rich- Napolon Hill
8.If He Had Been with Me – Laura Nowlin
9.Toca Boca coloring book: Perfect christmas gift with +30 design and high quality paper for The
Toca Life lovers great for toddlers, kids and ad – Sarah Leblanc
10. Smarter Medicine: How Artificial Intelligence Will Make You Healthier – Yousif A-rahim Md Phd

„Alegerile clienților noștri ne inspiră zi de zi, astfel, în ultimii ani, am crescut și diversificat
considerabil oferta de carte în limba engleză, am adus cele mai noi titluri, cele mai captivante și
apreciate cărți în limba engleză. Această diversitate permite cititorilor români să găsească
întotdeauna o carte în limba engleză care să corespundă gusturilor și preferințelor fiecăruia”, mai
adaugă Laura Țeposu.

Top cărți în limba engleză de citit în vacanța de vară

1. Icebreaker – Hannah Grace
2. Too Late – Colleen Hoover
3. The Summer I Turned Pretty. Summer #1- Jenny Han
4. Once Upon A Broken Heart – Stephanie Garber
5. Yellowface – R. F. Kuang

6. The Seven Moons of Maali Almeida – Shehan Karunatilaka
7. Things We Hide from the Light – Lucy Score
8. Small Pleasures – Clare Chambers
9. Every Summer After – Carley Fortune
10. Bad Summer People – Emma Rosenblum

Întreaga ofertă de peste 800.000 de titluri în limba engleză poate fi consultată pe site-ul Libris.

Despre LIBRIS

Afacere 100% românească, Libris a intrat pe piața de carte în 1991, cu librăria Șt. O. Iosif din
Brașov. În 2009, apare libris.ro care, în 14 ani de existență în online, a devenit nume de referință pe
segmentul de librării în România.
În toți acești ani, Libris și-a asumat activ un rol de susținător al lecturii și a derulat campanii
numeroase în acest sens. Din 2019, Libris a demarat proiectul CarteTeca, prin care își propune ca în
5 ani să ajungă în peste 350 de unități de învățământ, cu donații de volume actuale, care să-i atragă
pe copii și adolescenți către lectură.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultura

Recomandări literare de la Editura Publisol, pentru cele mai speciale femei

Published

on

Ziua Internațională a Femeii sărbătorită pe data de 8 martie, este un prilej de a celebra realizările și contribuțiile femeilor în diverse domenii. Această zi, celebrată peste tot în lume, este o ocazie minunată de a celebra femeile din viața noastră și de a le oferi un cadou deosebit: o carte care să le inspire, să le motiveze sau pur și simplu să le ofere un moment de relaxare.

Fie că vreți să vă surpinde-ți mama, bunica, soția, iubita sau prietena cu o poveste emoționantă, o lecție de viață sau o biografie inspirațională, Editura Publisol vă propune o selecție de cărți care evidențiază povești de viață remarcabile, personaje feminine puternice și perspective inspiratoare, o selecție de titluri potrivite pentru fiecare femeie dragă. Descoperiți recomandările noastre și alegeți cartea perfectă pentru a aduce un zâmbet în această zi specială!

Agent Sonia, de Ben MacIntyre – Iubită, mamă, soldat și spioana

Cartea prezinta povestea extraordinara a singurei femei colonel din Armata Rosie – Ursula Kuczynski, spion de elita – dupa numele ei de cod „Agent Sonia”. Ducand o viata aparent normala in Marea Britanie, a reusit sa sustraga de sub ochii serviciilor secrete britanice acordul privind fabricarea bombei atomice, care a ajuns pe biroul lui Stalin in cateva zile de la semnarea sa. Povestea fascinantă a unei femei care a jonglat cu multiple roluri în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, această biografie captivantă dezvăluie curajul și ingeniozitatea unei spioane sovietice care a influențat cursul istoriei.

