Connect with us

Evenimente

Brain Event 2026: O zi în care știința longevității și sănătatea creierului au devenit accesibile publicului larg

Published

on

Brain Event 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate longevității, sănătății creierului și medicinei viitorului organizate vreodată în România, a reunit pe 20 iunie, la Sala Palatului, mii de participanți și unii dintre cei mai influenți cercetători, medici și specialiști internaționali în neuroștiințe și sănătate.

Organizat de Neuros Europe, sub coordonarea Dianei Palotaș, psiholog, specialist în neuroștiințe și fondator al companiei, evenimentul a adus pentru prima dată în România nume de referință ale cercetării mondiale, oferind publicului acces direct la cele mai recente descoperiri despre procesul de îmbătrânire, sănătatea cognitivă, medicina personalizată, somn, neuroștiințe aplicate și optimizarea performanței mentale.

Tema centrală a ediției din acest an a fost modul în care noile descoperiri științifice pot contribui la creșterea calității vieții, prevenirea declinului cognitiv și extinderea perioadei de viață sănătoasă. De la funcționarea creierului și impactul somnului asupra sănătății, până la medicina longevității și conexiunea dintre minte, emoții și corp, participanții au avut acces la informații bazate pe cercetări de ultimă generație și aplicații practice pentru viața de zi cu zi.

Conferința a adus pe scena Brain Event 2026 personalități care modelează astăzi direcțiile de cercetare și inovație în domeniile neuroștiințelor, longevității și medicinei preventive. Prin prezentări bazate pe cele mai recente descoperiri științifice, speakerii au oferit participanților o perspectivă amplă asupra modului în care sănătatea creierului, somnul, echilibrul emoțional și medicina personalizată influențează durata și calitatea vieții.

Diana Palotaș a deschis seria prezentărilor cu tema „Deblochează potențialul creierului tău”, evidențiind modul în care tehnologiile moderne de cartografiere cerebrală pot identifica tipare neurologice asociate stresului, anxietății, burnoutului sau scăderii performanței cognitive și pot contribui la valorificarea resurselor mentale individuale.

În cadrul prezentării „Creier sănătos. Longevitate de excepție”, Prof. Dr. Alexandru Vladimir Ciurea a explicat de ce sănătatea creierului reprezintă fundamentul unei vieți lungi și active, subliniind importanța obiceiurilor zilnice, a echilibrului emoțional și a prevenirii factorilor care accelerează degradarea cognitivă.

Dr. Robert Nagourney a abordat tema „De la cancer la longevitate”, prezentând evoluția medicinei de precizie și modul în care cercetările dezvoltate inițial pentru tratamentul cancerului contribuie astăzi la înțelegerea mecanismelor biologice ale îmbătrânirii și la dezvoltarea unor strategii personalizate pentru menținerea sănătății pe termen lung.

Prin prezentarea „Conexiunea dintre creier și inimă”, Niculina Gheorghiță a explorat relația profundă dintre procesele cognitive, emoții și starea generală de sănătate, oferind participanților perspective practice despre gestionarea stresului și cultivarea echilibrului interior.

Un interes deosebit a stârnit intervenția lui Matthew Walker, intitulată „De ce dormim”, în care cercetătorul a demonstrat rolul esențial al somnului în consolidarea memoriei, reglarea emoțională, protecția împotriva bolilor neurodegenerative și susținerea longevității.

Prof. Dr. Seung Wan Kang a prezentat cele mai recente direcții de cercetare din cadrul temei „Neuroștiința creierului”, explicând modul în care noile tehnologii permit o înțelegere tot mai profundă a funcționării creierului și a mecanismelor care influențează sănătatea cognitivă.

În cadrul sesiunii „Dialog despre creier”, Dr. Daniel Amen a adus în atenție impactul sănătății cerebrale asupra tuturor aspectelor vieții, de la performanță și relații până la starea emoțională și reziliența psihică, oferind soluții concrete pentru protejarea și optimizarea funcțiilor cognitive.

