Connect with us

Sanatate

Asociația Medikali: un sprijin real pentru pacienții vulnerabili din România

Published

on

Clinica Medikali anunță lansarea Asociației Medikali, o inițiativă socială dedicată sprijinirii pacienților care se confruntă cu afecțiuni medicale grave și nu dispun de resursele necesare pentru tratamente salvatoare. Noul proiect reflectă angajamentul profund al echipei Medikali față de responsabilitatea comunitară și accesul echitabil la servicii medicale de calitate.

O misiune clară: sănătate, implicare, solidaritate

Asociația Medikali își propune să devină un pilon de sprijin pentru pacienții vulnerabili, oferind acces la tratamente, consiliere și programe de prevenție, prin colaborări naționale și internaționale. Inițiativa este susținută activ de Clinica Medikali, care va contribui cu expertiza sa medicală și infrastructura logistică necesară pentru coordonarea cazurilor complexe.

„Am creat această asociație pentru că, în fiecare zi, întâlnim pacienți care, dincolo de suferință, poartă și povara lipsei de resurse. Îmi doresc ca prin această structură să putem interveni acolo unde sistemul nu ajunge – cu tratamente, cu sprijin, cu încredere”, declară Dr. Adina Negoiță, Președintele Asociației Medikali și medic cu o implicare constantă în sprijinirea pacienților aflați în situații-limită.

Asociația Medikali își desfășoară activitatea pe două paliere complementare: susținerea cazurilor medicale grave și implicarea în proiecte sociale cu impact în comunitate. Această abordare integrată reflectă misiunea extinsă a brandului Medikali – aceea de a schimba în mod real experiența pacientului, atât din perspectivă medicală, cât și umană. Expertiza echipei medicale, infrastructura clinicii și rețeaua de parteneriate naționale și internaționale permit un traseu coerent pentru pacienții aflați în situații dificile, iar asociația vine să completeze acest parcurs cu sprijinul financiar, logistic și emoțional necesar.

„Pe măsură ce clinica a crescut și am început să vedem din ce în ce mai multe cazuri complicate, ne-am dat seama că lipsește o verigă esențială – o structură prin care să putem ajuta dincolo de ce ne permite sistemul. Asociația Medikali a fost gândită tocmai pentru a aduce resurse complementare, pentru a oferi tratamente, dar și pentru a ne implica mai mult în comunitate, în campanii de prevenție, educație și tratament”, completează Dr. Adina Negoiță, Președintele Asociației Medikali.

Prin această complementaritate – expertiza medicală a clinicii și mecanismele sociale ale asociației – inițiativa devine un sprijin concret și coerent pentru pacienți. Fie că este vorba despre tratamente costisitoare, intervenții chirurgicale în străinătate, navigare medicală sau terapii pentru copii, Asociația Medikali își propune să ofere suport real exact acolo unde e cel mai mare nevoie.

Peste 25 pacienți au primit deja sprijin

Prin segmentul orientat către pacienți, asociația preia persoane aflate în situații limită – fie din cauza gravității diagnosticului, fie din lipsa posibilităților financiare. Intervențiile vizează atât sprijinul financiar pentru tratamente și investigații, cât și facilitarea accesului la medici, spitale sau proceduri din România și din străinătate, în funcție de nevoile pacientului.

Cele peste 25 cazuri sprijinite până acum sunt dovada directă a impactului pe care această colaborare îl poate avea în viața pacienților:

