Beauty
Minunile Parisului – Aromă nouă în ediție limitată
Published
2 ani agoon
Fericirea se ascunde în lucrurile simple, iar frumusețea poate fi găsită în tot ce ne înconjoară, cum ar fi o plimbare prin feericul Paris, în timp ce îți dai timp să trăiești clipa, să-ți deschizi toate simțurile și să oferi o gură de aer proaspăt rutinei tale zilnice.
Experimentează arta de a trăi frumos specifică francezilor, în timpul minunatei tale aventuri pariziene: un sentiment de bucurie îți va umple inima!
Bucură-te de momente însorite și vibrante petrecute în locurile secrete ale acestui oraș istoric ce permite libertății să înflorească și entuziasmului să se exprime plenar!
Dragostea chiar plutește în aer: timpul stă în loc și romantismul dă în floare, stimulat de aromele răcoritoare și vesele ce coboară din balcoanele pariziene și te învăluie în grădinile pline de flori care zâmbesc soarelui.
Îmbrățișează cu toate simțurile „Minunile Parisului“, noua colecție SABON în ediție limitată! Aceste mici încântări te vor purta într-o călătorie senzorială însorită care amintește de o nonșalantă vară pariziană, plină de surprize fermecătoare.
Povestea din spatele designului
Colorat și sofisticat, designul colecției este o interpretare artistică liberă a spiritului parizian. Surprinde toate simbolurile emblematice ale acestui oraș legendar: restaurante, balcoane, terase, mici magazine fermecătoare… Și atrage privirea către detalii fine care întruchipează atmosfera unică din Paris, cu o notă SABON plină de spirit. Bun venit în patiseria SABON, boulangeria SABON, biblioteca SABON…
Aceasta este o odă contemporană dedicată Parisului, un oraș care trezește toate simțurile și infuzează zilele însorite cu un plus de entuziasm.
N-ai vizitat niciodată Parisul? Acum e momentul! Vino cu SABON într-o călătorie palpitantă, în care vei descoperi locuri minunate și vei trăi clipe de neuitat!
Sunny Cocktail
Povestea din spatele parfumului
Citric, Floral & Moscat
Trăiește clipe de neuitat în atmosfera plină de veselie a unei veri pariziene, cu un cocktail proaspăt, spumos, care celebrează dragostea în cel mai însorit sezon al anului.
Sunny Cocktail se deschide cu un amestec tonic de grapefruit, coajă de lămâie și portocală proaspăt stoarsă, luat la dans de nota proaspătă și suculentă de coacăze negre și curtat de un splendid buchet de flori luminoase. Acest amestec delicios este învigorat apoi de note subtile de mosc ce învăluie parfumul într-un aer de sărbătoare.
Un puf și ești la doi pași de Paris…
Trei esențe de bază:
Grapefruit – Violetă – Mosc
Ingredientul-vedetă: extractul organic de flori de tei
Toate produsele de îngrijire din această nouă colecție în ediție limitată sunt infuzate cu extract organic de flori de tei cu efect liniștitor, relaxant. Acest extract apos de floare organică de tei este o comoară naturală pentru piele!
Teiul este emblematic pentru Paris. Frunzele sale în formă de inimă te întâmpină pe trotuare, precum și în zonele celebre are orașului, cum ar fi Jardin du Palais-Royal sau Place des Vosges.
Din secolul al XVII-lea, teiul a fost muza arhitecților peisagistici din spatele celor mai faimoase grădini franceze, în special al celor din secolul al XVIII-lea, care au avut un moment de glorie sub Ludovic al XIV-lea și grădinarul său principal, André Le Nôtre.
Se crede că teiul este singurul copac cu adevărat „holistic”, deoarece include elemente bine-cunoscute pentru calmarea pielii, corpului și minții…
Colecția
Ulei de duș
Descoperă o mică minune a Parisului prin acest ulei de duș luxos! Îmbogățită cu patru uleiuri naturale – jojoba, avocado, germeni de grâu și măsline – spuma liniștitoare infuzează întreaga experiență a dușului cu bucuriile verii petrecute într-un oraș romantic. Noul ulei de duș Sunny Cocktail în ediție limitată conține extract organic de flori de tei, cu efect calmant pentru piele. Potrivită pentru toate tipurile de piele, textura de vis, hidratantă, va curăța delicat, oferind în același timp catifelare, hidratare și strălucire. Călătoria ta spre o autentică stare de bine începe aici!
