Connect with us

News

„Aici e locul nostru!”: Ideo Ideis începe o nouă etapă la ediția #21

Published

on

Festivalul Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis revine la Alexandria, între 29 iulie și 5 august 2026, cu cea de-a 21-a ediție. Sub tema „Aici e locul nostru!”, festivalul deschide o nouă etapă din existența sa și propune un program extins, construit în jurul nevoii de apropiere, dialog și cooperare.

Ediția #21 pornește de la ideea că locurile în care oamenii se întâlnesc, se ascultă și construiesc împreună trebuie păstrate și protejate. Într-un context social, politic și economic tot mai instabil, Ideo Ideis aduce în prim-plan cultura ca spațiu comun și creează contexte de întâlnire între generații, experiențe și perspective diferite.

„Liceeni și pensionari, copii și părinți, alexăndreni și oameni veniți din toate colțurile țării – ne revedem la Ideo Ideis #21. Pe scenă și în public, în comunitate și online, acolo unde trecutul și viitorul se întâlnesc, iar ceea ce construim împreună contează mai mult decât ceea ce ne-a despărțit. An de an revenim la Ideo Ideis fiindcă vrem să găsim noi moduri de a face viața împreună mai bună. Pentru că locul nostru e aici”, spune Silvia Ciubotaru, membră fondatoare și co-directoare a Festivalului Ideo Ideis.

Piața Ideo Ideis, un spațiu pentru întreaga comunitate

Una dintre principalele noutăți ale ediției este Piața Ideo Ideis, un spațiu cultural și comunitar în aer liber susținut de Kaufland România. Piața Ideo Ideis va fi activă între 31 iulie și 2 august în Centrul Pietonal, în zona Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu și a Parcului Central din Alexandria.

„Pentru Kaufland România susținerea proiectului Ideo Ideis reprezintă esența implicării în comunitățile în care activăm. În plus, facilitarea accesului la cultură este pilon cheie în strategia de responsabilitate corporativă a companiei, iar astfel de evenimente manifestă cadrul propice pentru a inspira generațiile viitoare.”  a declarat Katharina Scheidereider, CSR manager Kaufland România și Republica Moldova.

Timp de trei zile, aici vor avea loc spectacole, concerte, proiecții de film, întâlniri, activități pentru copii, parade, ateliere și intervenții artistice. Piața Ideo Ideis va include două scene, zone dedicate activităților educaționale și de relaxare, precum și o zonă cu comercianți locali de mâncare și băuturi răcoritoare.

Programul pentru comunitate cuprinde paneluri și dezbateri, spectacole profesioniste de teatru-dans și poezie, producții în aer liber, spectacole și activități pentru copii, show-uri de jonglerie, animație stradală și paradele cu papainoage Actori la înălțime, realizate de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București.

Publicul va putea vedea și trei spectacole profesioniste pe scena Centrului Multifuncțional pentru Tineri: Charlie Chaplin – The X-ray of his soul, producție a Teatrului Mic, în regia lui Dumitru Acriș, Party (r: Alin Uberti), de la Teatrul Metropolis, și Odd couture (r: Mara Oprea), produs de Platforma de Teatru Politic și Centrul de Teatru Educațional Replika.

​​Teatru tânăr, mentorat și întâlniri cu profesioniști

Secțiunea dedicată trupelor de teatru de adolescenți rămâne, totuși, în centrul festivalului. Cele șapte trupe selectate în ediția aceasta vin din București (Brainstorming), Iași (Artwork), Botoșani (Atelierul de Teatru), Bacău (A.C.T.), Brașov (Amprente), Râmnicu Vâlcea (Trupa Leira) și Panciu (Protha) și își vor prezenta spectacolele în fața publicului din Alexandria ca evenimente de seară, pentru prima dată în istoria festivalului.

Tinerii participanți vor lua parte la ateliere de teatru și de arte alăturate, coordonate de artiști și profesioniști din teatru (Mădălina Stoica, Bogdan Tulbure, Ioana Brumar, Cezara Petredeanu, Alexa Tofan, Oana Jipa, Adelin Tudorache) și din domenii conexe, precum actoria de film (Theodor Ioniță), dansul (Eduard Chimac, Teodora Velescu), scrierea dramatică (Alex Gorghe), designul de costume (Șteff Chelaru) și cinematografia (Tudor Platon).

Pe parcursul zilelor de festival, trupele vor beneficia și de sesiuni de mentorat alături de Alex Bogdan, Radu Iacoban, Alina Rotaru și Tudor Prodan, care vor lucra cu adolescenții pe regie, dramaturgie, actorie, respectiv scenografie.

Programul include și două masterclassuri: Viață în lucru, un proiect work in progress despre dependența de jocuri de noroc, prezentat de Alex Bogdan și Mara Oprea, și o conferință interactivă despre trecerea de la teatru la stand-up comedy cu Geo Adrian și moderată de Sabina Balan.

