Connect with us

Business

PickTwo intră în acționariatul Red Angus Steakhouse. Noua structură pregătește brandul pentru transformare și creștere

Published

on

PickTwo, studioul de design și arhitectură specializat în industria HoReCa, devine partener în acționariatul Red Angus Steakhouse, unul dintre cele mai longevive steakhouse-uri din Capitală. Noua formulă de acționariat este împărțită între Dragoș Panait, fondatorul restaurantului, care păstrează 50% din afacere, și PickTwo, condus de Sebastian Mîndroiu, Radu Călin și Diana Dachin.

Intrarea PickTwo în Red Angus Steakhouse este o evoluție firească pentru studioul care, prin proiectele sale de design, a contribuit la conturarea identității unor restaurante de referință din România. „Atunci când pregătești designul unui local și ajuți fondatorii să transforme o viziune în realitate, se creează inevitabil o conexiune profundă, care pe noi ne-a provocat și ne-a inspirat constant, lăsându-ne mereu cu dorința de a explora mai mult. Așadar, atunci când a apărut oportunitatea de a intra în acționariatul Red Angus Steakhouse alături de Dragoș, un antreprenor pe care îl cunoaștem și îl apreciem pentru expertiza sa, decizia a venit natural, am zis “da”, la unison.”, a declarat Sebastian Mîndroiu, fondator și Managing Partner PickTwo.

Alături de PickTwo, Red Angus Steakhouse intră într-un proces de transformare, păstrându-și identitatea construită în aproape 15 ani de existență, dar adaptându-se noilor tendințe de consum, în care oaspeții caută experiențe personalizate, meniuri flexibile și un echilibru între clasic și inovator. Schimbările vizează o revigorare a brandului și a spațiului, începând cu reamenajarea terasei și continuând cu o regândire a meniului într-o direcție modernă.

Vor fi introduse noi preparate, opțiuni dedicate segmentului corporate și un meniu de mic-dejun și brunch, adaptat profilului urban și dinamic al zonei Amzei, unde localul își are reședința încă din 2022i. De asemenea, experiența Red Angus Steakhouse va fi completată de un nou meniu de cocktailuri și băuturi fără alcool, gândit pentru cei care apreciază mixologia ca formă de artă. Fiecare băutură va reflecta echilibrul dintre creativitate și tehnică, punând accent pe combinații surprinzătoare și ingrediente premium, menite să atragă atât pasionații de cocktailuri clasice reinterpretate, cât și exploratorii gusturilor signature.

„Red Angus Steakhouse a evoluat constant, adaptându-se nu doar cerințelor clienților, ci și unui peisaj gastronomic tot mai sofisticat și creativ. Astăzi, consumatorii caută mai mult decât un preparat bine executat – își doresc o experiență autentică, servicii care să le anticipeze dorințele și un ambient care să le ofere confort, dar și inspirație. În noua formulă, ne concentrăm pe o ofertă culinară modernizată, servicii interactive și o prezență mai puternică în zona de evenimente private și corporate. Cu noul meniu, noul design și noua direcție de dezvoltare, Red Angus Steakhouse rămâne un reper pe scena restaurantelor din București, dar cu un aer proaspăt, actualizat pentru 2025 și dincolo de acest orizont.”, afirmă Dragoș Panait, fondator Red Angus Steakhouse.

În plus, planurile de dezvoltare includ extinderea brandului prin deschiderea unui bar speakeasy, situat la subsolul clădirii din Piața Amzei, unde se află în prezent restaurantul.

Red Angus Steakhouse a generat venituri de 2.6 milioane de lei, în 2024, și preconizează o creștere de 17% pentru acest an

În 2024, Red Angus Steakhouse a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 2,6 milioane de lei, cu un echilibru între segmentul corporate și consumatorii individuali (50%-50%) și un număr de aproximativ 22.000 de clienți anual. Valoarea medie a unei note de plată este de 110 lei.

