Connect with us

Muzica si filme

David Crosby a murit. Legenda rock-ului american s-a stins din viață la 81 de ani

Published

on

Sursa foto: Captură Youtube

David Crosby a murit la vârsta de 81 de ani, informează BBC, preluat de digi24.ro. Membrii familiei nu au dezvăluit care este cauza morții.

David Crosby a murit. Legenda rock-ului american și-a dedicat șase decenii din viață muzicii

Vestea decesului lui David Crosby i-a întristat pe fanii artistului. Soția sa, Jan Dance a declarat pentru site-ul de showbiz Variety că acesta a murit „după o lungă suferință”, înconjurat de familie. Aceasta nu a declarat, însă, care a fost cauza decesului.

După trecerea în neființă a marelui artist, colegii de scenă n-au întârziat să-și prezinte condoleanțele și aprecierea pe care au avut-o pentru rocker-ul american.

Graham Nash, fostul său coleg din trupa Crosby, Stills & Nash, a scris pe pagina sa de Instagram: „Știu că oamenii tind să se concentreze pe cât de fragilă a fost relația noastră uneori, dar ceea ce a contat întotdeauna pentru David și pentru mine mai mult decât orice a fost bucuria pură a muzicii pe care am creat-o împreună. Lasă în urmă un gol extraordinar”. 

Brian Wilson de la Beach Boys a transmis un mesaj în care spune că are inima zdrobită și a rămas „fără cuvinte”.

David Crosby este fiul cineastului câştigător al premiului Academiei Americane Floyd Crosby. Deși s-a mutat în Los Angeles pentru a deveni actor, în 1963, el a format grupul rock The Byrds, cu Roger McGuinn şi Gene Clark. Doi ani mai târziu este nominalizat la premiile Grammy pentru cel mai bun artist nou, iar în 1970 va câștiga acest premiu. 

În 1968, alături de Stephen Stills și Graham Nash formează grupul rock Crosby, Stills & Nash, căruia i se va alătura în 1969 și Neil Young. Trupa a lansat albumul „Déjà Vu” care a inclus hitul „Woodstock”. 

David Crosby a avut numeroase albume albumele solo, dar a colaborat și cu alţi muzicieni precum Jerry Garcia, Bill Kreutzmann şi Phil Lesh de la the Grateful Dead, Carole King şi Joni Mitchell.

Ultimul său album „For Free”, lansat în 2021, i-a încununat cariera de șase decenii. 

David Crosby arestat pentru nouă luni

După talentul său, politica sa contraculturală și mustața i-au garantat faima. Artistul a avut și câteva probleme cu legea, fiind chiar arestat pentru nouă luni din cauza unei infracțiuni legate de droguri.

Ani mai târziu, David Crosby și-a exprimat regretul pentru stilul de viață pe care l-a avut, pentru dependențele sale și conflictele cu colegii de scenă.

Muzica si filme

Sandra Bullock și Nicole Kidman fac iarăși vrăji, din 9 septembrie, la cinema

Published

on

După aproape 30 de ani de la succesul primei părți, mult așteptata continuare a aventurii, „Ce vrăji mai fac fetele 2” ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din România începând cu data de 9 septembrie.

Cu Sandra Bullock și Nicole Kidman în rolurile principale, „Ce vrăji mai fac fetele 2” ne întoarce într-o lume condusă de răutăţi sub clar de lună și de magie ancestrală puternică, în care surorile Owens trebuie să înfrunte blestemul întunecat ce amenință să le destrame familia o dată pentru totdeauna, într-un eveniment cinematografic de neratat, plin de distracție, cocktailuri la miez de noapte, magie și haos.

Despre decizia de a reveni la rolurile surorilor vrăjitoare, Sandra și Nicole au mărturisit că venise momentul oportun: “Ca actor nu ajungi mai niciodată să faci un film pe care publicul te imploră să îl faci. De obicei, noi mergem către el și îi cerem să urmărească filmul nostru, să îl placă. Este neobișnuit să primești din social media cereri de a face o continuare. Nu prea înțelegem cum un film care nu a atras atât de mult atenția la vremea lui, a devenit așa un fenomen acum, iar lumea cere o continuare. A fost o onoare pentru noi să facem parte din proiect.”

Alături de Bullock și Kidman, în aventura romantică mai joacă Joey King, Lee Pace, Maisie Williams, Xolo Maridueña, Solly McLeod, împreună cu Dianne Wiest și Stockard Channing. Susanne Bier regizează după un scenariu scris de Akiva Goldsman, Georgia Pritchett și Kelly Marcel, bazat pe romanul „The Book of Magic” scris de Alice Hoffman. Filmul este produs de Denise Di Novi, Sandra Bullock și Nicole Kidman. Producătorii executivi sunt Donald Sabourin, Alice Hoffman, Andrew A. Kosove și Broderick Johnson.

