Connect with us

Muzica si filme

NOUL SERIAL ORIGINAL STAR WARS THE ACOLYTE ARE PREMIERA PE DISNEY+, PE 5 IUNIE

Published

on

Un nou serial Star Wars debutează pe 5 iunie pe Disney+. Producția are în centrul acțiunii investigația unei crime șocante din trecutul unui respectat Maestru Jedi și poartă publicul în mijlocul unui conflict dintre acesta și un războinic periculos. Povestea din Star Wars: The Acolyte dezvăluie o călătorie revelatoare, în 8 episoade, plină de indicii, în care forțele sinistre ale întunericului demonstrează că nimic nu este ceea ce pare.

Echipa și distribuția serialului

Serialul îi are în distribuție pe Amandla Stenberg, Lee Jung-jae, Manny Jacinto, Dafne Keen, Charlie Barnett, Jodie Turner-Smith, Rebecca Henderson, Dean-Charles Chapman, Joonas Suotamo și Carrie-Anne Moss.

Leslye Headland a creat serialul bazându-se pe Războiul Stelelor al lui George Lucas, fiind și producător executiv alături de Kathleen Kennedy, Simon Emanuel, Jeff F. King și Jason Micallef. Charmaine DeGraté și Kor Adana sunt co-producători executivi. Rayne Roberts, Damian Anderson, Eileen Shim și Rob Bredow sunt producători.

Compozitorul premiat Michael Abels, cunoscut pentru lucrarea sa la „Get Out” și „Us”, a realizat muzica pentru „The Acolyte”.

Unde este plasată acțiunea serialului

The Acolyte explorează un teritoriu nou, cu potențial imens de ficțiune și poveste. Este prima reprezentare a Înaltei Republici în format live-action, franciza dezvăluind până în prezent această galaxie îndepărtată doar în relație cu Skywalker și Era Imperială. Epoca – marcată de o perioadă de mare pace și prosperitate în galaxia în care luptătorii Jedi se află la apogeul puterii lor – precedă perioada din „Star Wars: Amenințarea Fantomei”, plasată cu aproximativ 100 de ani înainte, adică în ultimii 30 de ani ai Înaltei Republici.

Fanii vor regăsi decoruri familiare, cum ar fi capitala galactică Coruscant, dar și noi lumi pline de exuberanță, ce au fost imaginate de o echipă de scenografi special, pentru ca spectacolul vizual să reflecte Republica înfloritoare.

Noi dimensiuni ale luptei dintre bine și rău

Dualitatea se remarcă drept temă generală în The Acolyte, evidențierea părților luminoase și întunecate ale Forței, dar și zone intermediare, pline de potențial narativ, devenind parte cheie în crearea filmului. Aceeași dualitate dintre bine și rău, echilibru și dezechilibru a dus la nașterea unui nou personaj, Mae Aniseya, înterpretată de Amandla Stenberg. Aceasta este un fost Padawan al lui Jedi Master Sol, care pornește într-o călătorie întunecată. Lee Jung-Jae este Maestrul Jedi Sol, iar Dafne Keen este Jecki Lon, noul ucenic al lui Sol.

Designul costumelor și mesajele acestora

În perioada portretizată în The Acolyte, Ordinul Jedi este în prim plan. În timp ce Jedi sunt separați de Republica Galactică, ei lucrează în tandem cu aceasta pentru a se asigura că pacea domnește în întreaga galaxie. Statutul lor și eminența providențială sunt reflectate de faptul că dețineau aur pur, haine albe ca ținută în Templu și haine maro cu accesorii aurii pentru misiuni. Culoarea a jucat, astfel, un rol foarte important pe tot parcursul celor 8 episoade, reprezentând un instrument cheie pentru a reflecta această prosperitate, dar și dinamica schimbătoare a puterii și a ierarhiilor.

Dihotomia dintre bine și rău a fost o provocare pentru întreaga echipă de producție, de la actori până la scenografi și stiliști. Culori precum negru, gri închis, alb, crem sau mov intens transmit același mesaj al călătoriei cathartice, sumbre, dar totodată inițiatice, care pune în evidență un univers Star Wars nou și personaje Jedi captivante, cu care fanii producțiilor clasice Star Wars nu sunt obișnuiți, dar care deschid calea către o nouă lume a francizei.

Primele două episoade sunt disponbile pe Disney+ din 5 iunie.

Autor

Continue Reading

Muzica si filme

Alegerile românești văzute din culise: “Micile Speranțe” noul film al lui Alexandru Solomon, selectat la IDFA

Published

on

“Micile Speranțe” cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International Documentary Film Festival Amsterdam, în secțiunea Frontlight, dedicată filmelor care explorează, printr-o abordare artistică, cele mai urgente teme ale prezentului.

Filmat între aprilie 2024 și vara lui 2025, documentarul urmărește din culise un ciclu electoral fără precedent în istoria recentă a României. Ceea ce a început ca o observație a mecanismelor politice s-a transformat într-o mărturie cinematografică despre fragilitatea democrației, dezinformare și o societate aflată la răscruce.

Accesul pe care Alexandru Solomon îl are în culisele alegerilor oferă o perspectivă nouă asupra oamenilor din spatele evenimentelor. Micile gesturi, conversațiile și momentele care nu au ajuns în spațiul public ne ajută să înțelegem mai bine ce s-a întâmplat și ne invită, poate, să ne reconsiderăm propriile perspective.