Prin această nouă etapă, Red Angus Steakhouse își continuă misiunea de a oferi o experiență autentică de steakhouse, redefinind standardele din industrie și răspunzând cerințelor unui public tot mai exigent și dornic de inovație. Pentru 2025, restaurantul estimează o creștere a cifrei de afaceri de 17%.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Programul educațional Gustă cu Atenție. Bucură-te de Moment a lansat podcastul Mindfulness în alimentație

Published

on

Proiectul educațional Gustă cu Atenție. Bucură-te de Moment lansează podcastul Mindfulness în alimentație, o inițiativă menită să aducă în prim-plan o relație mai conștientă, blândă și echilibrată cu mâncarea. Găzduit de Vero Căliman, cunoscută pentru abordarea sa caldă și empatică, podcastul devine un spațiu de dialog autentic despre alegerile noastre alimentare. De ce mâncăm ce mâncăm? Ce declanșează pofta? Cum putem cultiva o relație mai bună cu propriul corp și cu farfuria din fața noastră? Acestea sunt doar câteva dintre subiectele care vor fi abordate în cadrul episoadelor de podcast.

Alături de invitați speciali – de la influenceri cu povești reale, la specialiști în sănătate și organizare – podcastul explorează teme legate de obiceiuri alimentare, găsirea echilibrului și bucuria micilor momente, toate acestea îmbinate cu experiențe de viață.

Podcastul Mindfulness în alimentație a fost creat cu gândul la liceeni, într-o perioadă a vieții în care relația cu mâncarea, cu propriul corp și cu emoțiile poate deveni complicată. Scopul acestui proiect este de a oferi un spațiu de învățare informală, în care tinerii să poată descoperi, fără judecată, cum să își asculte corpul, să își înțeleagă alegerile și să cultive obiceiuri alimentare mai conștiente. Prin conversații autentice și exemple reale, acesta își propune să devină o sursă de sprijin și inspirație pentru o generație aflată în formare, încurajând echilibrul și prezența în viața de zi cu zi , a povestit Lidia Feher, Project Lead Gustă cu Atenție. Bucură-te de Moment.

Programul are ca obiectiv responsabilizarea adolescenților și oferirea de metode concrete pentru a acţiona în vederea adoptării unor schimbări comportamentale de durată. Astfel, remodelează obiceiurile de a lua gustări şi abordarea generală a alimentaţiei, introducând practici de mindfulness. Conturat ca parteneriat public-privat de succes, acest program a devenit un model de proiect responsabil, transformativ şi amplu, aducându-şi contribuţia la îmbunătăţirea stării de sănătate a tinerilor din România, a declarat Dana Dobrescu, Corporate & Government Affairs Manager Mondelez International.

Proiectul Gustă cu Atenție. Bucură-te de Moment adoptă o abordare multidisciplinară, oferind adolescenţilor un curs integrat cu module interconectate, care acoperă psihologia, organizarea şi planificarea, nutriţia, mindfulnessul, mişcarea, educaţia civică şi autoconştientizarea. Prin intermediul acestor module, tinerii dobândesc competenţe esenţiale pentru a-şi îmbunătăţi obiceiurile alimentare şi pentru a-şi asuma responsabilitatea pentru propria sănătate.

Programul este derulat de Asociaţia Sută la Sută Românesc, fiind organizat în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Inspectorate Şcolare din 9 judeţe şi Bucureşti, cu Centrul de Cercetare în Management (CCM) din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi susţinut de compania Mondelēz International, lider pe piaţa globală a gustărilor.

Continue Reading

Business

S-a deschis Mall Moldova, cel mai mare mall din zona Moldovei și singurul mall super-regional din afara Bucureștiului

Published

on

Mall Moldova, cel mai mare centru comercial din zona Moldovei, și-a deschis oficial porțile pe 17 aprilie, la Iași. Dezvoltat de Prime Kapital, în parteneriat cu MAS P.L.C., Mall Moldova face parte dintr-un plan investițional amplu derulat de cei doi investitori în Iași, în valoare de aproximativ jumătate de miliard de euro, care include și ansamblul de regenerare urbană Silk District – unul dintre cele mai mari ansambluri mixed-use din România. Investiția în cele două proiecte este realizată aproape exclusiv din surse proprii și contribuie la crearea a aproximativ 4.000 de locuri de muncă în cadrul comunității locale.

