Connect with us

Muzica si filme

„A Haunting in Venice / Bântuind prin Veneția” marchează spectaculoasa revenire pe marile ecrane a celebrului detectiv Hercule Poirot

Published

on

„A Haunting in Venice / Bântuind prin Veneția” este un thriller supranatural, plin de mister, bazat pe romanul „Hallowe’en Party” de Agatha Christie și regizat de Kenneth Branagh, pe care îl regăsim din nou în rolul celebrului detectiv Hercule Poirot.

Cu un scenariu semnat de Michael Green, filmul este produs de Kenneth Branagh, Judy Hofflund, Ridley Scott și Simon Kinberg; James Prichard, Louise Killin și Mark Gordon fiind producători executivi. Producţia are o distribuție de neuitat: Kyle Allen, Kenneth Branagh, Camille Cottin, Jamie Dornan, Tina Fey, Jude Hill, Ali Khan, Emma Laird, Kelly Reilly, Riccardo Scamarcio, Michelle Yeoh.

Amplasat într-o Veneție ciudată de după al Doilea Război Mondial, „A Haunting in Venice / Bântuind prin Veneția” este un thriller plin de mister care prezintă revenirea celebrului detectiv Hercule Poirot. Pensionat și trăind într-un exil auto-impus în cel mai fermecător oraș din lume, Poirot participă fără prea mare tragere de inimă la o ședință de spiritism într-un palat bântuit și în degradare. Însă, când unul dintre invitați este ucis, detectivul este aruncat într-o lume sinistră de umbre și secrete şi, ca de obicei, se vede nevoit să preia şi să rezolve cazul.

O poveste diferită

Povestea pe care publicul o vede pe marele ecran este oarecum diferită de cartea originală a lui Christie. «Hallowe’en Party» a fost scrisă târziu în cariera Agathei Christie,” explică Branagh, „și a fost, în esență, un roman plin de mister rural englezesc. Și, având în vedere adaptările anterioare bazate pe cărţile Agathei Christie și locațiile lor exotice, Michael Green a ales să facă o schimbare mare în narațiune și să mute misterul din Anglia în Veneția.”

Noul scenariu include schimbarea decorului și este o poveste cu fantome care are loc într-o casă bântuită, într-o noapte înfricoșătoare. „A devenit mai degrabă o piesă cu un număr mai mic de suspecți, iar Michael și-a luat libertatea de a crea câteva intrigi suplimentare”, spune Branagh. „A redus numărul de oameni, a mutat decorul din Anglia în Veneția și a plasat cea mai mare parte a poveștii în superba Veneție, într-un palat bântuit, pe o furtună și înfricoșătoare, într-o noapte.”

„Cu  «Death on the Nile/ Moarte pe Nil» am știut că vom avea o redare fidelă a cărții pe marele ecran”, spune Green. „Pentru «Hallowe’en Party» am simțit că ne-am câștigat dreptul de a face unele schimbări pentru a spune o poveste puțin diferită de cea care este scrisă  în carte. (…) Romanul  are loc pe parcursul mai multor zile, aproape o săptămână. Acţiunea filmului se petrece într-o noapte bântuită. Ne mutăm din zona rurală englezească în Veneția bântuită și avem o interpretare ușor diferită a personajelor. Am făcut multe modificări, dar credem că filmul este în concordanță cu cartea.”

„Scopul nostru este să livrăm mereu o experiență de tip nod-în-stomac-pe-marginea-scaunului”, spune Branagh. „Am vrut să-i ducem (pe spectatori, n.r.) la Veneția și să le transmitem fiorul de a fi în acest oraș frumos, labirintic și electrizant.”

„Nu există nimic mai bântuit decât un palat venețian”, adaugă Green, „și orașul parcă cere numai ceață și măști, precum și senzația înfiorătoare de târât-şi-aruncat-un-cadavru-în-râu. Am vrut să profităm din plin de ceaţa, magia și strălucirea Veneției pentru a crea o noapte de Halloween inimaginabil de terifiantă.”

Veneția, este renumită pentru palatele sale uimitoare în stil renascentist și gotic, numite palazzo, și pentru canalele superbe de pe Marea Adriatică. Producția a fost filmată în zone celebre ale orașului, inclusiv Piazza San Marco, Ponte dei Sospiri, Palazzo Contarini del Bovolo, Palazzo Grimani şi Ponte Consafelzi.

