Connect with us

Muzica si filme

La doar câteva zile de lansare, spectacolul aniversar Gheorghe Zamfir, Jose Carreras și Lara Fabian este 50% SOLD OUT!

Published

on

Începutul acestei toamne va sta sub semnul unei premiere mondiale, un spectacol unic în toată lumea, avându-i ca protagoniști pe magistralii Jose Carreras și Lara Fabian, care, alături de Orchestra Simfonică București, vor fi pe scenă pentru a omagia geniul muzicii românești autentice, Gheorghe Zamfir. O seară de excepție în lumea muzicală globală se pregătește pe 15 Septembrie 2023, pe Stadionul „Arcul de Triumf” din București, unde va avea loc concertul aniversar, dedicat celui mai mare naist din toate timpurile, maestrul Gheorghe Zamfir.

În cadrul concertului aniversar, Gheorghe Zamfir, Lara Fabian și Jose Carreras vor bucura sufletele celor prezenți cu show-uri consacrate. Seara va fi plină de surprize și de invitați speciali ce vor completa tabloul artistic. Orchestra Simfonica București, sub bagheta alternativă a dirijorilor David GimenezDaniel Jinga și Giora Linenberg, va asigura acompaniamentul soliștilor. Laura Bretan, copilul minune care acum 7 ani uimea lumea cu performanța sa din finala America’s Got Talent, va cuceri acum cu maturitatea interpretativă. Vor contribui de asemenea la o seară memorabilă și soprana internațională Alexandra Coman, soprana Rodica Anghelescu, tenorul Alin Stoica, precum și baritonul Mihai Dogotari, alături de naistele Daniela Ioana Ghiță și Cornelia Tihon.

Publicul este invitat să se bucure de un repertoriu muzical senzațional, în care vocile marilor artiști se vor împleti cu sunetul naiului într-o experiență culturală unică, de care lumea are atâta nevoie.

Entuziasmul publicului s-a dovedit a fi de neegalat, astfel că aproape jumătate dintre bilete sunt deja SOLD OUT, la o săptămână de la anunțarea evenimentului. Această performanță atestă nu doar influența muzicală excepțională a artistului, dar și dorința publicului de a fi martor la un spectacol irepetabil, în care marii artiști vor împărtăși pasiunea lor dedicată pe viață muzicii.

Pentru a-l celebra cum se cuvine pe marele Gheorghe Zamfir, cel considerat în multe țări cel mai popular compozitor și artist al secolului XX, evenimentul va include momente multimedia din arhiva personală a artistului și mesaje speciale aduse de personalități internaționale, toate fiind integrate într-un concept de spectacol inedit, coordonat de regizorul Claudiu Stan și actorul Sorin Frâncu, cu sprijinul profesioniștilor în scenotehnică și videotehnică de la Arena Events, cel mai mare producător de evenimente de anvergură din România. Inegalabila Iuliana Tudor va fi gazda serii, care va parafa evenimentul ca pe o piesă importantă în istoria culturală.

Pe 15 Septembrie 2023, publicul este invitat să asiste la o seară unică din lumea cultural artistică, în care talentul și pasiunea artiștilor vor crea momente magice ce vor rămâne întipărite în memorie și în suflete. Biletele sunt disponibile pe 3 categorii și pot fi achiziționate pe www.entertix.ro, cu prețul între 250 lei pentru categoria I și 650 lei pentru categoria VIP.

Măreția lui Gheorghe Zamfir

Cunoscut drept „Maestrul Naiului,” Gheorghe Zamfir a readus din obscuritate acest instrument muzical în luminile scenei mondiale și în atenția unui public modern. Albumele sale excepționale au ajuns în topuri internaționale, cucerind inimile ascultătorilor de pretutindeni, mai ales din țări precum Canada, Australia și Marea Britanie.

