Miercuri, 24 mai, se va juca finala Cupei României la fotbal. Echipele care se vor întâlni pe Stadionul Municipal din Sibiu sunt Sepsi OSK și Universitatea Cluj.
Final Cupei României se va disputa în acest an între Sepsi OSK Sf. Gheorghe, câştigătoarea competiţiei în 2022 şi Universitatea Cluj, echipă care revine într-o finală de Cupă după 8 ani. Federația Română de Fotbal a anunțat că în acest an, pentru prima dată, finala se va juca la Sibiu, pe stadionul inaugurat în decembrie 2022 și va putea găzdui 12.363 de microbiști.
Biletele pentru finala Cupei României pot fi achiziționate pe site-ul oficial Federației Române de Fotbal
Biletele au fost deja puse în vânzare și pot fi achiziționate de pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal, bilete.frf.ro.
Biletele din sectoarele rezervate fanilor echipelor finaliste sunt vândute prin intermediul celor două cluburi. Preţul biletelor la finala Cupei României Betano: 25 RON (peluze) şi 40 RON (tribune).
Accesul pe stadion al fiecărei persoane, indiferent de vârstă, se face în baza unui bilet valabil în format digital sau printat şi a actului de identitate.
Echipa care va câștiga Campionatul României va primi un premiu de 240.000 de euro
Echipa învingătoare va fi recompensată cu 240.000 de euro, iar finalista va încasa 10.000 de euro în plus față de ceea ce a primit până în această fază, , informează digisport.ro. Sumele primite presupun: o victorie în grupe a fost premiată cu 12.000 de euro, remiza – 4.000, calificarea din sferturile de finală – 25.000 de euro, iar victoria din semifinale – 50.000 de euro.
Federația Română de Fotbal a mărit premiile totale ale competiției la 1,2 milioane de euro, dublu față de suma alocată pentru sezonul trecut, 800.000 de euro.