Asta-i povestea noastra, de Dani Atkins

Un roman de dragoste profund și emoționant, ce urmărește viața Emmei Marshall, o tânără pe cale să se căsătorească cu iubitul ei din copilărie, Richard. Un accident tragic îi răstoarnă planurile, iar în haosul care urmează, Emma îl întâlnește pe Jack, un bărbat misterios care aduce o nouă perspectivă în viața ei. Prinsă între două lumi și două iubiri, Emma trebuie să facă o alegere dificilă care îi va defini viitorul. Dani Atkins, autoarea bestsellerului „Vieți paralele”, creează o poveste captivantă despre iubire, pierdere și regăsire, punând în prim-plan dilemele emoționale ale personajelor sale. Romanul este ideal pentru cei care apreciază poveștile de dragoste pline de tensiune și introspecție.

Parinti si copii, de Sofia Nadejde

Un roman remarcabil scris de Sofia Nădejde, o figură de seamă a literaturii române și o ferventă activistă feministă. Acest roman explorează relațiile complexe dintre generații, aducând în prim-plan tensiunile și aspirațiile care caracterizează raporturile dintre părinți și copiii lor. Acțiunea se desfășoară într-un context social și cultural distinct, reflectând provocările și schimbările vremii. Nădejde abordează teme precum educația, emanciparea femeilor și lupta pentru drepturile egale, subliniind impactul acestor factori asupra dinamicii familiale. Personajele sunt conturate cu măiestrie, fiecare având propria voce și perspectivă unică, ceea ce conferă profunzime și autenticitate narațiunii.

Romanul este bogat în descrieri detaliate și dialoguri captivante, oferind cititorilor o imagine clară a societății românești de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Stilul narativ al Sofiei Nădejde este fluent și plin de sensibilitate, făcând ca poveștile personajelor sale să fie atât emoționante, cât și reflectante. Părinți și copii este o lectură esențială pentru cei interesați de literatura clasică românească și de temele sociale relevante, oferind o perspectivă valoroasă asupra luptei pentru dreptate și egalitate într-o perioadă de transformări semnificative.

 

Theresa May – Un prim-ministru pentru Brexit, de Anthony Seldon

O biografie detaliată a uneia dintre cele mai influente femei din politica britanică recentă. Cartea explorează parcursul ei profesional, provocările întâmpinate și realizările notabile în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. Seldon, un istoric și biograf renumit, oferă o analiză profundă a leadershipului lui May, a deciziilor sale controversate și a provocărilor imense cu care s-a confruntat în timpul mandatului său. Cartea detaliază ascensiunea politică a Theresei May, de la începuturile sale în politică până la poziția de prim-ministru al Marii Britanii. Seldon examinează personalitatea sa, strategiile politice și modul în care a navigat prin labirintul complicat al negocierilor pentru Brexit. De asemenea, sunt abordate relațiile ei cu alți lideri politici și reacțiile publicului și presei la deciziile sale. Stilul narativ al lui Seldon este accesibil și bine documentat, oferind cititorilor o privire nuanțată asupra unui lider politic care a jucat un rol esențial într-un moment critic din istoria recentă a Marii Britanii. Theresa May – Un prim-ministru pentru Brexit este o lectură esențială pentru cei interesați de politica britanică, de dinamica leadershipului și de evenimentele din jurul Brexitului.

Vieti paralele, de Dani Atkins

Dacă sunteti în căutarea unei cărți emoționante, care îmbină drama, romantismul și întrebările existențiale despre soartă și alegeri, „Vieți paralele” de Dani Atkins este alegerea perfectă. Romanul urmărește povestea Rachelei, o tânără care, după un accident grav, se trezește trăind două realități paralele. Într-o viață, este studentă și trăiește cu traumele trecutului, iar în cealaltă, este o femeie realizată, cu un viitor promițător alături de bărbatul pe care îl iubește. Dar care dintre aceste vieți este reală? Și dacă ar putea alege, pe care ar păstra-o?. Dani Atkins reușește să creeze un roman sensibil și profund, care te face să reflectezi asupra alegerilor pe care le facem și cum acestea ne pot schimba complet destinul. O lectură ideală pentru iubitoarele de povești captivante și pline de emoție. Această carte poate fi un cadou minunat de 8 Martie, mai ales pentru o prietenă, o soră sau orice femeie care crede în puterea destinului și în magia iubirii.