Maestrul Zamfir este binecunoscut pentru faptul că a introdus în sfera concertistică o nouă abordare a naiului, însoțit de orgă, în 1972, sau orchestră simfonică, iar totodată a pus bazele primului cvintet de naiuri în 1984. De asemenea, a adus o viziune amplă asupra repertoriului naiului, adăugând piese semnificative de la compozitori renumiți precum Bach, Vivaldi, Mozart, Puccini, Verdi, Schubert, Chopin, Schumann, Purcell și mulți alții.

Pe 15 decembrie 2018, Gheorghe Zamfir a cântat pe una dintre cele mai înalte scene ale lumii, în cadrul concertului de deschidere al „Concerto di Natale”, care a avut loc în Aula Jean Paul a Vaticanului. Acest eveniment de excepție a adus împreună artiști de calibru internațional, iar Gheorghe Zamfir și-a demonstrat măiestria în acest cadru magnific.

Într-o altă notă impresionantă a carierei sale, Gheorghe Zamfir a împărțit scena cu cei mai mari artiști contemporani ai lumii, precum Nana Moskouri, Andrea Bocelli, Andrea Griminelli, Enrico Macias, Avi Toledano, maestrul orchestrator André Rieu, aducând nuanțe magice și emoționante în interpretarea muzicii lor de excepție.

 

 

Continue Reading

Muzica si filme

Sandra Bullock și Nicole Kidman fac iarăși vrăji, din 9 septembrie, la cinema

Published

on

După aproape 30 de ani de la succesul primei părți, mult așteptata continuare a aventurii, „Ce vrăji mai fac fetele 2” ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din România începând cu data de 9 septembrie.

Cu Sandra Bullock și Nicole Kidman în rolurile principale, „Ce vrăji mai fac fetele 2” ne întoarce într-o lume condusă de răutăţi sub clar de lună și de magie ancestrală puternică, în care surorile Owens trebuie să înfrunte blestemul întunecat ce amenință să le destrame familia o dată pentru totdeauna, într-un eveniment cinematografic de neratat, plin de distracție, cocktailuri la miez de noapte, magie și haos.

Despre decizia de a reveni la rolurile surorilor vrăjitoare, Sandra și Nicole au mărturisit că venise momentul oportun: “Ca actor nu ajungi mai niciodată să faci un film pe care publicul te imploră să îl faci. De obicei, noi mergem către el și îi cerem să urmărească filmul nostru, să îl placă. Este neobișnuit să primești din social media cereri de a face o continuare. Nu prea înțelegem cum un film care nu a atras atât de mult atenția la vremea lui, a devenit așa un fenomen acum, iar lumea cere o continuare. A fost o onoare pentru noi să facem parte din proiect.”

Alături de Bullock și Kidman, în aventura romantică mai joacă Joey King, Lee Pace, Maisie Williams, Xolo Maridueña, Solly McLeod, împreună cu Dianne Wiest și Stockard Channing. Susanne Bier regizează după un scenariu scris de Akiva Goldsman, Georgia Pritchett și Kelly Marcel, bazat pe romanul „The Book of Magic” scris de Alice Hoffman. Filmul este produs de Denise Di Novi, Sandra Bullock și Nicole Kidman. Producătorii executivi sunt Donald Sabourin, Alice Hoffman, Andrew A. Kosove și Broderick Johnson.

Bier a reunit o echipă prestigioasă de profesioniști din lumea cinematografiei, din care fac parte directorul de imagine Simon Duggan, scenograful Tom Burton, editorul Sam Williams, supervizorii muzicali Season Kent și Gabe Hilfer, compozitorul Rupert Gregson-Williams, creatoarea de costume Alexandra Byrne și directoarea de casting Jina Jay.

Distribuit de Vertical Entertainment, „Ce vrăji mai fac fetele 2” are avanpremiera pe marile ecrane din 9 septembrie.

Continue Reading

Muzica si filme

Dragoste, pasiune și un regat în pericol – serialul coreean „The Remarried Empress” debutează toamna aceasta pe Disney+

Published

on

Disney+ anunță premiera unei noi povești romantice toamna aceasta. Serialul „The Remarried Empress” va purta telespectatorii într-o lume a fanteziei, a iubirii și a ambițiilor rivale, din 4 noiembrie.