235ml |
Scrub de corp
În mijlocul deșertului, apa Mării Moarte este o sursă luxuriantă de minerale prețioase și micronutrienți esențiali pentru bunăstarea pielii. La SABON, am surprins proprietățile vindecătoare ale Mării Moarte în exfoliantul nostru pentru corp: formula sa iconică din 1997 este fuziunea perfectă între sărurile de la Marea Moartă și trei uleiuri botanice organice, pentru un efect incredibil de catifelant și hrănitor. Acum am adăugat în formulă extract organic de floare de tei ce oferă o senzație de calm și de relaxare precum o plimbare agale pe un bulevard parizian, sub umbra răcoroasă a teilor. Simte puterea magică a texturii uimitoare de sare în ulei care exfoliază delicat, pentru a îndepărta celulele moarte ale pielii, în timp ce hrănește intens pielea, oferindu-ți o senzație exuberantă, de vară!
320g |
Lapte de corp
Celebrează micile miracole de zi cu zi, experimentând plăcerea unică a unei mângâieri catifelate pe piele. Laptele nostru de corp te ajută să ai o piele moale și radioasă, datorită unui cocktail natural de ingrediente botanice. Care este formula magică? Ulei de migdale hrănitor și lapte de ovăz reparator. Noua ediție limitată Sunny Cocktail a laptelui de corp este infuzată cu extract organic de floare de tei, pentru o senzație de bucurie, dar și de calm. Potrivită pentru toate tipurile de piele, textura nelipicioasă și cu absorbție rapidă lasă pielea fină ca mătasea.
200ml |

Body Gelée
În zilele fierbinți de vară, împrospătează-ți pielea cu textura multisenzorială a acestei creme-gel pentru corp. Dacă îți place efectul de hidratare și răcorire, acest produs te va încânta cu siguranță. Conținând extract hidratant de aloe vera, extract organic liniștitor de floare de tei și ulei de avocado reînnoitor, Body Gelée îți va răsfăța pielea, în timp ce efectul de răcorire te va reîmprospăta instantaneu. Potrivită pentru toate tipurile de piele, formula incredibil de ușoară lasă pielea moale, suplă și serenă… Este timpul să-ți oferi un masaj revigorant și să te bucuri de vibrațiile romantice ale unei veri pariziene.
200ml |
Cremă de mâini
Hidratarea și protecția de vară sunt acum în mâinile tale! Simte pe pielea ta textura încântătoare și formula luxoasă special dezvoltată pentru a-ți hrăni și înmuia mâinile. În centrul formulei noastre de vis, untul de shea repară pielea, în timp ce extractul de aloe vera reface gradul de hidratare, iar extractul organic de flori de tei calmează pielea. Îmbunătățită cu parfumul Sunny Cocktail, această cremă de mâini minunată se absoarbe rapid, fără reziduuri lipicioase.
30ml |
Eau de SABON
Dezvăluie și răspândește bucurie în fiecare zi cu Eau de SABON, apă de toaletă revigorantă care îmbunătățește starea de spirit, inspirată de parfumul nostru în ediție limitată Sunny Cocktail. Poartă Eau de SABON ca atare sau combin-o cu alte produse de corp SABON, ca o notă finală parfumată. Mai concentrată decât un mist de corp, dar mai ușoară decât un parfum, Eau de SABON oferă o prezență proaspătă care emană exuberanță. E prezentată într-o sticlă elegantă și ambalată într-o pungă fermecătoare din bumbac veritabil, pentru a încânta simțurile și a onora arta de a dărui.
30ml |
Aromă de cameră
Savurează magia fiecărei clipe și încântă-ți fiecare zi cu difuzorul de aromă SABON! O nouă eră a parfumurilor de cameră a început pentru a spori senzualitatea casei tale. Învăluie-ți livingul, dormitorul, baia, biroul sau orice alt spațiu cu parfumul magnific al noii colecții ediție limitată Little Marvels of Paris de la SABON: lasă bețișoarele de lemn să absoarbă și să difuzeze parfumul persistent Sunny Cocktail. Produsul încântă toate simțurile: miroase nemaipomenit, iar ambalajul difuzorului de aromă e minunat proiectat, ideal pentru a fi dăruit celor dragi, pentru plăcerea proprie și pentru a oferi un strop de miraj momentelor speciale.
245ml |
Bucură-te de Minunile Parisului cu seturile noastre cadou!
Fiecare set-cadou unic este plin de delicii surprinzătoare care îi vor invita pe cei dragi la experiențe de răsfăț inspirate de capitala franceză.
Set-cadou Gorgeous Perfumed
Surprinde parfumul vesel al Parisului în cel mai însorit sezon al anului, în timp ce te bucuri de o experiență de îngrijire prețioasă.
Conține:
- Ulei de duș 235ml
- Scrub de corp 320gr
- Body Gelée 200ml
- Cremă de mâini 30ml
Set-cadou Joyful Sunny Beauty Box
Trezește-ți toate simțurile cu acest cocktail proaspăt parfumat și strălucitor care celebrează farmecul unei veri pariziene.
