Connect with us

Sanatate

Dependența de picături nazale: „Respirația naturală este un drept al fiecăruia dintre noi”

Published

on

Dependența de picături nazale este o problemă pe care mulți o trăiesc în tăcere, fără să recunoască că nu mai pot funcționa fără acele sticluțe mici. Am stat de vorbă cu Dr. Anca Cîrstea, medic specialist ORL în echipa Clinicii Dr. Daniela Ionescu, despre cum apare această dependență și, mai ales, cum putem scăpa de ea.

Cum începe, de fapt, această dependență? Mulți oameni cred că picăturile sunt inofensive.

Totul pornește nevinovat – de la o banală răceală sau alergie. Nasul se înfundă, mergi la farmacie, cumperi un spray cu decongestiv și, pe moment, face minuni. Respiri din nou, te simți ușurat.

Dar după câteva zile – uneori chiar mai puțin de o săptămână – mucoasa nazală se obișnuiește cu substanța activă și începe să „ceară” tot mai mult. Organismul nu mai reușește să respire fără acel stimul artificial. Așa apare dependența – tăcută, progresivă, inevitabilă.

Am întâlnit pacienți care folosesc picături de 10, chiar 15 ani, fără să mai poată dormi o noapte fără ele. Unii au sticluțe în fiecare geantă, în mașină, pe noptieră. Viața lor se organizează în jurul acestor picături.

Ce simptome ar trebui să ne alarmeze că am dezvoltat rinită medicamentoasă?

Cel mai important semn este nasul permanent înfundat, care inițial se ameliorează după picături, dar ulterior picăturile nu mai funcționează la fel de bine. Pacientul pune din ce în ce mai des – la fiecare oră sau două – și efectul durează din ce în ce mai puțin.

Dar ceea ce alarmează cel mai mult sunt semnele de sevraj: iritabilitate accentuată, anxietate, panică atunci când pacientul nu are picăturile la îndemână. Unii se trezesc noaptea în panică pentru că nu mai pot respira. Este o viață extrem de grea, controlată complet de aceste picături.

Ce conțin aceste picături care dau dependență?

Majoritatea conțin substanțe simpatomimetice sau imidazoline – substanțe puternice care îngustează vasele de sânge din mucoasă. Sunt eficiente rapid, dar extrem de periculoase pe termen lung.

De exemplu, pseudoefedrină și fenilefrină sunt înrudite chimic cu amfetaminele. Le găsim în Biorinil sau Vibrocil. Apoi avem nafazolină și xilometazolină – prezente în Rinofug, Olinth, Afrin, Bixtonim. Acestea sunt cele mai utilizate și, din păcate, cele care dau cel mai ușor adicție.

Un detaliu important: multe conțin și clorură de benzalconiu, un conservant care agravează și mai mult inflamația mucoasei. Practic, substanța care ar trebui să te ajute, te distruge treptat.

Cum se poate scăpa de această dependență?

Prevenția este esențială – nu trebuie folosite niciodată picături decongestionante mai mult de 7-10 zile consecutive. Dacă după această perioadă nasul rămâne înfundat, este nevoie de un consult medical, iar picăturile de nas trebuie oprite.

Pentru cei deja dependenți, protocolul „Adio picături Nas” poate fi șansa de vindecare – un program complet în cinci etape:

  1. Turbinoreducție cu radiofrecvență – o procedură minim invazivă de doar 15 minute, sub anestezie locală, care redeschide căile nazale și permite respirația naturală fără picături.
  2. Tratament local regenerativ – soluții care refac mucoasa nazală deteriorată de ani de utilizare.
  3. Terapie PRP – noutatea protocolului. Plasma îmbogățită cu trombocite, luată direct din sângele pacientului este folosită pentru a stimula regenerarea naturală a mucoasei. Include 10 ședințe: 4 în prima lună, apoi câte una pe lună timp de 6 luni.
  4. Terapie psihologică – 10 ședințe pentru a gestiona componenta emoțională a dependenței, teama de a nu putea respira, anxietatea.
  5. Monitorizare medicală constantă – adaptăm planul în funcție de evoluția fiecărui pacient.