  • Monica, o pacientă de 44 de ani diagnosticată cu boala Parkinson, este una dintre beneficiarii direcți ai sprijinului oferit. După ani întregi de tratament medicamentos fără efect, speranța a venit sub forma unei intervenții de stimulare cerebrală profundă (DBS) realizată în Germania. Cu sprijinul Asociației Medikali, Monica a avut acces la operație și la toate etapele post-operatorii, inclusiv înlocuirea stimulatorului după o complicație apărută ulterior. Astăzi, Monica conduce din nou, a revenit la muncă și își urmează pasiunea pentru pictură, dăruind speranță altora.
  • Lara, o fetiță de 8 ani diagnosticată cu o formă rară de neurofibromatoză (NF2), a fost salvată printr-o intervenție de urgență la Moorfields Eye Hospital din Londra, unde a fost operată pentru o tumoră care îi afecta nervul optic. Fără această intervenție, Lara și-ar fi pierdut vederea. Astăzi, este din nou la școală, alături de colegii ei.
  • Mugurel, 44 de ani, diagnosticat cu cancer gastric, a beneficiat de sprijin în cadrul unui parteneriat internațional între clinica Medikali și American Hospital Istanbul, parte din rețeaua Koç Healthcare. Cu ajutorul echipei de navigatori medicali, Mugurel a urmat un plan personalizat de tratament – chimioterapie, imunoterapie și o operație majoră. Investigațiile recente arată o evoluție pozitivă, iar lupta lui continuă cu încredere.
  • Andrei, un tânăr de 18 ani diagnosticat cu scolioză severă, a fost operat cu succes într-un spital privat din România, intervenția fiind realizată cu ajutorul tehnologiei de chirurgie robotică. Astăzi, Andrei este în proces de recuperare și se pregătește să revină la bazin – locul unde a descoperit pasiunea pentru înotul de performanță.

Pe lângă aceste cazuri, mai mulți pacienți au beneficiat de investigații și tratamente în regim ambulatoriu în cadrul Clinicii Medikali, beneficiind de consiliere, imagistică și expertiză multidisciplinară.

Secret Donor 2.0 și parteneriatul cu Blue Life Autism – primele proiecte în parteneriat sprijinite de Asociația Medikali

Asociația Medikali dezvoltă și susține inițiative menite să adreseze probleme sociale acute, cu accent pe prevenție, solidaritate și incluziune. Fie că vorbim despre proiecte proprii sau despre parteneriate cu alte organizații, asociația rămâne deschisă colaborării cu ONG-uri, instituții sau inițiative care aduc un impact pozitiv în comunitate.

Primul proiect al Asociației Medikali s-a desfășurat în perioada de demarare, în februarie 2025, când, alături de Clinica Medikali, s-a implicat în “Secret Donor 2.0”, campania de donare de sânge ajunsă la a doua ediție, organizată de Asociația pastel. Evenimentul a avut loc la sediul clinicii și a mobilizat comunitatea locală – 56 de persoane au participat la consultații preliminare, iar 50 au donat sânge, contribuind la salvarea a peste 150 de vieți.

Deși asociația se afla în etapa incipientă, implicarea în acest proiect a fost firească. „A fost important pentru noi să fim parte din această inițiativă încă de la început. Înțelegem cât de mare este nevoia de sânge în spitale și cât de puțin efort este, de fapt, pentru a salva o viață. Am știut că trebuie să fim acolo”, afirmă Dr. Adina Negoiță.

Un alt proiect semnificativ este parteneriatul cu Asociația Blue Life Autism, un centru dedicat copiilor cu tulburări din spectrul autist. Prin implicarea Asociației Medikali și a Dr. Adina Negoiță, în calitate de ambasador al organizației, peste 15 copii au beneficiat deja de terapii personalizate – terapie ABA, integrare senzorială, terapie ocupațională. Progresele sunt vizibile: de la dezvoltarea limbajului și îmbunătățirea motricității, până la autonomie personală și integrare în colectivitate. În perioada următoare, acest parteneriat va continua sub umbrela Asociației Medikali, cu obiectivul de a susține un număr și mai mare de copii în parcursul lor terapeutic.