Conține:
- Ulei de duș 100ml
- Scrub de corp 60g
- Body Gelée 30ml
- Eau de SABON 30ml
Set-cadou Enchanting Perfumed Body Ritual
Tratează-ți corpul cu un moment pur de frumusețe senzorială învăluit într-un parfum însorit, vibrant, inspirat de o plimbare agale prin Paris.
Conține:
- Ulei de duș 100ml
- Scrub de corp 60g
- Body Gelée 30ml
N-ai găsit cadoul perfect?
Creează-ți propriile mici miracole pariziene personalizate, asortând produsele SABON preferate cu noile noastre cutii elegante, pentru un cadou atemporal, dăruit din suflet.
În magazine și online pe www.sabon.ro
You may like
Beauty
DOUGLAS România lansează noul Beauty Card, una dintre cele mai performante platforme de fidelizare din industria europeană de beauty
Published
o zi agoon
11/09/2026
DOUGLAS România lansează noul DOUGLAS Beauty Card, cea mai recentă versiune a programului de fidelizare al Grupului, implementată treptat la nivel european începând cu aprilie 2025. Noul program aduce beneficii personalizate, experiențe exclusive și o integrare completă între mediul online și magazine, oferindu-le clienților o experiență de cumpărare mai relevantă și mai conectată.
Cu peste 65 de milioane de membri, DOUGLAS Beauty Card se numără printre cele mai importante programe de fidelizare din industria europeană de beauty. Lansat în Germania în urmă cu 30 de ani, programul a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare în 2025, prin implementarea unei platforme modernizate la nivelul Grupului. După lansarea în mai multe piețe europene începând din aprilie 2025, noul Beauty Card este disponibil acum și pentru clienții din România.
„Prin noul DOUGLAS Beauty Card, ne dorim să transformăm experiența de cumpărare într-una mai personalizată și mai relevantă pentru fiecare client. Prin recompense experiențiale și beneficii premium, disponibile atât online, cât și în magazinele noastre, le oferim membrilor programului mai multe motive să descopere, să experimenteze și să se bucure de universul DOUGLAS”, a declarat Eva Molsich, SVP Group CRM & Analytics, DOUGLAS Group.
„Obiectivul nostru este să construim relații de durată cu clienții noștri, consolidând loialitatea acestora prin experiențe relevante și beneficii personalizate, care să îi încurajeze să aleagă DOUGLAS mai des.”
„Programul nostru de fidelitate este prezent în România din 2014, iar astăzi facem un nou pas în evoluția sa prin lansarea Beauty Card 2.0. Noul program ne permite să oferim experiențe mai relevante, beneficii personalizate și o interacțiune digitală simplificată, răspunzând mai bine așteptărilor clienților noștri. Suntem bucuroși să aducem acum în România această nouă generație a Beauty Card, deja implementată cu succes în alte piețe europene.”, a declarat Georgi Komitov, CEO Balkan Cluster.
Trei niveluri de fidelizare și beneficii personalizate
Noul DOUGLAS Beauty Card introduce trei niveluri de fidelizare: Beauty Card, Beauty Card Gold și Beauty Card Platinum.
Membrii acumulează puncte Beauty în urma achizițiilor realizate online și în magazine și pot accesa beneficii personalizate, cadouri, reduceri, servicii de beauty, sesiuni de shopping dedicate și invitații la evenimente exclusive.
În România, DOUGLAS Beauty Card este disponibil exclusiv în format digital și poate fi accesat direct din contul de client DOUGLAS, oferind acces la beneficii atât online, cât și în magazine.
Recunoaștere internațională pentru DOUGLAS Beauty Card
Lansarea din România vine într-un moment important pentru companie, programul fiind recent recunoscut în cadrul European Loyalty Awards 2026, una dintre cele mai prestigioase competiții dedicate industriei de loyalty și customer experience.
În cadrul ceremoniei desfășurate la Londra pe 3 septembrie 2026, DOUGLAS Beauty Card a primit distincția „Highly Commended” la categoria „Best Use of Customer Analytics/Data/AI”, ca recunoaștere a modului în care compania utilizează datele, analiza avansată și inteligența artificială pentru a crea experiențe de cumpărare mai relevante și mai personalizate.
Cu peste 65 de milioane de membri Beauty Card la nivel european, DOUGLAS valorifică informațiile despre preferințele și comportamentele de cumpărare ale clienților pentru a oferi recomandări, beneficii și experiențe adaptate nevoilor fiecăruia.