Evenimentul a fost completat de prezentarea susținută de Prof. Dr. David Sinclair – „Longevitatea în secolul XXI”, una dintre cele mai așteptate intervenții ale conferinței. Cercetătorul de la Harvard Medical School a vorbit despre progresele remarcabile din domeniul biologiei îmbătrânirii, terapiile aflate în dezvoltare și perspectivele unei medicine capabile să prelungească perioada de viață sănătoasă și să redefinească modul în care privim procesul de îmbătrânire.

Pe parcursul întregii zile, participanții au avut acces la informații și perspective de ultimă oră privind viitorul medicinei preventive, rolul geneticii și epigeneticii în longevitate, impactul somnului asupra sănătății, prevenirea declinului cognitiv, neuroplasticitatea, sănătatea emoțională și noile tehnologii de evaluare și optimizare a activității cerebrale.

Evenimentul a reprezentat o oportunitate rară pentru publicul din România de a interacționa direct cu personalități care influențează în prezent direcția cercetării globale în domeniul sănătății și longevității.

„Brain Event 2026 a depășit toate așteptările noastre. Am avut mii de participanți prezenți la Sala Palatului, oameni veniți din toate colțurile țării pentru a înțelege mai bine cum își pot proteja sănătatea creierului și cum pot avea o viață mai lungă și mai sănătoasă. Faptul că am reușit să aducem la București personalități care dictează viitorul medicinei la nivel global, precum Dr. David Sinclair, Dr. Daniel Amen, Dr. Matthew Walker, Dr. Robert Nagourney și Dr. Seung Wan Kang, alături de elitele noastre autohtone, demonstrează că România poate deveni un punct de referință pe harta europeană a educației și inovației în domeniul neuroștiințelor și longevității. A fost mai mult decât o conferință – a fost o experiență transformatoare și un semnal puternic că interesul pentru sănătatea creierului și medicina viitorului este mai mare ca niciodată.”, declară Diana Palotaș, organizatorul Brain Event 2026 și fondator Neuros Europe.

Unul dintre cele mai apreciate momente ale conferinței a fost prezentarea susținută de Prof. Dr. David Sinclair, care a vorbit despre revoluția cercetării în domeniul longevității și despre perspectivele fără precedent privind încetinirea procesului biologic de îmbătrânire.

La fel de apreciate au fost intervențiile lui Dr. Daniel Amen despre sănătatea creierului și prevenirea tulburărilor cognitive, precum și cele ale lui Matthew Walker, care a explicat de ce somnul reprezintă unul dintre cei mai importanți factori pentru sănătate, performanță și longevitate.

Reacțiile primite după eveniment au confirmat amploarea și impactul Brain Event 2026 asupra publicului. Participanții au apreciat nivelul excepțional al speakerilor invitați, mulți dintre ei fiind personalități pe care nu și-ar fi imaginat că le vor putea vedea și asculta vreodată live în România. De asemenea, numeroase mesaje au evidențiat organizarea impecabilă a conferinței, atmosfera creată pe parcursul întregii zile și capacitatea evenimentului de a menține interesul și atenția publicului timp de ore întregi. Mulți dintre cei prezenți au descris experiența drept una inspirațională și transformatoare, apreciind nu doar informațiile valoroase oferite de specialiștii internaționali, ci și emoția, încrederea și motivația pe care le-au resimțit pe parcursul conferinței. Pentru mulți participanți, Brain Event 2026 a reprezentat dovada că România poate găzdui evenimente educaționale și științifice la cele mai înalte standarde internaționale.

„Unul dintre cele mai frumoase feedbackuri pe care le-am primit a fost că oamenii au rămas conectați, implicați și dornici să afle mai mult pe parcursul întregii zile. Într-o perioadă în care atenția este una dintre cele mai valoroase resurse, faptul că mii de persoane au ales să petreacă o zi întreagă alături de noi pentru a învăța despre sănătatea creierului, longevitate și prevenție este o confirmare că aceste subiecte sunt mai relevante ca niciodată.”, a mai declarat Diana Palotaș, organizatorul Brain Event 2026 și fondator Neuros Europe.

