Joi, într-o conferință de presă, președintele Rusiei, Vladimir Putin declară că își dorește încheierea războiului cu Ucraina, prin negocieri, la un moment dat, informează mediafax.ro. Vladimir...
Victime, întreruperi de electricitate și drumuri blocate sunt câteva dintre consecințele cauzate de schimbările bruște de temperatură pe care le-au resimțit americanii în acest weekend, informează...
O copie a unui document intern al autorităților chineze care a ajuns în presa din Occident arată că în primele 20 de zile ale lunii decembrie...
Vineri, la intrarea în Pasajul Unirii s-a produs un nou accident soldat cu victime. Un autocar care transporta pasageri greci a intrat în pasarela de acces...
Meteorologii americani anunță că, în următoarele zile, centrul și estul Statelor Unite ale Americii se va confrunta cu un fenomen meteorologic, numit „ciclon bombă” care se...
Eurostat a anunțat marți că din luna august până în noiembrie, consumul de gaze la nivelul Uniunii Europene a scăzut cu 20,1% față de aceeași perioadă...
După moartea reginei Elisabeta, Banca Angliei prezintă, în premieră, primele bancnote care poartă efigia regelui Charles al III-lea, informează news.ro. Marți, Banca Angliei a prezentat primele...
Sâmbătă dimineața, la ora locală 7:42, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4.4 pe scara Richter, anunță Institutului Naţional...
Angelina Jolie și Organizația Națiunilor Unite au anunțat, într-o declarație comună, vineri, că, după 21 de ani de activitate, își vor încheia activitatea, informează The New...
Joi seara, Twitter a suspendat conturile mai multor jurnaliști de tehnologie de la NYT, CNN și Washington Post care scriu despre Elon Musk, informează BBC, citat...