Pe lângă această distincție, DOUGLAS Beauty Card s-a numărat printre finaliști și la categoriile „Best Retail Loyalty Program of the Year (Non-Food)” și „Best Overall Customer Experience”, confirmând performanța și inovația echipelor de CRM, Loyalty, Analytics și Data & AI ale companiei.
Potrivit juriului competiției, programul reprezintă un exemplu remarcabil de utilizare a datelor și inteligenței artificiale pentru dezvoltarea unui program de fidelizare la scară largă, transformând insight-urile despre consumatori în experiențe relevante și personalizate pe întreg parcursul de cumpărare.
Lansare susținută printr-o campanie internațională
Noul DOUGLAS Beauty Card este promovat printr-o campanie internațională de marketing 360°, desfășurată sub sloganul „YOUR BEAUTY, YOUR BENEFITS. AGAIN & AGAIN.”
Campania pune în prim-plan beneficiile personalizate și experiența digitală oferită de noul Beauty Card. Elementul vizual central este un cadru în nuanță mint, inspirat de identitatea programului de fidelizare și utilizat în toate materialele de comunicare.
Beauty
KIKO MILANO Matte Diaries, colecția de toamnă în ediție limitată de la KIKO MILANO
Published
3 zile agoon
09/09/2026
Kiko Milano prezintă colecția de toamnă în ediție limitată KIKO MILANO Matte Diaries, o colecție în care aspectul mat clasic revine reinterpretat cu o notă modernă. Colecția îmbină farmecul atemporal al unui look mat perfect cu un confort revoluționar și formule inovatoare, de înaltă calitate. Pregătiți-vă să descoperiți un mat altfel decât orice ați încercat până acum, unul care se simte la fel de bine pe cât arată.
The Velvet Hour: un nou capitol al aspectului mat
Matte Diaries preia această atitudine și nostalgia specifică începutului de an școlar, aducându-le, reinventate, în 2026. Colecția este o celebrare a aspectului mat care nu este nici plat, nici greu. Este o reinterpretare sofisticată, un nou capitol al aspectului mat pe care chiar îl poți simți, purta și trăi. Din prima aplicare, vei descoperi texturi bogate, catifelate, care se așază pe piele ca un vis, oferind un look rafinat, obținut fără efort, care trece cu naturalețe de la zi la noapte.
Formula revoluționară
Colecția Matte Diaries confirmă angajamentul continuu al KIKO MILANO față de calitate și inovație în cadrul gamei sale de produse. Prin texturi cu aspect mat revoluționar, concepute pentru a hidrata și oferi, deopotrivă, o senzație confortabilă. Noua colecție asigură o experiență de lux fără compromisuri în privința performanței. Fiecare produs este creat cu texturi surprinzător de fine și formule avansate, care îți permit să redescoperi aspectul mat printr-un nivel nou de confort senzorial, la fiecare aplicare.
Produsele-vedetă: noile tale obsesii cu aspect mat
Colecția Matte Diaries aduce 16 produse noi, pentru o „garderobă” mată completă, dedicată tenului, ochilor și buzelor. O selecție de produse-vedetă promite să redefinească rutina ta de machiaj cu aspect mat:
Timeless Invisible Liquid Mattifier: de la ceață la aspect mat. Această pudră lichidă de fixare schimbă regulile jocului. Formula sa inovatoare, în trei faze: ulei, apă și pudră, oferă instant un aspect mat, impecabil, fără strălucire grasă, și un finisaj care se simte incredibil de ușor și proaspăt, cu o notă discretă de aromă de caramel.
Matte-À-Porter Lipstick: stil clasic, senzație nouă. Pregătește-te să te îndrăgostești de un ruj mat pe care vei uita că îl porți. Acest ruj, aplicat dintr-o singură mișcare, se topește pe buze cu o senzație de „a doua piele”, incredibil de ușoară, oferind confort hidratant și înmuiere, alături de o culoare intensă. Este eleganța aspectului mat fără senzația de uscăciune.
The Mattest Lip Stylo: aspectul mat-cretă specific anilor ’90, atât de îndrăgit, este reinventat cu stil pentru 2026. Descoperă un impact ultra-mat, cu o aplicare fină, catifelată și fără efort. Acest creion de buze alunecă lin pe piele, cu o senzație plăcută la atingere, oferind culoare intensă și un finisaj de neuitat.
Bounce & Blur Matte Blush: descoperă blushul suprem, cu o textură unică, tip cushion, gumată. Conceput cu o tehnologie de adaptare la atingere, tip „memory”, oferă intensitate ridicată a culorii și un finisaj mat, cu efect soft-focus, care se estompează perfect, creând un glow natural, aproape eteric.