Ce se întâmplă dependeța de picături este ignorată și se continuă utilizarea picăturilor ani de zile?

Complicațiile sunt grave. Picăturile își pierd efectul – pacientul pune din ce în ce mai des, dar rămâne permanent congestiv. În timp, apar sinuzite cronice, tulburări de somn severe – apnee, sforăit intens, treziri repetate.

Pe plan psihic, apare anxietatea cronică, panica. Sunt pacienți care nu mai puteau pleca în vacanță, care își anulau întâlniri importante dacă uitau picăturile acasă. Viața lor era complet controlată de aceste sticluțe.

De aceea, tratamentul trebuie început cât mai repede, condus de o echipă multidisciplinară – ORL, psiholog, eventual alergolog.

Un mesaj final pentru cei care citesc acest articol și recunosc problema în ei înșiși

Dependența de picături nazale este o realitate medicală, nu o lipsă de voință. Este o reacție fiziologică și emoțională complexă la substanțe puternice.

Cu ajutorul potrivit – medical, psihologic, emoțional – se poate scăpa definitiv. La Clinica ORL Dr. Daniela Ionescu au fost tratați sute de pacienți care și-au recăpătat libertatea de a respira. Este posibil. Este real.

Respirația naturală este un drept al fiecăruia – și merită redobândit.

Protocolul „Adio picături de Nas” este disponibil în toate clinicile Dr. Daniela Ionescu din București (inclusiv noul sediu Clinica Suvenir), Brașov și Constanța. Pentru programări: https://drionescudaniela.ro/adio-picaturi-de-nas/

Continue Reading

Sanatate

Coral Club, Brand Global De Wellness Cu 28 De Ani De Experiență, Își Extinde Portofoliul În România

Published

on

În întreaga Europă, grija pentru sine a încetat să mai fie un răsfăț ocazional și a devenit o disciplină cotidiană. Economia globală a wellnessului a atins 6,8 trilioane de dolari în 2024 și este estimată să ajungă la 9,8 trilioane de dolari până în 2029, Europa numărându-se printre regiunile cu cea mai rapidă creștere, cu un avans de 6,3% pe an în ultimii cinci ani.[1] Mai mult de jumătate dintre consumatorii europeni cumpără acum suplimente alimentare în mod obișnuit — 55% fac acest lucru în mod regulat, iar 82% le consideră esențiale pentru menținerea sănătății.[2]

Schimbarea ține mai puțin de ceea ce cumpără oamenii și mai mult de felul în care o fac: consumatorii spun că acordă sănătății o prioritate mai mare decât în urmă cu un an, îndepărtându-se de soluțiile generice și orientându-se către rutine ghidate de nutriționiști, specialiști în coaching și instrumente digitale construite în jurul propriilor date.[3] România face pe deplin parte din această mișcare — nouă din zece români au luat cel puțin o dată un supliment alimentar, iar piața locală a crescut cu 7,9%, până la 726 de milioane de euro, în 2025.[4] Acestui public mai informat și mai exigent i se adresează o nouă generație de branduri și specialiști în wellness. Coral Club se numără printre aceste branduri, extinzându-și prezența în România și în Europa Centrală pe baza unei experiențe de aproape trei decenii acumulate pe alte piețe.

Un singur sistem de wellness în spatele fiecărui produs

Prezența Coral Club în România nu marchează un debut, ci extinderea unei încrederi construite în timp. Înființată la Toronto în 1998, compania rafinează de 28 de ani aceeași idee, în loc să se reinventeze de la un sezon la altul: un produs își atinge pe deplin valoarea atunci când devine parte dintr-o rutină coerentă, nu când este folosit izolat. Sistemul de wellness Coral Club aduce împreună hidratarea, frumusețea și mișcarea, astfel încât acestea să susțină o misiune ambițioasă: să ofere oamenilor din întreaga lume o hidratare mai bună și să o transforme într-o parte firească a unei rutine zilnice echilibrate — de la nutriție și activitate fizică până la odihnă și obiceiuri consecvente.

