Connect with us

Social

Angajații din sectorul privat vor beneficia de vouchere de vacanță. Când va intra în vigoare legea

Published

on

Sursa foto: Pexels

Senatul a adoptat tacit un proiect de lege care prevede că și angajații din sectorul privat vor beneficia de vouchere de vacanță în valoare de 1.450 lei, scrie adevarul.ro. Votul final va fi dat de Camera Deputaților.

Proiectul de lege adoptat de Senat prevede că din 2024 și până în 2026, angajații din sectorul privat vor beneficia de vouchere de vacanță în valoare de 1.450. 

Propunerea a fost semnată de 130 de parlamentari PNL, PSD și UDMR. Aceștia susțin că sumele corespunzătoare voucherelor de vacanță se alocă anual, din bugetul de stat, din impozitele pe venit plătite de fiecare angajat. Decizia finală aparține Camerei Deputaților.

Citește și: Grădina cu Filme – Cinema&More din București se redeschide pe 8 iunie. Ce evenimente sunt programate pentru această vară

Care este temeiul legii privind acordarea de vouchere de vacanță angajaților din sectorul privat

Motivul înaintării acestui proiect de lege este motivat prin necesitatea reducerii presiunii fiscale pentru încurajarea încheierii contractelor de muncă, precum și nevoia angajaților de a se odihni pentru a avea un randament mai bun: „În România, costul fiscal pe angajat, de 40,85%, este cel mai ridicat din Uniunea Europeană, unde se înregistrează o medie de 26- 27%. În țara noastră, 25% reprezintă doar contribuția la CAS, la care se adaugă 10% impozitul pe venituri din salarii și alte taxe. Fiscalitatea ridicată atrage după sine și un grad de colectare redus. De exemplu, la CAS, statul român încasează doar 80% – 85% din totalul sumelor pe care ar trebui să le încaseze. În aceste condiții, este necesară identificarea de pârghii legislative prin care presiunea fiscală să devină cât mai redusă și care să încurajeze încheierea de contracte de muncă. De exemplu, pentru sectorul bugetar a fost instituită măsura prin care angajații din acest sector beneficiază, printre altele, și de vouchere de vacanță, în suma de 1.450 lei anual. Voucherele de vacanță reprezintă și un mijloc prin care salariații își refac puterea și capacitatea de muncă și, astfel, înregistrează o productivitate crescută a muncii”, se explică în expunerea de motive a proiectului de act normativ prezentat de adevarul.ro.

„Considerăm că acest mecanism poate fi extins și pentru cei cca. 4,2 milioane de angajați din sectorul privat, astfel încât să poată beneficia de vouchere de vacanță suportate din bugetul de stat, în valoare de 1.450 lei/anual, din sumele cu care aceștia contribuie deja sub forma impozitului pe venit și/sau CAS.”, scrie sursa citată anterior.

În maximum 30 de zile după promulgarea legii de către președintele României, Guvernul va stabili modalitatea de plată a sumelor care reprezintă contravaloarea voucherelor de vacanță. În termen de 5 zile de la primirea sumelor în cont, angajatorii vor transfera cuantumul voucherelor de vacanță către unitățile emitente cu care au încheiate contracte, iar aceștia vor transfera beneficiarilor valoarea nominală a voucherelor de vacanță.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Entertainment

ALIEN: ROMULUS SE LANSEAZA PE 15 IANUARIE PE DISNEY+

Published

on

Legendara franciză Alien dă naștere unui nou thriller SF de groază, odată cu lansarea pe Disney+ a noii producții Alien: Romulus, de la Studiourile 20th Century. Filmul ce are premiera pe 15 ianuarie marchează începutul unui nou capitol, cu ​un fir epic nou, diferit de filmele cu și despre extratereștrii lansate până acum, cu creaturi și personaje cu totul noi, care sunt „suficient de tensionate încât să se lanseze într-un conflict virulent” (Variety). Fanii autentici, dar și pasionații filmelor de gen se pot cufunda în fascinanta franciza, descoperind acum pe Disney+ toate producțiile Alien, inclusiv Alien, Aliens – Misiune de pedeapsă, Alien 3, Alien: Renașterea, Prometheus și Alien: Pactul.

Sinopsis: Acest thriller-horror SF autentic duce franciza Alien înapoi la originile sale emblematice, care au consacrat-o. În timp ce se cufundă în culisele unei stații spațiale abandonate, un grup de tineri colonizatori se întâlnesc față în față cu cea mai necruțătoare formă de viață din univers. Avându-i ca protagoniști pe Cailee Spaeny, David Jonsson, Archie Renaux, Isabela Merced, Spike Fearn și Aileen Wu, Alien: Romulus este regizat de maestrul filmelor de groază, Fede Alvarez, cu un scenariu semat de Alvarez și de colaboratorul său preferat, Rodo Sayagues, bazat pe personaje create de Dan O’Bannon și Ronald Shusett. Ridley Scott – cel care a regizat originalul Alien și debutul din seriale Prometheus și Alien: Pactul – a fost producător alături de Michael Pruss și de Walter Hill.

Așadar, regizorul Fede Alvarez readuce franciza Alien, cu un succes fenomenal înregistrat de-a lungul timpului, la rădăcinile sale iconice, în următoarea producție uluitoare, considerată de critici drept „teroare pură” (Brian Truitt, USA Today) și „cu totul uluitor” (Andrew J. Salazar, Discussing Film)Alien: Romulus înregistrează o cotă bună pe Rotten Tomatoes™ la categoria producții noi și a încântat deja publicul la box office-ul global, devenind al doilea film cu cele mai mari încasări din franciza Alien.