Colecția KIKO MILANO Matte Diaries celebrează arta reinventării, prin formule care performează impecabil, oferind în același timp un confort excepțional și o notă de eleganță atemporală.
Go Matte, if you can handle it!
Beauty
NOU! Ediție de colecție LA PARFUMERIE SABON: Parfumuri fine ce evocă armonia naturii
Published
6 zile agoon
07/09/2026
Cum a luat ființă LA PARFUMERIE SABON, o colecție inspirată de poezia metamorfozei
La SABON, parfumul a fost întotdeauna unul dintre principalele motive pentru a iubi brandul: face parte din întreaga experiență senzorială a mărcii. Încă de la primele sale creații, arome unice au însoțit fiecare ritual, combinând ingrediente naturale în acorduri delicate și surprinzătoare care trezesc simțurile și creează momente de plăcere și calm.
A sosit clipa ca SABON să dezvăluie prima sa colecție de parfumuri de nișă: cinci ape de parfum fine, create în Franța cu parfumieri renumiți, care te invită să experimentezi mirosul într-un mod foarte intim.
Inspirată de metamorfoza delicată și grațioasă a fluturelui, LA PARFUMERIE SABON dezvăluie parfumuri care se desfășoară și evoluează pe piele pe parcursul zilei. Concepute ca niște călătorii imaginare prin peisaje evocatoare, prezintă parfumuri sofisticate și de lungă durată, fiecare dezvăluind propria atmosferă, emoție și poveste senzorială.
FLUTURELE: UN SIMBOL AL LIBERTĂȚII ȘI METAMORFOZEI
Încă de la începuturi, fluturele a fost una dintre emblemele SABON – o declarație poetică a libertății, transformării și forței delicate a naturii.
Înnobilând capacul fiecărui parfum, fluturele auriu se odihnește acolo grațios. Zborul său delicat te invită să intri în lumea LA PARFUMERIE SABON, unde fiecare parfum devine emoție pură.
Inspirate de frumusețea calmă a naturii, cele cinci noi parfumuri îți oferă un răgaz de armonie și introspecție, unde delicatețea și libertatea se împletesc. Asemenea metamorfozei fluturelui, fiecare miros se dezvăluie încet – blând, luminos și senin.
5 METAMORFOZE OLFACTIVE
Cu LA PARFUMERIE SABON, piramida clasică a parfumurilor – notele de vârf, de inimă și de bază – se transformă în etapele unei metamorfoze olfactive, amintind de călătoria fluturelui. Fiecare parfum te invită să-i urmărești evoluția, să simți, să visezi și să lași parfumul să devină o expresie intimă a ceea ce devii.
MINUNEA NATURII, CAPTURATĂ ÎNTR-O STICLĂ
Fiecare parfum este imaginat ca un obiect prețios – de colecție, distinctiv și realizat cu o grijă meticuloasă. Inspirat de măiestria parfumeriei franceze, designul dezvăluie un univers poetic unde natura și imaginația se întâlnesc.
Sticla asemănătoare porțelanului, folosită pentru colecția LA PARFUMERIE SABON, evocă farmecul parfumurilor vintage și este împodobită de un fluture auriu care se odihnește pe capac ca o bijuterie. Modelul floral rafinat al cutiei aduce un omagiu frumuseții naturii și întâlnirii poetice a ingredientelor prețioase – unde florile, lemnul și fructele se întâlnesc într-o armonie grațioasă a parfumului.
MOD DE UTILIZARE
Aplică parfum pe pielea curată și hidratată. Pulverizează ușor pe punctele de puls, cum ar fi încheieturile mâinilor, gâtul sau spatele urechilor, ținând sticla la aproximativ 15-20 cm de piele. Lasă parfumul să se usuce natural, fără frecare, astfel încât mirosul să se poată desfășura cu puritate și echilibru. Deoarece apa de parfum este concentrată, câteva pulverizări sunt suficiente pentru a lăsa o impresie rafinată și de durată. Pentru o atingere subtilă, reaplică moderat pe parcursul zilei.
PREȚIOASA ARTĂ DE A DĂRUI
Cu LA PARFUMERIE SABON, a oferi cadouri este o artă și un gest prețios în care parfumul, designul și emoția se întâlnesc. Fiecare parfum dezvăluie o sticlă grațioasă, asemănătoare porțelanului, încoronată cu un fluture auriu delicat, în timp ce eticheta inspirată din motive florale și modelul ornamental aduc un omagiu delicateței zborului fluturelui și armoniei poetice a ingredientelor din interior. Elegante și de colecție, aceste creații transformă parfumurile în obiecte rafinate de frumusețe.