Pentru 2025, Asociația Medikali își propune sprijinirea mai multor pacienți și dezvoltarea unor proiecte naționale de sănătate

Asociația Medikali își propune să transforme accesul la sănătate într-un drept real, nu un privilegiu, printr-o serie de inițiative menite să răspundă unor nevoi stringente atât la nivel individual, cât și comunitar. Pentru anul în curs, organizația are în vedere preluarea de noi cazuri medicale cu patologie complexă, dezvoltarea de parteneriate strategice cu clinici și spitale din România și din străinătate, dotarea unui centru public din București cu echipamente moderne de recuperare, extinderea campaniilor de prevenție și educație pentru sănătate și organizarea unor noi ediții ale campaniilor de donare de sânge.

„Suntem deschiși să colaborăm cu orice organizație, instituție sau inițiativă care își propune să aducă o schimbare reală în viața pacienților. Ne dorim ca proiectele Asociației Medikali să capete amploare și la nivel național, pentru că știm că impactul nu vine doar din acțiuni punctuale, ci din continuitate, implicare și parteneriate sustenabile”, concluzionează Dr. Adina Negoiță, fondatoarea asociației.

Continue Reading

Sanatate

Coral Club, Brand Global De Wellness Cu 28 De Ani De Experiență, Își Extinde Portofoliul În România

Published

on

În întreaga Europă, grija pentru sine a încetat să mai fie un răsfăț ocazional și a devenit o disciplină cotidiană. Economia globală a wellnessului a atins 6,8 trilioane de dolari în 2024 și este estimată să ajungă la 9,8 trilioane de dolari până în 2029, Europa numărându-se printre regiunile cu cea mai rapidă creștere, cu un avans de 6,3% pe an în ultimii cinci ani.[1] Mai mult de jumătate dintre consumatorii europeni cumpără acum suplimente alimentare în mod obișnuit — 55% fac acest lucru în mod regulat, iar 82% le consideră esențiale pentru menținerea sănătății.[2]

Schimbarea ține mai puțin de ceea ce cumpără oamenii și mai mult de felul în care o fac: consumatorii spun că acordă sănătății o prioritate mai mare decât în urmă cu un an, îndepărtându-se de soluțiile generice și orientându-se către rutine ghidate de nutriționiști, specialiști în coaching și instrumente digitale construite în jurul propriilor date.[3] România face pe deplin parte din această mișcare — nouă din zece români au luat cel puțin o dată un supliment alimentar, iar piața locală a crescut cu 7,9%, până la 726 de milioane de euro, în 2025.[4] Acestui public mai informat și mai exigent i se adresează o nouă generație de branduri și specialiști în wellness. Coral Club se numără printre aceste branduri, extinzându-și prezența în România și în Europa Centrală pe baza unei experiențe de aproape trei decenii acumulate pe alte piețe.

Un singur sistem de wellness în spatele fiecărui produs

Prezența Coral Club în România nu marchează un debut, ci extinderea unei încrederi construite în timp. Înființată la Toronto în 1998, compania rafinează de 28 de ani aceeași idee, în loc să se reinventeze de la un sezon la altul: un produs își atinge pe deplin valoarea atunci când devine parte dintr-o rutină coerentă, nu când este folosit izolat. Sistemul de wellness Coral Club aduce împreună hidratarea, frumusețea și mișcarea, astfel încât acestea să susțină o misiune ambițioasă: să ofere oamenilor din întreaga lume o hidratare mai bună și să o transforme într-o parte firească a unei rutine zilnice echilibrate — de la nutriție și activitate fizică până la odihnă și obiceiuri consecvente.

„România este una dintre piețele de wellness cu cea mai rapidă creștere din regiune, iar consumatorii săi pun întrebări tot mai precise despre ceea ce includ în rutinele lor — nu doar ce promite un produs, ci și de ce funcționează”, spune Cristian Constantin, Directorul Diviziei pentru Europa Centrală din cadrul Coral Club. „Nu venim aici cu o tendință de moment. Aducem o experiență de 28 de ani în hidratare și nutriție, structurată în jurul unui singur sistem de wellness, precum și cinci produse în care oamenii au deja încredere pe celelalte piețe ale noastre. România nu este un test pentru noi; este o piață în care ne angajăm pe termen lung.”

