Connect with us

Muzica si filme

Regizorul M. Night Shayamalan întinde o „Capcană Misterioasă” din 2 august, doar la cinema

Published

on

O nouă incursiune în universul enigmatic al lui M. Night Shayamalan – „Capcană Misterioasă” – îl aduce pe actorul Josh Hartnett în lumina reflectoarelor, cu o interpretare excepțională și deopotrivă sumbră, din 2 august, pe marile ecrane din toată țara.

Un tată și fiica lui adolescență participă la concertul pop al celei mai iubite artiste a momentului – Lady Raven – însă realizează rapid că se află în mijlocul unui eveniment sinistru și obscur.

Cooper (Hartnett), tatăl, este pompier de meserie, însă are multe secrete în afara datoriei sociale. Pentru că își iubește copiii foarte mult, ajunge într-o situație complicată, într-o capcană așa cum spune tiltul filmului, din care trebuie să iasă cu orice preț.

Josh Hartnett mărturisește: „Slujba mea era să intru în mintea lui, să înțeleg toate emoțiile din perspectiva lui și să îi acord încredere, chiar dacă este irecuperabil. Eu nu îl pot privi rău, trebuie să îl cunosc cât mai bine și să mi-l asum din toate privințele.”

Despre interpretare și povestea filmului, actorul continuă: „Filmul este construit în jurul reacțiilor unui singur personaj, o abordare pe care Night și-a dorit foarte tare să o exploreze. El nu prea face filme de acest gen, iar acțiunea din „Capcană Misterioasă” este centrată doar pe trăirile lui Cooper. Pentru a reuși această perspectivă unică, am încercat să facem personajul cât mai fascinant și mai complex posibil. Pentru mine a fost o experiență provocatoare și distractivă în același timp. Orice dezechilibru de interpretare într-o direcție sau cealaltă ar putea face personajul să piardă simpatia publicului sau ar risipi tensiunea pericolului care susține filmul. Personajul trebuie să fie într-un echilibru absolut, o interpretare fără cusur. Cred că asta l-a atras și pe Shaymalan la proiect. Categoric pentru mine a fost cel mai important aspect. Am avut parte de foarte multe provocări. Am muncit mult cu regizorul până să ajungem la echilibrul dorit, pentru că amândoi avem slăbiciune pentru acest gen de personaje, dar și dorința de a susține un proiect atât de periculos. Hai să vedem ce ne-a ieșit!”

Scris și regizat de M. Night Shyamalan, „Capcană Misterioasă” îi are în rolurile principale pe Josh Hartnett, Ariel Donoghue, Saleka Shyamalan, Hayley Mills și Allison Pill. Filmul este produs de Ashwin Rajan, Marc Bienstock și M. Night Shyamalan. Steven Schneider este producător executiv.

Director de imagine este Sayombhu Mukdeeprom (“Call Me by Your Name”). Designer de producție este Debbie de Villa (“The Hating Game”). Noëmi Preiswerk semnează că editor iar Herdĭs Stefănsdŏttir (“Knock at the Cabin”) este responsabil pentru muzică. Coordonator al coloanei sonore este Susan Jacobs (“Old”); designer de costume este Caroline Duncan (“Old”), iar castingul îi aparține lui Douglas Aibel (“Asteroid City”).

Warner Bros. Pictures prezintă o producție Blinding Edge Pictures, un film de M. Night Shyamalan: „Capcană Misterioasă”. Filmul este distribuit în cinematografele din țară din 2 august.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Muzica si filme

Gerard Butler revine, de joi, pe marile ecrane, cu „Frăția Hoților 2: Pantera”

Published

on

Începutul de an îl aruncă pe Gerard Butler în plină acțiune alături de O’Shea Jackson în „Frăția Hoților 2: Pantera”, continuarea blockbuster-ului din 2018 care ajunge în avanpremieră la cinema de joi, 9 ianuarie. De această dată, miza este mult mai mare, iar dușmanii devin aliați pe măsură ce prietenia și umorul dintre cei doi se transformă în atu pentru planul lor de a da cea mai mare lovitură.