Mall Moldova este poziționat strategic la intrarea în municipiul Iași, într-o zonă cu acces facil din principalele orașe ale Moldovei, și în proximitatea celor mai importante zone de dezvoltare rezidențială ale Iașului, precum comunele Valea Lupului și Miroslava. Astfel, noul centru comercial vine în întâmpinarea nevoilor clienților din Iași și din zona metropolitană extinsă precum și a celor din Bacău, Suceava, Neamț, Vaslui, Botoșani și din Republica Moldova.

„Suntem încântați de prezența a peste 250 de magazine, dintre care 50 în premieră pentru Iași, branduri de renume la nivel internațional, dar, totodată, am încurajat și prezența retailerilor locali și naționali, reușind astfel să le oferim clienților noștri experiențe unice și foarte diverse. Pe lângă multitudinea de opțiuni de shopping, Mall Moldova oferă clienților o zonă impresionantă de entertainment, cu cel mai mare loc de joacă pentru copii din afara Bucureștiului, cinema cu tehnologie 4DX, un food court cu design unic și restaurante în premieră. Astfel, ne invităm clienții să descopere cea mai mare destinație de shopping și entertainment din întreaga Moldovă, menită să satisfacă cele mai exigente gusturi și preferințe”, a declarat Mihaela Adam, Asset Manager Mall Moldova Iași.

Branduri de renume la Mall Moldova

Mall Moldova redefinește standardele retailului modern printr-un mix variat de magazine de îmbrăcăminte, încălțăminte, articole sportive și jucării, la care se adaugă branduri cunoscute cu produse de înfrumusețare și sănătate. Printre brandurile prezente se află Peek & Cloppenburg, Reserved, Sephora, e-Pantofi, Cărturești, Mobexpert, Hipermarket Carrefour, Decathlon, Fressnapf, Rovere, New Yorker, Mango, Douglas, Rituals, Lego, Under Armour, Skechers, Foot Locker, Tezyo, Smyk, Half Price.

Mixul de retail a fost conceput pentru a acoperi toate segmentele – modă, sport, beauty, home & deco, tehnologie și articole pentru copii.

Cel mai mare food court din regiune, cu design unic în România și restaurante în premieră

Zona de food court vine cu un design unic în România și o diversitate gastronomică, cu peste 30 de concepte și 2.500 de locuri de luat masa, ce asigură pasionaților de mâncare o experiență culinară savuroasă. Branduri internaționale în premieră pentru Iași și zona Moldovei, precum Wendy’s, Popeyes, Dodo Pizza, Hesburger, Sushi Terra, Puii Mei, dar și conceptele noi, cum sunt Toto 9 gastrobar și Zay Coffee & more vin pentru a întregi varietatea de produse și servicii, redefinind experiența clienților, alături de bine cunoscutele branduri KFC, Burger King, McDonald’s sau Vivo Fusion Food Bar. Și pentru iubitorii de cafea și deserturi, Mall Moldova vine cu noutăți și branduri consacrate, iar Manufaktura, Gelateria La Romana și Starbucks sunt doar o parte din surprizele pregătite acestora.

Divertisment la superlativ: cel mai mare Cinema City din regiune cu tehnologie 4DX și sală de fitness cu piscină semi-olimpică

Pe lângă zona dedicată fashion-ului, Mall Moldova se afirmă ca un adevărat hub de socializare și divertisment în regiunea Moldovei. O porțiune extinsă din centrul comercial este dedicată recreerii, incluzând cel mai modern cinematograf Cinema City din regiune, dotat cu tehnologie 4DX, locul perfect pentru o experiență cinematografică imersivă. Alături de acesta se află și renumitul centru de fitness World Class, complet echipat cu piscină semi-olimpică și terasă exterioară, care adaugă un plus de relaxare ofertei complete.