Bier a reunit o echipă prestigioasă de profesioniști din lumea cinematografiei, din care fac parte directorul de imagine Simon Duggan, scenograful Tom Burton, editorul Sam Williams, supervizorii muzicali Season Kent și Gabe Hilfer, compozitorul Rupert Gregson-Williams, creatoarea de costume Alexandra Byrne și directoarea de casting Jina Jay.

Distribuit de Vertical Entertainment, „Ce vrăji mai fac fetele 2” are avanpremiera pe marile ecrane din 9 septembrie.

Continue Reading

Muzica si filme

Dragoste, pasiune și un regat în pericol – serialul coreean „The Remarried Empress” debutează toamna aceasta pe Disney+

Published

on

Disney+ anunță premiera unei noi povești romantice toamna aceasta. Serialul „The Remarried Empress” va purta telespectatorii într-o lume a fanteziei, a iubirii și a ambițiilor rivale, din 4 noiembrie.

Bazat pe celebra bandă desenată WEBTOON NAVER, care a strâns până în prezent aproape 3 miliarde de vizualizări, „The Remarried Empress” urmărește relația tensionată dintre îndrăgita împărăteasă Navier și soțul ei, împăratul Sovieshu al Regatului de Est. Pe măsură ce neliniștea cuprinde întregul regat, relația celor doi începe să se destrame atunci când Sovieshu se îndrăgostește de o sclavă fugară și face tot posibilul să-i cucerească inima. Refuzând să-și compromită demnitatea, Navier acceptă cererile împăratului cu o singură condiție – aceea de a i se permite să se recăsătorească cu rivalul său, prințul moștenitor Heinrey al Regatului de Vest. Ce urmează este o poveste de dragoste, pasiune și regrete care amenință soarta unui întreg regat, în timp ce Navier se străduiește să-și recapete puterea.

Cu Shin Mina (Karma, Hometown Cha-Cha-Cha) în rolul împărătesei Navier, Ju Jihoon (Light Shop, The Trauma Code: Heroes on Call) în rolul împăratului Sovieshu, Lee Jongsuk (Big Mouth) în rolul prințului moștenitor Heinrey și Lee Seyoung (The Red Sleeve, The Crowned Clown) în rolul sclavei fugite Rashta, serialul „The Remarried Empress” a fost adaptat pentru ecran de Yeoh Geena și Hyun Choongyeol și este regizat de Cho Suwon (Still 17, Pinocchio).

Serialul va debuta pe 4 noiembrie cu patru episoade, apoi fanii se pot bucura de două episoade noi în fiecare miercuri până la finalul seriei doar pe Disney+.

Fanii poveștilor coreene se pot bucura chiar azi producții originale coreene de neratat pe Disney+, printre care „Made In Korea”, despre un agent coreean CIA care își folosește afacerile ilegale din lumea interlopă pentru a-și satisface setea de putere; „Furtuna Politica” („Tempest”), despre o conspirație globală care amenință stabilitatea Peninsulei Coreene; „Puteri neobișnuite” („Moving”), despre un grup de agenți speciali sud-coreeni care lucrează pentru a-și proteja copiii cu superputeri de pericol și exploatare, și multe altele.

Continue Reading

Muzica si filme

Liam și Noel Gallagher, împreună la Veneția pentru premiera mondială „Oasis: Don’t Look Back In Anger”

Published

on

Liam și Noel Gallagher au fost prezenți la cea de-a 83-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția pentru premiera mondială a documentarului „Oasis: Don’t Look Back In Anger”, filmul care urmărește revenirea Oasis și turneul Oasis Live ’25. Este prima participare a celor doi frați la Festivalul de Film de la Veneția.

Liam și Noel au pășit pe covorul roșu alături de Steven Knight, creatorul și scenaristul filmului, și de regizorii Dylan Southern și Will Lovelace. Premiera mondială a avut loc în Sala Grande a Palazzo del Cinema, în fața a peste 1.000 de invitați.

„Oasis: Don’t Look Back In Anger” surprinde din interior revenirea uneia dintre cele mai cunoscute trupe britanice și turneul Oasis Live ’25. Documentarul oferă acces la repetiții, culise și concerte, include imagini care nu au mai fost văzute până acum, precum și primele interviuri comune cu Noel și Liam Gallagher după mai bine de 20 de ani. Filmul urmărește în același timp impactul reuniunii Oasis și felul în care muzica trupei continuă să rezoneze cu generații de fani din întreaga lume.

Documentarul este creat de Steven Knight, scenarist, producător și regizor nominalizat la BAFTA și Oscar, cunoscut pentru Peaky Blinders și A Thousand Blows, și regizat de Dylan Southern și Will Lovelace, realizatorii Shut Up and Play the Hits și Meet Me in the Bathroom.

„Oasis: Don’t Look Back In Anger” este distribuit în România de Forum Film România și poate fi văzut în cinematografe începând cu 10 septembrie, inclusiv în format IMAX.

Continue Reading

Trending