Connect with us

Lifestyle

Kaufland lansează prima campanie de psihonutriție: „Când cere ceva dulce, oferă-i o vorbă dulce”

Published

on

Kaufland România lansează „Când cere ceva dulce, oferă-i o vorbă dulce”, prima sa campanie de psihonutriție dedicată părinților și copiilor din România. Inițiativa explorează relația dintre alimentație și emoții, oferind părinților sprijin practic pentru a gestiona cu calm și empatie momentele tensionate legate de poftele alimentare de dulciuri ale copiilor.

Părinții știu regulile, dar emoțiile complică deciziile

Un studiu național realizat de Kaufland, în parteneriat cu iZi Data, arată că 8 din 10 părinți se confruntă zilnic sau de câteva ori pe săptămână cu cereri ale copiilor pentru dulciuri și gustări, iar răspunsul nu este întotdeauna simplu. 43% dintre părinți încearcă să ofere alternative sănătoase, în timp ce 33% aleg să negocieze. Pentru 56% dintre părinții tineri și 64% dintre cei peste 45 de ani, refuzul rămâne dificil.

În multe situații, decizia părinților nu este determinată de lipsa de informații, ci de factori emoționali precum oboseala, presiunea sau sentimentul de vină. Pentru 39% dintre mame, oboseala este principalul motiv care influențează alegerile alimentare, în timp ce tații menționează mai frecvent sentimentele de vină și milă atunci când trebuie să refuze copilul.

Poftele apar cel mai des înainte de cină (38%), la prânz (35%) și după cină (21%). De asemenea, menținerea regulilor alimentare devine mai dificilă în afara casei – la cumpărături (46%) sau în vizite la bunici, petreceri ori vacanțe (32%).

Prima campanie care aduce în prim-plan relația părinte–copil

„Când cere ceva dulce, oferă-i o vorbă dulce” pune în prim-plan perspectiva psihonutriției și legătura dintre emoții și deciziile alimentare în familie. Prin această campanie, Kaufland își propune să ofere părinților instrumente practice pentru a răspunde calm și ferm în situațiile tensionate, fără a deteriora relația cu copilul. Accentul este pus pe dialog, empatie și sprijin emoțional, nu doar pe reguli nutriționale.

„Responsabilitatea noastră, în calitate de retailer alimentar, merge dincolo de raft. Ne-am asumat un rol activ în educația nutrițională și susținerea părinților, mai ales în fața provocărilor de zi cu zi. Această campanie reflectă angajamentul nostru de a construi, alături de familii, un viitor mai sănătos pentru copii”, afirmă Marco Hößl, CEO Kaufland România și Republica Moldova.

Seria educativă cu Diana Lupu, psihoterapeut relațional și de familie

Componenta principală a campaniei este o serie de 10 episoade video educaționale, realizate împreună cu psihoterapeutul relațional și de familie Diana Lupu. Materialele abordează teme precum: replici-cheie pentru a refuza empatic, tehnici de reglare emoțională, strategii pentru gestionarea tantrumurilor legate de mâncare și metode de a oferi alternative sănătoase, fără conflict. Primul episod este deja disponibil pe canalul de YouTube Kaufland, iar următoarele vor fi publicate săptămânal.

„Ca terapeut relațional, mă bucur să mă pot alătura acestei inițiative, care pune în prim-plan dinamica relațiilor, cu scopul de a crește calitatea acestora. Adesea, accentul informațiilor când vine vorba de nutriție este pus pe ce ar trebui să facă copilul. În același tim, cred că este esențial să avem în vedere care este relația noastră, ca părinți, cu mâncarea și cum ne putem susține emoțional pentru ca întreaga familie să facă alegeri alimentare mai conștiente”, declară Diana Lupu, psihoterapeut relațional și de familie.

Campania va beneficia de promovare pe platformele social media ale companiei cât și în magazine. Mai multe informații despre proiectul Când cere ceva dulce, oferă-i o vorbă dulce” sunt disponibile pe site-ul companiei: Când cere ceva dulce | Kaufland

„Nutriția bună” – direcție strategică pentru Kaufland

Inițiativa face parte din strategia de responsabilitate corporativă Kaufland, în cadrul pilonului „Nutriție bună”. Această direcție urmărește conștientizarea publicului cu privire la o alimentație echilibrată, promovarea produselor sănătoase și dezvoltarea de soluții accesibile pentru o nutriție sustenabilă.

De-a lungul timpului, Kaufland a dezvoltat inițiative dedicate copiilor precum Akademia Kinderland, NutriCOOLtura și Supereroii FRESH, menite să îi apropie mai mult de consumul de fructe și legume prin joacă și experiențe interactive adaptate vârstei.

În plus, în magazinele Kaufland părinții au posibilitatea să achite cumpărăturile la casa prioritară unde nu există dulciuri și tentații pentru cei mici.

