Connect with us

Beauty

Cupio susține lupta împotriva cancerului de sân și donează 100 de proteze mamare

Published

on

Pentru al patrulea an consecutiv, Cupio, brandul românesc de beauty, susține Asociația „Moving On Breast Cancer”, dedicată creșterii calității vieții femeilor vulnerabile în fața cancerului de sân din România, printr-o donație de 40.000 RON, cu care au fost achiziționate 100 de proteze mamare pentru femeile cu cancer mamar.

Conform Institutului Național de Sănătate Publică, cancerul este a doua cauză de mortalitate la nivel global, iar cifrele sunt în creștere. În anul 2021, 20 de milioane de cetățeni ai lumii au fost diagnosticați cu cancer și 10 milioane au murit. 2,7 milioane de persoane diagnosticate și 1,3 milioane de persoane decedate sunt cetățeni europeni.

Pe lângă misiunea brandului nostru de a ajuta fiecare femeie să se simtă frumoasă în felul ei, în ADN-ul Cupio s-a aflat mereu dorința de a susține persoanele care au mai multă nevoie. Pe parcursul anilor am dezvoltat o relație consolidată cu Asociația Moving On Breast Cancer, pentru a contribui la combaterea efectelor secundare ale cancerului de sân. În acest an, am susținut femeile care au trecut printr-o operație de mastectomie, prin facilitarea accesului la proteze mamare externe noi, care altfel sunt obținute destul de greu de la stat. În urma discuțiilor cu acestea, am înțeles cât de important este pentru psihic să beneficieze de o astfel de proteză”, a declarat Raluca Ștefănescu, co-fondator Cupio.

Cancerul de sân este principala cauză de deces prin cancer la femei, cu aproximativ 95 000 decese în 2020, reprezentând 17% din totalul deceselor provocate de această boală. Facilitând prin intermediul acestei campanii accesul la 100 de proteze mamare externe noi, Cupio oferă încredere și ajută femeile din comunitate să se re-conecteze la feminitatea lor, cu un impact major asupra imaginii de sine. În plus, Cupio militează împotriva inegalității de acces la serviciile de sănătate, prin facilitatea femeilor la resurse atât de necesare pentru impactul psihologic, dar și fizic.

Mulţumim Cupio, pentru sprijinul oferit ONG ului nostru de peste 4 ani. Le suntem profund recunoscători că au ales în toți acești ani să ne fie aproape, atȃt nouă, cȃt mai ales femeilor vulnerabile în fața cancerului de sân care au nevoie de serviciile noastre pentru a re-descoperi ce înseamnă feminitatea sau, şi mai bine spus, normalitatea… Proteza mamară externă  conține în interiorul ei, de cele mai multe ori, silicon lichid. Purtând, zi de zi, aceste proteze, ele devin în timp tot mai fragile și ajung în cele mai dese cazuri, să se fisureze. Chiar dacă aceste proteze mamare sunt decontate de CNAS, ele nu rezistă mereu timp de trei, iar, în aceste condiţii, multe femei ajung să ne solicite sprijinul. Datorită sponsorizărilor anuale ale companiei, reușim să și educăm femeile din comunitate cu privire la importanța auto-palpării și a diagnosticării precoce a cancerului la sân, insistând pe cel mai important aspect – acela că prevenția salvează vieți”, a declarat Mihaela Ciotea, Fondator MOBC.

Unul dintre efectele adverse ale mastectomiei este impactul negativ pe care îl are pierderea sânului asupra psihicului. Pentru o femeie care este nevoită să facă o mastectomie (intervenția chirurgicală prin care țesutul mamar este îndepărtat pentru a trata sau preveni cancerul de sân) efectele emoționale și impactul asupra vieții personale pot fi devastatoare. Cele mai multe femei au nevoie de aceste proteze atât din punct de vedere estetic, cât și anatomic. De exemplu, femeile care au avut sânii mari și care au rămas numai cu unul au nevoie de proteza mamară externă pentru corectarea posturii coloanei.

La aproape doi ani de la operație, proteza de sân face parte din mine. Nu mă deranjează, mă uit în fiecare zi în oglindă și mă mir, chiar și eu, cât sunt de frumoasă. Sunt la fel de feminină poate mai mult decât înainte. Viața mea s-a schimbat de la aflarea veștii, dar în bine. Trăiesc clipa prezentă, sunt mereu cu zâmbetul pe buze ceea ce nu făceam prea des înainte. M-am reîntors la serviciu după șapte luni de la operație. SUNT FERICITĂ!! TRĂIESC și asta este important!”, spune Olimpia C.