O cutie atent selecționată și potrivită pentru călătorii invită la explorare și la încântare pură: un set Discovery care include trei spray-uri Eau de Parfum de 8 ml – DESERT OF ROSES, LE JARDIN BLANC și IDYLLIC SEA – oferind o primă călătorie în mirajul colecției. Aceste trei parfumuri sunt disponibile și ca spray-uri individuale de călătorie de 8 ml, perfecte pentru a purta o notă irezistibilă de parfum oriunde te-ar duce ziua.
THE EAUX DE PARFUM
Cinci parfumuri, cinci călătorii
Apă de parfum DESERT OF ROSES
Apa de parfum Desert of Roses este un parfum floral fructat care surprinde metamorfoza trandafirilor proaspeți care înfloresc într-un peisaj arid.
Ingredientele prețioase
Prețiosul trandafir Centifolia se desfășoară ușor în roua dimineții, dezvăluindu-și caracterul delicat și luminos.
Împreună cu petalele catifelate ale trandafirului, liciul suculent aduce compoziției o notă de modernitate vibrantă și o prospețime exotică subtilă.
Moscul pudrat învăluie ușor parfumul într-un voal mătăsos, lăsând o urmă elegantă și rafinată.
Starea de spirit
Această creație florală fructată se simte ca o scrisoare de dragoste, un tribut discret adus grației feminine.
Ocazia perfectă pentru a-l purta
Momente prețioase și seri intime. Perfect pentru o vizită la o galerie, o plimbare la apus sau o cină liniștită. Poartă Desert of Roses ori de câte ori dorești să exprimi o feminitate delicată și radiantă.
Piramida olfactivă
Familie de parfumuri: floral-fructat
- Note de vârf
Lici suculent, bergamotă strălucitoare, zmeură proaspătă.
- Note de mijloc
Absolut de trandafir Centifolia, magnolie cremoasă, bujor delicat.
- Note de bază
Mosc pudrat, chihlimbar mineral.
Naturalitatea parfumului
92% origine naturală
Dimensiuni disponibile
50 mL · 30 mL · 8 mL
Cuvântul parfumierului
„Trandafirul Centifolia își dezvăluie aroma delicată în prima lumină a dimineții. Notele sale florale fine, catifelate, ușor mieloase evocă feminitatea. Pentru mine, în comparație cu trandafirul Damascena, centifolia este mai fructată.” – Elodie Bernard, parfumier la Casa de Parfumuri Expressions Parfumées (Grasse, Franța).
Apă de parfum LE JARDIN BLANC
Le Jardin Blanc este un parfum floral-lemnos care surprinde metamorfoza florilor albe, dezvăluind roua senină a dimineții unei Grădini a Edenului.
Ingredientele prețioase
Parfumul se deschide cu un acord delicat de ceai de crizantemă, aducând prospețime liniștitoare și transparență elegantă, iluminată de petale radiante de flori de bergamotă și un văl subtil de neroli.
În inimă, puritatea absolutului de iasomie și prospețimea florilor de gardenie înfloresc în perfectă armonie, dezvăluind frumusețea unui buchet alb grațios.
Lemnul de santal cremos învăluie petalele într-o îmbrățișare fină și reconfortantă, lăsând în urmă o urmă moale și captivantă de mosc.
Starea de spirit
Delicată, luminoasă și senină. Această elegantă compoziție florală albă evocă o grădină liniștită în plină floare, unde petalele delicate și lumina dimineții creează un moment de armonie calmă și feminitate blândă.
Ocazia perfectă pentru a-l purta
Diminețile senine și momentele liniștite ale zilei. Ideal pentru un început calm al zilei, un moment la un ceai, o plimbare ușoară după-amiaza sau ca un ritual zilnic de îngrijire personală.
Piramida olfactivă
Familie de parfumuri: floral-lemnoasă
- Note de vârf
Acord de ceai de crizantemă, floare de bergamotă, neroli.
- Note de mijloc
Absolut de iasomie, gardenie delicată, ylang luminos.
- Note de bază
Lemn de santal cremos, lemn de cedru alb.
Naturalitatea parfumului
92% origine naturală
Dimensiuni disponibile
50 mL · 30 mL · 8 mL
Cuvântul parfumierului
„Un vals de petale de iasomie, materie primă emblematică a parfumeriei, umple aerul, dezvăluind fațetele sale florale și senzuale de neegalat.” – Marine Ipert, parfumier pentru Casa de Parfumuri Takasago.
Apă de parfum IDYLLIC SEA
Idyllic Sea Eau de Parfum este un parfum lemnos marin care surprinde amintirea eternă a întinderii liniștite a oceanului.
Ingredientele prețioase
Uleiul esențial de bergamotă și petitgrainul de lămâie se deschid cu o prospețime pură și luminoasă.