Continue Reading

Entertainment

NOUL SERIAL „PRODUCȚIILE DE VIS” DIN LUMEA FILMULUI „ÎNTORS PE DOS” ESTE DISPONIBIL PE DISNEY+

Published

on

Noul serial „Producțiile de Vis” desprins din lumea filmelor „Întors pe dos” de la Studiourile Pixar Animation este disponibil acum exclusiv pe Disney+ și poartă din nou telespectatorii în mintea lui Riley, acolo unde visele chiar devin realitate – în fiecare noapte, la timp și în buget.

Acțiunea serialului în patru părți se desfășoară între primul și al doilea film „Întors pe Dos”. Riley crește, iar amintirile ei au nevoie de procesare suplimentară, așa că Bucurie și restul Emoțiilor le trimit la Producțiile de Vis. Renumita regizoare Paula Persimmon se confruntă cu un coșmar personal: trebuie să creeze următorul vis de succes, fiind asociată cu Xeni, un regizor arogant care vrea să intre în liga de top a viselor nocturne. Serialul hilar, de tip mock-umentary, este scris și regizat de Mike Jones și produs de

Jaclyn Simon, având vocile actorilor Amy Poehler, Maya Rudolph, Ally Maki, Kensington Tallman, Liza Lapira, Tony Hale, Lewis Black și Phyllis Smith.

Începând de săptămâna aceasta, abonații Disney+ se pot bucura și de șase episoade noi din îndrăgitul serial „Desene cu Blue”, completând colecția la un total de 20 de episoade. Blue și familia sa ne vor surprinde cu povești speciale, printre care descoperirea unei case de vis, întâlnirea cu un robot Bingo și o poveste emoționantă între Blue și Scumpi. „Desene cu Blue” (Bluey Minisodes) este scris de creatorul «Bluey» Joe Brumm și produs de Ludo Studio.

Iar în colecția „Crăciun fericit” sunt disponibile numeroase filmele și serialele tematice pentru toate gusturile, numai bune de urmărit la final de an, inclusiv întreaga serie „Singur acasă” și „Cine este Moş Crăciun?”.

Datorită funcției de control parental, Disney+ rămâne o experiență de vizionare adecvată pentru toți membrii familiei. Abonații pot stabili limite de acces la conținut pentru adulți și pot crea profiluri protejate prin PIN, alături de profilurile deja existente pentru copii.

Continue Reading

Entertainment

„Stăpânul Inelelor: Războiul Rohirrimilor” are premiera la cinema din 13 decembrie

Published

on

Cu toții știm deja povestea războiului pentru puterea inelului, însă cu 200 de ani înainte de acesta… se năștea o altă legendă. Anime-ul original „Stăpânul Inelelor: Războiul Rohirrimilor” readuce în atenția spectatorilor fabuloasa lume din trilogia „Stăpânul Inelelor” a lui J.R.R. Tolkien, în premieră pe marile ecrane din 13 decembrie.

Sub direcția regizorală a reputatului cineast Kenji Kamiyama, distribuția vocilor celebre este alcătuită din Brian Cox ca Helm Hammerhand, regele din Rohan, Gaia Wise ca fiica lui Hera și Luke Pasqualino ca antagonistul Wulf. Miranda Otto care a făcut un rol memorabil în trilogie își reia rolul lui Eowyn, de data aceasta ca naratoare a poveștii. Producția îi mai are în distribuție pe Lorraine Ashbourne, Yazdan Qafouri, Benjamin Wainwright, Laurence Ubong Williams, Shaun Dooley, Michael Wildman, Jude Akuwudike, Bilal Hasna și Janine Duvitski.

Datat cu 183 de ani înainte de evenimentele evocate în trilogie, anime-ul „Stăpânul Inelelor: Războiul Rohirrimilor” prezintă destinul familiei lui Helm Hammerhand, legendarul Rege din Rohan. După atacul subit al lui Wulf, nemilosul conducător al ținutului Dunlendig însetat de răzbunare, Helm și poporul său sunt nevoiți să se apere cu toate resursele la fortăreața Hornburg, mai târziu recunoscută drept Helm’s Deep. Aflată într-o situație disperată, Héra, fiica regelui Helm, trebuie să găsească puterea de a conduce armata împotriva acestei forțe care le amenință însăși existența.

Filmul anime regizat de Kamiyama este produs de Philippa Boyens (premiată cu Oscar), de la scenaristul trilogiilor „Stăpânul Inelelor” și „Hobbitul”, alături de Jason DeMarco și Joseph Chou, care, printre multitudinea de proiecte animate a lucrat și la seria „Blade Runner: Black Lotus”. Producătorii executivi sunt Fran Walsh, Peter Jackson, Sam Register, Ken Kamins, Carolyn Blackwood și Toby Emmerich. Scenariul este semnat de Jeffrey Addiss, Will Matthews și Phoebe Gittins cu Arty Papageorgiou, după o poveste de Addiss, Matthews și Boyens, având la bază personaje create de J.R.R. Tolkien.

Echipa de creație este completată de colaboratori care au lucrat și la trilogia „Stăpânul Inelelor” printre care se numără Alan Lee (premiat cu Oscar) și Richard Taylor, împreună cu ilustratorul lui Tolkien, John Howe. Muzica este compusă de Stephen Gallagher, același editor muzical de la trilogie.

New Line Cinema și Warner Bros. Animation prezintă, în asociere cu Wingnut Films, o producție Warner Bros. Animation și Sola Entertainment Production, „Stăpânul Inelelor: Războiul Rohirrimilor”. În România, filmul este distribuit de Vertical Entertainment și are premiera în cinematografe din 13 decembrie.

Continue Reading

Trending