„În anul 2009 am trecut printr-o mastectomie. Atât diagnosticul cât și operația au fost un șoc cu care a trebuit să mă obișnuiesc. Proteza mamara externă mă ajută enorm să accept mai ușor absența sânului. Contează foarte mult suportul familial, suportul partenerului, al prietenilor și tu să te împaci cu ideea că suferi de această boală nemiloasă și să fii pozitivă, toate acestea le înveți pe parcurs și trebuie să înțelegi că trebuie să-ți trăiești viața și orice zi cu intensitate maximă”, completează Georgiana B.

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Beauty

Market Aroma și Meolle la Foodservice & Hospitality Expo 2024

Published

on

Brandurile inovatoare de parfumerie interioară Market Aroma și Meolle au avut o prezență cu adevărat remarcabilă la ediția a IV-a a Foodservice & Hospitality Expo, cel mai mare eveniment dedicat industriei de RETAIL & HORECA din Sud-Estul Europei. Desfășurat la Hala Laminar din București, evenimentul a reușit să aducă împreună profesioniști de top din diverse sfere de tip HORECA și vizitatori dornici să descopere cele mai noi tendințe și soluții pentru domeniile de care sunt interesați.

Despre brandurile Market Aroma și Meolle

Market Aroma este un lider pe piața aromatizării spațiilor de mari dimensiuni, oferind soluții ușor adaptabile pentru diverse medii, de la spații comerciale la restaurante și hoteluri. Meolle completează această ofertă printr-o gamă de odorizante de lux cu bețișoare parfumate, recunoscute pentru rafinamentul și eleganța pe care le oferă, putând fi utilizate în spații mai restrânse.

În calitate de partener oficial al evenimentului, Market Aroma a reușit să creeze o experiență memorabilă pentru participanți prin aromatizarea întregului târg, atât cu produse ce urmează să atingă piața în curând, cât și cu aromele deja bine cunoscute de clienți. Atmosfera ambientală a fost transformată într-una sofisticată și primitoare, oferind o combinație unică de note aromatice, care a fost apreciată atât de vizitatori, cât și de expozanți.

La standul comun Market Aroma & Meolle, participanții curioși au avut ocazia să exploreze universul aromelor premium descoperind parfumurile cu bețișoare parfumate. De la testarea aromelor exclusiviste până la discuții cu specialiștii despre cum pot personaliza spațiile proprii cu ajutorul odorizantelor de lux, experiența oferită a fost una completă senzorial, dar și vizual. Vedeta stand-ului a fost parfumul Wood & Spices, care a încântat participanții cu ajutorul difuzorul automat prin arome precum:

  • Note ușor florale de violetă
  • Aromatizarea prin condimente precum scorțișoară și cuișoare
  • Profunzime lemnoasă cu acorduri de piele

„Suntem extrem de încântați de succesul stand-ului nostru în cadrul evenimentului și de reacțiile pozitive ale participanților la toate produsele noastre. Fără să ne dăm seama inițial, am reușit să aromatizăm o mare parte din locație, astfel încât vizitatorii căutau unde ne-am amplasat după simplul simț olfactiv. Stand-ul nostru a fost unul dintre cele în care vizitatorii au putut experimenta direct magia produselor noastre, descoperindu-le potențialul de a transforma orice spațiu în oaza lor proprie de liniște”, a declarat reprezentantul Market Aroma.

Prezența pe scena HORECA
Foodservice & Hospitality Expo este o platformă ideală pentru branduri precum cele de tip Market pentru a-și consolida poziția pe piața HoReCa, oferind soluții potrivite pentru hoteluri, restaurante și alte spații profesionale. Participanții au apreciat nu doar calitatea produselor, ci și abordarea inovatoare a brandului, care a demonstrat cum aromele pot contribui la crearea unei identități senzoriale distincte pentru orice spațiu.

Pentru detalii suplimentare despre produsele și pachetele oferite de Market Aroma și Meolle, vizitați standul virtual al celor două branduri la horecaretailexpo.ro sau accesați website-urile oficiale.

Continue Reading

Beauty

SABON prezintă Hotelul Belle Epoque, un loc magic

Published

on

Când treci pragul hotelului nostru Belle Epoque, intri într-o altă epocă – o eră plină de bucurie, în care oaspeții sunt regi și regine în timpul sărbătorilor, transformând un hotel de lux într-un adevărat „Palat al cadourilor“.