„România este una dintre piețele de wellness cu cea mai rapidă creștere din regiune, iar consumatorii săi pun întrebări tot mai precise despre ceea ce includ în rutinele lor — nu doar ce promite un produs, ci și de ce funcționează”, spune Cristian Constantin, Directorul Diviziei pentru Europa Centrală din cadrul Coral Club. „Nu venim aici cu o tendință de moment. Aducem o experiență de 28 de ani în hidratare și nutriție, structurată în jurul unui singur sistem de wellness, precum și cinci produse în care oamenii au deja încredere pe celelalte piețe ale noastre. România nu este un test pentru noi; este o piață în care ne angajăm pe termen lung.”

CRISTIAN CONSTANTIN · DIRECTORUL DIVIZIEI PENTRU EUROPA CENTRALĂ, CORAL CLUB

În practică, sistemul de wellness Coral Club se regăsește într-un portofoliu de peste 200 de produse din categoriile hidratare, nutriție, energie, frumusețe și mișcare. Cinci dintre ele definesc intrarea Coral Club pe piața românească — produsele cel mai des solicitate de cei care fac primul pas către o hidratare mai bună și o stare de bine pe termen lung și care sunt deja disponibile pe site-ul oficial.

Coral-Mine: totul începe cu apa

În centrul filosofiei Coral Club se află hidratarea, un domeniu în care compania a acumulat aproape trei decenii de experiență. Coral-Mine, formula emblematică a brandului, este realizată din coral natural provenit din insulele Okinawa și Tokunoshima, din Marea Japoniei, și este concepută pentru a îmbogăți apa potabilă cu minerale esențiale și pentru a încuraja hidratarea regulată.

În sistemul de wellness Coral Club, apa nu este privită doar ca un element al rutinei, ci ca mediul în care au loc procese fundamentale ale organismului. De aceea, Coral-Mine este punctul de intrare în sistem: o alegere simplă, ușor de repetat, care așază hidratarea în centrul unei strategii mai ample de wellness.

Daily Delicious Beauty Shake: proteine pentru frumusețea din interior

Daily Delicious Beauty Shake combină trei surse de proteine — proteine din lapte, izolat proteic din soia și concentrat proteic din zer — într-o formulă concepută pentru nutriția zilnică. O porție furnizează 21 g de proteine și include 11 nutrienți pentru frumusețe, alături de peptide de colagen VERISOL®.

Produsul reflectă o schimbare mai amplă în industria frumuseții: trecerea de la îngrijirea exclusiv externă la o abordare pe care brandul o numește „Beauty In and Out”. Pielea, părul, masa musculară și starea generală sunt privite ca expresii ale aceluiași organism, iar aportul de proteine și micronutrienți intră în aceeași conversație cu îngrijirea topică.

B-Prime Direct: energia începe la nivel metabolic

B-Prime Direct este un complex de vitamine B sub formă de pulbere pentru administrare directă, care se dizolvă în gură și combină vitaminele B1, B2, B3 (niacină), B5, B6, B7 (biotină), B9 (folat) și B12, alături de colină și inozitol.

Formula privilegiază forme active, cu biodisponibilitate ridicată — vitamina B6 sub formă de piridoxal-5-fosfat, vitamina B12 sub formă de metilcobalamină, iar folatul în forma brevetată EXTRAfolate-S™ (L-metilfolat de calciu). În conformitate cu normele UE, vitaminele din complexul B sunt recunoscute pentru contribuția la metabolismul energetic normal și la reducerea oboselii și extenuării[5] — motiv pentru care B-Prime Direct este conceput în jurul necesarului cotidian de energie, nu al stimulării pe termen scurt.

Promarine Collagen Peptides: frumusețea, privită din perspectivă structurală

Promarine Collagen Peptides este o formulă lichidă care oferă 10 g de colagen marin hidrolizat într-o porție de 50 ml, provenit din cod, pollock și eglefin, și este suplimentată cu 100 mg de vitamina C, vitamina B6, biotină și pudră din frunze de spanac.

