Business
Holdingul Familia Safir publică Raportul de Sustenabilitate 2025 și marchează tranziția către un nou model de dezvoltare pe termen lung
Published
4 luni agoon
Holdingul Familia Safir a publicat Raportul de Sustenabilitate 2025 (link), cel de-al doilea raport de acest tip realizat de companie și primul publicat după tranziția oficială către structura de holding. Documentul reflectă modul în care sustenabilitatea începe să fie integrată în procesele de decizie, investiții și management operațional, dincolo de cerințele de raportare.
După includerea primului raport în Romania Corporate Sustainability & Transparency Index (CST Index) 2025, cel mai important clasament din România dedicat performanței și transparenței în domeniul sustenabilității, Holding Familia Safir a obținut Bronze Recognition, cu un scor de 55 de puncte. Evaluarea a analizat performanța economică, socială și de mediu a companiei, pe baza a 11 categorii și 99 de indicatori ESG.
„Al doilea raport de sustenabilitate marchează pentru noi trecerea de la primele obiective și politici ESG către integrarea sustenabilității în modul în care dezvoltăm business-ul pe termen lung. Tranziția către structura de holding, investițiile în economie circulară și consolidarea guvernanței ESG reflectă direcția pe care ne-am asumat-o: un model de creștere construit pe responsabilitate, eficiență și continuitate. Într-un context economic, climatic și geopolitic tot mai volatil, credem că dezvoltarea pe termen lung nu mai poate exista fără responsabilitate, investiții inteligente și capacitatea de a gestiona eficient resursele și riscurile. 2025 a fost un an provocator pentru noi, de consolidare și investiții strategice majore, inclusiv în economie circulară și dezvoltarea structurii de holding pe termen lung”, a declarat George Safir, Director General Holding Familia Safir.
O nouă etapă de dezvoltare pentru Holdingul Familia Safir
Începând cu 2025, Grupul Safir a trecut oficial la structura de holding, reunind sub aceeași identitate operațiunile SAFIR, Nutriva și Sagem. Noua structură susține coordonarea investițiilor, integrarea deciziilor strategice și dezvoltarea pe termen lung a business-ului.
Holdingul Familia Safir este unul dintre cei mai importanți producători de carne de pasăre din România și un angajator important în regiunea Moldovei, cu 895 de angajați în 2025.
Holdingul operează un lanț de producție complet integrat: de la fabrica de nutrețuri combinate Nutriva, la cele 8 ferme proprii de creșterea păsărilor din județele Vaslui, Bacău și Botoșani, până la abator, fabrica de preparate și semipreparate și fabrica de făinuri proteice de la Costești – prima unitate complet automatizată de acest tip din România care valorifică subprodusele prin soluții de economie circulară.
În 2025, Holdingul Familia Safir a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 87 milioane euro și un profit net consolidat de 2,5 milioane euro. Producția anuală a ajuns la 20.700 tone de produse din carne de pui, 16.600 tone de făină proteică și 93.000 tone de furaje.
Compania continuă dezvoltarea segmentului de produse cu creștere lentă, certificate Beter Leven 1*, comercializate atât pentru export, cât și sub brandurl propriu „Zdravăn Moldovenesc”.
În paralel, a continuat dezvoltarea cadrului de guvernanță ESG, prin implementarea politicilor interne, evaluarea furnizorilor din perspectivă ESG și consolidarea mecanismelor de etică și conformitate.
Raportul de Sustenabilitate 2025 continuă direcțiile asumate prin strategia „Bun pentru Viitor”, construită pe patru piloni principali:
- Bun pentru Mediu;
- Bun pentru Oameni și Comunități;
- Bun pentru Animale;
- Bun pentru Afacerea Noastră.