În noua colecție de sărbători SABON, ospitalitatea, luxul și răsfățul sunt gazdele tale pentru o călătorie fermecată, plină de tratații secrete și un parfum încântător care abia așteaptă să fie descoperit.

Cum stai în curtea hotelului și privești fațada maiestuoasă și ferestrele iluminate, nu poți decât să ghicești minunile din interior. Fiecare cameră din acest incredibil „Palat al cadourilor“ are propriul design unic și o poveste specială de spus, țesând o atmosferă de căldură și magie în toiul sărbătorilor de iarnă.

Așa că fă-ți drum înăuntru, pentru a începe să construiești amintiri dulci, pe care nu le vei uita niciodată.

Sperăm să-ți placă șederea la noi…

Lily Palace – Povestea din spatele parfumului

Floral & Verde

Petalele delicate de crin îți învăluie lumea în frumusețe și eleganță

Evocând atmosfera exuberantă și rafinamentul Belle Epoque, acest parfum fascinant combină aromele florale și botanice prețioase pentru a crea un palat aromatic, iluminat de prospețimea naturală a crinilor albi delicați și a frunzelor grațioase de iederă.

Note de vârf: Frunze de iederă | Note de mijloc: Crin alb | Note de bază: Mosc

Creat de parfumierul francez Elodie Bernard.

“În acest parfum, am vrut să reproduc reflexele luminoase și verzi ce îmbracă acoperișurile de sticlă ale palatelor în perioada Belle Epoque. Lily Palace este o compoziție florală cu note aerisite, moscate, inspirate de frumusețea unui buchet de crini albi. Această floare este elementul central al compoziției mele, cu contrastul său de verde și alb, fațeta botanică care completează notele de vârf ale frunzelor de iederă și fațeta florală opulentă care reflectă estetica Belle Epoque.”

Colecția de cadouri

În acest sezon de sărbători, SABON te invită împreună cu cei dragi la un bal încântător găzuit de atemporalul „Palat al cadourilor“. În spatele fiecărei uși, în interiorul fiecărui set de cadou rafinat, vei descoperi noi valențe ale luxului rafinat și arome fantastice care-ți vor umple sufletul de bucurie.

Set-cadou Precious Palace:

Rezervă-ți șederea în Palatul Cadourilor cu un duet luxos de îngrijire a pielii SABON, învăluit într-un parfum elegant de crin.

Conține:

  • Scrub de corp 60g
  • Ulei de duș 100ml

Set-cadou Jasmine Delights:

Orice moment în care vei explora minunile acestor două produse favorite luxoase marca SABON te va teleporta într-o lume magică a parfumului încântător de iasomie delicată.

Conține:

  • Scrub de corp 60g
  • Ulei de duș 100ml

Set-cadou Timeless Elegance:

Reîmprospătează-te și relaxează-te cu nesfârșite momente de bucurie în „Palatul cadourilor“ SABON, în timp ce luxosul ulei de duș și loțiunea de corp catifelată îți răsfață pielea și o învăluie într-un parfum atemporal de vacanță.

Conține:

  • Loțiune de corp 50ml
  • Ulei de duș 100ml

Set-cadou Patchouli Lavender Vanilla Supreme:

Deschide poarta magică spre un sezon de vacanță plin de delicii secrete și o lume de minuni SABON cu parfumul clasic, dar infinit de surprinzător, PLV.

Conține:

  • Ulei de duș 100ml
  • Loțiune de corp 50ml

Set-cadou Royal Ritual – Lily Palace:

Oferă-ți încântare zi de zi cu un ritual care te transpune în „Palatul cadourilor“ SABON, cu trei produse best seller de îngrijire a pielii, înnobilate de un parfum festiv, elegant, în ediție limitată.

Conține:

  • Scrub de corp 60g
  • Ulei de duș 100ml
  • Loțiune de corp 50ml

Set-cadou Royal Ritual – Green Rose:

Pășește în lumea magică a deliciilor naturale SABON cu un trio de best sellers: ulei de duș, exfoliant de corp și loțiune de corp, toate învăluite în parfumul captivant Green Rose.

Conține:

  • Scrub de corp 60g
  • Ulei de duș 100ml
  • Loțiune de corp 50ml

Set-cadou Delicate Jasmine Suitcase:

SABON ți-a pregătit valiza perfectă pentru călătoria ta la „Palatul cadourilor“ și a inclus produse esențiale: minunatul exfoliant de corp, loțiunea de corp cu un parfum elegant de iasomie și o lingură specială de lemn.