Bazat pe celebra bandă desenată WEBTOON NAVER, care a strâns până în prezent aproape 3 miliarde de vizualizări, „The Remarried Empress” urmărește relația tensionată dintre îndrăgita împărăteasă Navier și soțul ei, împăratul Sovieshu al Regatului de Est. Pe măsură ce neliniștea cuprinde întregul regat, relația celor doi începe să se destrame atunci când Sovieshu se îndrăgostește de o sclavă fugară și face tot posibilul să-i cucerească inima. Refuzând să-și compromită demnitatea, Navier acceptă cererile împăratului cu o singură condiție – aceea de a i se permite să se recăsătorească cu rivalul său, prințul moștenitor Heinrey al Regatului de Vest. Ce urmează este o poveste de dragoste, pasiune și regrete care amenință soarta unui întreg regat, în timp ce Navier se străduiește să-și recapete puterea.

Cu Shin Mina (Karma, Hometown Cha-Cha-Cha) în rolul împărătesei Navier, Ju Jihoon (Light Shop, The Trauma Code: Heroes on Call) în rolul împăratului Sovieshu, Lee Jongsuk (Big Mouth) în rolul prințului moștenitor Heinrey și Lee Seyoung (The Red Sleeve, The Crowned Clown) în rolul sclavei fugite Rashta, serialul „The Remarried Empress” a fost adaptat pentru ecran de Yeoh Geena și Hyun Choongyeol și este regizat de Cho Suwon (Still 17, Pinocchio).

Serialul va debuta pe 4 noiembrie cu patru episoade, apoi fanii se pot bucura de două episoade noi în fiecare miercuri până la finalul seriei doar pe Disney+.

Fanii poveștilor coreene se pot bucura chiar azi producții originale coreene de neratat pe Disney+, printre care „Made In Korea”, despre un agent coreean CIA care își folosește afacerile ilegale din lumea interlopă pentru a-și satisface setea de putere; „Furtuna Politica” („Tempest”), despre o conspirație globală care amenință stabilitatea Peninsulei Coreene; „Puteri neobișnuite” („Moving”), despre un grup de agenți speciali sud-coreeni care lucrează pentru a-și proteja copiii cu superputeri de pericol și exploatare, și multe altele.

Continue Reading

Muzica si filme

Liam și Noel Gallagher, împreună la Veneția pentru premiera mondială „Oasis: Don’t Look Back In Anger”

Published

on

Liam și Noel Gallagher au fost prezenți la cea de-a 83-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția pentru premiera mondială a documentarului „Oasis: Don’t Look Back In Anger”, filmul care urmărește revenirea Oasis și turneul Oasis Live ’25. Este prima participare a celor doi frați la Festivalul de Film de la Veneția.

Liam și Noel au pășit pe covorul roșu alături de Steven Knight, creatorul și scenaristul filmului, și de regizorii Dylan Southern și Will Lovelace. Premiera mondială a avut loc în Sala Grande a Palazzo del Cinema, în fața a peste 1.000 de invitați.

„Oasis: Don’t Look Back In Anger” surprinde din interior revenirea uneia dintre cele mai cunoscute trupe britanice și turneul Oasis Live ’25. Documentarul oferă acces la repetiții, culise și concerte, include imagini care nu au mai fost văzute până acum, precum și primele interviuri comune cu Noel și Liam Gallagher după mai bine de 20 de ani. Filmul urmărește în același timp impactul reuniunii Oasis și felul în care muzica trupei continuă să rezoneze cu generații de fani din întreaga lume.

Documentarul este creat de Steven Knight, scenarist, producător și regizor nominalizat la BAFTA și Oscar, cunoscut pentru Peaky Blinders și A Thousand Blows, și regizat de Dylan Southern și Will Lovelace, realizatorii Shut Up and Play the Hits și Meet Me in the Bathroom.

„Oasis: Don’t Look Back In Anger” este distribuit în România de Forum Film România și poate fi văzut în cinematografe începând cu 10 septembrie, inclusiv în format IMAX.

Continue Reading

Trending