Sarea de mare se îmbină delicat cu cardamomul și petalele de violetă, creând o notă transparentă, minerală, ca o briză cu nuanțe de iod.
Lemnul uscat de cedru și balsamul de brad ancorează parfumul cu o profunzime senină, lăsând o urmă de lemn plutitor care se topește natural în piele.
Starea de spirit
Proaspătă și aerisită. Această creație lemnoasă marină evocă orizonturi largi și ritmul blând al mării, oferind o senzație de libertate calmă și claritate naturală.
Ocazia perfectă pentru a-l purta
Momente cotidiene de prospețime și evadări liniștite. Ușor, transparent și reconfortant, devine ca o a doua piele. Perfect pentru orice anotimp, poate fi purtat zi de zi, oricând vrei să te simți în mod natural proaspătă, aerisită și serenă.
Piramida olfactivă
Familie de parfumuri: lemnoase/marine
- Note de vârf
Ulei esențial de bergamotă, petitgrain de lămâie, portocală suculentă.
- Note de mijloc
Sare de mare, cardamom, violetă delicată.
- Note de bază
Lemn de cedru uscat, absolut de balsam de brad.
Naturalitatea parfumului
93% origine naturală
Mărimi disponibile
50 mL · 30 mL · 8 mL
Cuvântul parfumierului
„Bergamota este un ingredient emblematic cu fațete citrice și florale. Îmi place efectul pe care bergamota îl are asupra unui parfum: luminează un acord cu note citrice revigorante, adăugând în același timp o notă de rafinament natural.” – Laurence Leon, parfumier pentru casa de parfumuri Expressions Parfumées (Grasse, Franța)
Apă de parfum INCENSE OF STARS
Apa de parfum Incense of Stars este un parfum lemnos ambrat care surprinde frumusețea liniștită a unui deșert oriental sub un cer înstelat.
Ingredientele prețioase
Petalele de iasomie se deschid cu o eleganță delicată, luminate de chiparos proaspăt și o notă de piper roz strălucitor.
Absolutul de vanilie și cardamomul se îmbină perfect, învăluind parfumul într-o dulceață caldă, subtil condimentată.
Tămâia sacră de olibanum se împletește cu lemnul de cedru, adăugând o profunzime rafinată și o intensitate lemnoasă, lăsând o urmă subtilă ambrată pe piele.
Starea de spirit
Profundă, caldă și captivantă în liniște. Această creație lemnoasă chihlimbară evocă misterul nopților din deșert, dezvăluind o prezență magnetică ce se simte atât luxoasă, cât și rafinată.
Ocazia perfectă pentru a-l purta
Serile contemplative și momentele introspective. Cald și învăluitor, parfumul are o prezență distinctă. Ideal pentru ocazii speciale, întâlniri de seară sau momente liniștite sub stele. Poartă INCENSE OF STARS atunci când vrei să te simți misterioasă, grațioasă și magnetică.
Piramida olfactivă
Familie de parfumuri: lemnoase ambrate
- Note de vârf
Iasomie delicată, chiparos crocant, piper roz.
- Note de mijloc
Absolut de vanilie, cardamom proaspăt.
- Note de bază
Tămâie Olibanum, lemn de cedru.
Naturalitatea parfumului
91% origine naturală
Dimensiuni disponibile
50 mL ·30 mL
Cuvântul parfumierului
„Iconică și rară, prețioasa materie primă, orhideea vanilată, crește doar în climatele tropicale și necesită o mare grijă în prelucrarea sa. Îmbinarea vaniliei cu tămâia dezvăluie senzualitate, generozitate și putere.” – Leonardo Luchese, parfumier al Casei de Parfumuri Takasago.
Apă de parfum HINOKI WOODLAND
Apa de parfum Hinoki Woodland este un parfum aromatic lemnos care surprinde atmosfera senină a unei păduri japoneze învăluite în ceața dimineții.
Ingredientele prețioase
Coaja de mandarină și mușcata verde deschid compoziția cu o prospețime strălucitoare și o vibranță delicată și înălțătoare.
În inima sa, acordul sacru Hinoki se îmbină cu rășina elemi, dezvăluind o notă lemnoasă fină și aromatică.
Lemnul de santal și paciuli îmbrățișează în sfârșit pielea, lăsând o urmă liniștită, împământatoare și purificatoare.
Starea de spirit
Pur, calm și pământesc. Această creație aromatic-lemnoasă evocă claritatea pașnică a unei păduri în zori, invitând la un moment de echilibru, reflecție și reconectare cu natura.