Conține:

  • Scrub de corp 200g
  • Loțiune de corp 140ml
  • Lingură de lemn

Set-cadou Green Rose Suitcase:

Deschide acest frumos set în stil valiză pentru a-ți începe călătoria festivă! Vei descoperi scrubul și loțiunea de corp SABON, învăluite într-un parfum senzațional de trandafir verde, plus o lingură de lemn pentru a doza perfect exfoliantul.

Conține:

  • Scrub de corp 200g
  • Loțiune de corp 140ml
  • Lingură de lemn

Set-cadou White Tea Suitcase:

În interiorul acestui captivant set SABON, proiectat exact ca o mini valiză, vei descoperi două dintre cele mai iubite produse pentru îngrijirea corpului cu parfumul liniștitor White Tea, plus o lingură dozatoare din lemn, care oferă o notă de autenticitate clasică.

Conține:

  • Scrub de corp 200g
  • Loțiune de corp 140ml
  • Lingură de lemn

Set-cadou Patchouli Lavender Vanilla Suitcase:

Această mini valiză elegantă conține produse preferate SABON, perfecte pentru momente magice acasă și în vacanță: exfoliant de corp și loțiune de corp în parfumul captivant PLV, și o lingură de lemn fermecătoare.

Conține:

  • Scrub de corp 200g
  • Loțiune de corp 140ml
  • Lingură de lemn

Set-cadou The Palace of Gifting:

Explorează atemporalul „Palat al cadourilor“ și deschide porți noi către delicii SABON senzaționale, cu această selecție festivă de produse pentru îngrijirea pielii și parfumuri de casă, înnobilate de parfumul elegant Lily Palace.

Conține:

  • Scrub de corp 60g
  • Ulei de duș 300ml
  • Loțiune de corp 150ml
  • Unt de mâini 75ml
  • Parfum pentru țesături 100ml
  • Bulgăre de baie 160g

Calendar Advent:

Dă voie spiritului magic al sărbătorilor să te cuprindă cu ajutorul Calendarului Advent SABON, un palat uluitor al cadourilor cu 24 de surprize, câte una în spatele fiecărei ferestre. În fiecare zi de advent te așteaptă un răsfăț secret ce umple acest sezon feeric cu arome încântătoare și experiențe minunate pentru trup și suflet. Să înceapă numărătoarea inversă!

Colecția de sărbători

Ulei de duș

Revigorează uleiurile naturale ale pielii, pe măsură ce o protejezi și o hrănești cu noua noastră ediție limitată Lily Palace Shower Oil, învăluită într-un parfum floral magic, pentru a întâmpina cu eleganță absolută sezonul sărbătorilor de iarnă. Uleiurile botanice calmante de măsline, avocado, jojoba și germeni de grâu îmbracă pielea într-o spumă de vis, lăsând-o ultra moale și mătăsoasă.

Scrub de corp

Pregătește-ți pielea pentru serile festive speciale cu exfoliantul nostru emblematic pentru corp, oferit acum într-o ediție limitată de aromă, Lily Palace. Legendarul scrub de corp SABON surprinde proprietățile vindecătoare ale Mării Moarte, combinând sărurile de la Marea Moartă și trei uleiuri botanice organice, pentru un efect incredibil de exfoliant și hrănitor. Simte puterea magică a texturii neașteptate de sare în ulei care exfoliază ușor pentru a îndepărta celulele moarte, în timp ce hrănește intens pielea.

Loțiune de corp

O textură hidratantă cremoasă, care oferă pielii tale o atingere fină și o senzație de catifelare fără egal. Învăluită în notele elegante ale noului parfum Lily Palace ediție limitată, formula confortabilă lasă pielea divin de moale și hidratată, cu un miros delicios de revigorant. Este timpul să începi sesiunea de răsfăț cu SABON!

Unt de mâini

O ediție superbă de sărbători a adoratului nostru unt de mâini, cu parfumul floral și elegant Lily Palace. Îmbogățită cu trei unturi botanice organice – shea, cacao și mango – această formulă profund hrănitoare, supercremoasă, este perfectă pentru catifelarea pielii pe vreme rece. Crema ultra reconfortantă se absoarbe rapid, învăluind pielea uscată până la foarte uscată într-un cocon hidratant. Relaxează-te, masează ușor pielea și bucură-te de fiecare moment festiv.