Ediția Brain Event 2026 a confirmat interesul tot mai mare al publicului pentru prevenție, sănătate cognitivă și soluții bazate pe dovezi științifice, consolidând poziția României ca destinație relevantă pentru evenimente internaționale dedicate neuroștiințelor, longevității și medicinei viitorului.

Parteneri media: Radio ZU, Revista Psycologies, Ringier, revista VIVA, revista Avantaje, revista ELLE, unica.ro, libertatea.ro,  e-femeia.ro, ordineazilei.ro, prwave.ro, ultima-ora.ro, ziarulpozitiv.ro, catchy.ro.

 

Autor

Continue Reading

Evenimente

PEFA consolidează la Iași parteneriatul dintre mediul de afaceri și administrația publică

Published

on

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, organizează luni, 26 octombrie 2026, începând cu ora 10:00, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași, conferința Business Outlook 2026 – „Împreună pentru viitor”, un eveniment dedicat dialogului strategic dintre administrația publică, mediul de afaceri și reprezentanții sectoarelor economice cu potențial de dezvoltare.

După edițiile organizate la Sibiu, Craiova, Timișoara și Brașov, platforma Business Outlook continuă la Iași, unul dintre cele mai dinamice centre universitare, tehnologice și antreprenoriale din România.

Conferința își propune să aducă în prim-plan oportunitățile de investiții, competitivitatea economică, accesul la finanțare, inovarea și importanța parteneriatelor public-private pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților.

Andreea Negru, președinta PEFA: „Viitorul economic al României se construiește prin colaborare, încredere și responsabilitate. România are nevoie de o viziune economică în care dezvoltarea regională să devină o prioritate strategică, nu doar un obiectiv declarat. Competitivitatea unei economii nu se măsoară exclusiv prin indicatori macroeconomici, ci și prin capacitatea comunităților locale de a atrage investiții, de a genera valoare adăugată și de a crea oportunități pentru oameni. Cred cu tărie că dezvoltarea economică durabilă începe acolo unde există încredere, responsabilitate și curajul de a construi împreună. Nu putem vorbi despre o Românie competitivă fără regiuni puternice, fără antreprenori susținuți și fără instituții deschise către parteneriat”.

Iașul reprezintă un exemplu al potențialului extraordinar pe care România îl are prin educație, tehnologie, inovație și capital uman. Business Outlook nu este doar o serie de conferințe, ci o platformă prin care PEFA contribuie activ la conturarea unei economii românești mai puternice, mai incluzive și mai bine pregătite pentru provocările viitorului.

Lorena Stoian, prim-vicepreședinta PEFA: „Performanța economică începe cu oamenii, cu educația și cu oportunitățile pe care le construim pentru generațiile viitoare. Dezvoltarea economică nu poate fi separată de investiția în oameni, în competențe și în capacitatea de a transforma ideile în inițiative cu impact real. Iașul are un avantaj competitiv important prin mediul universitar, comunitatea antreprenorială și dinamica sectoarelor inovatoare. Provocarea noastră este să construim legături mai puternice între educație și economie, între potențialul tinerilor și oportunitățile oferite de companii, între inițiativa privată și susținerea instituțională”.

Iașul, un centru strategic pentru investiții, inovare și dezvoltare regională. Evenimentul va reuni reprezentanți ai administrației publice, ai mediului financiar-bancar, ai companiilor din energie, tehnologie și servicii, precum și antreprenori și lideri ai comunității de business.

Dezbaterile vor urmări identificarea unor direcții concrete de dezvoltare, cu accent pe stimularea investițiilor, accesul la finanțare, digitalizare, competitivitate și consolidarea relației dintre administrație și mediul privat. Participarea reprezentanților unor companii și instituții relevante pentru economia românească va oferi oportunitatea unui schimb de perspective privind provocările actuale și mecanismele necesare pentru susținerea creșterii economice.

Programul conferinței include și workshopul „Eleganța influenței. Etichetă, protocol și reprezentare în mediul profesional”, susținut de Ileana Zamfir, specialist în protocol, etichetă și imagine profesională. Sesiunea va evidenția importanța comunicării, a diplomației profesionale și a conduitei în consolidarea relațiilor de business și în construirea unei imagini instituționale credibile.