Campania vine ca răspuns la o realitate îngrijorătoare: deși 7 din 10 părinți se declară informați cu privire la alimentația copiilor, România rămâne printre țările europene cu cele mai mari rate de obezitate infantilă. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, 28% dintre copiii români de 7–8 ani sunt supraponderali sau suferă de obezitate.

Metodologie studiu iZi Data:

Studiu online targetat IZI data inițiat de Kaufland, realizat în rândul părinților de copii cu vârste între 2 și 8 ani, utilizatori de internet, din toate regiunile României, pe un eșantion de 1001 respondenți. Perioada de colectare: 17-28 iulie 2025.

Continue Reading

Horoscop

Horoscop de weekend pentru femei: ce îți rezervă astrele pe 12 și 13 septembrie 2026

Published

on

Foto: Free pick

Weekendul vine cu energie schimbătoare, dar și cu ocazii bune pentru relaxare, întâlniri și decizii pe care le-ai amânat. Unele zodii simt nevoia să se retragă puțin și să-și pună ordine în gânduri, în timp ce altele sunt pregătite să iasă, să socializeze și să profite din plin de timpul liber.

Berbec

Ai chef de mișcare și nu prea accepți să stai pe loc. Weekendul te îndeamnă să ieși din rutină și să faci ceva doar pentru tine. În plan sentimental, o conversație sinceră poate clarifica o situație care te-a pus pe gânduri. Ai grijă, însă, să nu transformi orice discuție într-o competiție.

Dragoste: O surpriză poate reaprinde interesul.
Bani: Evită cumpărăturile făcute din impuls.
Stare de spirit: Energică și hotărâtă.

Taur

Ai nevoie de confort, liniște și oameni în preajma cărora nu trebuie să te prefaci. Este un weekend potrivit pentru răsfăț, o ieșire la o cafenea sau o plimbare fără un program strict. Dacă ești într-o relație, partenerul îți poate oferi exact sprijinul de care aveai nevoie.

Dragoste: Apropierea emoțională devine mai importantă decât gesturile spectaculoase.
Bani: O cheltuială pentru casă sau familie poate apărea pe neașteptate.
Stare de spirit: Calmă și sentimentală.

Gemeni

Weekendul te prinde într-o dispoziție sociabilă. Primești mesaje, invitații și propuneri, iar tentația de a accepta totul este mare. Alege, totuși, ceea ce îți face cu adevărat plăcere. În dragoste, cineva poate reveni în atenția ta după o perioadă de distanță.

Dragoste: Flirtul și conversațiile lungi îți fac bine.
Bani: Nu promite cheltuieli pe care nu ești sigură că le poți susține.
Stare de spirit: Curioasă și comunicativă.

Rac

Ai nevoie de un weekend mai liniștit. Familia și casa pot deveni principalele tale preocupări, dar încearcă să-ți rezervi câteva ore numai pentru tine. O discuție cu o persoană apropiată te poate ajuta să privești diferit o problemă care te-a apăsat.

Dragoste: Sensibilitatea ta este mai puternică decât de obicei.
Bani: Weekend bun pentru organizarea bugetului.
Stare de spirit: Introspectivă și afectuoasă.

Leu

Vrei să fii în centrul atenției și ai toate șansele să reușești. O ieșire, o petrecere sau un eveniment cultural îți poate aduce întâlniri interesante. Dacă ești singură, nu este exclus să apară o atracție neașteptată.

Dragoste: Magnetismul tău este la cote ridicate.
Bani: Ai grijă la tentația de a cheltui pentru imagine.
Stare de spirit: Încrezătoare și optimistă.

Fecioară

Weekendul îți cere să lași puțin perfecționismul deoparte. Nu trebuie ca fiecare plan să iasă exact așa cum l-ai imaginat. O schimbare spontană poate fi chiar lucrul de care aveai nevoie. În cuplu, încearcă să fii mai prezentă și să nu analizezi fiecare gest al partenerului.

Dragoste: Mai multă relaxare, mai puțină analiză.
Bani: Bun moment pentru a face ordine în cheltuieli.
Stare de spirit: Practică, dar mai relaxată decât de obicei.

Balanță

Ai nevoie de oameni, conversații și frumusețe în jurul tău. Weekendul este favorabil ieșirilor, evenimentelor și întâlnirilor cu prietenii. În plan sentimental, poți primi un semnal care îți confirmă că o persoană este mai interesată decât ai crezut.

Dragoste: Posibilă apropiere sau declarație subtilă.
Bani: Nu cumpăra doar pentru că ceva arată bine.
Stare de spirit: Romantică și sociabilă.

Scorpion

Simți nevoia să te retragi puțin și să observi înainte de a acționa. Weekendul poate aduce o revelație legată de o relație sau de o decizie profesională. Nu te grăbi să reacționezi. Uneori, cel mai puternic răspuns este să aștepți.