Investiții în economie circulară, eficiență operațională și gestionarea resurselor
Economia circulară rămâne una dintre cele mai importante direcții strategice pentru Holdingul Familia Safir. În 2025, a continuat dezvoltarea în acest domeniu cu o investiție de 32 milioane de euro în cea de-a doua fabrică de făinuri proteice, proiect care contribuie la valorificarea subproduselor rezultate din procesare și la reducerea pierderilor din lanțul operațional.
Raportul de Sustenabilitate 2025 evidențiază și rezultate concrete în eficiența utilizării resurselor:
- Producția de energie solară a fost dublată față de anul anterior;
- Intensitatea consumului de apă a fost redusă cu 9,3% comparativ cu 2024;
- Consumul de combustibili în activitatea de transport a fost redus cu 14%;
- Investiții continue în energie regenerabilă prin extinderea sistemelor fotovoltaice;
- Subprodusele rezultate din activitatea de procesare sunt valorificate prin soluții de economie circulară dedicate industriei petfood.
Holdingul Familia Safir continuă, totodată, implementarea obiectivelor asumate pentru 2030, care vizează reducerea emisiilor de carbon, creșterea ponderii energiei regenerabile, eficientizarea consumului de resurse și dezvoltarea unor practici operaționale sustenabile pe întreg lanțul valoric.
Oameni, dezvoltare profesională și responsabilitate operațională
Raportul de Sustenabilitate 2025 evidențiază și investițiile realizate în dezvoltarea echipei și consolidarea culturii organizaționale.
În 2025:
- Holdingul Familia Safir a ajuns la 895 de angajați;
- au fost realizate 994 de ore de training și dezvoltare profesională;
- nivelul de siguranță operațională a fost ridicat, cu zero decese și incidente grave de muncă;
- 30 de angajați din afara țării au fost integrați în echipa Holdingului Familia Safir.
În domeniul bunăstării animalelor, compania plasează în centrul activității sale respectarea standardelor de bunăstare animală, continuând să dezvolte sisteme integrate de biosecuritate, trasabilitate și monitorizare a condițiilor de creștere, pentru a asigura un nivel ridicat de protecție și îngrijire a animalelor.
Guvernanță și conformitate ESG
În 2025:
- a fost consolidat cadrul de guvernanță în sustenabilitate;
- a fost implementat Codul de etică și conduită;
- 17% dintre furnizori au fost evaluați ESG;
- nu au fost raportate incidente de corupție sau discriminare.
Autor
You may like
Evenimente
Taverna Sârbului sărbătorește 27 de ani de tradiție, ospitalitate și gust autentic balcanic. O poveste de familie dusă mai departe din generație în generație
Published
32 de minute agoon
28/10/2026
Taverna Sârbului aniversează 27 de ani de la începutul unei povești care a adus în România mai mult decât gastronomia tradițională sârbească: bucuria de a sta împreună la masă, generozitatea balcanică și ospitalitatea care transformă fiecare oaspete într-un prieten al casei.
Începută în 1999, povestea Taverna Sârbului a crescut odată cu familia care a construit-o, devenind un nume de referință pentru cei care apreciază preparatele autentice, atmosfera primitoare și experiențele culinare care aduc oamenii împreună.
De la primele planuri pentru restaurantul din Sinaia și până la extinderea în București, Taverna Sârbului și-a păstrat identitatea și valorile: respectul pentru tradiție, pasiunea pentru gastronomie și convingerea că o masă bună înseamnă mai mult decât mâncare.

27 de ani de tradiție, o poveste de familie
La baza acestei povești se află Dragan Caranovic și fiica sa, Ana-Maria Deneș-Caranovic, două generații unite de aceeași pasiune pentru ospitalitate și de dorința de a păstra viu spiritul balcanic.
Pentru Dragan, Taverna Sârbului reprezintă împlinirea unui vis antreprenorial, construit cu perseverență și respect pentru rădăcinile sârbești. Pentru Ana, care a crescut alături de acest business, aniversarea este atât un moment de recunoștință, cât și o responsabilitate: aceea de a duce mai departe moștenirea familiei, adaptând-o noilor generații de oaspeți.