Ateliere educaționale și teme importante pentru comunitate

Laboratorul de dezvoltare personală și comunitară Ideo Ideis aduce la Alexandria 11 ateliere Art&Play, realizate împreună cu organizații și specialiști din domenii diverse, disponibile gratuit, pe bază de înscriere. Astfel, participanții vor putea lua parte la activități despre educație media, activism civic, prevenirea violenței împotriva femeilor, orientare vocațională, psihoeducație, schimbări climatice, puericultură și primul ajutor pentru nou-născuți. Programul include și ateliere de arte grafice, dans modern și breaking pentru copii, dar și ateliere tematice dedicate profesorilor și tinerilor părinți și intervenții de clovnerie terapeutică în spital.

Printre organizațiile partenere se numără Școala9, IOTA, Forum Apulum, Centrul FILIA, Centrul pentru Jurnalism Independent, Funky Citizens, Asociația Moașelor din România și REPER21, Tineri Pentru Tineri și Fundația Friends For Friends.

Povești, film și întâlniri în aer liber

Noua serie de evenimente dedicate comunității #Bine de știut va aduce în discuție subiecte cu impact direct asupra comunității: dependența de jocuri de noroc cu Alex Bogdan, fraudele financiare prin telefon cu Bogdan Ghebaur și programul gratuit de screening HPV pentru prevenirea cancerului de col uterin, cu Irina Mateescu.

Seara Povestitorilor revine cu trei întâlniri dedicate poveștilor personale și experiențelor care pot deschide conversații importante. Invitații ediției sunt jurnalista Andreea Archip, pictorul Lucian Prună, și doi dintre autorii antologiei „Cum e să fii tată?” publicată de ZYX Books: Mihai Duțescu (arhitect și scriitor) și Victor Ilie (jurnalist și cercetător). Întâlnirile vor fi moderate de Silvia Ciubotaru și sunt deschise dialogului cu publicul.

Cinemateca târzie va aduce patru seri de film, în cadrul cărora vor fi proiectate filmele Malul Vânăt, regizat de Andreea Cristina Borțun, co-fondatoarea Ideo Ideis, De capul nostru (r. Tudor Cristian Jurgiu), Catane (r. Ioana Mischie) și Atlasul universului (r. Paul Negoescu).

Evenimentele ediției #21 se vor desfășura în mai multe spații din Alexandria, printre care Centrul Multifuncțional pentru Tineri, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, Centrul Pietonal, Parcul Central, parcarea Kaufland Alexandria și Spitalul Județean de Urgență din Alexandria.

Autor

Continue Reading

News

Romsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie București

Published

on

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, fiind clasată pe locul I în domeniul agricultură, silvicultură și pescuit între firmele înregistrate în Sectorul 2 al Capitalei.

Evenimentul, desfășurat miercuri, la Palatul Camerei de Comerți și Industrie, a avut loc în cadrul Topului Firmelor din București, etapa pe sectoare.

La eveniment au participat Eleodor Olavi Nițescu, directorul Direcției Regenerare – Dezvoltare, și Bogdan Boghian, directorul Departamentului Comercial din cadrul Romsilva.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, toate deținând certificarea managementului forestier la standarde internaționale, fiind unul dintre cei mai mari angajatori la nivel național și înregistrând profit semnificativ în fiecare an.

În ultimii ani, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a fost inclusă în mod constant în topul celor mai valoroase companii întocmit de revista economică ”Capital”.

 

Autor

Continue Reading

News

Pepcolandia 2026: 50 de proiecte locale au creat noi oportunități pentru 5.700 de copii și tineri

Published

on

50 de organizații non-guvernamentale din 22 de județe și București au desfășurat 344 de activități pentru copii și tineri din comunități vulnerabile, în cadrul celei de-a VI-a ediții Pepcolandia, program derulat de Pepco România și implementat la nivel național de Asociația pastel.

O vizită la muzeu, o excursie într-un loc nou, accesul la un bazin de înot sau participarea la un atelier pot părea experiențe obișnuite ale copilăriei. Pentru o parte dintre copiii care au participat anul acesta la proiectele Pepcolandia, însă, ele au fost experiențe trăite pentru prima dată.

Ediția din 2026 a programului a ajuns la 5.706 copii și tineri din comunități vulnerabile, prin intermediul a 50 de organizații din 22 de județe și București. În perioada de implementare, ONG-urile finanțate au organizat 344 de activități, cu 12% mai multe decât cele planificate inițial și au mobilizat peste 500 de voluntari din comunitățile locale.

Rezultatele vin într-un context în care accesul la oportunități rămâne puternic influențat de situația socială a familiei. În 2025, România a avut una dintre cele mai ridicate rate de risc de sărăcie sau excluziune socială din Uniunea Europeană. În același timp, România a înregistrat cea mai mare rată de deprivare materială și socială severă din UE, în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 29 ani, conform Eurostat.

Ce înseamnă, în practică, accesul la oportunități

Proiectele finanțate prin Pepcolandia au acoperit educația non-formală, cultura, activitățile recreative și incluziunea socială. Beneficiarii au participat la activități de educație non-formală, iar alte proiecte au creat contexte în care copiii să descopere jocul, sportul, cultura sau locuri la care nu avuseseră acces până atunci: evenimente tematice, excursii, cursuri și activități extracurriculare, acțiuni în comunitate sau școli și activități dedicate jocurilor copilăriei.