Un film document despre istoria noastră în timp ce aceasta se întâmplă, care păstrează o perspectivă asupra unor evenimente pe care încă încercăm să le înțelegem.

Filmul va intra în cinematografe în luna ianuarie 2027.

Autor

Continue Reading

Muzica si filme

Sandra Bullock și Nicole Kidman fac iarăși vrăji, din 9 septembrie, la cinema

Published

on

După aproape 30 de ani de la succesul primei părți, mult așteptata continuare a aventurii, „Ce vrăji mai fac fetele 2” ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din România începând cu data de 9 septembrie.

Cu Sandra Bullock și Nicole Kidman în rolurile principale, „Ce vrăji mai fac fetele 2” ne întoarce într-o lume condusă de răutăţi sub clar de lună și de magie ancestrală puternică, în care surorile Owens trebuie să înfrunte blestemul întunecat ce amenință să le destrame familia o dată pentru totdeauna, într-un eveniment cinematografic de neratat, plin de distracție, cocktailuri la miez de noapte, magie și haos.

Despre decizia de a reveni la rolurile surorilor vrăjitoare, Sandra și Nicole au mărturisit că venise momentul oportun: “Ca actor nu ajungi mai niciodată să faci un film pe care publicul te imploră să îl faci. De obicei, noi mergem către el și îi cerem să urmărească filmul nostru, să îl placă. Este neobișnuit să primești din social media cereri de a face o continuare. Nu prea înțelegem cum un film care nu a atras atât de mult atenția la vremea lui, a devenit așa un fenomen acum, iar lumea cere o continuare. A fost o onoare pentru noi să facem parte din proiect.”

Alături de Bullock și Kidman, în aventura romantică mai joacă Joey King, Lee Pace, Maisie Williams, Xolo Maridueña, Solly McLeod, împreună cu Dianne Wiest și Stockard Channing. Susanne Bier regizează după un scenariu scris de Akiva Goldsman, Georgia Pritchett și Kelly Marcel, bazat pe romanul „The Book of Magic” scris de Alice Hoffman. Filmul este produs de Denise Di Novi, Sandra Bullock și Nicole Kidman. Producătorii executivi sunt Donald Sabourin, Alice Hoffman, Andrew A. Kosove și Broderick Johnson.

Bier a reunit o echipă prestigioasă de profesioniști din lumea cinematografiei, din care fac parte directorul de imagine Simon Duggan, scenograful Tom Burton, editorul Sam Williams, supervizorii muzicali Season Kent și Gabe Hilfer, compozitorul Rupert Gregson-Williams, creatoarea de costume Alexandra Byrne și directoarea de casting Jina Jay.

Distribuit de Vertical Entertainment, „Ce vrăji mai fac fetele 2” are avanpremiera pe marile ecrane din 9 septembrie.

Autor

Continue Reading

Muzica si filme

Dragoste, pasiune și un regat în pericol – serialul coreean „The Remarried Empress” debutează toamna aceasta pe Disney+

Published

on

Disney+ anunță premiera unei noi povești romantice toamna aceasta. Serialul „The Remarried Empress” va purta telespectatorii într-o lume a fanteziei, a iubirii și a ambițiilor rivale, din 4 noiembrie.

Bazat pe celebra bandă desenată WEBTOON NAVER, care a strâns până în prezent aproape 3 miliarde de vizualizări, „The Remarried Empress” urmărește relația tensionată dintre îndrăgita împărăteasă Navier și soțul ei, împăratul Sovieshu al Regatului de Est. Pe măsură ce neliniștea cuprinde întregul regat, relația celor doi începe să se destrame atunci când Sovieshu se îndrăgostește de o sclavă fugară și face tot posibilul să-i cucerească inima. Refuzând să-și compromită demnitatea, Navier acceptă cererile împăratului cu o singură condiție – aceea de a i se permite să se recăsătorească cu rivalul său, prințul moștenitor Heinrey al Regatului de Vest. Ce urmează este o poveste de dragoste, pasiune și regrete care amenință soarta unui întreg regat, în timp ce Navier se străduiește să-și recapete puterea.

Cu Shin Mina (Karma, Hometown Cha-Cha-Cha) în rolul împărătesei Navier, Ju Jihoon (Light Shop, The Trauma Code: Heroes on Call) în rolul împăratului Sovieshu, Lee Jongsuk (Big Mouth) în rolul prințului moștenitor Heinrey și Lee Seyoung (The Red Sleeve, The Crowned Clown) în rolul sclavei fugite Rashta, serialul „The Remarried Empress” a fost adaptat pentru ecran de Yeoh Geena și Hyun Choongyeol și este regizat de Cho Suwon (Still 17, Pinocchio).

Serialul va debuta pe 4 noiembrie cu patru episoade, apoi fanii se pot bucura de două episoade noi în fiecare miercuri până la finalul seriei doar pe Disney+.

Fanii poveștilor coreene se pot bucura chiar azi producții originale coreene de neratat pe Disney+, printre care „Made In Korea”, despre un agent coreean CIA care își folosește afacerile ilegale din lumea interlopă pentru a-și satisface setea de putere; „Furtuna Politica” („Tempest”), despre o conspirație globală care amenință stabilitatea Peninsulei Coreene; „Puteri neobișnuite” („Moving”), despre un grup de agenți speciali sud-coreeni care lucrează pentru a-și proteja copiii cu superputeri de pericol și exploatare, și multe altele.

Autor

Continue Reading

Trending