Hype By Kiddo: distracție la înălțime și experiențe unice în peste 2.800 mp, cel mai mare loc de joacă din regiunea Moldovei

Ceea ce face Hype By Kiddo cu adevărat excepțional sunt atracțiile inovatoare, multe dintre ele fiind premiere europene: Galaxy Slides, toboganele futuriste unice în Europa, care oferă o experiență spectaculoasă, sau Ninja Warrior, provocarea supremă pentru aventurieri, cu un traseu amplasat la impresionanta înălțime de 9 metri – o premieră pentru locațiile Hype.

Cei aflați în căutarea unei explozii de adrenalină pot încerca macaraua de 8 metri pentru sărituri sau se pot aventura pe peretele Chimney, o ascensiune în întuneric care poate fi completată de Peretele Graffiti, ce combină mișcarea cu arta urbană. Nici pasionații de gaming nu sunt uitați – Hype By Kiddo include peste 50 de jocuri arcade, mai mult de jumătate dintre ele fiind unice în Iași.

Pentru cei care adoră jocurile de echipă, atracții precum Laser Tag cu tematică Cyber Punk, singurul de acest tip implementat în Europa și Arkadia VR Arena, o arenă VR multiplayer pentru 6 jucători, aduc un nivel inedit de competiție și interacțiune. În plus, iubitorii de tehnologii imersive nu pot rata QBIX, o experiență revoluționară produsă chiar în Iași și vândută cu succes în întreaga lume.

 

Continue Reading

Marketing

Cea de-a 3-a Bienală Internațională Yeditepe va avea loc la Istanbul

Published

on

Cea de-a 3-a ediție a Bienalei Internaționale Yeditepe este pregătită să întâmpine iubitorii de artă în cadrul celor mai emblematice spații istorice ale Istanbulului. Pregătirile sunt aproape de final, iar evenimentul va debuta în curând, oferind vizitatorilor momente speciale prin intermediul unor lucrări variate și captivante.

Bienala Yeditepe, care ocupă un loc important în calendarul cultural și artistic al orașului, își propune și în acest an să aducă un omagiu siluetei istorice a Istanbulului prin artă. Ea va avea loc în clădiri care poartă amprenta trecutului, iar organizatorii sunt în faza finală a pregătirilor. La Depozitele Gării Sirkeci, unul dintre spațiile centrale ale bienalei, lucrările de instalare a operelor, amenajările tehnice și aranjamentele expoziționale sunt aproape finalizate. Se urmărește realizarea unei prezentări armonioase, care să respecte structura istorică a locației.

Pe lângă Gara Sirkeci, pregătirile se desfășoară cu minuțiozitate și în alte puncte-cheie ale bienalei: Cetatea Yedikule și subsolul Moscheii Nuruosmaniye. Cetatea Yedikule, cu spațiul său în aer liber, va găzdui instalații de mari dimensiuni realizate de artiști, în timp ce subsolul Moscheii Nuruosmaniye va deveni un spațiu unic pentru lucrări video, instalații și proiecte bazate pe arhive, în consonanță cu atmosfera locului.

Ediția din acest an promite un conținut bogat prin participarea unui număr mare de artiști din diferite discipline. Lucrări realizate în domenii precum pictura, sculptura, fotografia sau arta video oferă interpretări contemporane ale complexității culturale a Istanbulului. Bienala nu este doar un eveniment expozițional, ci și un spațiu de întâlnire intelectuală și culturală. În acest sens, vor fi organizate paneluri, interviuri, întâlniri cu artiști și tururi tematice.
Așa cum s-a întâmplat și în edițiile anterioare, Bienala Yeditepe continuă să promoveze conceptul de „gândire în dialog cu spațiul”. Contextul istoric, arhitectural și cultural al clădirilor alese influențează în mod direct procesul creativ al artiștilor, transformând bienala într-o platformă care vorbește atât despre trecutul, cât și despre viitorul Istanbulului.

Data deschiderii oficiale și programul complet vor fi anunțate în curând. Pe parcursul bienalei, lucrările artiștilor locali și internaționali vor întâlni publicul, iar locuitorii orașului vor avea ocazia să descopere arta contemporană în cadre istorice deosebite.
Reunind patrimoniul cultural cu arta, Bienala Yeditepe promite să lase o amprentă puternică asupra publicului.

Continue Reading

Trending