CRISTIAN CONSTANTIN · DIRECTORUL DIVIZIEI PENTRU EUROPA CENTRALĂ, CORAL CLUB

În practică, sistemul de wellness Coral Club se regăsește într-un portofoliu de peste 200 de produse din categoriile hidratare, nutriție, energie, frumusețe și mișcare. Cinci dintre ele definesc intrarea Coral Club pe piața românească — produsele cel mai des solicitate de cei care fac primul pas către o hidratare mai bună și o stare de bine pe termen lung și care sunt deja disponibile pe site-ul oficial.

Coral-Mine: totul începe cu apa

În centrul filosofiei Coral Club se află hidratarea, un domeniu în care compania a acumulat aproape trei decenii de experiență. Coral-Mine, formula emblematică a brandului, este realizată din coral natural provenit din insulele Okinawa și Tokunoshima, din Marea Japoniei, și este concepută pentru a îmbogăți apa potabilă cu minerale esențiale și pentru a încuraja hidratarea regulată.

În sistemul de wellness Coral Club, apa nu este privită doar ca un element al rutinei, ci ca mediul în care au loc procese fundamentale ale organismului. De aceea, Coral-Mine este punctul de intrare în sistem: o alegere simplă, ușor de repetat, care așază hidratarea în centrul unei strategii mai ample de wellness.

Daily Delicious Beauty Shake: proteine pentru frumusețea din interior

Daily Delicious Beauty Shake combină trei surse de proteine — proteine din lapte, izolat proteic din soia și concentrat proteic din zer — într-o formulă concepută pentru nutriția zilnică. O porție furnizează 21 g de proteine și include 11 nutrienți pentru frumusețe, alături de peptide de colagen VERISOL®.

Produsul reflectă o schimbare mai amplă în industria frumuseții: trecerea de la îngrijirea exclusiv externă la o abordare pe care brandul o numește „Beauty In and Out”. Pielea, părul, masa musculară și starea generală sunt privite ca expresii ale aceluiași organism, iar aportul de proteine și micronutrienți intră în aceeași conversație cu îngrijirea topică.

B-Prime Direct: energia începe la nivel metabolic

B-Prime Direct este un complex de vitamine B sub formă de pulbere pentru administrare directă, care se dizolvă în gură și combină vitaminele B1, B2, B3 (niacină), B5, B6, B7 (biotină), B9 (folat) și B12, alături de colină și inozitol.

Formula privilegiază forme active, cu biodisponibilitate ridicată — vitamina B6 sub formă de piridoxal-5-fosfat, vitamina B12 sub formă de metilcobalamină, iar folatul în forma brevetată EXTRAfolate-S™ (L-metilfolat de calciu). În conformitate cu normele UE, vitaminele din complexul B sunt recunoscute pentru contribuția la metabolismul energetic normal și la reducerea oboselii și extenuării[5] — motiv pentru care B-Prime Direct este conceput în jurul necesarului cotidian de energie, nu al stimulării pe termen scurt.

Promarine Collagen Peptides: frumusețea, privită din perspectivă structurală

Promarine Collagen Peptides este o formulă lichidă care oferă 10 g de colagen marin hidrolizat într-o porție de 50 ml, provenit din cod, pollock și eglefin, și este suplimentată cu 100 mg de vitamina C, vitamina B6, biotină și pudră din frunze de spanac.

Vitamina C este inclusă dintr-un motiv precis: în conformitate cu normele UE, vitamina C contribuie la formarea normală a colagenului pentru funcționarea normală a pielii[6]. În mai multe dintre rutinele brandului, Promarine Collagen Peptides este asociat cu Coral-Mine — o combinație care surprinde foarte bine logica Coral Club: frumusețea și hidratarea sunt tratate ca părți ale aceluiași sistem, nu ca două categorii separate.

