News
waterdrop® marchează 10 ani de creștere și inovație și privește spre următorul deceniu al hidratării globale
Published
2 luni agoon
waterdrop®, brandul austriac de hidratare fondat la Viena, în 2016, sărbătorește, în acest an, cea de-a 10-a aniversare prin campania globală „10 Years of Making Waves”, desfășurată în perioada 20 august – 30 septembrie 2026 pe piețele internaționale ale companiei, inclusiv în România. La zece ani de la lansarea Microdrinks, cuburile compacte concepute pentru a face consumul de apă mai simplu și mai plăcut, waterdrop® s-a dezvoltat într-o companie internațională profitabilă, cu peste 5 milioane de clienți în mai mult de 40 de țări de pe patru continente, peste 25.000 de puncte de vânzare retail și de brand, peste 50 de magazine proprii și venituri de aproximativ 150 de milioane de euro în 2025. Aniversarea marchează atât un deceniu de expansiune internațională, cât și începutul unei noi etape în ambiția companiei de a-și dezvolta în continuare prezența globală și de a face hidratarea mai accesibilă pentru consumatori.
Povestea waterdrop® a început în 2015, pornind de la o idee a fondatorului și CEO-ului Martin Murray: crearea unui produs convenabil, care să poată fi adăugat în apă și care să îi încurajeze pe oameni să se hidrateze corespunzător. Un an mai târziu, împreună cu fratele său, Henry Murray, și Christoph Hermann, acesta a transformat ideea într-o afacere și a lansat primele arome de Microdrinks.
De la primul său birou din Viena și primele patru arome, waterdrop® și-a extins treptat portofoliul, distribuția și prezența geografică. Compania a intrat în Europa Centrală și de Est prin deschiderea unui birou în Brno, urmată de extinderea în Marea Britanie și Franța. Dezvoltarea a continuat prin deschiderea primului magazin flagship din Viena, lansarea propriei unități de producție în Germania și, ulterior, intrarea pe piețele din Statele Unite, Asia-Pacific, Australia și Balcani.
„În urmă cu zece ani, aveam o singură idee și un singur produs. Uneori, încă mi se pare ireal să văd cum acea idee s-au transformat într-un brand global, care a produs peste un miliard de capsule și care ajunge zilnic la milioane de oameni. Următorii zece ani mă entuziasmează și mai mult decât primii. Suntem profitabili, suntem în plină expansiune și dispunem acum de capacitatea necesară pentru a realiza tot ceea ce ne-am dorit dintotdeauna să construim”, declară Martin Murray, Co-fondator și CEO al waterdrop®.
În prezent, waterdrop® are peste 400 de angajați și operează prin intermediul a 10 birouri la nivel mondial. De la înființarea companiei au fost produse peste 1,1 miliarde de Microdrinks waterdrop®, iar în ultimul deceniu au fost lansate peste 60 de arome. Brandul și-a construit, de asemenea, o comunitate de peste 2,4 milioane de urmăritori pe rețelele sociale și colaborează în prezent cu 14 ambasadori globali.
Creșterea companiei s-a reflectat și în performanța financiară. waterdrop® a atins profitabilitatea în 2025, generând venituri de aproximativ 150 de milioane de euro. În 2026, compania a anunțat cea mai mare rundă de finanțare globală de până acum, de peste 100 de milioane de euro, oferind resurse suplimentare pentru următoarea etapă a dezvoltării sale internaționale.
Europa Centrală și de Est a reprezentat o piață importantă în procesul de extindere internațională a waterdrop®, regiunea înregistrând o creștere exponențială în ultimii ani. Regiunea a fost oficializată la 28 februarie 2018 ca prima societate mixtă (joint venture) a waterdrop®, punând bazele extinderii ulterioare a companiei în CEE. Piața din Slovacia a urmat în 2019, Polonia în 2020, România în 2021, iar Ungaria în 2022. În 2025, waterdrop® și-a consolidat structura regională prin înființarea unei echipe dedicate de Customer Experience (CX). În prezent, regiunea găzduiește, de asemenea, cinci magazine waterdrop® și a generat peste 500 de colaborări cu influenceri și aproape 12.600 de articole în presă. În același timp, aproape 250.000 de profiluri active fac parte din comunitatea brandului la nivelul CEE. Pe măsură ce brandul își extinde prezența și își consolidează amprenta locală, Europa Centrală și de Est rămâne o regiune strategică, reflectând interesul tot mai mare al consumatorilor pentru soluții de hidratare convenabile, inovatoare și mai eficiente. Acest dinamism evidențiază rolul regiunii în următoarea etapă de dezvoltare internațională a waterdrop®.