Dragoste: O conversație sinceră poate schimba dinamica unei relații.
Bani: Prudența este cea mai bună strategie.
Stare de spirit: Profundă și atentă.

Săgetător

Ai nevoie de aventură și de un plan care să te scoată din casă. Dacă apare o invitație spontană, s-ar putea să merite acceptată. Weekendul este bun pentru călătorii scurte, evenimente și oameni noi.

Dragoste: O întâlnire neașteptată poate deveni interesantă.
Bani: Fii atentă la cheltuielile pentru distracție.
Stare de spirit: Entuziastă și liberă.

Capricorn

Chiar dacă ai multe lucruri de rezolvat, weekendul îți cere să încetinești. Nu trebuie să transformi fiecare zi liberă într-o listă de sarcini.

Continue Reading

Beauty

DOUGLAS România lansează noul Beauty Card, una dintre cele mai performante platforme de fidelizare din industria europeană de beauty

Published

on

DOUGLAS România lansează noul DOUGLAS Beauty Card, cea mai recentă versiune a programului de fidelizare al Grupului, implementată treptat la nivel european începând cu aprilie 2025. Noul program aduce beneficii personalizate, experiențe exclusive și o integrare completă între mediul online și magazine, oferindu-le clienților o experiență de cumpărare mai relevantă și mai conectată.

Cu peste 65 de milioane de membri, DOUGLAS Beauty Card se numără printre cele mai importante programe de fidelizare din industria europeană de beauty. Lansat în Germania în urmă cu 30 de ani, programul a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare în 2025, prin implementarea unei platforme modernizate la nivelul Grupului. După lansarea în mai multe piețe europene începând din aprilie 2025, noul Beauty Card este disponibil acum și pentru clienții din România.

„Prin noul DOUGLAS Beauty Card, ne dorim să transformăm experiența de cumpărare într-una mai personalizată și mai relevantă pentru fiecare client. Prin recompense experiențiale și beneficii premium, disponibile atât online, cât și în magazinele noastre, le oferim membrilor programului mai multe motive să descopere, să experimenteze și să se bucure de universul DOUGLAS”, a declarat Eva Molsich, SVP Group CRM & Analytics, DOUGLAS Group.

„Obiectivul nostru este să construim relații de durată cu clienții noștri, consolidând loialitatea acestora prin experiențe relevante și beneficii personalizate, care să îi încurajeze să aleagă DOUGLAS mai des.”

„Programul nostru de fidelitate este prezent în România din 2014, iar astăzi facem un nou pas în evoluția sa prin lansarea Beauty Card 2.0. Noul program ne permite să oferim experiențe mai relevante, beneficii personalizate și o interacțiune digitală simplificată, răspunzând mai bine așteptărilor clienților noștri. Suntem bucuroși să aducem acum în România această nouă generație a Beauty Card, deja implementată cu succes în alte piețe europene.”, a declarat Georgi Komitov, CEO Balkan Cluster.

Trei niveluri de fidelizare și beneficii personalizate

Noul DOUGLAS Beauty Card introduce trei niveluri de fidelizare: Beauty Card, Beauty Card Gold și Beauty Card Platinum.

Membrii acumulează puncte Beauty în urma achizițiilor realizate online și în magazine și pot accesa beneficii personalizate, cadouri, reduceri, servicii de beauty, sesiuni de shopping dedicate și invitații la evenimente exclusive.

În România, DOUGLAS Beauty Card este disponibil exclusiv în format digital și poate fi accesat direct din contul de client DOUGLAS, oferind acces la beneficii atât online, cât și în magazine.

Recunoaștere internațională pentru DOUGLAS Beauty Card

Lansarea din România vine într-un moment important pentru companie, programul fiind recent recunoscut în cadrul European Loyalty Awards 2026, una dintre cele mai prestigioase competiții dedicate industriei de loyalty și customer experience.

În cadrul ceremoniei desfășurate la Londra pe 3 septembrie 2026, DOUGLAS Beauty Card a primit distincția „Highly Commended” la categoria „Best Use of Customer Analytics/Data/AI”, ca recunoaștere a modului în care compania utilizează datele, analiza avansată și inteligența artificială pentru a crea experiențe de cumpărare mai relevante și mai personalizate.

Cu peste 65 de milioane de membri Beauty Card la nivel european, DOUGLAS valorifică informațiile despre preferințele și comportamentele de cumpărare ale clienților pentru a oferi recomandări, beneficii și experiențe adaptate nevoilor fiecăruia.

Pe lângă această distincție, DOUGLAS Beauty Card s-a numărat printre finaliști și la categoriile „Best Retail Loyalty Program of the Year (Non-Food)” și „Best Overall Customer Experience”, confirmând performanța și inovația echipelor de CRM, Loyalty, Analytics și Data & AI ale companiei.

