Connect with us

Muzica si filme

Sabina Lisievici și-a prezentat filmul la Marche du film de la Cannes

Published

on

Kingdom of Judas, filmul de lungmetraj de debut al Sabinei Lisievici, a fost prezentat de curând, la Marche du film de la Cannes. Experiența regizoarei și actriței din România nu a fost una lipsită de peripeții.

Călătoria noastră la Cannes a fost cu adevărat o aventură. Într-una din zile, plecam de la Palais des Festivals, cu un Uber pentru a merge la apartamentul unde eram cazate și, într-o intersecție, șoferul a mers înainte fără să se asigure, lovind în plin un autobuz în partea din lateral. Din fericire, accidentul nu a fost foarte grav, nu a fost nimeni rănit, însă șocul a fost destul de puternic. În acel moment, ne-a fost teamă că ar putea fi ultimele noastre clipe din viață: într-un Uber pe Riviera Franceză, în timp ce ne promovam filmul la Cannes. Și apoi, gândul că ce s-ar fi în tâmplat, dacă era un accident fatal? Munca noastră (și a întregii echipe) de trei ani ar fi rămas neterminată? Nu ne-am fi dorit ca drumul filmului Kingdom of Judas să se încheie așa abrupt… Dar experiența asta ne-a motivat parcă și mai mult să ducem proiectul nostru de suflet la capăt și să îl promovăm așa cum merită, pentru că este într-adevăr un film ce merită să fie văzut și promovat atât la nivel național, cât și internațional., mărturisește Sabina Lisievici.

Kingdom of Judas este filmul de lungmetraj de debut al Sabinei Lisievici, film în care este producător, scenarist, regizor și actriță. Pelicula este o dramă psihologică, un film plin de suspans, în care acțiunea se petrece într-un ritm alert, asemenea filmelor americane, în care amprenta regizorală este bine definită.

Filmul spune povestea Annei (rol jucat de Sabina Lisievici), care trece prin experiența tragică a sinuciderii surorii ei Maria (în interpretarea Oanei Cârmaciu) și dezvoltă o obsesie în a găsi vinovatul pentru moartea acesteia. Spectatorii vor putea urmări traseul psihologic al Annei într-o poveste ce se dezvoltă pe mai multe planuri, cu mult suspans ce va ne va ține cu sufletul la gură.

La Cannes, am avut ocazia să prezentăm filmul multor oameni din industria cinematografiei, iar feedback-ul a fost foarte bun. Am avut șansa de a fi prezente la standul României, organizat de Creative Romanian Filmmakers, și acolo am putut ține întâlniri în vederea viitoarelor colaborări și am avut onoarea să prezentăm filmul și totodată să ne reprezentăm cu mândrie țara. Am inițiat colaborări, ceea ce este minunat, și ne-am bucurat să cunoaștem mulți oameni din domeniu, cu care poate vom avea ocazia să realizăm proiecte frumoase în viitor.

A fost o călătorie intensă, am muncit, ne-am distrat, și ne-am bucurat totodată de locuri frumoase. Aș spune că ne-am îndrăgostit de Cannes., mai spune actrița.

Kingdom of Judas nu a fost singurul proiect cu care românca noastră s-a prezentat la Cannes. Sabina Lisievici a adus în fața specialiștilor din industrie și filmul său de scurt metraj În așteptare, lansat în anul 2022, după ce a fost prezentat în circuitul festivalier și premiat în mai multe țări din Europa, Rusia și SUA. În așteptare este inspirat de povestea reală a mamei Sabinei, o poveste de dragoste emoționantă ce lasă spectatorul cu întrebări profunde despre destin,  despre circumstanțele care ne pot altera cursul vieții și puterea de a alege fericirea.

Autor

Continue Reading

Muzica si filme

Alegerile românești văzute din culise: “Micile Speranțe” noul film al lui Alexandru Solomon, selectat la IDFA

Published

on

“Micile Speranțe” cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International Documentary Film Festival Amsterdam, în secțiunea Frontlight, dedicată filmelor care explorează, printr-o abordare artistică, cele mai urgente teme ale prezentului.

Filmat între aprilie 2024 și vara lui 2025, documentarul urmărește din culise un ciclu electoral fără precedent în istoria recentă a României. Ceea ce a început ca o observație a mecanismelor politice s-a transformat într-o mărturie cinematografică despre fragilitatea democrației, dezinformare și o societate aflată la răscruce.

Accesul pe care Alexandru Solomon îl are în culisele alegerilor oferă o perspectivă nouă asupra oamenilor din spatele evenimentelor. Micile gesturi, conversațiile și momentele care nu au ajuns în spațiul public ne ajută să înțelegem mai bine ce s-a întâmplat și ne invită, poate, să ne reconsiderăm propriile perspective.

Un film document despre istoria noastră în timp ce aceasta se întâmplă, care păstrează o perspectivă asupra unor evenimente pe care încă încercăm să le înțelegem.

Filmul va intra în cinematografe în luna ianuarie 2027.