Vitamina C este inclusă dintr-un motiv precis: în conformitate cu normele UE, vitamina C contribuie la formarea normală a colagenului pentru funcționarea normală a pielii[6]. În mai multe dintre rutinele brandului, Promarine Collagen Peptides este asociat cu Coral-Mine — o combinație care surprinde foarte bine logica Coral Club: frumusețea și hidratarea sunt tratate ca părți ale aceluiași sistem, nu ca două categorii separate.

Ocean Glow: când frumusețea devine măsurabilă

Ocean Glow este colecția premium Coral Club de măști faciale din bioceluloză, care combină ingrediente inspirate de mediul marin cu tehnologii avansate de îngrijire a pielii. Realizat din bioceluloză naturală, materialul ultrafin al măștii urmărește îndeaproape contururile feței, creează un efect de „a doua piele” și poate reține de până la trei ori mai mult ser decât suporturile convenționale pentru măști. Formulele utilizează, de asemenea, tehnologia lipozomală Lipomask™, alături de complexe de minerale marine, antioxidanți și alte ingrediente de îngrijire a pielii cu acțiune țintită.

Colecția include trei formule cu acțiune țintită: Hydro Boost, cu apă de mare, acid hialuronic 3D, extracte de alge marine și un metabiotic; Advanced Collagen, cu tripeptide de colagen, apă de mare și peptide; și Skin Harmony, care combină apa de mare, ceramidele, metabioticele, semințele de moringa și extractele de alge marine. Împreună, ele transformă masca tradițională tip șervețel într-un ritual de îngrijire la domiciliu mai sofisticat, adaptat diferitelor nevoi ale pielii.

Coral-Mine, Daily Delicious Beauty Shake, B-Prime Direct și Promarine Collagen Peptides sunt suplimente alimentare: nu înlocuiesc o alimentație variată și echilibrată și un stil de viață sănătos; a nu se lăsa la îndemâna copiilor mici. Ocean Glow este o gamă cosmetică de îngrijire a pielii, reglementată separat de suplimentele alimentare și destinată exclusiv uzului extern.

[1] Global Wellness Institute, „Economia globală a wellnessului atinge un record de 6,8 trilioane de dolari și este estimată să ajungă la 9,8 trilioane de dolari până în 2029”, 2025: https://globalwellnessinstitute.org/press-room/press-releases/the-global-wellness-economy-hits-a-record-6-8-trillion-and-is-forecast-to-reach-9-8-trillion-by-2029/

[2] Grand View Research, Raport privind piața europeană a suplimentelor alimentare, 2025: https://www.grandviewresearch.com/industry-analysis/europe-dietary-supplements-market-report

[3] McKinsey & Company, Sondaj privind tendințele viitoare în wellness 2026, prezentat în avanpremieră în European Spa Magazine: https://europeanspamagazine.com/first-look-at-mckinseys-future-of-wellness-report/

[4] Transylvania Today, „Piața suplimentelor alimentare din România ajunge la 726 de milioane de euro”, septembrie 2025 (pe baza datelor Type Nature / Cegedim): https://www.transylvaniatoday.ro/2025/09/25/romanias-dietary-supplement-market-reaches-e726-million/

[5] Mențiune de sănătate autorizată pentru vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, B7, B9 și B12 în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei, de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare: https://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:136:0001:0040:en:PDF

[6] Mențiune de sănătate autorizată pentru vitamina C („contribuie la formarea normală a colagenului pentru funcționarea normală a pielii”), în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei: https://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:136:0001:0040:en:PDF

Continue Reading

Sanatate

Elixirul verii în propria bucătărie: Cum îți transformă organismul un pahar de apă cu lămâie și castravete

Published

on

Sursa foto: ShutterStock

Pentru hidratare în zilele călduroase sau ca băutură detox, servită cu gheață, rețeta de apă aromatizată cu castravete, lămâie și mentă este chiar potrivită.  Această combinație simplă nu doar că transformă apa plată banală într-un răsfăț aromatic, dar aduce și un aport masiv de vitamina C, antioxidanți și minerale esențiale cu efecte directe asupra digestiei, pielii și nivelului de energie

Este excelentă după antrenament, la birou, pe plajă sau în orice moment în care vrei ceva proaspăt și natural în locul băuturilor carbogazoase. Castravetele hidratează și are efect antiinflamator. Lămâia stimulează digestia și aduce vitamina C. Menta calmează stomacul și oferă o senzație de prospețime instantane.