Business Outlook este o inițiativă strategică a Patronatului European al Femeilor de Afaceri, dezvoltată pentru a facilita dialogul dintre autorități, antreprenori și reprezentanții sectoarelor economice relevante. Prin edițiile organizate în diferite regiuni ale României, PEFA urmărește să promoveze investițiile, să susțină antreprenoriatul și să contribuie la identificarea unor soluții adaptate realităților economice locale.

Mesajul central al platformei – „Împreună pentru viitor” – reflectă convingerea că progresul economic și social se construiește prin cooperare, viziune și responsabilitate comună.

Evenimentul de la Iasi beneficiază de sprijinul partenerilor: BCR – partener principal, Garanti BBVA România – partener strategic, alături de partenerii- PPC România, Unicredit Bank, Auto Big, ejobs, ia job.ro, Advanced Energy Services, DO Security, Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton ADAA și Deea Consulting. Parteneri institutionali: Primaria Municipiului Iasi, Departamentul pentru Dezvoltare Durabila, ICI Bucuresti, IMM Romania. Parteneri media: Antena 3CNN, Agerpres, Financial Intelligence, Club Economic, Transilvania Business, Ziarul Bursa, IAMNews, stiripesurse.ro, News.ro, Profit.ro, InvesTenergy, The Diplomat, EM360, Clubantreprenor.ro, Focus Energetic, Money.ro, Energy Industry Reviews, NewsOne, V4Media, Grupul IubimBrasovul. Partener  monitorizare presa: Klarmedia.

Autor

Continue Reading

Evenimente

Conferință la București despre reglementarea inteligenței artificiale și impactul asupra economiei

Published

on

Conferința „Revoluția tehnologică și reglementarea Inteligenței Artificiale: beneficii, oportunități, riscuri” s-a desfășurat în perioada 14–15 octombrie 2026, la București, reunind peste 120 de reprezentanți ai instituțiilor europene și naționale, autorităților de reglementare, sistemului judiciar, mediului academic și mediului de afaceri.

Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Drept a Universității din București, în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, Think Tank 360, Women in Data Science Romania și Centrul pentru Analize Strategice.

Reprezentanța Comisiei Europene în România evidențiază faptul că:

„Inteligența artificială ne influențează decisiv viitorul, iar România are specialiști, companii și cercetători care pot contribui la dezvoltarea acestei tehnologii. Pentru a valorifica acest potențial, avem nevoie nu doar de un cadru de reglementare clar și predictibil, ci și de investiții, infrastructură, acces la date și competențe. Este esențial ca inteligența artificială să fie implementată efectiv în economie, în administrație și în serviciile publice, într-un mod responsabil, care păstrează controlul uman și protejează cetățenii.”

Din perspectiva Think Tank 360, reglementarea inteligenței artificiale trebuie să susțină dezvoltarea economică și adoptarea responsabilă a tehnologiei:

„Reglementarea inteligenței artificiale nu trebuie privită doar ca o obligație de conformare, ci și ca o oportunitate strategică pentru România de a construi încredere, de a accelera inovarea și de a-și consolida competitivitatea economică. Pentru ca AI Act să producă rezultate concrete, este esențial să conectăm cadrul legislativ la realitățile companiilor, la capacitatea instituțiilor și la investițiile în competențe și tehnologie. Prin această conferință, Think Tank 360 își propune să contribuie la un dialog strategic între autorități, mediul academic și sectorul privat, astfel încât adoptarea responsabilă a inteligenței artificiale să devină un motor al dezvoltării economice și sociale a României.”

Pe parcursul celor două zile, participanții au analizat implicațiile juridice, economice și sociale ale dezvoltării inteligenței artificiale, cu accent pe aplicarea Regulamentului european privind inteligența artificială (AI Act), costurile de conformare, competitivitatea companiilor, digitalizarea justiției și securitatea infrastructurilor critice. Programul a cuprins patru paneluri și peste 20 de teme de discuție.

Unul dintre subiectele centrale a fost impactul AI Act asupra mediului de afaceri. Participanții au discutat despre modul în care obligațiile de conformare pot influența costurile operaționale, deciziile de investiții și accesul companiilor la piețele internaționale. Totodată, au fost analizate beneficiile potențiale ale unor standarde comune de securitate și transparență, precum și rolul acestora în consolidarea încrederii clienților și partenerilor.