Buna dimineata, Veronica!, de Ilana Casoy si Raphael Montes

Un thriller polițist brazilian captivant, ce a stat la baza serialului omonim de pe Netflix. Romanul urmărește povestea Veronicăi Torres, o funcționară la Poliția Civilă din São Paulo, a cărei viață liniștită se schimbă dramatic după ce devine martoră la o sinucidere și primește un apel anonim de la o femeie care susține că viața îi este în pericol. Veronica, hotărâtă să-și demonstreze calitățile de investigator, decide să se ocupe singură de ambele cazuri. În această călătorie periculoasă, ea descoperă latura întunecată a naturii umane, întâlnind violență domestică, birocrație polițienească, ritualuri indigene și crime în serie. Romanul abordează teme precum feminismul și căutarea identității, prezentând o protagonistă puternică și complexă. Ilana Casoy este cunoscută pentru studiul profilurilor psihologice criminale și a colaborat cu Discovery Channel și Fox Brasil. Raphael Montes, un scriitor renumit de thrillere, a publicat mai multe romane de succes internațional, incluzând „Dias Perfeitos” și „Jantar Secreto”.

Dragoste de mama, de Dani Atkins

Un roman emoționant și captivant care explorează legăturile profunde dintre mame și copiii lor, pierderea și sacrificiul. Cartea urmează poveștile a două femei, Beth Brandon și Izzy Vaughan, ale căror vieți se împletesc într-un mod neașteptat. Beth Brandon și-a dorit întotdeauna să aibă propria florărie, dar acum, în fața unei decizii care îi va schimba viața, nici cele mai frumoase buchete nu reușesc să o liniștească. Izzy Vaughan, în schimb, visează la o viață perfectă alături de soțul ei, dar dragostea lor începe să pălească, și singura lor bucurie pare să fie creșterea fiului lor, Noah. Cu opt ani în urmă, ceva crucial s-a întâmplat în viețile acestor două femei, ceva care le va reuni în moduri neașteptate și pline de emoție. Dani Atkins reușește să creeze o poveste de neuitat, plină de răsturnări de situație și momente de introspecție profundă. Romanul este caracterizat de scriitura sa superbă și de capacitatea de a transmite sentimente intense și complexe. Cititorii sunt invitați să exploreze temele iubirii materne, pierderii și speranței, într-o poveste inspirată de evenimente reale.

Mara, de Ioan Slavici

Un roman clasic al literaturii române, publicat pentru prima oară în 1906. Povestea se desfășoară în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și urmărește viața Marei Bârzovanu, o văduvă harnică și ambițioasă din satul Radna, situat pe valea Mureșului. Rămasă singură cu doi copii, Persida și Trică, Mara muncește din greu pentru a le asigura un viitor mai bun, strângând bani și investind în diverse afaceri, precum arendarea podului de plute și împrumuturile cu camătă.

Romanul explorează transformarea socială și economică a unei comunități transilvănene, evidențiind rolul femeii în societatea tradițională. Mara este un personaj puternic, determinat să depășească obstacolele și să-și asigure copiilor o viață mai bună, în ciuda prejudecăților și dificultăților vremii. Pe măsură ce copiii ei cresc, Persida se îndrăgostește de Națl, fiul unui măcelar german, iar Trică învață meseria de cojocar. Relația dintre Persida și Națl este marcată de conflicte de clasă, naționalitate și religie, dar dragostea lor reușește să depășească toate barierele impuse de familiile lor.

Stilul narativ al lui Slavici este realist și plin de detalii, oferind o imagine autentică a vieții rurale și a transformărilor sociale din Transilvania. Mara este considerat unul dintre cele mai importante romane ale literaturii române, fiind apreciat pentru profunzimea sa psihologică și pentru portretizarea complexă a personajelor și a contextului istoric.

Ioana, de Anton Holban

Un roman clasic al literaturii române, recunoscut pentru introspecțiile sale psihologice și influențele proustiene. Publicat inițial în 1934, romanul explorează complexitatea relațiilor umane și a iubirii prin prisma personajului principal, Sandu, un narator necreditabil, care povestește drama iubirii sale neîmplinite pentru Ioana. Autorul reușește să contureze un personaj feminin puternic și bine individualizat, ieșind din tiparele literaturii vremii și aducând o notă de modernism și experiment narativ. Ioana este un personaj activ în cadrul relației, iar povestea lor de dragoste reflectă profunzimea și complexitatea emoțiilor umane. Cartea este apreciată pentru stilul său rafinat și analiza profundă a sufletului uman, fiind un vârf al proustianismului românesc. Ioana a fost recuperată târziu ca operă importantă a canonului interbelic, dar este acum recunoscută ca un exemplu remarcabil de literatură psihologică.