„Când am început această poveste, nu m-am gândit la câte restaurante vom avea sau la câți ani vom ajunge să sărbătorim. Mi-am dorit să aduc în România o parte din Serbia noastră: mâncarea cu care am crescut, mesele la care se adună familia și felul nostru de a primi oamenii cu sufletul deschis. După 27 de ani, cea mai mare bucurie nu este doar ceea ce am construit, ci faptul că Ana duce mai departe această poveste. Pentru un tată, nu există satisfacție mai mare decât să vadă că valorile în care a crezut continuă să trăiască prin copiii săi.”, declară Dragan Caranovic, co-proprietar Taverna Sârbului.
Dincolo de succesul unui business de familie, Taverna Sârbului a devenit, în aproape trei decenii, un loc al amintirilor. Aici, generații de oaspeți au sărbătorit momente importante, au revenit alături de familie și prieteni și au descoperit gustul autentic al bucătăriei sârbești.
„Eu am crescut odată cu Taverna Sârbului. Pentru mine, nu a fost niciodată doar un restaurant sau o afacere de familie, ci o parte din viața noastră. Am învățat de la tatăl meu că ospitalitatea nu se măsoară doar în preparatele pe care le pui pe masă, ci în felul în care îi faci pe oameni să se simtă. Astăzi, responsabilitatea mea este să păstrez autenticitatea cu care am început, dar și să duc povestea mai departe, cu idei noi și aceeași grijă pentru fiecare oaspete. Cei 27 de ani sunt despre familia noastră, despre echipa care ne este alături și despre toți oamenii care au făcut din Taverna Sârbului un loc în care se întorc cu drag.”, declară Ana-Maria Deneș-Caranovic, co-proprietar Taverna Sârbului.

Gustul autentic nu se schimbă. Poveștile din jurul mesei continuă.
De-a lungul celor 27 de ani, Taverna Sârbului a rămas fidelă spiritului bucătăriei balcanice: preparate realizate după rețete tradiționale, porții generoase, carne pregătită pe grătar cu cărbuni și o atmosferă în care muzica și voia bună completează experiența culinară.
Într-o industrie în continuă schimbare, longevitatea Tavernei Sârbului vorbește despre puterea consecvenței, a relațiilor construite în timp și a valorilor transmise din generație în generație.
Aniversarea celor 27 de ani este, înainte de toate, o celebrare a oamenilor: a echipei, a partenerilor și a oaspeților care au fost parte din această călătorie.
Pe 6 și 7 noiembrie 2026, Taverna Sârbului marchează aniversarea prin două zile de sărbătoare, cu muzică live susținută de Orchestra Sârbească Zlatne Trube, preparate tradiționale și atmosfera balcanică ce a consacrat brandul.
După 27 de ani, promisiunea Tavernei Sârbului rămâne aceeași: gusturi autentice, mese generoase și bucuria de a fi împreună.
Autor
Business
BEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
Published
o zi agoon
27/10/2026
Timp de patru zile, la BEHEALTH 2026, discuțiile despre viitorul sănătății au pornit de la întrebările cu care ne confruntăm astăzi: cum finanțăm ideile bune, cum dezvoltăm tehnologii sigure și cum le aducem mai aproape de medici și pacienți. Organizat de ROHEALTH, Clusterul pentru Sănătate și Bioeconomie, evenimentul a avut loc în perioada 19–22 octombrie, la Institutul Bancar Român din București și online.
Cea de-a noua ediție a reunit 520 de participanți online şi offline. Printre aceştia s-au numărat peste 100 de experți internaționali, alături de reprezentanți ai universităților, startup-urilor, spitalelor și instituțiilor europene. Conferința, hackathonul NoBoCap Safe MedTech Challenge și cursul dedicat evaluării performanței software-ului medical bazat pe inteligență artificială au oferit participanților ocazia să discute, să învețe și să lucreze împreună. Finanțarea în sănătate, bioeconomia, sănătatea digitală și dezvoltarea inovației s-au numărat printre temele abordate.
