Connect with us

Business

Schimbări în conducerea City Grill Group: Carmen Polcovnicu este noul CEO, Daniel Mischie devine Președinte Executiv, iar Ionuț Ceban devine Director de Operațiuni

Published

on

City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, anunță o nouă structură de conducere, începând cu august 2026. Carmen Polcovnicu, în companie din 2005, preia funcția de CEO. Ionuț Ceban, care și-a început parcursul în grup în 2007 la Caru’ cu Bere, devine Director de Operațiuni, iar Daniel Mischie, CEO al grupului, trece în rolul de Președinte Executiv și se va concentra pe strategia de dezvoltare a grupului, noile achiziții și parteneriatele cu antreprenori din industrie.

Schimbarea vine într-un an în care portofoliul grupului s-a extins semnificativ. Doar în 2026, City Grill Group a deschis cafeneaua-bistro din Cazinoul din Constanța, a anunțat o investiție de 7 milioane de euro, eșalonată pe doi ani, într-o nouă unitate de producție pentru ready meals și a alocat un buget de investiții de 6,5 milioane de euro pentru extinderea și modernizarea restaurantelor. Grupul a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri consolidată de 90 de milioane de euro și are ca țintă pentru acest an pragul de 100 de milioane de euro.

Creșterea portofoliului, cu restaurante în mai multe orașe și o linie de producție pentru retail, aduce noi direcții de dezvoltare, iar noua structură permite conducerii să se concentreze atât pe experiența din locațiile grupului, cât și pe noi achiziții și parteneriate.

„City Grill se transformă ca să răspundă nevoilor generațiilor noi: Y, Z și Alpha. Ca fondatori, responsabilitatea noastră este acum să construim un ecosistem de lideri tineri care să asigure trecerea de la o generație la alta. Împreună cu Daniel, alegem cu atenție strategiile de creștere, inclusiv cele de M&A. Ne adaptăm și inovăm, iar în acest proces folosim creativitatea echipelor și avantajele pe care le aduce AI-ul. Am încredere în Daniel, dar și în generația următoare de lideri, Carmen și Ionuț, că vor duce compania la următorul nivel„, spune Dragoș Petrescu, Președinte City Grill Group (neexecutiv).

Noua echipă de conducere, formată în restaurantele grupului

Toți cei trei membri cu roluri noi în echipa de conducere și-au construit cariera în interiorul City Grill, un model pe care grupul îl susține de la înființare.

Daniel Mischie, co-fondator al Grupului City Grill, a preluat funcția de CEO în ianuarie 2017, pe când în grup erau 17 restaurante și cafenele. Sub conducerea lui, City Grill a ieșit din București, prin preluarea Marty Restaurants din Cluj, și și-a extins businessul dincolo de restaurante, în evenimente, hotelărie și producție pentru retail. În prezent, grupul operează 44 de locații și are o cifră de afaceri aproape triplă față de acel moment.

„Am construit City Grill pornind de la ideea că restaurantele bune sunt conduse de oameni care cunosc fiecare detaliu al casei. Carmen și Ionuț au crescut odată cu grupul. Au condus restaurante, branduri și echipe și știu din experiență ce înseamnă o seară plină la Caru’ cu Bere sau la Hanu’ lui Manuc. La dimensiunea la care am ajuns, e momentul ca grupul să fie condus de ei, iar eu să mă concentrez pe direcțiile strategice de termen lung ale grupului„, a declarat Daniel Mischie, Președinte Executiv City Grill Group.

Carmen Polcovnicu, în vârstă de 43 de ani, face parte din echipă de mai bine de 20 de ani: a fost Brand Manager City Grill, apoi Brand Manager Hanu’ lui Manuc, iar cea mai recentă funcție ocupată a fost de Director de Operațiuni, coordonând activitatea întregului portofoliu.

„Sunt în City Grill din 2005 și am învățat businessul din interior, de la brandurile City Grill și Hanu’ lui Manuc până la operațiunile întregului portofoliu. În acești ani, clienții noștri s-au schimbat, iar generațiile Y și Z reprezintă deja circa 35% dintre ei. Își aleg restaurantul după atmosferă și experiența socială, iar pentru ei gândim conceptele noi și adaptăm restaurantele existente, de la design până la muzică. Clienții revin pentru felul în care se simt la noi, iar asta depinde de fiecare om din echipa noastră. De aceea, modul în care formăm și păstrăm oamenii contează la fel de mult ca brandul nostru comercial„, explică Carmen Polcovnicu, CEO City Grill Group.

Ionuț Ceban, în vârstă de 42 de ani, a intrat în grup în 2007, la Caru’ cu Bere, a condus restaurantele City Grill Covaci și Buongiorno Victoriei, iar din 2021 a fost Brand Manager Hanu’ lui Manuc, unul dintre cele mai vizitate restaurante din România, într-o locație cu o istorie de 220 de ani.