Ziua Internațională a Femeii este mai mult decât o simplă sărbătoare – este un moment de recunoaștere a puterii, inspirației și impactului pe care femeile îl au în viețile noastre. Și ce cadou poate fi mai potrivit decât o carte? Oferind o carte, oferi o experiență, o călătorie, un moment de reflecție sau de relaxare. Aceste titluri oferă perspective diverse asupra rolului și impactului femeilor în societate, fiind cadouri ideale pentru a celebra Ziua Internațională a Femeii. Pentru a explora și alte recomandări, vizitați site-ul Editurii Publisol.

Continue Reading

Cultura

Libris.ro: Tinerii citesc dragostea, în română și în engleză, inspirați de trendurile online. 8 din 10 cărți alese de generația Z sunt povești de dragoste

Published

on

Platformele de social media transformă radical felul în care tinerii aleg ce să citească. Fenomenul BookTok, care domină TikTok-ul cu recomandări literare virale, a redefinit bestseller-urile ultimilor ani, iar datele Libris, librărie de referință pe piața din România, confirmă această tendință: tinerii citesc cărți de dragoste, în română sau engleză, inspirați de trendurile online.

Potrivit datelor Libris, categoria Young Adult a crescut cu aproape 20% față de anul trecut, la fel ca și cărțile în limba engleză, iar romance-ul domină topurile– 80% dintre cele mai vândute cărți în limba engleză sunt povești de dragoste. Totodată, romantasy – combinația dintre fantasy și romance – este noul fenomen care face furori printre cititorii din generația Z, fiind puternic susținut de viralitatea pe TikTok.

Acest trend se reflectă și în vânzări, aproape 1 din 3 cărți romance din segmentul Young Adult are un subiect la intersecția dintre fantastic și romantic, cu personaje din lumi temeinic construite, infuzate de magie și sisteme politice distopice.

TikTok setează trendurile. 7 din 10 cărți în limba engleză sunt propulsate de BookTok.

Rețelele sociale continuă să influențeze puternic alegerile de lectură, iar BookTok a devenit unul dintre cei mai importanți factori în popularizarea anumitor titluri. Peste 70% dintre cele mai vândute 100 de cărți în limba engleză pe Libris.ro sunt populare și datorită BookTok, semn că recomandările virale și comunitatea activă de cititori de pe TikTok au un impact direct asupra pieței de carte. Serii precum “A fost odată o inimă frântă” – Stephanie Garber sau “Twisted”- Ana Huang  au devenit adevărate fenomene literare, impulsionate de comunitățile online. Hashtagurile asociate genului “romance”, “fantasy” și „romantasy” strâng miliarde de vizualizări, iar recenziile emoționale ale cititorilor contribuie la creșterea vânzărilor.

„Observăm o schimbare semnificativă în comportamentul de lectură al tinerilor- inspirația vine din social media, iar alegerile lor literare sunt puternic influențate de trendurile virale. Young Adult și romance-ul au crescut peste medie, ceea ce arată că, indiferent de format, poveștile de dragoste continuă să captiveze generațiile. Și, deși BookTok prioritizează, poate, popularitatea în detrimentul complexității literare, platformele sociale reușesc să aducă noi generații de cititori mai aproape de cărți. Un exemplu surprinzător este revenirea în trend a clasicului “Nopți albe” de Dostoievski, care a devenit bestseller în rândul tinerilor după ce s-a viralizat pe TikTok . Și “Nopți albe” nu este singurul titlu clasic ajuns în topuri datorită Tik-tok, “De Veghe în lanul de secară”, plasându-se pe primul loc în  topul Young Adult în 2024”, spune Loredana Tudor, Marketing Manager Libris.