Dezbaterile au evidențiat necesitatea evaluării atât a costurilor directe și indirecte ale conformării, cât și a riscurilor economice asociate întârzierii adoptării inteligenței artificiale. În acest context, predictibilitatea cadrului legislativ și proporționalitatea obligațiilor au fost abordate ca elemente importante pentru competitivitatea și dezvoltarea companiilor.

O altă temă a vizat implicațiile juridice ale utilizării AI, inclusiv transparența proceselor decizionale, răspunderea pentru deciziile asistate de sisteme automatizate și protejarea drepturilor fundamentale. Panelul dedicat justiției digitale a abordat interoperabilitatea, identitatea digitală, protecția datelor, drepturile procedurale și utilizarea inteligenței artificiale în activitatea judiciară. În cadrul discuțiilor a fost subliniată importanța menținerii unor mecanisme adecvate de verificare umană și de contestare a deciziilor.

Dezbaterile au vizat și corelarea Regulamentului european privind inteligența artificială cu alte acte legislative europene, precum Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), Regulamentul privind reziliența operațională digitală a sectorului financiar (DORA) și Directiva privind securitatea rețelelor și a sistemelor informatice (NIS2). Participanții au discutat despre necesitatea unei aplicări coerente a acestor reglementări, pentru a evita suprapunerea obligațiilor administrative, a reduce costurile de conformare și a asigura un cadru legislativ clar și predictibil pentru companii.

În ceea ce privește finanțarea inovării, conferința a abordat predictibilitatea fiscală pentru proiectele de cercetare și dezvoltare, criteriile de eligibilitate pentru facilitățile fiscale și accesul companiilor la infrastructuri tehnologice avansate. Printre instrumentele discutate s-au numărat proiectele importante de interes european comun (IPCEI) și serviciile oferite prin AI Factories, care pot facilita accesul la resurse de calcul, testare și expertiză.

Securitatea digitală și protecția infrastructurilor critice au completat agenda conferinței. Temele abordate au inclus obligațiile entităților esențiale, implementarea NIS2 și a Cyber Resilience Act, raportarea incidentelor în contexte de reglementare suprapusă și provocările asociate cloudului guvernamental.

Conferința a urmărit facilitarea dialogului între autorități, mediul academic, sistemul judiciar și sectorul privat, în vederea identificării unor soluții care să coreleze obiectivele reglementării europene cu nevoile concrete ale economiei și societății românești.

Prin această inițiativă, organizatorii își propun să dezvolte o platformă anuală de dialog strategic privind reglementarea inteligenței artificiale și impactul transformării digitale în România.

Mai multe informații: https://ai-law.ro/

Autor

Continue Reading

Evenimente

„Arta de a fi alături” – un eveniment despre prevenție, curaj și feminitate, pe 30 octombrie, la ARCUB București

Published

on

Luna octombrie aduce în prim-plan prevenția cancerului de sân, screeningul și importanța controalelor medicale. Dar experiența unei femei care trece printr-un diagnostic oncologic nu se rezumă la analize, tratament și recuperare. Există și schimbările care apar în relația cu propriul corp, cu imaginea personală și cu felul în care se vede pe sine după o perioadă dificilă.

Pe 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, Sala Mare ARCUB – Gabroveni din București găzduiește evenimentul „Arta de a fi alături”, o întâlnire care aduce în aceeași conversație medicina, psihologia, nutriția, beauty-ul și experiențele personale ale femeilor care au trecut prin cancer. Evenimentul este moderat de Ștefana Samfira, actriță, regizor și președinte al Fundației Act.or.Art, iar înscrierea se face prin intermediul formularului de pe site-ul Belher.

De ce prevenția trebuie să rămână o conversație permanentă

Primul panel, „Sănătatea femeii și importanța screeningului la timp”, pune accent pe controalele periodice, identificarea timpurie a problemelor și accesul la informații medicale corecte. Alături de Ștefana Samfira vor participa dr. Alexandra Hoza, medic oncolog, dr. Daciana Toma, medic de familie și vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei, psihologul Daniela Dumitru și nutriționistul Raluca Bârzu.

