News
Consumul responsabil al resurselor de apă, cheia unei planete echilibrate pentru generațiile viitoare
Published
2 ani agoon
Prin resursele vitale pe care ni le pune la dispoziție pentru desfășurarea activităților necesare traiului de zi cu zi, putem spune, pe bună dreptate, că planeta este casa noastră. Partea mai puțin bună este că de multe ori folosim mai multe resurse decât ar trebui pentru a ne acoperi nevoile. Cu precădere în perioada verii este mult mai ușor să cădem în capcana consumului excesiv de apă spre deosebire de restul anului. Pe lângă uzul personal pentru hidratare, se mai adaugă apa folosită pentru activitățile casnice, dar și în restul gospodăriei și cea pentru derularea activităților agricole. În plus, și petrecerea timpului liber, mai ales când ne gândim la activitățile de agrement, presupun un consum major de apă.
Nu mai este demult o surpriză că reducerea risipei de apă reprezintă un pas crucial pentru conservarea resurselor naturale. Însă, la fel de adevărat este și că suntem influențați de obiceiurile de consum ale celor din jurul nostru. De aceea, este esențial să știm cum putem contribui individual la economisirea apei, dar și printr-un efort colectiv.

Deseori tindem să ne gândim la apă ca la o resursă inepuizabilă și să îi simțim lipsa cu adevărat numai atunci când suntem privați de accesul la ea pentru un interval de câteva ore sau câteva zile, dar statisticile ne dovedesc contrariul. Conform datelor[1] publicate de Uniunea Europeană, anual sunt risipite 131 kg de alimente/cap de locuitor pe teritoriul UE. Mai mult decât atât, risipa de alimente se traduce invariabil și printr-un consum extrem de mare de apă. De exemplu, prin fabricarea unui kg de cartofi sunt necesari 900 litri apă, pentru 1 kg de carne de pui 3900 litri de apă, iar pentru 1 kg de pâine 1000 litri apă, pe care îi consumi indirect. Alte statistici în timp real[2] ne arată date chiar mai îngrijorătoare în privința utilizării apei. În România, consumul zilnic de apă este de 882 litri/cap de locuitor, ceea ce înseamnă că pe parcursul unui an, membri unei familii cu 4 persoane folosesc 1.287.720 litri.
În rândurile următoare vom vedea ce putem face concret pentru gestionarea responsabilă a apei și prevenirea risipei prin soluții pe termen scurt și strategii eficiente pe termen lung.
Sfaturi practice pentru limitarea risipei de apă
Fiecare dintre noi are rolul să conserve resursele de apă, iar acest lucru poate fi posibil prin schimbări mici, dar cu un impact major asupra mediului. Chiar dacă plătim atât cât folosim, limitarea consumului excesiv de apă înseamnă mai mult decât să adaptăm nevoile noastre la posibilitățile oferite de natură.
În continuare, vom face o scurtă trecere în revistă a unor mici trucuri le care le putem urma pentru a limita risipa și salva apa. Adoptarea unor alternative pentru folosirea eficientă a apei reprezintă o strategie câștigătoare, atât pentru protejarea planetei, cât și pentru „salvarea propriului buzunar”. Prin tehnicile și produsele potrivite putem economisi mai mult decât ne-am putea imagina.
- Alege electrocasnice inteligente pentru spălarea vaselor și a rufelor
În aceste cazuri, reducerea consumului de apă nu presupune o minimizare a confortului, ci a resurselor folosite (apă, detergenți). Chiar dacă aceste mașini pot fi mai costisitoare și achiziționarea lor înseamnă un efort financiar mai mare, ele sunt, fără nicio urmă de îndoială, o investiție durabilă. Mai mult, te vei bucura când vei primi o factură de consum mai mică decât dacă ai folosi aparate electrocasnice obișnuite.
- Asigură mentenanța produselor folosite
Este mai puțin costisitor pentru tine și mai puțin poluant pentru mediul înconjurător să înlocuiești vechile produse cu altele noi, când ele ar putea fi doar reparate. Mai mult, aparatele nereciclate se dezintegrează și ajung în sol sau în apele subterane și în cele din urmă în organism, punând în pericol atât ecosistemele naturale, cât și sănătatea umană.
- Spală legumele și fructele în bol
Poți face foarte ușor risipă când ești în bucătărie și gătești sau iei o gustare. Spălarea fructelor și a legumelor direct sub jetul de apă nu le va curăța în totalitate, așadar nici consumul excesiv de apă nu se justifică.