“Romantasy”, fenomenul care face furori printre cititorii din generația Z

Conform celebrului raport VML Intelligence “The Future 100: 2025”, genul romantasy continuă să se reinventeze, atrăgând cititori din medii diverse și oferind noi perspective asupra iubirii.

În Statele Unite, vânzările de cărți din categoria romance au atins 39 de milioane de exemplare în 2023, aproape dublându-se față de 2020. Specialiștii consideră că BookTok joacă un rol foarte important în această ascensiune, prin popularizarea unor subgenuri precum romantasy și romance contemporan, și transformarea poveștilor de dragoste în adevărate fenomene literare globale.

De asemenea, noile generații caută în literatură nu doar escapism, ci și modele de relații care reflectă realitățile lor emoționale și sociale. Conform psihologului comportamental Jo Hemmings, „aceste fantezii răspund unor nevoi emoționale profunde, reflectând o lume aflată în schimbare și o recalibrare a modului în care este percepută și trăită intimitatea.”

“Această tendință demonstrează că, deși online-ul redefinește modul în care consumăm conținut, dorința de a descoperi povești de dragoste intense și captivante este la apogeu. Desigur, BookTok nu doar setează trenduri, ci poate și transforma cititul într-o competiție: cât de multe titluri citești, cât de repede, cât de impresionant arată lista de pe Goodreads. Și așa pot ajunge în top cărți scurte, ușor de parcurs în locul unor opere mai complexe”, adaugă Loredana Tudor.

Titlurile care devin virale pe rețelele sociale, primele adăugate în coșul de cumpărături. Cărțile în engleză, tot mai căutate: +20% creștere. 

Curiozitatea și nerăbdarea îi determină pe tineri să aleagă din ce în ce mai des cărți în limba engleză, mai ales în cazul volumelor care nu au fost încă traduse. De asemenea, adaptările cinematografice joacă un rol important în deciziile lor de lectură, aducând în prim plan titluri care devin rapid fenomene literare.

Odată cu dinamica cererii, categoria “Carte în Engleză” a crescut constant pe Libris în ultimii ani, iar în prezent pe site sunt listate aproape 755.000 de titluri în limba engleză. Stocurile locale de carte în limba engleză au fost extinse anul trecut pentru a acoperi interesul crescut al tinerilor cititori.

“Tinerii nu mai percep limba ca pe o barieră și, odată ce descoperă o serie care îi captivează, sunt nerăbdători și curioși, aleg să continue lectura direct în engleză, fără a mai aștepta traducerea. Ținem cont de această tendință și continuăm să extindem permanent oferta de carte în limba engleză și să optimizăm disponibilitatea titlurilor, menținând ritmul accelerat de creștere pe acest segment”, mai spune Loredana Tudor.

Continue Reading

Cultura

Cultura umple Sala Palatului. Eveniment SOLD OUT la Gala Premiilor Literare, un eveniment ce premiază excelența literară

Published

on

Noaptea zilei de 30 ianuarie a stat sub semnul excelenței literare, când Sala Palatului, din București a găzduit Gala Premiilor Literare 2025, un eveniment sold out care a reunit iubitori de carte, autori renumiți și personalități marcante ale culturii românești.

Seara a debutat cu un recital extraordinar susținut de Paula Seling, a cărei voce inconfundabilă a creat o atmosferă emoționantă și a pregătit publicul pentru momentele speciale ce aveau să urmeze. Printre momentele cheie ale evenimentului s-au numărat discursurile unor lideri ai gândirii contemporane:

  • Prof. Dr. Constantin Dulcan a vorbit despre „Suntem ceea ce gândim. Puterea incredibilă a gândurilor noastre”, subliniind influența gândurilor asupra realității și modul în care le putem folosi în avantajul nostru.
  • Psiholog Dr. Raluca Anton a abordat tema „Povestea ta are sens. De la haos la claritate: cum să dai valoare fiecărui capitol din viața ta”, oferind perspective asupra înțelegerii și valorizării experiențelor personale.
  • Urania Cremene a discutat despre „Conștientizarea impactului social media asupra copiilor pe termen lung și scurt”, evidențiind efectele rețelelor sociale asupra dezvoltării copiilor și modalități de a limita influențele negative.
  • Prof. Dr. Univ. Alexandru Ciurea a adus în discuție sănătatea Cognitivă: Cum prevenim bolile neurodegenerative și ce soluții avem pentru un creier sănătos la orice vârstă
  • Dr. Cristian Andrei a adus claritate în relații prin explicarea artei comunicării în cuplu: Cum să transformi neînțelegerile în dialog autentic și apropiere emoțională.
  • Părintele Pimen a adus lumină în sufletele noastre prin tema Pelerini pe drumul speranței. Cum găsim alinare în mijlocul suferinței. Un moment emoționant, care a marcat în cel mai pozitiv mod audiența.