„Experiența din restaurante m-a învățat că oamenii își amintesc o seară în oraș prin detalii: cum au fost primiți, cum au fost serviți și cum s-au simțit la masă. În operațiuni, îmi propun să lucrez exact pe aceste detalii, ca experiența din fiecare restaurant al grupului să devină și mai memorabilă„, a declarat Ionuț Ceban, Director de Operațiuni, City Grill Group.

Generația următoare, în echipe și la masă

Pentru a integra generațiile Y și Z, atât în echipe, cât și în relația cu clienții, grupul își adaptează cultura organizațională spre mai multă flexibilitate și dezvoltare profesională. Carmen Polcovnicu și Ionuț Ceban fac parte ei înșiși din generația Y, publicul pentru care grupul își gândește conceptele noi.

Rotația managerilor între branduri le oferă tinerilor din echipe o imagine completă asupra businessului, iar programele interne de dezvoltare îi pregătesc pentru a deveni liderii care vor susține expansiunea City Grill Group în viitor. Academia City Grill, programul intern de pregătire, asigură formarea angajaților din restaurante, de la standardele de servire și bucătărie până la managementul echipelor și al locațiilor. Pentru pozițiile de conducere, compania finanțează programe MBA și cursuri de specialitate în România și în străinătate.

Și restaurantele intrate în ultimii ani în portofoliul grupului, Marty și Aubergine, sunt conduse de o nouă generație de leadership: Cosmin Chiorean este noul Managing Director Marty, iar Jan Stoian a preluat poziția de Managing Director Aubergine. Ronen Meri, fondator Aubergine, rămâne alături de echipa integrată deja operațional în grup, cu focus pe inovație culinară și dezvoltarea experienței pentru publicul tânăr.

Cu un portofoliu care reunește hanuri istorice, branduri contemporane și producție pentru retail, City Grill Group pregătește următoarea etapă de creștere. Pentru generația următoare de clienți, grupul dezvoltă concepte gândite pentru publicul din Gen Z și Gen Y. Pentru generația următoare de management, noile numiri deschid drumul spre funcții de conducere pentru managerii din restaurante.

Continue Reading

Business

Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Published

on

Într-un context economic marcat de incertitudine, antreprenorii își păstrează încrederea în capacitatea de a găsi soluții, de a se adapta și de a construi mai departe. Acesta este mesajul pe care Patronatul European al Femeilor de Afaceri – PEFA și IMM Brașov îl transmit după ediția Business Outlook 2026 – „Împreună pentru viitor”, desfășurată pe 5 octombrie, la Cinema Modern Brașov.

Organizat cu susținerea Primăriei Municipiului Brașov, evenimentul a reunit antreprenori, reprezentanți ai administrației publice și ai sectorului financiar-bancar pentru un dialog despre competitivitate, investiții și dezvoltare regională. Întâlnirea a oferit cadrul pentru discutarea provocărilor companiilor și identificarea unor direcții de colaborare între mediul privat și instituțiile publice.

Optimismul antreprenorilor se construiește prin muncă, adaptare și responsabilitate. În spatele fiecărei companii sunt oameni care iau decizii dificile, susțin locuri de muncă și caută oportunități chiar și atunci când perspectivele economice sunt greu de anticipat. Pentru organizatori, această încredere trebuie susținută prin predictibilitate, acces la finanțare și un dialog constant cu autoritățile.

Andreea Negru, președinta PEFA, subliniază: „Antreprenorii continuă să construiască, deși vremurile sunt tulburi. Cunosc presiunea costurilor, greutatea deciziilor și responsabilitatea față de oamenii din echipele lor. Tocmai de aceea, optimismul lor are o valoare aparte: este încrederea câștigată prin experiență și prin curajul de a căuta soluții. La Brașov, mesajul nostru este că această energie trebuie susținută. Puterea lui «împreună» înseamnă să aducem la aceeași masă antreprenorii, administrația și instituțiile financiare și să construim colaborări care continuă dincolo de eveniment.”

Lorena Stoian, prim-vicepreședinta PEFA, evidențiază condițiile necesare pentru transformarea încrederii în dezvoltare: „Optimismul antreprenorilor este o resursă importantă pentru economie, însă are nevoie de condiții concrete pentru a se transforma în investiții. Companiile au nevoie de reguli clare, acces la finanțare și parteneri cu care să poată planifica pe termen lung. Fiecare afacere care se dezvoltă creează oportunități pentru oameni și pentru comunitatea sa. Prin Business Outlook, ne dorim să conectăm experiența antreprenorilor cu resursele și deciziile care le pot susține creșterea.”