„Zece ani reprezintă o bornă importantă pentru waterdrop®, dar și o ocazie de a observa cât de mult au evoluat atât brandul, cât și categoria produselor de hidratare. De la un singur produs inovator creat la Viena, waterdrop® s-a dezvoltat într-o companie internațională și într-un ecosistem complet de hidratare. Europa Centrală și de Est a făcut parte din această călătorie și rămâne o regiune importantă pentru noi. România este una dintre piețele în care observăm un interes tot mai mare al consumatorilor pentru soluții de hidratare practice și accesibile, iar obiectivul nostru este să continuăm să aducem experiența globală waterdrop® mai aproape de consumatorii locali. Următorul deceniu va fi despre a rămâne relevanți pentru nevoile lor în schimbare, continuând, în același timp, să facem consumul de apă mai simplu și mai plăcut”, a declarat Eliška Řezníček Dočkalová, Managing Director CEE al waterdrop®.
De la un singur Microdrink la un ecosistem complet de hidratare
În ultimul deceniu, waterdrop® și-a extins activitatea dincolo de produsul care a stat la baza companiei. Portofoliul s-a dezvoltat într-un ecosistem mai larg de hidratare, care include în prezent Microdrinks, produse Microenergy cu cofeină, produse Microlyte cu electroliți, recipiente reutilizabile din sticlă și termice, precum și soluții de filtrare a apei, toate unite de misiunea brandului, „Drink More Water” („Bea mai multă apă”).
De asemenea, compania și-a consolidat vizibilitatea internațională prin parteneriate în sport și entertainment. waterdrop® a devenit Official Bottle Partner al Australian Open și Gold Partner al ATP Tour, în timp ce rețeaua sa internațională de ambasadori s-a extins. În 2026, waterdrop® a fost, de asemenea, Official Bottle Partner al Eurovision Song Contest, organizat la Viena, și l-a cooptat pe chef-ul francez Yannick Alléno în funcția de Chief Tastemaker Officer.
Prin urmare, anul aniversar nu este conceput doar ca o retrospectivă, ci și ca punct de pornire pentru următoarea etapă de dezvoltare a companiei. waterdrop® intenționează să continue expansiunea internațională, cu un accent mai puternic pe piețele din afara Europei, dezvoltând în același timp o abordare mai locală pe piețele unde este deja prezentă. Compania își propune, de asemenea, să-și extindă portofoliul dincolo de conceptul original Microdrinks, dezvoltând categorii precum băuturile energizante și cele cu electroliți și explorând noi direcții în zona de wellness pentru consumatori.
În același timp, waterdrop® intenționează să-și consolideze prezența în toate canalele prin care consumatorii interacționează cu brandul, de la e-commerce și magazine proprii până la retail, B2B și marketplace-uri online. Ambiția pe termen lung este de a construi pe baza fundației europene și de a dezvolta în continuare waterdrop® ca brand global de hidratare.
10 ani de creștere și inovație
Pentru a marca aniversarea, waterdrop® lansează campania globală „10 Years of Making Waves” („10 ani de creat valuri”), care se va desfășura timp de șase săptămâni, între 20 august și 30 septembrie 2026. În loc să poziționeze aniversarea ca pe un eveniment de reduceri, campania celebrează comunitatea care a contribuit la dezvoltarea brandului în ultimul deceniu.
La zece ani de la înființarea companiei, principiul din spatele waterdrop® rămâne același ca în 2016: să facă consumul de apă mai simplu și mai plăcut pentru oameni. Ceea ce s-a schimbat este amploarea – de la o singură idee și un singur produs dezvoltat la Viena la un brand care deservește milioane de clienți din întreaga lume.
Autor
You may like
News
Romsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie București
Published
o zi agoon
27/10/2026
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, fiind clasată pe locul I în domeniul agricultură, silvicultură și pescuit între firmele înregistrate în Sectorul 2 al Capitalei.
Evenimentul, desfășurat miercuri, la Palatul Camerei de Comerți și Industrie, a avut loc în cadrul Topului Firmelor din București, etapa pe sectoare.