Un moment artistic de excepție a fost oferit de maestrul Horațiu Mălăele, care, prin umorul său fin și profunzimea sa caracteristică, a captivat audiența și a adus zâmbete pe fețele tuturor celor prezenți.

Evenimentul a culminat cu decernarea premiilor literare, recunoscând și celebrând excelența în literatură pentru anul 2024. Câștigătorii au fost aplaudați pentru contribuțiile lor remarcabile la îmbogățirea patrimoniului cultural românesc.

Trofeele pentru câștigătorii Galei Premiilor Literare 2025 au fost înmânate de personalități cunoscute, precum Monica BîrlădeanuAdela Popescu sau Amalia Enache:

  • Marius Manole a oferit premiul pentru cea mai apreciată carte de ficțiune: „Culegătorii de afine” – Amanda Peters (Editura Bookzone, traducător: Andrei Covaciu)
  • Monica Bîrlădeanu a înmânat trofeul pentru cel mai apreciat roman fantasy sau SF: „Powerless. Jocul” – Lauren Roberts (Editura Litera, traducător: Irina Stoica)
  • Adela Popescu a oferit trofelul pentru cel mai apreciat roman de dragoste: „Haunting Adeline” – H. D. Carlton (Editura Epica, traducător: Maria Ilaria Dosei)
  • Iulia Tudor a înmânat premiul pentru cea mai apreciată carte de dezvoltare personală: „Învățături de la Muntele Athos” – Părintele Vlad Pimen (Editura Bookzone)
  • Amalia Enache a înmânat premiul pentru cea mai apreciată carte de nonficțiune: „Totul începe cu o mamă” – Atena Boca (Editura Bookzone)
  • Dan Negru a înmânat premiul pentru cel mai apreciat roman thriller: „Menajera e cu ochii pe tine” – Freida McFadden (Editura Bookzone, traducător: Mihaela Apetrei)
  • Ministru educației, Daniel David, a oferit premiul pentru cartea anului: „Soarele negru” – Bogdan-Alexandru Stănescu (Editura Trei).

Peste 65.000 de cititori au votat online și au ales câștigătorii categoriilor principale din cadrul Galei Premiilor Literare, un eveniment dedicat excelenței în literatură

Gala Premiilor Literare 2025 a demonstrat încă o dată că literatura are puterea de a aduce oamenii împreună, de a inspira și de a crea conexiuni profunde, umplând Sala Palatului cu energie pozitivă și pasiune pentru cultură. Peste 65.000 de cititori au decis câștigătorii Galei Premiilor Literare! În cadrul galei, Marele Premiu – Cartea Anului a fost desemnat de un juriu de specialitate, fiind distins cu un premiu în valoare de 10.000 de lei. Această recunoaștere subliniază importanța literaturii de calitate și sprijinul acordat scriitorilor contemporani. Evenimentul demonstrează, încă o dată, forța comunității de cititori și impactul literaturii în viața noastră.

Despre Bookzone Bookzone este o editură românească dedicată promovării lecturii și a autorilor contemporani, oferind o gamă variată de cărți din diverse genuri, precum ficțiune, dezvoltare personală și literatură pentru copii. Cu sloganul „unde oamenii și cărțile se întâlnesc”, Bookzone își propune să creeze o comunitate de cititori pasionați și să faciliteze accesul la lecturi de calitate. Prin diversitatea titlurilor și angajamentul față de calitatea conținutului, Bookzone continuă să fie un reper important pe piața editorială din România, contribuind la îmbogățirea experienței de lectură a publicului românesc.

Continue Reading

Trending