Potrivit juriului competiției, programul reprezintă un exemplu remarcabil de utilizare a datelor și inteligenței artificiale pentru dezvoltarea unui program de fidelizare la scară largă, transformând insight-urile despre consumatori în experiențe relevante și personalizate pe întreg parcursul de cumpărare.

Lansare susținută printr-o campanie internațională

Noul DOUGLAS Beauty Card este promovat printr-o campanie internațională de marketing 360°, desfășurată sub sloganul „YOUR BEAUTY, YOUR BENEFITS. AGAIN & AGAIN.”

Campania pune în prim-plan beneficiile personalizate și experiența digitală oferită de noul Beauty Card. Elementul vizual central este un cadru în nuanță mint, inspirat de identitatea programului de fidelizare și utilizat în toate materialele de comunicare.

Continue Reading

Lifestyle

Minimalismul: trend sau stil de viață?

Published

on

Foto: My essential

Într-o lume în care suntem în permanență înconjurați de obiecte, reclame, notificări și informații, ideea de a trăi cu mai puțin a devenit tot mai atractivă. Minimalismul a apărut în ultimii ani nu doar ca o tendință estetică, ci și ca o posibilă soluție pentru cei care simt că au prea multe lucruri și prea puțin timp.

Minimalismul poate fi definit în multe feluri, dar în esența sa are o idee și o filozofie simplă: eliminarea a tot ceea ce este inutil sau distrage atenția. Termenul a fost folosit nu doar în domeniul designului, ci și în artă și muzică, unde picturile, imaginile și compozițiile muzicale sunt descrise ca fiind construite intenționat din cele mai simple și de bază elemente, pentru a evita distragerea atenției publicului.

Bazele minimalismului constau în reducerea consumului. A fi minimalist înseamnă, prin urmare, să alegi să consumi mai puțin și să te concentrezi doar pe esențial.

Mai mult decât o casă ordonată

Pentru mulți oameni, minimalismul înseamnă, la prima vedere, spații albe, mobilier simplu și rafturi aproape goale. Imaginile cu locuințe impecabil organizate au contribuit mult la popularizarea acestui stil.

În realitate, minimalismul nu înseamnă să renunți la tot ceea ce ai. Ideea de bază este să păstrezi lucrurile care îți sunt cu adevărat utile sau care au o valoare personală și să elimini ceea ce îți aglomerează inutil spațiul și viața.

Dacă nu știi de unde să începi, iată câteva idei pentru a decora în stil minimalist:

•   puține obiecte și piese de mobilier;

•   mobilier simplu;

•   spații de depozitare ascunse;

•   spații deschise, fluide;

•   eliminarea pereților;

•   texturi precum lemn, piatră, ceramică sau răchită;

•   culori neutre și monocrome;

•   forme de bază precum pătrate și dreptunghiuri, precum și utilizarea

•   liniilor orizontale, verticale, diagonale, în zigzag și curbe.

 

Când minimalismul devine un trend

Popularitatea minimalismului a crescut enorm odată cu rețelele sociale. Au apărut imagini cu interioare perfecte, garderobe capsule și provocări de tipul „30 de zile fără cumpărături”.

Paradoxal, minimalismul a ajuns să fie asociat și cu un anumit tip de consum. Hainele simple, mobilierul minimalist sau obiectele „esențiale” pot costa uneori mai mult decât alternativele obișnuite.

Minimalismul nu arată la fel pentru toată lumea

Nu există o rețetă universală. Pentru o persoană, minimalismul poate însemna să aibă 20 de articole vestimentare. Pentru alta, poate însemna pur și simplu să nu mai cumpere lucruri de care nu are nevoie.

Un părinte cu copii, un student și o persoană care locuiește singură vor avea, inevitabil, nevoi diferite. Minimalismul nu trebuie să devină o competiție și nici o regulă strictă.

Important este să găsim un echilibru între ceea ce avem și ceea ce folosim, între ceea ce cumpărăm și ceea ce ne oferă cu adevărat valoare.

Mai puțin, dar mai important

În cele din urmă, minimalismul nu este nici despre o casă goală, nici despre renunțarea completă la consum. Este despre alegere.

Într-o societate care ne spune constant că avem nevoie de mai mult, minimalismul ne invită să ne întrebăm dacă nu cumva avem deja suficient.

Poate că adevărata valoare a minimalismului nu stă în numărul de obiecte pe care le eliminăm, ci în timpul, atenția și energia pe care le câștigăm. Iar dacă acest lucru se întâmplă, minimalismul încetează să mai fie doar un trend și devine o alegere personală: aceea de a trăi cu mai multă intenție și mai puțin zgomot.

Continue Reading

Trending