Ocazia perfectă pentru a-l purta
Momente zilnice de resetare și echilibru conștient. Ideal pentru dimineața, plimbările în natură sau orice răgaz între momente aglomerate. Poartă Hinoki Woodland atunci când vrei să te reconectezi. Aduce calm, claritate pământească și un sentiment blând de echilibru, transformând tranzițiile de zi cu zi în momente conștiente și restauratoare.
Piramida olfactivă
Familie de parfumuri: lemnoasă aromatică
- Note de vârf
Coajă de mandarină, geranium.
- Note de mijloc
Acord Hinoki, rășină elemi.
- Note de bază
Lemn de santal, paciuli.
Naturalitatea parfumului
93,9% origine naturală
Dimensiuni disponibile
50 mL · 30 mL
Cuvântul parfumierului
„Un duo de lemn texturat, sustenabil și poetic: uimitorul arbore Hinoki oferă o gură de aer proaspăt, în timp ce lemnul de santal iconic adaugă parfumului un confort cremos. O adevărată operă de contraste și fuziune imaginată ca o plimbare revigorantă și inspiratoare printr-o pădure vastă.” – Leonardo Luchese, parfumier al Casei de Parfumuri Takasago
SABON, MOMENTE DE FRUMUSEȚE ȘI BUCURIE DIN 1997
SABON creează momente de frumusețe pline de exuberanță, inspirate de natură și de arta îngrijirii personale. Înrădăcinată în tradiții străvechi, marca oferă ritualuri senzoriale și eficiente pentru baie, corp, piele și păr, alături de arome-semnătură, toate create cu ingrediente premium atent selectate. Fiecare creație transformă rutina zilnică în momente de răsfăț, generozitate și bunăstare.
Bucură-te de momentul tău de frumusețe cu SABON
PARFUMERIA SABON
DESERT OF ROSES – Apă de parfum 8 mL · 30 mL · 50 mL
LE JARDIN BLANC – Apă de parfum 8 mL · 30 mL · 50 mL
IDYLLIC SEA – Apă de parfum 8 mL · 30 mL · 50 mL
INCENSE OF STARS – Apă de parfum 30 mL · 50 mL
HINOKI WOODLAND – Apă de parfum 30 mL · 50 mL
DISCOVERY KIT : DESERT OF ROSES, LE JARDIN BLANC, IDYLLIC SEA 8 mL · 8 mL · 8 mL
PENTRU MAI MULTE INFORMAȚII, IMAGINI DE PRODUSE SAU MOSTRE
www.sabon.ro
Horoscop de weekend pentru femei: ce îți rezervă astrele pe 12 și 13 septembrie 2026
Ce faci în București în weekendul 12–13 septembrie: Comic Con, concerte, târguri și evenimente pentru copii
Oana Tache, reprezentant al tinerei generații de jurnaliști de succes, prezență la dezbaterile „State of the Union” din Parlamentul European de la Strasbourg
Cărți care ne pot schimba perspectiva asupra lumii
DOUGLAS România lansează noul Beauty Card, una dintre cele mai performante platforme de fidelizare din industria europeană de beauty
Romsilva a finalizat cu succes proiectul de modernizare a 18 pepiniere silvice, prin Planul Național de Redresare și Reziliență
ȘTEFAN GHEORGHE – DE LA MANAGER LA CEO | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL DAMEH
DR. ELENA CRISTINA MITROFAN – TUSEA ASCUNDE PROBLEME GRAVE | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL
RALUCA PARASCHIV – MAKE-UP SAU MASCA? | DINCOLO DE FRUMUSETE PODCAST BY DR. PASCAL DAMEH
Trending
-
Beautyo zi agoDOUGLAS România lansează noul Beauty Card, una dintre cele mai performante platforme de fidelizare din industria europeană de beauty
-
Businesso zi agoRomsilva a finalizat cu succes proiectul de modernizare a 18 pepiniere silvice, prin Planul Național de Redresare și Reziliență
-
Evenimente2 zile agoMAGGI®: 1 din 3 români este preocupat de alimentația echilibrată, dar gustul rămâne principalul criteriu în alegerea mâncării
-
Marketingo zi agoOana Tache, reprezentant al tinerei generații de jurnaliști de succes, prezență la dezbaterile „State of the Union” din Parlamentul European de la Strasbourg
-
Evenimente14 ore agoCe faci în București în weekendul 12–13 septembrie: Comic Con, concerte, târguri și evenimente pentru copii
-
Evenimente2 zile ago„Lacul lebedelor” revine la Constanța, într-un spectacol omagial dedicat marelui maestru Oleg Danovski, la 30 de ani de la dispariția sa
-
Horoscop14 ore agoHoroscop de weekend pentru femei: ce îți rezervă astrele pe 12 și 13 septembrie 2026