Alina Paul, președinta IMM Brașov și vicepreședinta PEFA, accentuează importanța colaborării la nivel local: „Antreprenorii brașoveni au demonstrat, în timp, capacitatea de a se adapta și de a merge mai departe. Astăzi, au nevoie să fie ascultați și să găsească sprijin pentru proiectele lor. Business Outlook a creat un cadru în care problemele mediului de afaceri pot fi discutate direct cu administrația și cu instituțiile financiare. Brașovul are un potențial economic important, iar valorificarea lui cere implicare și continuitate.”

PEFA și IMM Brașov susțin continuarea dialogului dintre mediul de afaceri și autorități, astfel încât nevoile companiilor să fie înțelese și reflectate în deciziile care influențează economia locală.

Sub conceptul „Împreună pentru viitor”, Business Outlook continuă să aducă dialogul economic mai aproape de comunitățile antreprenoriale. Următoarea ediție este programată pe 26 octombrie 2026, la Iași.

Evenimentul de la Brasov a beneficiat de sprijinul partenerilor: BCR – partener principal, Garanti BBVA România – partener strategic, alături de partenerii- PPC România, Unicredit Bank, ejobs, ia job.ro, Q Resort, Tucano Caffee, Olympus, Luado Chocolate, Advanced Energy Services, DO Security, Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton ADAA și Deea Consulting. Parteneri institutionali: Primaria Municipiului Brasov, Departamentul pentru Dezvoltare Durabila, ICI Bucuresti, IMM Romania. Parteneri media: Antena 3CNN, Agerpres, Financial Intelligence, Club Economic, Transilvania Business, Ziarul Bursa, IAMNews, stiripesurse.ro, News.ro, Profit.ro, InvesTenergy, The Diplomat, EM360, Clubantreprenor.ro, Focus Energetic, Money.ro, Energy Industry Reviews, NewsOne, V4Media, Grupul IubimBrasovul. Partener  monitorizare presa: Klarmedia.

Continue Reading

Bani si afaceri

Premieră în retail: Danubius integrează RoPay direct în casele de marcat Datecs – modelele MX și gama BlueCash -, oferind comercianților acces la plata prin cod QR

Published

on

Danubius, lider în tehnologie fiscală și soluții de plată în România, anunță o premieră în retail: integrarea RoPay, sistemul național de plăți instant dezvoltat de TRANSFOND, direct în casele de marcat Datecs, modelele MX și gama BlueCash. Prin această inițiativă, compania transformă peste 100.000 de echipamente fiscale deja active pe piață în puncte de acceptare pentru plăți digitale prin cod QR, fără a necesita un POS bancar sau investiții suplimentare din partea comercianților.

Noua funcționalitate marchează o schimbare de paradigmă în retail: plata nu mai este un proces separat de fiscalizare, ci devine parte integrantă a acesteia. Clientul scanează codul QR generat în sistemul RoPay și printat pe bonul fiscal; tranzacția este procesată instantaneu prin infrastructura RoPay, iar confirmarea ajunge în timp real în casa de marcat, care înregistrează automat plata și finalizează operațiunea. Pentru retailer, acest proces se traduce prin decontare rapidă, în primele 10 secunde de la efectuarea tranzacției și, implicit, printr-o mai bună gestionare a încasărilor.

De la obligație fiscală la infrastructură de încasare

„Integrarea RoPay direct în echipamentele Datecs din gamele MX și BlueCash continuă direcția strategică a Danubius de a transforma tehnologia fiscală dintr-o obligație de conformare într-un instrument activ, ce contribuie la optimizarea afacerilor și la îmbunătățirea proceselor financiare. Într-un context în care mediul de afaceri simte o presiune financiară majoră, implementarea noastră pentru proiectul strategic al TRANSFOND ne permite să eliminăm dependența de POS-urile bancare și să reducem atât timpii de decontare pentru comercianți, cât și costurile asociate acestor procese. Accesul îl au toate băncile partenere RoPay. Rezultatele includ mai multă autonomie și un flux financiar mai bun, într-o perioadă în care viteza de rotație a capitalului devine critică pentru IMM-uri”, declară Velin Ganev, CEO Danubius.

După soluții precum BlueCash sau MyDude Cloud, compania duce mai departe viziunea inovatoare, oferind acces la plăți digitale fără investiții suplimentare și făcând, astfel, un pas important spre democratizarea plăților electronice în retailul românesc.

„Integrarea RoPay direct în infrastructura fiscală existentă la orice tip de comerciant de retail cu prezență fizică (de la hypermarket la magazin sătesc) reprezintă un salt important pentru incluziunea financiară din România, deoarece ne permite să ducem plățile instant dincolo de marile aglomerări urbane, direct în inima comerțului de proximitate și a comunităților rurale. Prin acest pas strategic, TRANSFOND accelerează digitalizarea economiei și stimulează o competiție bancară sănătoasă, oferind instituțiilor financiare un canal democratic și extrem de scalabil pentru a aduce valoare adăugată clienților lor. Felicităm echipa Danubius pentru această inițiativă remarcabilă care devine un veritabil catalizator pentru extinderea plăților instant în România”, declară Sabin Carantină, Director General TRANSFOND.