Un loc unic

Din prima zi a fost clar că filmul va avea un aspect unic, diferit față de adaptările anterioare ale Agathei Christie. Și Branagh și Kelly au început procesul de producţie vizitând Veneția, pentru a afla cât mai multe despre palate și arhitectura lor. „Există un aspect arhitectural consistent”, spune Kelly. „Cabana pentru bărci se află la nivelul inferior al unui palazzo, iar imediat la etaj se află piano nobile. Și de la piano nobile încep toate camerele sau cabinele, iar etajul de deasupra este locul în care locuiește familia și asta regăseşti în toate palatele. ”

Deși s-au gândit pentru scurt timp să filmeze în palate reale din Veneția, și-au dat seama rapid cât de nepractic ar fi în ceea ce privește accesul și limitările din cauza vremii. „În plus, povestea este plină de trucuri”, spune Kelly. „E plin de candelabre care cad, ușile se deschid, apa curge pe pereți și scenariul este foarte specific în ceea ce privește cine trebuie să fie unde și cine e în bibliotecă atunci când altcineva e pe scări și așa mai departe. Așa că am înțeles repede că vizitam toate aceste locuri uimitoare din Veneția ca să avem nişte repere, nu ca să găsim locații de filmare.”

Branagh adaugă: „Când filmezi Veneția, trebuie să te gândeşti la momentele zilei. E mereu frumos acolo. Am fost toamna şi iarna, așa că am reușit să prindem celebra ceață venețiană și să redăm ideea despre cât de repede acest oraș uimitor e acoperit de o ceață care poate face lucrurile să pară foarte ciudate. Aici există loc pentru atât de multe lucruri, iar aceasta este magia oraşului. Este un loc foarte prietenos cu pietonii și asta ne-a plăcut foarte mult. Ca regizor, a fost o bucurie și un adevărat privilegiu să pot aduce Veneția pe ecran așa.”

Clasicul roman al Agathei Christie, Petrecerea de Halloween, va fi republicat in luna septembrie cu o coperta inspirata de vizualul filmului, la editura Litera, cu ocazia lansarii premierei cinematografice.

www.litera.ro

 

SINOPSIS:

În Veneția de după cel de-al Doilea Război Mondial, Poirot, acum pensionat și trăind în propriul exil, participă cu reticență la o ședință de spiritism. Dar când unul dintre invitați este ucis, demascarea criminalului care în sarcina lui.

Acest al treilea lungmetraj din noua serie de filme cu Hercule Poirot este bazat pe romanul „Hallowe’en Party”, de Agatha Christie.

Regizat de Kenneth Branagh, care dă viaţă celebrului Hercule Poirot, filmul îi mai are în distribuţie pe Kelly Reilly, Michelle Yeoh, Jamie Dornan, Tina Fey.

Distribuit de Forum Film, „A Haunting in Venice / Bântuind prin Veneția” are avanpremiera în România pe 14 septembrie 2023, în format 2D subtitrat, IMAX și 4DX.

TRAILER:

https://www.youtube.com/watch?v=fFsyTJIpmzY

Continue Reading

Muzica si filme

Sandra Bullock și Nicole Kidman fac iarăși vrăji, din 9 septembrie, la cinema

Published

on

După aproape 30 de ani de la succesul primei părți, mult așteptata continuare a aventurii, „Ce vrăji mai fac fetele 2” ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din România începând cu data de 9 septembrie.

Cu Sandra Bullock și Nicole Kidman în rolurile principale, „Ce vrăji mai fac fetele 2” ne întoarce într-o lume condusă de răutăţi sub clar de lună și de magie ancestrală puternică, în care surorile Owens trebuie să înfrunte blestemul întunecat ce amenință să le destrame familia o dată pentru totdeauna, într-un eveniment cinematografic de neratat, plin de distracție, cocktailuri la miez de noapte, magie și haos.

Despre decizia de a reveni la rolurile surorilor vrăjitoare, Sandra și Nicole au mărturisit că venise momentul oportun: “Ca actor nu ajungi mai niciodată să faci un film pe care publicul te imploră să îl faci. De obicei, noi mergem către el și îi cerem să urmărească filmul nostru, să îl placă. Este neobișnuit să primești din social media cereri de a face o continuare. Nu prea înțelegem cum un film care nu a atras atât de mult atenția la vremea lui, a devenit așa un fenomen acum, iar lumea cere o continuare. A fost o onoare pentru noi să facem parte din proiect.”

Alături de Bullock și Kidman, în aventura romantică mai joacă Joey King, Lee Pace, Maisie Williams, Xolo Maridueña, Solly McLeod, împreună cu Dianne Wiest și Stockard Channing. Susanne Bier regizează după un scenariu scris de Akiva Goldsman, Georgia Pritchett și Kelly Marcel, bazat pe romanul „The Book of Magic” scris de Alice Hoffman. Filmul este produs de Denise Di Novi, Sandra Bullock și Nicole Kidman. Producătorii executivi sunt Donald Sabourin, Alice Hoffman, Andrew A. Kosove și Broderick Johnson.