Dincolo de numărul activităților, raportările celor 50 de organizații arată efecte legate de creșterea încrederii și a stimei de sine, îmbunătățirea cooperării și comunicării, dezvoltarea unor abilități practice, digitale și pe viață, precum și o mai bună exprimare a emoțiilor. În unele comunități, finanțarea a lăsat în urmă și resurse care vor putea fi folosite după încheierea programului: de la spații senzoriale și grădini, până la clase în aer liber și kituri pentru activități STEM.

„Când am lansat această ediție, am vorbit despre oportunități pentru copii și tineri. Acum putem vedea foarte concret ce înseamnă ele. Uneori este un curs sau un atelier, alteori este prima vizită la un muzeu, prima excursie sau primul contact cu un mediu în care un copil poate descoperi ceva nou despre el. Pentru noi, rezultatele Pepcolandia nu se măsoară doar în numărul de activități, ci și în accesul pe care reușim să îl creăm acolo unde aceste experiențe nu sunt, încă, firești pentru fiecare copil” – declară Ioana Ioniță, Regional Manager Pepco România.

99% dintre obiectivele asumate prin proiecte au fost atinse integral

Cele 50 de ONG-uri selectate în ediția din acest an au primit finanțări de câte 7.500 de lei, bugetul total al programului fiind de 375.000 de lei. Proiectele au fost implementate între lunile mai și septembrie 2026. La finalul ediției, 99% dintre cele 142 de obiective raportate de organizații au fost atinse integral, iar 82% dintre ele au atins sau au depășit numărul de beneficiari pe care și-l propuseseră.

„Cele 50 de proiecte ne-au arătat din nou cât de diferite pot fi nevoile de la o comunitate la alta, dar și cât de important este ca soluțiile să fie construite local. Pentru un ONG, un grant de acest tip poate însemna posibilitatea de a organiza o tabără, de a amenaja un spațiu în care copiii vor învăța și după încheierea proiectului sau de a le oferi acces la experiențe pe care altfel nu le-ar fi avut. Rolul nostru a fost să lucrăm aproape de organizații pe tot parcursul implementării și să urmărim nu doar dacă activitățile au avut loc, ci și ce au schimbat ele pentru copii” – completează Andreea Oprea, Director Executiv Asociația pastel.

Unul dintre elementele care au contribuit cel mai mult la rezultatele proiectelor a fost implicarea oamenilor și a organizațiilor din comunitate. În total, peste 500 de voluntari au susținut activitățile desfășurate la nivel local.

Autor

Continue Reading

News

România a trecut la ora de iarnă. Specialiștii avertizează despre efectele asupra organismului

Published

on

Foto: ProfiMedia

Ora de iarnă aduce o oră în plus de somn, dar și riscuri pentru sănătate.

România a trecut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de iarnă, ora 4.00 devenind ora 3.00, iar ziua de 25 octombrie numărând, astfel, 25 de ore.

Paradoxal, deși am avut cea mai lungă noapte din an și am dormit cu o oră mai mult, în această perioadă este posibil să fim mai obosiți, irascibili și chiar depresivi.

Schimbarea ne poate influența bioritmul, iar cele mai vulnerabile sunt persoanele vârstnice și copiii.
Tracerea la ora de iarnă poate crea oboseală și probleme de concentrare, pot fi accentuate stările de depresie sau pot creşte anxietatea din cauza întunericului şi a frigului.

În plus, ne putem confrunta cu dereglări de somn, scăderea poftei de mâncare şi a capacităţii de muncă.

Specialiștii recomandă cinci reguli simple pentru a trece mai ușor peste această schimbare:

1. Nu dormi până la prânz duminică. Trezește-te la ora ta normală. Lasă lumina naturală să intre în casă, resetează creierul.

2. Mută cina mai devreme. Nu mânca greu după ora 20:00 în acest weekend. Digestia încetinește ceasul biologic.

3. Fără telefon cu o oră înainte de somn. Lumina albastră te păcălește că e încă vară. Duminică seara, carte în loc de TikTok.

4. Mișcare dimineața. 20 de minute de plimbare luni și marți dimineața fac mai mult decât o cafea în plus.

5. Nu te baza pe cafea. O cafea în plus nu compensează lipsa de somn, doar îți maschează oboseala și îți strică somnul de noapte.

Medicii de familie spun un lucru simplu: nu e vorba de o oră pierdută, e vorba de lumină. Corpul nostru reacționează când răsare și când apune soarele, nu la ce arată ceasul. Așa că în săptămâna asta, trăiește mai mult după soare și mai puțin după telefon.

În România, mecanismul de schimbare a orei a fost adoptat în 1932, ora de vară fiind introdusă între 22 mai – 2 octombrie. Din 1933 şi până în 1940 ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lunii octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Din 1979 până în 1996 (cu mici excepţii) ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie.

Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.

Ora de iarnă va fi menținută până în ultimul weekend din luna martie 2027, când va reveni ora de vară, iar ceasurile vor fi date cu o oră înainte.

Autor

Continue Reading

Trending