NoBoCap și pașii care trebuie continuați la nivel european
Conferința finală a proiectului NoBoCap (Notified Body Increased Capacity), desfășurată pe 20 octombrie, a adus în discuție rezultatele proiectului și nevoile care rămân de rezolvat. Cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul EU4Health, NoBoCap urmărește să crească capacitatea organismelor notificate și să îi ajute pe dezvoltatorii de dispozitive medicale să înțeleagă și să aplice cerințele europene.
Panelul moderat de Stamatiki Krita, din partea Hellenic Biocluster, a reunit oficiali europeni și specialiști, printre care Mario Gabrielli Cossellu (DG SANTE, Comisia Europeană), Yves Verboven (EU4HealthSolutions) și prof. Izabela-Cristina Stancu (Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București). Discuțiile au vizat contribuția proiectului la pregătirea specialiștilor și sprijinul de care inovatorii au nevoie pentru a parcurge cerințele de reglementare.
Flaviana Rotaru, președinte ROHEALTH, a vorbit despre munca din proiect și despre responsabilitatea de a continua ceea ce s-a construit:
„În spatele fiecărei tehnologii medicale sunt oameni care au o idee și muncesc pentru a o transforma într-o soluție utilă. Drumul este însă dificil, iar o idee bună are nevoie de specialiști, de finanțare și de o înțelegere clară a cerințelor pe care trebuie să le respecte. Prin NoBoCap am adus la aceeași masă dezvoltatori, universități și experți în reglementare și am lucrat la formarea de care acest domeniu are nevoie. Pentru mine, valoarea proiectului stă și în relațiile dintre acești oameni și în disponibilitatea lor de a lucra împreună mai departe. Avem de continuat această muncă la nivel european, astfel încât inovatorii să găsească sprijin, iar pacienții să poată beneficia de tehnologii sigure.”
Învățare și lucru în echipă pentru o nouă generație de inovatori
Hackathonul NoBoCap Safe MedTech Challenge a reunit echipe de studenți, cercetători și antreprenori care au lucrat, timp de trei zile, la soluții MedTech, cu sprijinul mentorilor din România și din străinătate. Participanții au fost încurajați să ia în calcul cerințele de siguranță și de reglementare încă de la dezvoltarea ideii. Prin această experiență, BEHEALTH contribuie la pregătirea unei noi generații de inovatori, care învață să lege creativitatea de responsabilitatea față de pacient.
Cursul dedicat inteligenței artificiale în medicină a completat această experiență prin pregătire specializată în evaluarea performanței software-ului medical bazat pe AI și în înțelegerea cerințelor europene aplicabile. Este un domeniu în care nevoia de formare crește odată cu numărul soluțiilor dezvoltate.
Pentru ROHEALTH, munca nu se încheie odată cu evenimentul. Relațiile dintre participanți, întrebările rămase deschise și ideile discutate sunt puncte de plecare pentru colaborări viitoare. Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la această ediție și care aleg să ducă mai departe această muncă alături de noi.
Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Enterprise Europe Network, alături de sponsorii și partenerii: Ac Rad Medical Consult & Service, Symfonia Softeh Plus, KARDI AI Technologies, Innovate Informational, Holland Farming Agro, Acibadem, Biogenetix, Clinica Hope, Clinica Medena (Osteoprotect), Clinomic Romania, DDS Diagnostic, We Mat Global, Unifarm, ADOM, Carpathian Robotics, FEMIEKO, Living Psychology SRL, Artesana, Chocoland, Merlins (vitamin aqua), Mathilde de Bodoc, Dobrogea Grup, Florăria Violette, Mozart Chocolate Liqueur și 1000 de Chipuri.