După ce adrenalina din primul film, „Frăția Hoților”, a cuprins publicul din lumea întreagă, „Pantera” va relua povestea chiar de unde rămăsese, prin implicarea cineastului Christian Gudegast care semnează din nou scenariul și regia.

Gerard Butler descrie filmul ca pe „o întreagă strategie care combină perfect extremele – amuzant și dur – dar și tot ce vine între ele. De asemenea, povestea este foarte inteligent construită ca o incursiune în lumea spargerilor de mare clasă”.

Pentru O’Shea Jackson Jr., cel mai mare atu îl reprezintă complexitatea personajelor: „Suntem obișnuiți să ținem cu polițiștii, însă în seria „Frăția Hoților” aceștia sunt vulnerabili și alunecoși. E o abordare mai realistă, pentru că viața nu e doar în alb-negru, cu oameni buni și oameni răi… mai există și zone gri”.

„Frăția Hoților 2: Pantera” poartă publicul într-o lume misterioasă a hoților de diamante. Organizat în detrimentul unei cunoscute grupări de criminali din Europa, miza jafului suprem capătă dimensiuni globale, în timp ce protagoniștii își unesc forțele pentru a pătrunde în cel mai mare centru al diamantelor din Antwerp, Belgia, trecând astfel prin cele mai frumoase zone mediteraneene.

Big Nick (Butler) revine în Europa și îl urmărește pe Donnie (Jackson), care este implicat în lumea periculoasă și imprevizibilă a hoților de diamante și a mafiei Pantera, în timp ce pun la cale un furt masiv al celei mai mari burse de diamante din lume.

Lionsgate prezintă, în asociere cu eOne și TT Entertainment, o producție G-Base și Diamond Film Productions, „Fratia Hotilor 2: Pantera”. Filmul este distribuit de Vertical Entertainment, iar bilete pot fi deja cumpărate online sau din cinematograful preferat.

Continue Reading

Muzica si filme

„Better Man: Robbie Williams” încântă sălile de cinema din 27 decembrie

Published

on

Cel mai mare superstar pop din ultimele decenii, Robbie Williams face poate cea mai sensibilă și profundă confesiune despre viața lui, începând cu 27 decembrie, în exclusivitate pe marile ecrane din țară odată cu premiera musicalului „Better Man: Robbie Williams”. Filmul este regizat de Michael Gracey și distribuit în cinematografele naționale de Vertical Entertainment, în format standard și Dolby Atmos.

Și pentru că nu s-a considerat niciodată cea mai evoluată persoană, Robbie este portretizat în film ca o maimuță vorbitoare, conform viziunii regizorului Michael Gracey. Artistul nu a ezitat nici când a trebuit să prezinte problemele cântărețului cu dependența de droguri și instabilitatea mintală, dar și pierderile persoanelor dragi din viața lui, inclusiv a marii iubiri Nicole Appleton (membră a trupei pop All Saints).

„Încă mi-e rușine pentru rolul pe care l-am jucat în destinul ei (Nicole). Din film, aceasta este partea pe care mi-e cel mai greu să o urmăresc. Nu mi-a făcut niciun rău, era blândă și iubitoare, pe când eu am fost un tânăr iubit idiot”, recunoaște dezolat Robbie Williams. „Viața mea pare să fie întotdeauna un act de mers pe sfoară fără plasă de siguranță. Aș putea să cad în orice moment și de multe ori chiar o fac.”, mai adaugă acesta.

Nominalizat la Globurile de Aur 2025, așa cum era de așteptat, pentru „Cea mai bună piesă originală dintr-un film” („Forbidden Road”), filmul „BetterMan: Robbie Williams” reprezintă o selecție a celor mai importante momente din viața artistului, fie că au fost succese, iubiri, suferință sau greșeli capitale.

„Forbidden Road” este single-ul captivant care face parte din coloana sonoră a filmului său biografic muzical „Better Man: Robbie Williams”. Piesa, scrisă de Williams alături de Freddy Wexler – compozitor și producător care a colaborat cu artiști de renume precum Ariana Grande, Justin Bieber, Selena Gomez și ZAYN – este un adevărat imn al filmului și reprezintă esența următorului său album, ce va fi disponibil din 27 decembrie 2024 și va cuprinde toate piesele ce apar pe soundtrack-ul oficial al filmului.