Un model scalabil la nivel național

Suplimentul de aviz tehnic obținut de Danubius permite activarea funcționalității RoPay fără modificări hardware. Astfel, compania valorifică cea mai mare bază de case de marcat active din România și contribuie direct la extinderea infrastructurii de plăți instant la nivel național. Practic, oriunde există o casă de marcat Datecs din modelele menționate, comercianții pot iniția și accepta plăți prin QR.

Această abordare accelerează adoptarea plăților digitale în segmente unde penetrarea POS-urilor este încă limitată, în special în retailul independent, HoReCa sau comerțul de proximitate, și susține obiectivul de digitalizare a economiei, printr-o soluție accesibilă și ușor de implementat.

Plata instant devine standardul operațional

Spre deosebire de plățile tradiționale cu cardul fizic, unde decontarea către comerciant poate dura una sau două zile, RoPay permite transferul fondurilor în contul comerciantului, în mai puțin de 10 secunde. Această diferență redefinește modul în care sunt gestionate fluxurile financiare zilnice și reduce presiunea asupra cash flow-ului, mai ales pentru IMM-uri.

În același timp, integrarea nativă în echipamentul fiscal asigură trasabilitate completă și conformare automată, eliminând riscurile operaționale generate de sisteme separate sau procese manuale, o direcție pe care Danubius o dezvoltă constant în toate produsele sale.

Un nou standard pentru retailul românesc

Lansarea RoPay pe casele de marcat Datecs marchează o etapă importantă în evoluția ecosistemului de plăți din România, în care infrastructura fiscală devine un ecosistem integrat de încasare, raportare și operare.

Prin această inițiativă, Danubius consolidează rolul său de pionier în tehnologia fiscală și de partener strategic în digitalizarea comerțului, contribuind la construirea unui sistem mai eficient, mai accesibil și mai bine conectat la nevoile reale ale mediului de afaceri.

Pentru informații suplimentare și pentru activarea funcționalității RoPay pe casele de marcat Datecs, comercianții pot contacta distribuitorii Danubius din teritoriu sau echipa companiei, la adresa de e-mail vanzari@danubius.org.

Continue Reading

Marketing

BIO JUNIOR DĂ STARTUL UNUI NOU AN ȘCOLAR CU GUSTĂRI PENTRU FIECARE MOMENT AL ZILEI

Published

on

Începerea școlii readuce în viața familiilor diminețile aglomerate, pregătirea ghiozdanului și întrebarea zilnică: „Ce alegem astăzi pentru micul dejun sau pentru pachețel?”. Bio Junior întâmpină noul an școlar cu o gamă variată de produse, ușor de integrat în programul copiilor și al părinților.

„Back to School cu Bio Junior – varietate pentru fiecare moment al zilei” aduce în prim-plan întreaga gamă Bio Junior: cereale pentru micul dejun, biscuiți pentru pachețel, sticksuri și gustări crocante potrivite pentru pauze, drumuri sau activitățile de după școală.

O gamă variată pentru zile pline

Fiecare familie are propriul ritm, iar nevoile se schimbă de la un moment al zilei la altul. De aceea, Bio Junior propune opțiuni diverse, care îi ajută pe părinți să aducă mai multă varietate în rutina zilnică.

Diminețile pot începe cu cerealele Bio Junior, pachețelul poate include biscuiții preferați, iar sticksurile și gustările crocante pot însoți copiii în pauze, excursii sau la activitățile desfășurate după cursuri.

Goldie, partenerul copiilor în aventura noului an școlar

Tigrișorul Goldie, mascota Bio Junior, îi însoțește pe cei mici, transformând pregătirea pentru școală într-un moment vesel și plin de culoare. Prin universul său jucăuș, Goldie îi invită pe copii să descopere produsele Bio Junior și să își aleagă preferatele.

„Perioada Back to School înseamnă un nou început atât pentru copii, cât și pentru părinți. Prin gama Bio Junior ne dorim să le oferim familiilor varietate și produse ușor de integrat în momentele importante ale zilei – de la micul dejun și pachețel până la pauzele dintre activități. Alături de Goldie, fiecare alegere poate deveni mai veselă și mai aproape de universul copiilor”, declară Adelina Pașat, cofondator Nutrivita.

Bio Junior va prezenta întreaga varietate a gamei în situații reale de familie: pregătirea micului dejun, organizarea ghiozdanului, alegerea produselor pentru pachețel sau planificarea activităților de după școală.

Produsele Bio Junior sunt disponibile pe www.nutrivita.ro și în magazinele partenere.

Continue Reading

Trending