Autor
Marketing
Niavis.ro: Creatina, surpriza anului. Produsele pentru sport și aport proteic, cea mai mare creștere în primele 9 luni din 2026
Published
o zi agoon
27/10/2026
Sarea celtică rămâne cel mai vândut produs Niavis și în 2026, însă cea mai mare schimbare din coșul clienților vine din altă direcție. Produsele pentru sport și cele cu aport proteic au înregistrat cea mai mare creștere în primele nouă luni ale anului, față de aceeași perioadă din 2025, iar creatina a devenit surpriza anului. În paralel, suplimentele pe bază de magneziu au crescut puternic, cu bisglicinatul de magneziu drept formula preferată.
Mai puțini sportivi decât media europeană, dar tot mai consecvenți
România rămâne una dintre țările cele mai sedentare din Uniunea Europeană. Potrivit celui mai recent Eurobarometru privind sportul și activitatea fizică, publicat de Comisia Europeană în septembrie 2026, procentul românilor care nu fac niciodată sport ajunge la 66%, față de 39% la nivelul Uniunii Europene. Cei care fac mișcare o fac însă tot mai des acasă: locuința este principalul loc de desfășurare pentru 50% dintre români, comparativ cu 33% în UE, iar sala de fitness este menționată de doar 10%, față de 19% la nivel european.
În același timp, segmentul activ al populației cheltuie tot mai mult pe sport. Piața sălilor de fitness a depășit în 2025, pentru prima dată, pragul de 1,1 miliarde de lei, potrivit bilanțurilor depuse la Ministerul Finanțelor de companiile din domeniu, după o creștere de aproximativ 15 ori față de 2008.
Tabloul se regăsește și în comenzile clienților Niavis: o comunitate care face sport regulat și care își completează alimentația cu produse gândite pentru efort și recuperare.
Creatina, din sala de forță în coșul de cumpărături
Asociată până de curând aproape exclusiv cu sala de sport, creatina a intrat în comenzile clienților Niavis alături de sare, scorțișoară și ovăz. Este unul dintre cele mai studiate suplimente din nutriția sportivă, iar interesul pentru ea s-a extins de la sportivii de performanță la cei care fac mișcare regulat, de câteva ori pe săptămână. Creatina a fost produsul care a surprins cel mai mult în primele nouă luni ale anului, intrând în comenzile recurente ale clienților care până acum cumpărau preponderent alimente și superalimente.
Proteinele vegetale, categoria cu cea mai mare creștere
Produsele cu aport proteic au înregistrat cea mai mare creștere dintre toate categoriile Niavis față de primele nouă luni din 2025, pe fondul unei game tot mai diversificate. Portofoliul include amestecuri ecologice de proteine din cânepă, chia, dovleac, orez, mazăre și migdale, shake-uri proteice, pulbere de cânepă și mixul Super Sport, toate de origine vegetală. Schimbarea ține de comportament: proteina nu mai este cumpărată doar înainte sau după antrenament, ci adăugată în micul dejun, în smoothie-uri sau în rețete de casă.
Totodată, suplimentele pe bază de magneziu au crescut puternic în 2026, indiferent de formă. Vedeta categoriei este bisglicinatul de magneziu, o formulă apreciată pentru absorbția bună și toleranța digestivă. Interesul pentru magneziu se vede și dincolo de suplimente: fulgii de magneziu pentru baie (sare nigari) se află printre cele mai vândute produse Niavis.