Robbie Williams este unul dintre cei mai decorați artiști muzicali din lume, 85 de milioane de albume vândute în întreaga lume, 14 single-uri numărul 1 și un record de 18 BRIT Awards – mai mult decât oricare alt artist. Totalul albumelor sale de top din Marea Britanie din munca sa solo și înregistrările lansate cu Take That se situează acum pe locul 19 și îl plasează în primele două trupe din toate timpurile, cu cele mai multe numere 1 din catalogul lor.

Distribuit de Vertical Entertainment, filmul „Betterman: Robbie Williams” va ajunge în exclusivitate pe marile ecrane din România, în premieră din 27 decembrie 2024.

Continue Reading

Muzica si filme

Rareș Țone și Christian Thomson au deschis Balul Bobocilor ASE 2024

Published

on

Un eveniment memorabil la Berăria H pentru studenții FABBV & EAM

Balul Bobocilor Academiei de Studii Economice (ASE), organizat de studenții facultăților FABBV (Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine) și EAM (Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului), a fost un adevărat spectacol al tinereții și distracției. Evenimentul, care a avut loc pe 24 noiembrie la Berăria H, a adus împreună sute de studenți dornici de distracție, iar atmosfera incendiară a fost garantată de un lineup muzical excepțional.

Rareș Țone și Christian Thomson: Un back-to-back memorabil

Într-o deschidere inedită, Rareș Țone, cel mai tânăr DJ din România, a urcat pe scenă alături de renumitul Christian Thomson pentru un back-to-back exploziv care a cucerit publicul. Cei doi artiști au combinat stiluri muzicale diverse, reușind să creeze o atmosferă electrizantă, care a ridicat sala în picioare. „Este o onoare să împart scena cu un artist atât de consacrat și să aduc energia mea în acest mix incredibil. Publicul a fost fantastic!”, a declarat Rareș.

Christian Thomson: Ritmuri de pe cele mai mari scene din România

După setul spectaculos al lui Rareș Țone și momentul back-to-back, Christian Thomson a continuat să mențină vibe-ul la cote maxime, împreună cu Chris Hype. Cei doi DJ, cunoscuți pentru aparițiile lor la festivaluri de top precum Untold și Neversea, au livrat un mix eclectic de genuri muzicale, de la house și trap, la hituri comerciale, care au garantat o atmosferă vibrantă până târziu în noapte.

Un bal pentru toate gusturile și un eveniment al excelenței studențești

ASE București, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România, este cunoscută nu doar pentru excelența academică, ci și pentru tradițiile sale vibrante. Balul Bobocilor organizat de FABBV & EAM nu a fost doar o seară de distracție, ci și un moment care a celebrat creativitatea și spiritul tineresc. Cele două facultăți, alături de asociațiile studențești din cadrul ASE, și-au unit forțele pentru a oferi un eveniment memorabil.

Berăria H: Locul perfect pentru o noapte de neuitat

Cu o atmosferă unică și un spațiu generos, Berăria H a fost gazda ideală pentru Balul Bobocilor ASE. Decorurile luminoase, sunetul impecabil și vibe-ul locului au transformat evenimentul într-un succes total.

Rareș Țone: Un star în devenire

La doar 13 ani, Rareș Țone continuă să uimească prin profesionalismul și pasiunea sa pentru muzică. Prestația sa, în combinație cu momentul special alături de Christian Thomson, vine să confirme că este unul dintre cele mai promițătoare nume din industria muzicală din România.

Rareș a mulțumit organizatorilor și publicului pentru susținere: „Să fiu pe aceeași scenă cu artiști atât de mari și să împărtășesc muzica mea cu un public atât de vibrant a fost o experiență pe care nu o voi uita!”

Evenimentul a demonstrat încă o dată că distracția și tinerii sunt un mix perfect, iar Balul Bobocilor ASE rămâne unul dintre cele mai așteptate evenimente studențești din București.

 

Continue Reading

Trending