La eveniment au participat Eleodor Olavi Nițescu, directorul Direcției Regenerare – Dezvoltare, și Bogdan Boghian, directorul Departamentului Comercial din cadrul Romsilva.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, toate deținând certificarea managementului forestier la standarde internaționale, fiind unul dintre cei mai mari angajatori la nivel național și înregistrând profit semnificativ în fiecare an.
În ultimii ani, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a fost inclusă în mod constant în topul celor mai valoroase companii întocmit de revista economică ”Capital”.
Autor
News
Pepcolandia 2026: 50 de proiecte locale au creat noi oportunități pentru 5.700 de copii și tineri
Published
o zi agoon
27/10/2026
50 de organizații non-guvernamentale din 22 de județe și București au desfășurat 344 de activități pentru copii și tineri din comunități vulnerabile, în cadrul celei de-a VI-a ediții Pepcolandia, program derulat de Pepco România și implementat la nivel național de Asociația pastel.
O vizită la muzeu, o excursie într-un loc nou, accesul la un bazin de înot sau participarea la un atelier pot părea experiențe obișnuite ale copilăriei. Pentru o parte dintre copiii care au participat anul acesta la proiectele Pepcolandia, însă, ele au fost experiențe trăite pentru prima dată.
Ediția din 2026 a programului a ajuns la 5.706 copii și tineri din comunități vulnerabile, prin intermediul a 50 de organizații din 22 de județe și București. În perioada de implementare, ONG-urile finanțate au organizat 344 de activități, cu 12% mai multe decât cele planificate inițial și au mobilizat peste 500 de voluntari din comunitățile locale.
Rezultatele vin într-un context în care accesul la oportunități rămâne puternic influențat de situația socială a familiei. În 2025, România a avut una dintre cele mai ridicate rate de risc de sărăcie sau excluziune socială din Uniunea Europeană. În același timp, România a înregistrat cea mai mare rată de deprivare materială și socială severă din UE, în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 29 ani, conform Eurostat.
Ce înseamnă, în practică, accesul la oportunități
Proiectele finanțate prin Pepcolandia au acoperit educația non-formală, cultura, activitățile recreative și incluziunea socială. Beneficiarii au participat la activități de educație non-formală, iar alte proiecte au creat contexte în care copiii să descopere jocul, sportul, cultura sau locuri la care nu avuseseră acces până atunci: evenimente tematice, excursii, cursuri și activități extracurriculare, acțiuni în comunitate sau școli și activități dedicate jocurilor copilăriei.
Dincolo de numărul activităților, raportările celor 50 de organizații arată efecte legate de creșterea încrederii și a stimei de sine, îmbunătățirea cooperării și comunicării, dezvoltarea unor abilități practice, digitale și pe viață, precum și o mai bună exprimare a emoțiilor. În unele comunități, finanțarea a lăsat în urmă și resurse care vor putea fi folosite după încheierea programului: de la spații senzoriale și grădini, până la clase în aer liber și kituri pentru activități STEM.
„Când am lansat această ediție, am vorbit despre oportunități pentru copii și tineri. Acum putem vedea foarte concret ce înseamnă ele. Uneori este un curs sau un atelier, alteori este prima vizită la un muzeu, prima excursie sau primul contact cu un mediu în care un copil poate descoperi ceva nou despre el. Pentru noi, rezultatele Pepcolandia nu se măsoară doar în numărul de activități, ci și în accesul pe care reușim să îl creăm acolo unde aceste experiențe nu sunt, încă, firești pentru fiecare copil” – declară Ioana Ioniță, Regional Manager Pepco România.
99% dintre obiectivele asumate prin proiecte au fost atinse integral
Cele 50 de ONG-uri selectate în ediția din acest an au primit finanțări de câte 7.500 de lei, bugetul total al programului fiind de 375.000 de lei. Proiectele au fost implementate între lunile mai și septembrie 2026. La finalul ediției, 99% dintre cele 142 de obiective raportate de organizații au fost atinse integral, iar 82% dintre ele au atins sau au depășit numărul de beneficiari pe care și-l propuseseră.
„Cele 50 de proiecte ne-au arătat din nou cât de diferite pot fi nevoile de la o comunitate la alta, dar și cât de important este ca soluțiile să fie construite local. Pentru un ONG, un grant de acest tip poate însemna posibilitatea de a organiza o tabără, de a amenaja un spațiu în care copiii vor învăța și după încheierea proiectului sau de a le oferi acces la experiențe pe care altfel nu le-ar fi avut. Rolul nostru a fost să lucrăm aproape de organizații pe tot parcursul implementării și să urmărim nu doar dacă activitățile au avut loc, ci și ce au schimbat ele pentru copii” – completează Andreea Oprea, Director Executiv Asociația pastel.