TOP 10 cele mai vândute produse Niavis în primele 9 luni din 2026
- Sare celtică (grunjoasă și fină)
- Fulgi de drojdie uscată inactivă
- Scorțișoară Ceylon pulbere ecologică
- Fulgi de ovăz ecologici fini, fără gluten
- Matcha
- Apă de rozmarin
- Oțet din cidru de mere nefiltrat ecologic
- Roșcove (carob) pulbere ecologică
- Fulgi de magneziu pentru baie
- Ulei esențial de portocale
Bucătărie, matcha și îngrijire: cum arată topul în 2026
Cele mai vândute produse Niavis se împart în trei zone. Prima și cea mai consistentă este bucătăria: sare celtică, fulgi de drojdie inactivă, scorțișoară Ceylon, fulgi de ovăz fără gluten, oțet din cidru de mere și pudră de roșcove. A doua este ritualul de dimineață, unde matcha ocupă două poziții din top, în variantă ceremonială și latte. Ritualul se extinde în acest an cu creatina, pulberile proteice și suplimentele cu magneziu, lansări recente care nu au avut încă timp să intre în top 10, dar care au crescut cel mai mult în primele nouă luni. A treia zonă este îngrijirea personală, reprezentată de apa de rozmarin și uleiul esențial de portocale.
Aroma sărbătorilor, din coji de citrice
Odată cu apropierea sărbătorilor, cojile de portocale și lămâie ecologice, obținute din citrice cultivate în Spania, revin în rețetele de cozonac, prăjituri și băuturi calde. Fără aditivi sau conservanți, ele completează uleiul esențial de portocale, aflat deja în topul celor mai vândute produse ale anului.
Toate produsele Niavis au certificări specifice produselor ecologice. Gama extinsă Niavis este disponibilă în magazinele partenere și pe niavis.ro.
Niavis este un brand românesc dedicat unui stil de viață sănătos, dezvoltat de BIO NIAVIS TRADE, companie din Brașov certificată ecologic (RO-ECO-008). Compania produce, importă și distribuie produse naturale: alimente și superalimente ecologice, pudre și pulberi, suplimente alimentare, ceaiuri bio, uleiuri presate la rece și esențiale, ape florale și cosmetice naturale. Gama proprie Niavis este produsă în unitatea de producție a companiei, iar portofoliul este completat de branduri internaționale distribuite în România, precum Solgar și Wedderspoon. Produsele sunt disponibile online, în farmaciile și magazinele partenere din toată țara, printre care Vegis, Farmacia Tei, Bebe Tei, Dr. Max, Help Net, Spring Farma, eMAG și Freshful.
Autor
Taverna Sârbului sărbătorește 27 de ani de tradiție, ospitalitate și gust autentic balcanic. O poveste de familie dusă mai departe din generație în generație
BEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
Romsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie București
Lupta cu hoții de lemne se duce cu drone, camere de supraveghere și bariere. Din 2027, pădurarii vor avea și bodycam
BEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
Polenul crud, antibioticul natural din stup. De ce îl țin nutriționiștii în congelator, nu în borcan
ȘTEFAN GHEORGHE – DE LA MANAGER LA CEO | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL DAMEH
DR. ELENA CRISTINA MITROFAN – TUSEA ASCUNDE PROBLEME GRAVE | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL
RALUCA PARASCHIV – MAKE-UP SAU MASCA? | DINCOLO DE FRUMUSETE PODCAST BY DR. PASCAL DAMEH
Trending
-
Businesso zi agoBEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
-
Sanatate2 zile agoPolenul crud, antibioticul natural din stup. De ce îl țin nutriționiștii în congelator, nu în borcan
-
Newso zi agoPepcolandia 2026: 50 de proiecte locale au creat noi oportunități pentru 5.700 de copii și tineri
-
Casa si gradinao zi agoHEINNER Electrocasnice: 15 ani de acasă, 15 ani de povești împreună
-
Marketingo zi agoNiavis.ro: Creatina, surpriza anului. Produsele pentru sport și aport proteic, cea mai mare creștere în primele 9 luni din 2026
-
Newso zi agoRomsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie București
-
Entertainmento zi agoFontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
-
Evenimente32 de minute agoTaverna Sârbului sărbătorește 27 de ani de tradiție, ospitalitate și gust autentic balcanic. O poveste de familie dusă mai departe din generație în generație