- Optează pentru duș în loc de baie
Este important să nu lași apa să curgă în permanență și să folosești un robinet cu senzori, un aspect valabil și pentru momentele în care te speli pe mâini.
- Practică agricultura sustenabilă
Chiar dacă nu ești un profesionist, poți reduce consumul de apă inclusiv în îngrijirea grădinii din curte sau bloc. Conservarea apei în procesul de udare a culturilor se poate face prin alegerea unor aspersoare economice, care funcționează prin picurare și sisteme de irigare dotate cu temporizator. În timp ce plantele se dezvoltă optim, vei avea un consum redus de apă și de energie. De altfel, la fel de bine poți colecta apa de ploaie pe care să o folosești ulterior pentru udarea plantelor.
- Montează piscine cu sisteme ecologice
Cu siguranță vrei să te distrezi vara asta și să te bucuri de activități răcoritoare. Dacă ai în plan să-ți amenajezi propria piscină, cântărește cu atenție decizia de achiziție. Evitarea pierderilor inutile de apă și menținerea ei cât mai curată poate fi posibilă prin montarea unei piscine inovatoare și cu consum redus.
- Educă-ți comportamentul de consum și fii o influență pozitivă pentru cei din jurul tău
Împărtășirea celor mai bune sfaturi puse deja în practică de tine pot avea un impact major asupra celor din jurul tău. Suntem suma oamenilor cu care petrecem cel mai mult timp atât prin prisma obiceiurilor bune, cât și din perspectiva celor care mai merită șlefuite și îmbunătățite.
Așadar, conservarea resurselor de apă are în cele din urmă un dublu rol: favorizează combaterea deșertificării planetei și sporește bunăstarea locuitorilor ei. În acest context, este necesară implicarea mai multor actori teritoriali, formatori de opinie sau ca însăși marile companii să devină un exemplu de bună practică prin activitatea lor de zi cu zi. Odată ce „se fac auziți” de suficiente grupuri, iar perspectivele oamenilor se schimbă progresiv, nici urmările pozitive nu vor întârzia să se resimtă.
„Prin fiecare produs lansat pe piață, am adoptat, la unison, hidratarea responsabilă și sustenabilă ca pe un mod de lucru și un stil de viață. Tocmai de aceea, Waterdrop își continuă inițiativa de a îmbina și mai bine utilul cu plăcutul, printr-o acțiune de conștientizare. Ne dorim ca oamenii să înțeleagă că hidratarea optimă înseamnă mai mult decât o notificare dintr-o aplicație-memento care îți amintește să bei apă. Hidratarea zilnică poate deveni mai plăcută și mai accesibilă dacă alegem să consumăm acele produse care oferă un plus de savoare, pe lângă beneficiile evidente pentru sănătate. Mai mult, ne putem bucura cu adevărat de gustul autentic al apei dacă pe parcursul zilei o vom păstra într-un recipient reutilizabil, și nu într-unul din plastic”, a declarat Katerina Navratilova, CEO Waterdrop CEE.
Fiind una dintre resursele principale ale planetei este de datoria noastră să o prețuim la adevărata ei valoare și cât de bine putem prin pași mici, dar acțiuni mărețe. Astfel, putem să fim promotorii unui stil de viață cu un consum redus de apă și să influențăm fiecare dintre noi grupurile din care facem parte prin puterea exemplului. Procedând astfel, am putea să ne ușurăm intrarea în rândul țărilor dezvoltate, care au implementat deja tehnici eficiente pentru prevenirea risipei de apă. Nu în ultimul rând, am putea fi și mai bine primiți și priviți și peste hotare și nu doar în rapoarte.
Sperăm că micul nostru ghid vă este de folos în limitarea risipei de apă și conservarea ei, iar protejarea mediului înconjurător va deveni un subiect de interes pe scară cât mai largă pe teritoriul țării noastre, nu doar o poveste de-o vară.
[1] Consiliul UE, Consiliul European. Statistică privind reducerea pierderilor și a risipei de alimente. https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/food-waste/
[2] Worldometer – statistici mondiale în timp real privind utilizarea globală a apei. https://www.worldometers.info/water/
Autor
You may like
News
Romsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie București
Published
o zi agoon
27/10/2026
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, fiind clasată pe locul I în domeniul agricultură, silvicultură și pescuit între firmele înregistrate în Sectorul 2 al Capitalei.
Evenimentul, desfășurat miercuri, la Palatul Camerei de Comerți și Industrie, a avut loc în cadrul Topului Firmelor din București, etapa pe sectoare.