Discuțiile vor aborda atât partea medicală, cât și schimbările de stil de viață, provocările emoționale și întrebările care apar după un diagnostic. Un astfel de dialog este important tocmai pentru că prevenția nu ar trebui să rămână legată doar de luna octombrie, ci atenția acordată sănătății, controalele recomandate și discuțiile regulate cu medicul sunt lucruri care trebuie integrate în rutina fiecărei femei.

Relația cu propria identitate se schimbă și ea

Al doilea panel, „Feminitate, identitate și corpul femeii”, mută discuția într-o zonă despre care se vorbește adesea mai puțin. Tratamentele oncologice pot aduce modificări vizibile ale corpului, iar pierderea părului poate avea un impact emoțional important. Pentru multe femei, părul este legat de stil, feminitate și imaginea cu care s-au obișnuit ani la rând.

La această discuție participă Sabina Stoica, fondatoarea Belher și specialist în peruci și extensii, Maria Păuna, specialist beauty, și Mihaela Mîndreci, coordonator de grupuri de sprijin emoțional pentru paciente.

Din perspectiva Belher, soluțiile capilare pot deveni parte din procesul de reconectare cu propria imagine. Pentru unele femei, asta poate însemna o perucă medicală din păr natural, aleasă astfel încât să reproducă cât mai fidel tunsoarea de dinainte. Pentru altele, poate fi vorba despre toppere, proteze capilare sau soluții adaptate perioadei de regenerare a părului. Important este ca alegerea să pornească de la nevoile reale ale fiecărei persoane și de la felul în care aceasta își dorește să arate și să se simtă.

Belher și accesul la soluții capilare pentru pacientele oncologice

Implicarea Belher în cadrul evenimentului continuă o direcție deja prezentă în activitatea brandului. Prin programul EMPOWER, femeile care se confruntă cu afecțiuni oncologice au acces la reduceri dedicate pentru peruci medicale, alături de consiliere personalizată pentru alegerea unei soluții potrivite.

Inițiativa „Donează o perucă” completează acest demers prin colectarea de peruci din păr natural sau fibră sintetică, care pot ajunge la persoane ce au nevoie de ele, dar nu își permit o astfel de achiziție. Pentru Belher, componenta estetică este doar o parte din ecuație, la fel de importante fiind confortul, construcția perucii, adaptarea la scalp și libertatea unei femei de a alege un look apropiat de cel anterior sau unul complet diferit.

Poveștile personale completează discuția medicală

Ultima parte a evenimentului va fi dedicată experiențelor personale și felului în care femeile își reconstruiesc rutina, încrederea și viața după un diagnostic. La dialog vor participa Eugenia Șerban, actriță și președinte fondator al organizației Ambassadorii Speranței în Sănătate, și Mihaela Stanca, producător general al Teatrului Avangardia. Seara va include și un moment artistic susținut la pian de Sasha Samfira.

Prin toate aceste perspective, „Arta de a fi alături” propune o abordare mai completă a sănătății femeii. Prevenția rămâne esențială, dar la fel de importante sunt recuperarea, relația cu propriul corp și libertatea de a-ți reconstrui imaginea în ritmul tău!

 

FAQ – Întrebări frecvente despre evenimentul „Arta de a fi alături” | 30 octombrie 2026, ARCUB București

  1. Ce este evenimentul „Arta de a fi alături”?

„Arta de a fi alături” este un eveniment dedicat sănătății femeii, prevenției cancerului de sân, screeningului, feminității și sprijinului emoțional. Evenimentul reunește medici, psihologi, specialiști în nutriție și beauty, alături de femei care au trecut prin experiența unui diagnostic oncologic.

  1. Când și unde are loc evenimentul „Arta de a fi alături”?

Evenimentul se desfășoară vineri, 30 octombrie 2026, începând cu ora 18:30, la Sala Mare ARCUB – Gabroveni, București.