Bier a reunit o echipă prestigioasă de profesioniști din lumea cinematografiei, din care fac parte directorul de imagine Simon Duggan, scenograful Tom Burton, editorul Sam Williams, supervizorii muzicali Season Kent și Gabe Hilfer, compozitorul Rupert Gregson-Williams, creatoarea de costume Alexandra Byrne și directoarea de casting Jina Jay.

Distribuit de Vertical Entertainment, „Ce vrăji mai fac fetele 2” are avanpremiera pe marile ecrane din 9 septembrie.

Continue Reading

Muzica si filme

Dragoste, pasiune și un regat în pericol – serialul coreean „The Remarried Empress” debutează toamna aceasta pe Disney+

Published

on

Disney+ anunță premiera unei noi povești romantice toamna aceasta. Serialul „The Remarried Empress” va purta telespectatorii într-o lume a fanteziei, a iubirii și a ambițiilor rivale, din 4 noiembrie.

Bazat pe celebra bandă desenată WEBTOON NAVER, care a strâns până în prezent aproape 3 miliarde de vizualizări, „The Remarried Empress” urmărește relația tensionată dintre îndrăgita împărăteasă Navier și soțul ei, împăratul Sovieshu al Regatului de Est. Pe măsură ce neliniștea cuprinde întregul regat, relația celor doi începe să se destrame atunci când Sovieshu se îndrăgostește de o sclavă fugară și face tot posibilul să-i cucerească inima. Refuzând să-și compromită demnitatea, Navier acceptă cererile împăratului cu o singură condiție – aceea de a i se permite să se recăsătorească cu rivalul său, prințul moștenitor Heinrey al Regatului de Vest. Ce urmează este o poveste de dragoste, pasiune și regrete care amenință soarta unui întreg regat, în timp ce Navier se străduiește să-și recapete puterea.

Cu Shin Mina (Karma, Hometown Cha-Cha-Cha) în rolul împărătesei Navier, Ju Jihoon (Light Shop, The Trauma Code: Heroes on Call) în rolul împăratului Sovieshu, Lee Jongsuk (Big Mouth) în rolul prințului moștenitor Heinrey și Lee Seyoung (The Red Sleeve, The Crowned Clown) în rolul sclavei fugite Rashta, serialul „The Remarried Empress” a fost adaptat pentru ecran de Yeoh Geena și Hyun Choongyeol și este regizat de Cho Suwon (Still 17, Pinocchio).

Serialul va debuta pe 4 noiembrie cu patru episoade, apoi fanii se pot bucura de două episoade noi în fiecare miercuri până la finalul seriei doar pe Disney+.

Fanii poveștilor coreene se pot bucura chiar azi producții originale coreene de neratat pe Disney+, printre care „Made In Korea”, despre un agent coreean CIA care își folosește afacerile ilegale din lumea interlopă pentru a-și satisface setea de putere; „Furtuna Politica” („Tempest”), despre o conspirație globală care amenință stabilitatea Peninsulei Coreene; „Puteri neobișnuite” („Moving”), despre un grup de agenți speciali sud-coreeni care lucrează pentru a-și proteja copiii cu superputeri de pericol și exploatare, și multe altele.

Continue Reading

Muzica si filme

Liam și Noel Gallagher, împreună la Veneția pentru premiera mondială „Oasis: Don’t Look Back In Anger”

Published

on

Liam și Noel Gallagher au fost prezenți la cea de-a 83-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția pentru premiera mondială a documentarului „Oasis: Don’t Look Back In Anger”, filmul care urmărește revenirea Oasis și turneul Oasis Live ’25. Este prima participare a celor doi frați la Festivalul de Film de la Veneția.

Liam și Noel au pășit pe covorul roșu alături de Steven Knight, creatorul și scenaristul filmului, și de regizorii Dylan Southern și Will Lovelace. Premiera mondială a avut loc în Sala Grande a Palazzo del Cinema, în fața a peste 1.000 de invitați.

„Oasis: Don’t Look Back In Anger” surprinde din interior revenirea uneia dintre cele mai cunoscute trupe britanice și turneul Oasis Live ’25. Documentarul oferă acces la repetiții, culise și concerte, include imagini care nu au mai fost văzute până acum, precum și primele interviuri comune cu Noel și Liam Gallagher după mai bine de 20 de ani. Filmul urmărește în același timp impactul reuniunii Oasis și felul în care muzica trupei continuă să rezoneze cu generații de fani din întreaga lume.

Documentarul este creat de Steven Knight, scenarist, producător și regizor nominalizat la BAFTA și Oscar, cunoscut pentru Peaky Blinders și A Thousand Blows, și regizat de Dylan Southern și Will Lovelace, realizatorii Shut Up and Play the Hits și Meet Me in the Bathroom.

„Oasis: Don’t Look Back In Anger” este distribuit în România de Forum Film România și poate fi văzut în cinematografe începând cu 10 septembrie, inclusiv în format IMAX.

Continue Reading

Trending