La eveniment au participat Eleodor Olavi Nițescu, directorul Direcției Regenerare – Dezvoltare, și Bogdan Boghian, directorul Departamentului Comercial din cadrul Romsilva.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, toate deținând certificarea managementului forestier la standarde internaționale, fiind unul dintre cei mai mari angajatori la nivel național și înregistrând profit semnificativ în fiecare an.
În ultimii ani, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a fost inclusă în mod constant în topul celor mai valoroase companii întocmit de revista economică ”Capital”.
Autor
News
Pepcolandia 2026: 50 de proiecte locale au creat noi oportunități pentru 5.700 de copii și tineri
Published
o zi agoon
27/10/2026
50 de organizații non-guvernamentale din 22 de județe și București au desfășurat 344 de activități pentru copii și tineri din comunități vulnerabile, în cadrul celei de-a VI-a ediții Pepcolandia, program derulat de Pepco România și implementat la nivel național de Asociația pastel.
O vizită la muzeu, o excursie într-un loc nou, accesul la un bazin de înot sau participarea la un atelier pot părea experiențe obișnuite ale copilăriei. Pentru o parte dintre copiii care au participat anul acesta la proiectele Pepcolandia, însă, ele au fost experiențe trăite pentru prima dată.
Ediția din 2026 a programului a ajuns la 5.706 copii și tineri din comunități vulnerabile, prin intermediul a 50 de organizații din 22 de județe și București. În perioada de implementare, ONG-urile finanțate au organizat 344 de activități, cu 12% mai multe decât cele planificate inițial și au mobilizat peste 500 de voluntari din comunitățile locale.
Rezultatele vin într-un context în care accesul la oportunități rămâne puternic influențat de situația socială a familiei. În 2025, România a avut una dintre cele mai ridicate rate de risc de sărăcie sau excluziune socială din Uniunea Europeană. În același timp, România a înregistrat cea mai mare rată de deprivare materială și socială severă din UE, în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 29 ani, conform Eurostat.
Ce înseamnă, în practică, accesul la oportunități
Proiectele finanțate prin Pepcolandia au acoperit educația non-formală, cultura, activitățile recreative și incluziunea socială. Beneficiarii au participat la activități de educație non-formală, iar alte proiecte au creat contexte în care copiii să descopere jocul, sportul, cultura sau locuri la care nu avuseseră acces până atunci: evenimente tematice, excursii, cursuri și activități extracurriculare, acțiuni în comunitate sau școli și activități dedicate jocurilor copilăriei.
Dincolo de numărul activităților, raportările celor 50 de organizații arată efecte legate de creșterea încrederii și a stimei de sine, îmbunătățirea cooperării și comunicării, dezvoltarea unor abilități practice, digitale și pe viață, precum și o mai bună exprimare a emoțiilor. În unele comunități, finanțarea a lăsat în urmă și resurse care vor putea fi folosite după încheierea programului: de la spații senzoriale și grădini, până la clase în aer liber și kituri pentru activități STEM.
„Când am lansat această ediție, am vorbit despre oportunități pentru copii și tineri. Acum putem vedea foarte concret ce înseamnă ele. Uneori este un curs sau un atelier, alteori este prima vizită la un muzeu, prima excursie sau primul contact cu un mediu în care un copil poate descoperi ceva nou despre el. Pentru noi, rezultatele Pepcolandia nu se măsoară doar în numărul de activități, ci și în accesul pe care reușim să îl creăm acolo unde aceste experiențe nu sunt, încă, firești pentru fiecare copil” – declară Ioana Ioniță, Regional Manager Pepco România.
99% dintre obiectivele asumate prin proiecte au fost atinse integral
Cele 50 de ONG-uri selectate în ediția din acest an au primit finanțări de câte 7.500 de lei, bugetul total al programului fiind de 375.000 de lei. Proiectele au fost implementate între lunile mai și septembrie 2026. La finalul ediției, 99% dintre cele 142 de obiective raportate de organizații au fost atinse integral, iar 82% dintre ele au atins sau au depășit numărul de beneficiari pe care și-l propuseseră.
„Cele 50 de proiecte ne-au arătat din nou cât de diferite pot fi nevoile de la o comunitate la alta, dar și cât de important este ca soluțiile să fie construite local. Pentru un ONG, un grant de acest tip poate însemna posibilitatea de a organiza o tabără, de a amenaja un spațiu în care copiii vor învăța și după încheierea proiectului sau de a le oferi acces la experiențe pe care altfel nu le-ar fi avut. Rolul nostru a fost să lucrăm aproape de organizații pe tot parcursul implementării și să urmărim nu doar dacă activitățile au avut loc, ci și ce au schimbat ele pentru copii” – completează Andreea Oprea, Director Executiv Asociația pastel.