Ocean Glow: când frumusețea devine măsurabilă

Ocean Glow este colecția premium Coral Club de măști faciale din bioceluloză, care combină ingrediente inspirate de mediul marin cu tehnologii avansate de îngrijire a pielii. Realizat din bioceluloză naturală, materialul ultrafin al măștii urmărește îndeaproape contururile feței, creează un efect de „a doua piele” și poate reține de până la trei ori mai mult ser decât suporturile convenționale pentru măști. Formulele utilizează, de asemenea, tehnologia lipozomală Lipomask™, alături de complexe de minerale marine, antioxidanți și alte ingrediente de îngrijire a pielii cu acțiune țintită.

Colecția include trei formule cu acțiune țintită: Hydro Boost, cu apă de mare, acid hialuronic 3D, extracte de alge marine și un metabiotic; Advanced Collagen, cu tripeptide de colagen, apă de mare și peptide; și Skin Harmony, care combină apa de mare, ceramidele, metabioticele, semințele de moringa și extractele de alge marine. Împreună, ele transformă masca tradițională tip șervețel într-un ritual de îngrijire la domiciliu mai sofisticat, adaptat diferitelor nevoi ale pielii.

Coral-Mine, Daily Delicious Beauty Shake, B-Prime Direct și Promarine Collagen Peptides sunt suplimente alimentare: nu înlocuiesc o alimentație variată și echilibrată și un stil de viață sănătos; a nu se lăsa la îndemâna copiilor mici. Ocean Glow este o gamă cosmetică de îngrijire a pielii, reglementată separat de suplimentele alimentare și destinată exclusiv uzului extern.

[1] Global Wellness Institute, „Economia globală a wellnessului atinge un record de 6,8 trilioane de dolari și este estimată să ajungă la 9,8 trilioane de dolari până în 2029”, 2025: https://globalwellnessinstitute.org/press-room/press-releases/the-global-wellness-economy-hits-a-record-6-8-trillion-and-is-forecast-to-reach-9-8-trillion-by-2029/

[2] Grand View Research, Raport privind piața europeană a suplimentelor alimentare, 2025: https://www.grandviewresearch.com/industry-analysis/europe-dietary-supplements-market-report

[3] McKinsey & Company, Sondaj privind tendințele viitoare în wellness 2026, prezentat în avanpremieră în European Spa Magazine: https://europeanspamagazine.com/first-look-at-mckinseys-future-of-wellness-report/

[4] Transylvania Today, „Piața suplimentelor alimentare din România ajunge la 726 de milioane de euro”, septembrie 2025 (pe baza datelor Type Nature / Cegedim): https://www.transylvaniatoday.ro/2025/09/25/romanias-dietary-supplement-market-reaches-e726-million/

[5] Mențiune de sănătate autorizată pentru vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, B7, B9 și B12 în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei, de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare: https://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:136:0001:0040:en:PDF

[6] Mențiune de sănătate autorizată pentru vitamina C („contribuie la formarea normală a colagenului pentru funcționarea normală a pielii”), în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei: https://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:136:0001:0040:en:PDF

Continue Reading

Sanatate

Elixirul verii în propria bucătărie: Cum îți transformă organismul un pahar de apă cu lămâie și castravete

Published

on

Sursa foto: ShutterStock

Pentru hidratare în zilele călduroase sau ca băutură detox, servită cu gheață, rețeta de apă aromatizată cu castravete, lămâie și mentă este chiar potrivită.  Această combinație simplă nu doar că transformă apa plată banală într-un răsfăț aromatic, dar aduce și un aport masiv de vitamina C, antioxidanți și minerale esențiale cu efecte directe asupra digestiei, pielii și nivelului de energie

Este excelentă după antrenament, la birou, pe plajă sau în orice moment în care vrei ceva proaspăt și natural în locul băuturilor carbogazoase. Castravetele hidratează și are efect antiinflamator. Lămâia stimulează digestia și aduce vitamina C. Menta calmează stomacul și oferă o senzație de prospețime instantane.