Unul dintre elementele care au contribuit cel mai mult la rezultatele proiectelor a fost implicarea oamenilor și a organizațiilor din comunitate. În total, peste 500 de voluntari au susținut activitățile desfășurate la nivel local.
Autor
News
România a trecut la ora de iarnă. Specialiștii avertizează despre efectele asupra organismului
Published
3 zile agoon
25/10/2026By
Vlad Ramona
Ora de iarnă aduce o oră în plus de somn, dar și riscuri pentru sănătate.
România a trecut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de iarnă, ora 4.00 devenind ora 3.00, iar ziua de 25 octombrie numărând, astfel, 25 de ore.
Paradoxal, deși am avut cea mai lungă noapte din an și am dormit cu o oră mai mult, în această perioadă este posibil să fim mai obosiți, irascibili și chiar depresivi.
Schimbarea ne poate influența bioritmul, iar cele mai vulnerabile sunt persoanele vârstnice și copiii.
Tracerea la ora de iarnă poate crea oboseală și probleme de concentrare, pot fi accentuate stările de depresie sau pot creşte anxietatea din cauza întunericului şi a frigului.
În plus, ne putem confrunta cu dereglări de somn, scăderea poftei de mâncare şi a capacităţii de muncă.
Specialiștii recomandă cinci reguli simple pentru a trece mai ușor peste această schimbare:
1. Nu dormi până la prânz duminică. Trezește-te la ora ta normală. Lasă lumina naturală să intre în casă, resetează creierul.
2. Mută cina mai devreme. Nu mânca greu după ora 20:00 în acest weekend. Digestia încetinește ceasul biologic.
3. Fără telefon cu o oră înainte de somn. Lumina albastră te păcălește că e încă vară. Duminică seara, carte în loc de TikTok.
4. Mișcare dimineața. 20 de minute de plimbare luni și marți dimineața fac mai mult decât o cafea în plus.
5. Nu te baza pe cafea. O cafea în plus nu compensează lipsa de somn, doar îți maschează oboseala și îți strică somnul de noapte.
Medicii de familie spun un lucru simplu: nu e vorba de o oră pierdută, e vorba de lumină. Corpul nostru reacționează când răsare și când apune soarele, nu la ce arată ceasul. Așa că în săptămâna asta, trăiește mai mult după soare și mai puțin după telefon.
În România, mecanismul de schimbare a orei a fost adoptat în 1932, ora de vară fiind introdusă între 22 mai – 2 octombrie. Din 1933 şi până în 1940 ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lunii octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Din 1979 până în 1996 (cu mici excepţii) ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie.
Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.
Ora de iarnă va fi menținută până în ultimul weekend din luna martie 2027, când va reveni ora de vară, iar ceasurile vor fi date cu o oră înainte.
Autor
BEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
Romsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie București
Niavis.ro: Creatina, surpriza anului. Produsele pentru sport și aport proteic, cea mai mare creștere în primele 9 luni din 2026
Lupta cu hoții de lemne se duce cu drone, camere de supraveghere și bariere. Din 2027, pădurarii vor avea și bodycam
Polenul crud, antibioticul natural din stup. De ce îl țin nutriționiștii în congelator, nu în borcan
BEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
ȘTEFAN GHEORGHE – DE LA MANAGER LA CEO | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL DAMEH
DR. ELENA CRISTINA MITROFAN – TUSEA ASCUNDE PROBLEME GRAVE | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL
RALUCA PARASCHIV – MAKE-UP SAU MASCA? | DINCOLO DE FRUMUSETE PODCAST BY DR. PASCAL DAMEH
Trending
-
Businesso zi agoBEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
-
Sanatate2 zile agoPolenul crud, antibioticul natural din stup. De ce îl țin nutriționiștii în congelator, nu în borcan
-
Newso zi agoPepcolandia 2026: 50 de proiecte locale au creat noi oportunități pentru 5.700 de copii și tineri
-
Casa si gradinao zi agoHEINNER Electrocasnice: 15 ani de acasă, 15 ani de povești împreună
-
Newso zi agoRomsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie București
-
Marketingo zi agoNiavis.ro: Creatina, surpriza anului. Produsele pentru sport și aport proteic, cea mai mare creștere în primele 9 luni din 2026
-
Entertainmento zi agoFontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