Unul dintre elementele care au contribuit cel mai mult la rezultatele proiectelor a fost implicarea oamenilor și a organizațiilor din comunitate. În total, peste 500 de voluntari au susținut activitățile desfășurate la nivel local.
Autor
News
România a trecut la ora de iarnă. Specialiștii avertizează despre efectele asupra organismului
Published
3 zile agoon
25/10/2026By
Vlad Ramona
Ora de iarnă aduce o oră în plus de somn, dar și riscuri pentru sănătate.
România a trecut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de iarnă, ora 4.00 devenind ora 3.00, iar ziua de 25 octombrie numărând, astfel, 25 de ore.
Paradoxal, deși am avut cea mai lungă noapte din an și am dormit cu o oră mai mult, în această perioadă este posibil să fim mai obosiți, irascibili și chiar depresivi.
Schimbarea ne poate influența bioritmul, iar cele mai vulnerabile sunt persoanele vârstnice și copiii.
Tracerea la ora de iarnă poate crea oboseală și probleme de concentrare, pot fi accentuate stările de depresie sau pot creşte anxietatea din cauza întunericului şi a frigului.
În plus, ne putem confrunta cu dereglări de somn, scăderea poftei de mâncare şi a capacităţii de muncă.
Specialiștii recomandă cinci reguli simple pentru a trece mai ușor peste această schimbare:
1. Nu dormi până la prânz duminică. Trezește-te la ora ta normală. Lasă lumina naturală să intre în casă, resetează creierul.
2. Mută cina mai devreme. Nu mânca greu după ora 20:00 în acest weekend. Digestia încetinește ceasul biologic.
3. Fără telefon cu o oră înainte de somn. Lumina albastră te păcălește că e încă vară. Duminică seara, carte în loc de TikTok.
4. Mișcare dimineața. 20 de minute de plimbare luni și marți dimineața fac mai mult decât o cafea în plus.
5. Nu te baza pe cafea. O cafea în plus nu compensează lipsa de somn, doar îți maschează oboseala și îți strică somnul de noapte.
Medicii de familie spun un lucru simplu: nu e vorba de o oră pierdută, e vorba de lumină. Corpul nostru reacționează când răsare și când apune soarele, nu la ce arată ceasul. Așa că în săptămâna asta, trăiește mai mult după soare și mai puțin după telefon.
În România, mecanismul de schimbare a orei a fost adoptat în 1932, ora de vară fiind introdusă între 22 mai – 2 octombrie. Din 1933 şi până în 1940 ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lunii octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Din 1979 până în 1996 (cu mici excepţii) ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie.
Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.
Ora de iarnă va fi menținută până în ultimul weekend din luna martie 2027, când va reveni ora de vară, iar ceasurile vor fi date cu o oră înainte.
Autor
BEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
Romsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie București
Niavis.ro: Creatina, surpriza anului. Produsele pentru sport și aport proteic, cea mai mare creștere în primele 9 luni din 2026
Lupta cu hoții de lemne se duce cu drone, camere de supraveghere și bariere. Din 2027, pădurarii vor avea și bodycam
Polenul crud, antibioticul natural din stup. De ce îl țin nutriționiștii în congelator, nu în borcan
BEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
ȘTEFAN GHEORGHE – DE LA MANAGER LA CEO | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL DAMEH
DR. ELENA CRISTINA MITROFAN – TUSEA ASCUNDE PROBLEME GRAVE | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL
RALUCA PARASCHIV – MAKE-UP SAU MASCA? | DINCOLO DE FRUMUSETE PODCAST BY DR. PASCAL DAMEH
Trending
-
Businesso zi agoBEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
-
Sanatate2 zile agoPolenul crud, antibioticul natural din stup. De ce îl țin nutriționiștii în congelator, nu în borcan
-
Newso zi agoPepcolandia 2026: 50 de proiecte locale au creat noi oportunități pentru 5.700 de copii și tineri
-
Casa si gradinao zi agoHEINNER Electrocasnice: 15 ani de acasă, 15 ani de povești împreună
-
Marketingo zi agoNiavis.ro: Creatina, surpriza anului. Produsele pentru sport și aport proteic, cea mai mare creștere în primele 9 luni din 2026
-
Newso zi agoRomsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie București
-
Entertainmento zi agoFontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