  1. Cum mă pot înscrie la eveniment?

Participarea se face prin completarea formularului de înscriere disponibil pe site-ul oficial Belher.ro. Înscrierea permite organizatorilor să gestioneze participarea la eveniment.

  1. Cui se adresează evenimentul „Arta de a fi alături”?

Evenimentul se adresează tuturor femeilor interesate de prevenția cancerului de sân și sănătatea feminină, persoanelor care trec sau au trecut printr-un diagnostic oncologic, familiilor și apropiaților acestora, dar și celor care doresc să înțeleagă cum pot oferi sprijin emoțional și practic.

  1. Ce subiecte vor fi abordate în cadrul evenimentului?

Discuțiile sunt organizate în jurul a trei teme principale: prevenția și screeningul cancerului de sân, feminitatea și identitatea femeii în timpul și după tratamentele oncologice, precum și experiențele personale ale femeilor care au trecut prin cancer. Participanții vor primi informații despre controale medicale, nutriție, sănătate emoțională și soluții pentru schimbările de imagine asociate tratamentelor.

  1. Cine sunt speakerii evenimentului „Arta de a fi alături”?

Printre invitați se numără dr. Alexandra Hoza, medic oncolog, dr. Daciana Toma, medic de familie, psihologul Daniela Dumitru, nutriționistul Raluca Bârzu, Sabina Stoica, fondatoarea Belher, Maria Păuna, specialist beauty, și Mihaela Mîndreci, coordonator de grupuri de sprijin emoțional. Evenimentul este moderat de Ștefana Samfira și include participarea specială a actriței Eugenia Șerban și a Mihaelei Stanca.

  1. De ce este important screeningul pentru cancerul de sân?

Screeningul poate contribui la identificarea cancerului de sân în stadii incipiente, inclusiv înainte de apariția simptomelor. Controalele recomandate depind de vârstă, istoricul familial și factorii individuali de risc. În cadrul evenimentului, specialiștii vor discuta despre importanța consultului medical și a investigațiilor efectuate la momentul potrivit.

  1. Cum poate afecta tratamentul oncologic imaginea și feminitatea unei femei?

Tratamentele oncologice pot produce schimbări fizice, inclusiv pierderea temporară a părului, care pot influența încrederea în sine și relația cu propria imagine. Sprijinul psihologic, consilierea personalizată și accesul la soluții capilare adaptate pot ajuta unele femei să se simtă mai confortabil în această perioadă.

  1. Ce soluții oferă Belher femeilor care se confruntă cu pierderea părului în urma tratamentelor oncologice?

Belher oferă peruci medicale din păr natural, peruci din fibră specială, proteze capilare și toppere, alături de consiliere personalizată. Soluțiile sunt alese în funcție de sensibilitatea scalpului, gradul de pierdere a părului, confort și preferințele estetice. În perioada regenerării părului, specialiștii pot recomanda opțiuni adaptate fiecărei etape.

  1. Ce este programul EMPOWER by Belher?

EMPOWER este o inițiativă Belher dedicată persoanelor care se confruntă cu afecțiuni oncologice sau alopecie. Prin acest program, beneficiarele pot avea acces la reduceri speciale pentru peruci medicale și la consiliere profesională, astfel încât alegerea unei soluții capilare să fie mai accesibilă și adaptată nevoilor individuale.

  1. Cum pot susține femeile care trec printr-un diagnostic oncologic?

Sprijinul poate începe prin ascultare, empatie și respectarea nevoilor persoanei afectate. Inițiative precum „Donează o perucă” de la Belher oferă posibilitatea de a contribui concret, prin donarea unor peruci din păr natural sau sintetic care pot fi oferite persoanelor care au nevoie de ele.

  1. De ce participă Belher la evenimentul „Arta de a fi alături”?

Participarea Belher reflectă implicarea brandului în susținerea femeilor care trec prin schimbări ale imaginii personale în urma tratamentelor oncologice. Prin expertiza Sabinei Stoica în soluții capilare, programele de sprijin și consilierea personalizată, Belher își propune să contribuie la o conversație despre feminitate, încredere și libertatea fiecărei femei de a-și defini propria frumusețe.

 

Autor

Continue Reading

Trending