Principalele beneficii

Consumul zilnic al acestei băuturi oferă avantaje sistemice pentru întregul organism, susținute de calitățile nutritive ale ingredientelor proaspete:
  • Hidratare celulară profundă: Castravetele conține peste 95% apă și oferă electroliți naturali, prevenind deshidratarea eficient.
  • Stimularea digestiei: Acidul citric din lămâie ajută la stimularea sucurilor gastrice și a bilei, reducând balonarea.
  • Managementul greutății: Înlocuiește sucurile acidulate fără a adăuga calorii, reducând pofta de mâncare dacă este băută înainte de masă.
  • Protecție antioxidantă: Vitamina C combate radicalii liberi, protejând celulele și fortificând sistemul imunitar.
  • Efect antiinflamator: Compușii din castravete reduc inflamațiile din corp și elimină acidul uric de la nivelul articulațiilor.
  • Lluminozitatea pielii: Siliciul din castravete și antioxidanții din lămâie susțin producția de colagen și elasticitatea tenului.
  • Prevenirea pietrelor la rinichi: Acidul citric din citrice poate preveni formarea cristalelor de oxalat în tractul urinar.

Cum prepari rețeta de apă cu castravete, lămâie și mentă

Pune toate ingredientele într-o carafă mare. Adaugă gheața și apoi toarnă apa rece peste ele. Amestecă ușor cu o spatulă. Pune carafa în frigider pentru cel puțin 30 minute( ideal 1–2 ore) pentru ca aromele să se infuzeze. Se poate păstra la rece până la 24 de ore. Servește această apă tonică în pahare înalte, cu cuburi de gheață și o frunză de mentă în decor. Opțional, poți adăuga câteva boabe de rodie, frunze de busuioc sau felii de ghimbir pentru variație.

 

 

Continue Reading

Sanatate

ROHEALTH și UNIFARM: un parteneriat care aduce mai aproape inovarea, expertiza și nevoile reale ale sistemului de sănătate

Published

on

UNIFARM se alătură comunității ROHEALTH, într-un parteneriat care consolidează legătura dintre cercetare, industrie, sistemul medical și accesul pacienților la soluții de sănătate.

După mai bine de un deceniu în care a construit o comunitate dedicată colaborării în sănătate și bioeconomie, ROHEALTH, Clusterul pentru Sănătate și Bioeconomie își extinde rețeaua printr-un nou parteneriat strategic: Compania Națională UNIFARM S.A. se alătură ROHEALTH în calitate de membru cu drepturi depline.

Parteneriatul vine într-un moment în care sănătatea are nevoie, mai mult ca oricând, de conexiuni reale între cei care cercetează și dezvoltă soluții, cei care le produc, cei care le utilizează și cei care contribuie la accesul lor în sistem.

Pentru ROHEALTH, această colaborare este despre a transforma mai ușor expertiza și ideile în soluții care pot răspunde unor nevoi concrete ale sistemului de sănătate.

Înființat în 2015, ROHEALTH reunește astăzi peste 122 de membri: companii, IMM-uri, universități, institute de cercetare, spitale, organizații neguvernamentale și autorități publice. În cei peste zece ani de activitate, membrii ROHEALTH au acumulat experiență în proiecte naționale și internaționale de anvergură, în cercetare-dezvoltare, inovare, transfer de cunoaștere, dezvoltare de tehnologii și soluții pentru domeniul medical, precum și în atragerea și implementarea de proiecte finanțate prin programe precum PNRR, EU4Health, INTERREG și fonduri structurale.

Această diversitate este, de fapt, una dintre principalele valori ale comunității ROHEALTH: capacitatea de a pune la aceeași masă perspective diferite și de a crea colaborări între ele.