Autor

Continue Reading

Muzica si filme

Sandra Bullock și Nicole Kidman fac iarăși vrăji, din 9 septembrie, la cinema

Published

on

După aproape 30 de ani de la succesul primei părți, mult așteptata continuare a aventurii, „Ce vrăji mai fac fetele 2” ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din România începând cu data de 9 septembrie.

Cu Sandra Bullock și Nicole Kidman în rolurile principale, „Ce vrăji mai fac fetele 2” ne întoarce într-o lume condusă de răutăţi sub clar de lună și de magie ancestrală puternică, în care surorile Owens trebuie să înfrunte blestemul întunecat ce amenință să le destrame familia o dată pentru totdeauna, într-un eveniment cinematografic de neratat, plin de distracție, cocktailuri la miez de noapte, magie și haos.

Despre decizia de a reveni la rolurile surorilor vrăjitoare, Sandra și Nicole au mărturisit că venise momentul oportun: “Ca actor nu ajungi mai niciodată să faci un film pe care publicul te imploră să îl faci. De obicei, noi mergem către el și îi cerem să urmărească filmul nostru, să îl placă. Este neobișnuit să primești din social media cereri de a face o continuare. Nu prea înțelegem cum un film care nu a atras atât de mult atenția la vremea lui, a devenit așa un fenomen acum, iar lumea cere o continuare. A fost o onoare pentru noi să facem parte din proiect.”

Alături de Bullock și Kidman, în aventura romantică mai joacă Joey King, Lee Pace, Maisie Williams, Xolo Maridueña, Solly McLeod, împreună cu Dianne Wiest și Stockard Channing. Susanne Bier regizează după un scenariu scris de Akiva Goldsman, Georgia Pritchett și Kelly Marcel, bazat pe romanul „The Book of Magic” scris de Alice Hoffman. Filmul este produs de Denise Di Novi, Sandra Bullock și Nicole Kidman. Producătorii executivi sunt Donald Sabourin, Alice Hoffman, Andrew A. Kosove și Broderick Johnson.

Bier a reunit o echipă prestigioasă de profesioniști din lumea cinematografiei, din care fac parte directorul de imagine Simon Duggan, scenograful Tom Burton, editorul Sam Williams, supervizorii muzicali Season Kent și Gabe Hilfer, compozitorul Rupert Gregson-Williams, creatoarea de costume Alexandra Byrne și directoarea de casting Jina Jay.

Distribuit de Vertical Entertainment, „Ce vrăji mai fac fetele 2” are avanpremiera pe marile ecrane din 9 septembrie.

Autor

Continue Reading

Muzica si filme

Dragoste, pasiune și un regat în pericol – serialul coreean „The Remarried Empress” debutează toamna aceasta pe Disney+

Published

on

Disney+ anunță premiera unei noi povești romantice toamna aceasta. Serialul „The Remarried Empress” va purta telespectatorii într-o lume a fanteziei, a iubirii și a ambițiilor rivale, din 4 noiembrie.

Bazat pe celebra bandă desenată WEBTOON NAVER, care a strâns până în prezent aproape 3 miliarde de vizualizări, „The Remarried Empress” urmărește relația tensionată dintre îndrăgita împărăteasă Navier și soțul ei, împăratul Sovieshu al Regatului de Est. Pe măsură ce neliniștea cuprinde întregul regat, relația celor doi începe să se destrame atunci când Sovieshu se îndrăgostește de o sclavă fugară și face tot posibilul să-i cucerească inima. Refuzând să-și compromită demnitatea, Navier acceptă cererile împăratului cu o singură condiție – aceea de a i se permite să se recăsătorească cu rivalul său, prințul moștenitor Heinrey al Regatului de Vest. Ce urmează este o poveste de dragoste, pasiune și regrete care amenință soarta unui întreg regat, în timp ce Navier se străduiește să-și recapete puterea.

Cu Shin Mina (Karma, Hometown Cha-Cha-Cha) în rolul împărătesei Navier, Ju Jihoon (Light Shop, The Trauma Code: Heroes on Call) în rolul împăratului Sovieshu, Lee Jongsuk (Big Mouth) în rolul prințului moștenitor Heinrey și Lee Seyoung (The Red Sleeve, The Crowned Clown) în rolul sclavei fugite Rashta, serialul „The Remarried Empress” a fost adaptat pentru ecran de Yeoh Geena și Hyun Choongyeol și este regizat de Cho Suwon (Still 17, Pinocchio).

Serialul va debuta pe 4 noiembrie cu patru episoade, apoi fanii se pot bucura de două episoade noi în fiecare miercuri până la finalul seriei doar pe Disney+.

Fanii poveștilor coreene se pot bucura chiar azi producții originale coreene de neratat pe Disney+, printre care „Made In Korea”, despre un agent coreean CIA care își folosește afacerile ilegale din lumea interlopă pentru a-și satisface setea de putere; „Furtuna Politica” („Tempest”), despre o conspirație globală care amenință stabilitatea Peninsulei Coreene; „Puteri neobișnuite” („Moving”), despre un grup de agenți speciali sud-coreeni care lucrează pentru a-și proteja copiii cu superputeri de pericol și exploatare, și multe altele.

Autor

Continue Reading

Trending