Principalele beneficii

Consumul zilnic al acestei băuturi oferă avantaje sistemice pentru întregul organism, susținute de calitățile nutritive ale ingredientelor proaspete:
  • Hidratare celulară profundă: Castravetele conține peste 95% apă și oferă electroliți naturali, prevenind deshidratarea eficient.
  • Stimularea digestiei: Acidul citric din lămâie ajută la stimularea sucurilor gastrice și a bilei, reducând balonarea.
  • Managementul greutății: Înlocuiește sucurile acidulate fără a adăuga calorii, reducând pofta de mâncare dacă este băută înainte de masă.
  • Protecție antioxidantă: Vitamina C combate radicalii liberi, protejând celulele și fortificând sistemul imunitar.
  • Efect antiinflamator: Compușii din castravete reduc inflamațiile din corp și elimină acidul uric de la nivelul articulațiilor.
  • Lluminozitatea pielii: Siliciul din castravete și antioxidanții din lămâie susțin producția de colagen și elasticitatea tenului.
  • Prevenirea pietrelor la rinichi: Acidul citric din citrice poate preveni formarea cristalelor de oxalat în tractul urinar.

Cum prepari rețeta de apă cu castravete, lămâie și mentă

Pune toate ingredientele într-o carafă mare. Adaugă gheața și apoi toarnă apa rece peste ele. Amestecă ușor cu o spatulă. Pune carafa în frigider pentru cel puțin 30 minute( ideal 1–2 ore) pentru ca aromele să se infuzeze. Se poate păstra la rece până la 24 de ore. Servește această apă tonică în pahare înalte, cu cuburi de gheață și o frunză de mentă în decor. Opțional, poți adăuga câteva boabe de rodie, frunze de busuioc sau felii de ghimbir pentru variație.

 

 

Continue Reading

Sanatate

ROHEALTH și UNIFARM: un parteneriat care aduce mai aproape inovarea, expertiza și nevoile reale ale sistemului de sănătate

Published

on

UNIFARM se alătură comunității ROHEALTH, într-un parteneriat care consolidează legătura dintre cercetare, industrie, sistemul medical și accesul pacienților la soluții de sănătate.

După mai bine de un deceniu în care a construit o comunitate dedicată colaborării în sănătate și bioeconomie, ROHEALTH, Clusterul pentru Sănătate și Bioeconomie își extinde rețeaua printr-un nou parteneriat strategic: Compania Națională UNIFARM S.A. se alătură ROHEALTH în calitate de membru cu drepturi depline.

Parteneriatul vine într-un moment în care sănătatea are nevoie, mai mult ca oricând, de conexiuni reale între cei care cercetează și dezvoltă soluții, cei care le produc, cei care le utilizează și cei care contribuie la accesul lor în sistem.

Pentru ROHEALTH, această colaborare este despre a transforma mai ușor expertiza și ideile în soluții care pot răspunde unor nevoi concrete ale sistemului de sănătate.

Înființat în 2015, ROHEALTH reunește astăzi peste 122 de membri: companii, IMM-uri, universități, institute de cercetare, spitale, organizații neguvernamentale și autorități publice. În cei peste zece ani de activitate, membrii ROHEALTH au acumulat experiență în proiecte naționale și internaționale de anvergură, în cercetare-dezvoltare, inovare, transfer de cunoaștere, dezvoltare de tehnologii și soluții pentru domeniul medical, precum și în atragerea și implementarea de proiecte finanțate prin programe precum PNRR, EU4Health, INTERREG și fonduri structurale.

Această diversitate este, de fapt, una dintre principalele valori ale comunității ROHEALTH: capacitatea de a pune la aceeași masă perspective diferite și de a crea colaborări între ele.