„Pentru noi, parteneriatul cu UNIFARM este o evoluție firească a ceea ce construim de peste zece ani. ROHEALTH nu este doar o rețea de organizații, ci o comunitate în care există expertiză, experiență și, foarte important, oameni care cunosc din interior provocările sistemului de sănătate. Avem în comunitate cercetători, medici, antreprenori, companii, universități, institute de cercetare și organizații care lucrează zi de zi cu proiecte și soluții pentru sănătat și bioeconomie. Intrarea UNIFARM în această comunitate aduce o perspectivă esențială: aceea a unui actor cu rol strategic în lanțul de aprovizionare și în accesul la medicamente și produse medicale. Credem că această întâlnire poate genera proiecte mai bine conectate la realitatea din teren și, în final, mai utile pentru sistem și pentru pacienți”, a declarat Flaviana Rotaru, Președinta Asociației ROHEALTH – Clusterul pentru Sănătate și Bioeconomie.

Pentru ROHEALTH, valoarea unui astfel de parteneriat nu stă doar în schimbul de informații sau în promovarea reciprocă a inițiativelor. Miza este crearea unor contexte în care expertiza existentă în comunitate să poată întâlni nevoi concrete și oportunități reale de aplicare.

Prin aderarea UNIFARM, comunitatea ROHEALTH își consolidează conexiunea cu zona farmaceutică și cu mecanismele prin care medicamentele și produsele medicale ajung în sistem. În același timp, UNIFARM dobândește acces la o comunitate cu expertiză diversă în cercetare, inovare, dezvoltare de proiecte și colaborare națională și internațională.

„În sănătate, o idee bună devine cu adevărat valoroasă atunci când ajunge să răspundă unei nevoi reale. Prin acest parteneriat, aducem împreună capacitatea operaţională şi experienţa UNIFARM cu energia unei comunităţi de cercetare şi inovare. Ne dorim ca această colaborare să producă proiecte aplicate, cu un obiectiv simplu şi esenţial: un acces mai bun şi mai sigur al pacienţilor la tratamente şi soluţii medicale. Pentru UNIFARM, fiecare parteneriat are sens atunci când se traduce în beneficii concrete pentru oameni”, a declarat Directorul general al CN UNIFARM SA, dr. Adrian Marius Dobre.

În acest context, parteneriatul cu UNIFARM consolidează rolul ROHEALTH de platformă de conectare între expertiza românească și nevoile reale ale sistemului de sănătate, dar și de facilitator al unor colaborări care pot avea relevanță la nivel național și european.

Despre Compania Națională UNIFARM S.A.

Compania Națională UNIFARM S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Sănătății, are un rol strategic în asigurarea continuității aprovizionării cu medicamente și produse medicale și în susținerea accesului pacienților la tratamente. Prin infrastructura și parteneriatele sale, compania contribuie la capacitatea de răspuns a sistemului sanitar și la conectarea nevoilor din piață cu soluții disponibile la nivel național și internațional.

Despre ROHEALTH – Clusterul pentru Sănătate și Bioeconomie

Înființat în 2015, ROHEALTH – Clusterul pentru Sănătate și Bioeconomie este o comunitate de peste 125 de organizații din sănătate și domenii conexe, reunind companii, IMM-uri, universități, institute de cercetare, spitale, ONG-uri și autorități publice.

ROHEALTH promovează cooperarea și parteneriatele sustenabile la nivel național și internațional și susține dezvoltarea de proiecte în cercetare, inovare, sănătate și bioeconomie. Membrii comunității au experiență în proiecte naționale și europene de anvergură și într-o gamă largă de activități, de la consultanță și dezvoltare de proiecte până la cercetare-dezvoltare și dezvoltarea de soluții și materiale avansate pentru domeniul medical.

Prin parteneriatul cu UNIFARM, ROHEALTH continuă să construiască punți între competență, inovare și aplicabilitate, cu obiectivul ca soluțiile dezvoltate în jurul sănătății să ajungă mai aproape de cei care au nevoie de ele.

Continue Reading

Trending