„Pentru noi, parteneriatul cu UNIFARM este o evoluție firească a ceea ce construim de peste zece ani. ROHEALTH nu este doar o rețea de organizații, ci o comunitate în care există expertiză, experiență și, foarte important, oameni care cunosc din interior provocările sistemului de sănătate. Avem în comunitate cercetători, medici, antreprenori, companii, universități, institute de cercetare și organizații care lucrează zi de zi cu proiecte și soluții pentru sănătat și bioeconomie. Intrarea UNIFARM în această comunitate aduce o perspectivă esențială: aceea a unui actor cu rol strategic în lanțul de aprovizionare și în accesul la medicamente și produse medicale. Credem că această întâlnire poate genera proiecte mai bine conectate la realitatea din teren și, în final, mai utile pentru sistem și pentru pacienți”, a declarat Flaviana Rotaru, Președinta Asociației ROHEALTH – Clusterul pentru Sănătate și Bioeconomie.

Pentru ROHEALTH, valoarea unui astfel de parteneriat nu stă doar în schimbul de informații sau în promovarea reciprocă a inițiativelor. Miza este crearea unor contexte în care expertiza existentă în comunitate să poată întâlni nevoi concrete și oportunități reale de aplicare.

Prin aderarea UNIFARM, comunitatea ROHEALTH își consolidează conexiunea cu zona farmaceutică și cu mecanismele prin care medicamentele și produsele medicale ajung în sistem. În același timp, UNIFARM dobândește acces la o comunitate cu expertiză diversă în cercetare, inovare, dezvoltare de proiecte și colaborare națională și internațională.

„În sănătate, o idee bună devine cu adevărat valoroasă atunci când ajunge să răspundă unei nevoi reale. Prin acest parteneriat, aducem împreună capacitatea operaţională şi experienţa UNIFARM cu energia unei comunităţi de cercetare şi inovare. Ne dorim ca această colaborare să producă proiecte aplicate, cu un obiectiv simplu şi esenţial: un acces mai bun şi mai sigur al pacienţilor la tratamente şi soluţii medicale. Pentru UNIFARM, fiecare parteneriat are sens atunci când se traduce în beneficii concrete pentru oameni”, a declarat Directorul general al CN UNIFARM SA, dr. Adrian Marius Dobre.

În acest context, parteneriatul cu UNIFARM consolidează rolul ROHEALTH de platformă de conectare între expertiza românească și nevoile reale ale sistemului de sănătate, dar și de facilitator al unor colaborări care pot avea relevanță la nivel național și european.

Despre Compania Națională UNIFARM S.A.

Compania Națională UNIFARM S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Sănătății, are un rol strategic în asigurarea continuității aprovizionării cu medicamente și produse medicale și în susținerea accesului pacienților la tratamente. Prin infrastructura și parteneriatele sale, compania contribuie la capacitatea de răspuns a sistemului sanitar și la conectarea nevoilor din piață cu soluții disponibile la nivel național și internațional.

Despre ROHEALTH – Clusterul pentru Sănătate și Bioeconomie

Înființat în 2015, ROHEALTH – Clusterul pentru Sănătate și Bioeconomie este o comunitate de peste 125 de organizații din sănătate și domenii conexe, reunind companii, IMM-uri, universități, institute de cercetare, spitale, ONG-uri și autorități publice.

ROHEALTH promovează cooperarea și parteneriatele sustenabile la nivel național și internațional și susține dezvoltarea de proiecte în cercetare, inovare, sănătate și bioeconomie. Membrii comunității au experiență în proiecte naționale și europene de anvergură și într-o gamă largă de activități, de la consultanță și dezvoltare de proiecte până la cercetare-dezvoltare și dezvoltarea de soluții și materiale avansate pentru domeniul medical.

Prin parteneriatul cu UNIFARM, ROHEALTH continuă să construiască punți între competență, inovare și aplicabilitate, cu obiectivul ca soluțiile dezvoltate în jurul sănătății să ajungă mai aproape de cei care au nevoie de ele.

Continue Reading

Trending