EAU de SABON

Umple aerul de exuberanță pe tot parcursul sezonului festiv cu Eau de SABON Lily Palace, un parfum unic care poate fi folosit ca atare sau combinat cu alte produse pentru corp, ca o tușă finală de parfum. Mai concentrat decât un mist de corp, dar mai puțin concentrat decât un parfum tradițional, EDS oferă prospețime, țesând o atmosferă încântătoare, magică, de vacanță. Prezentat într-o sticlă elegantă și ambalat într-o pungă fermecătoare din bumbac veritabil.

Bulgăre de baie

Răsfață-te cu o experiență captivantă și revitalizantă în timpul băii, cu nimeni altul decât bulgărele nostru mineral aromaterapeutic! Pune-l pur și simplu în cadă, întinde-te pe spate și relaxează-te în timp ce bila efervescentă umple baia cu minerale esențiale de la Marea Moartă și cu parfumul nostru Lily Palace în ediție limitată, teleportându-te într-o eră a eleganței absolute, în magicul Hotel Belle Epoque din lumea SABON.

Lumânare parfumată

Casa ta devine un refugiu magic și seren în orice perioadă a anului cu lumânarea noastră parfumată, oferită acum în parfumul festiv, ediție limitată, Lily Palace. Prezentată într-un borcan de sticlă decorativ, ideal pentru reciclare ca ornament fermecător sau ca păstrător de amintiri, lumânarea va înnobila spațiul, creând ambianța perfectă de vacanță, pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze și pentru a-ți relaxa cu adevărat simțurile.

Material pentru lumânări: ceară de nucă de cocos biodegradabilă naturală, ecologică.

Timp de ardere a lumânării: aprox. 40 de ore.

Aromă de cameră

Fiecare spațiu din casă sau de la birou poate deveni într-o clipă o cameră a fermecătorului „Palat al cadourilor“ SABON, cu ajutorul acest difuzor de aromă elegant. Aroma captivantă Lily Palace stimulează experiența multisenzorială creând momente dulci cu parfum floral delicat, inspirat de balurile din palatele maiestuoase Belle Epoque. Iată o idee de cadou special sau pentru a aduce în propria casă o scânteie de magie a sezonului sărbătorilor!

Parfum pentru țesături:

Atmosferă veselă de vacanță este la doar la un puf distanță cu acest spray pentru textile în ediție limitată de la SABON, cu parfumul elegant Lily Palace. Această aromă specială aduce în fiecare colț al casei prospețime florală cu note de crini albi și frunze de iederă, pentru o ambianță clasică de sezon, care evocă atât căldură, cât și magie.

N-ai găsit cadoul perfect? Creează tu unul!

Alege-ți produsele preferate și asortează-le cu una dintre noile cutii de cadou Holiday Collection, pentru a crea cadoul perfect!

În magazine și online – www.sabon.ro

Continue Reading

Beauty

Pe 15 octombrie ai 40% discount de Royal Passport Day!

Published

on

Pregătește-te de cumpărături fericite la SABON, alături de cardul tău de membru fidel!

Dacă ai stat în cumpănă până în ultimul moment și te-a prins Royal Passport Day (sau orice altă zi cu chef de shopping) fără card, îl poți achiziționa chiar în clipa în care faci cumpărăturile! Îl pui în coș odată cu produsele dorite și te bucuri pe loc de toate beneficiile sale minunate, căci reducerile se aplică automat pentru comanda respectivă!

Răsfață-te regește în clubul Royal Passport Sabon!

E biletul tău de acces la spectacolul celor mai atractive oferte și beneficii. Iată de ce merită să-ți faci chiar acum un card de fidelitate Sabon!

Ai auzit, probabil, de cardul Royal Passport, l-ai văzut lăudat și promovat în comunicările noastre, dar încă nu ești convinsă de motivele pentru care ai deține și tu unul? Ei bine, doar o sumă modică de achiziție a cardului (20 de lei) te mai desparte, sperăm că nu pentru multă vreme, de intrarea într-un club exclusivist de clienți fericiți și răsfățați cu o multitudine de beneficii:

  • Membrii clubului se bucură de un discount constant, de 10%, pentru orice achiziţie.
  • În fiecare lună, SABON alege un produs – produsul lunii – de care membrii clubului Royal Passport pot beneficia la un preţ special.
  • Ca posesor de Royal Passport Card, ai parte de cadouri speciale pentru ziua ta de naştere.
  • Membrii clubului Royal Passport Card au acces la noile colecții cu 48 de ore înainte de lansarea lor oficială și pot achiziționa produsele cu 10% discount.
  • Pentru cumpărături de minimum 500 de lei, deținătorii de Royal Passport Card beneficiază de un produs gratuit (nu mostră, full size!).
  • Toți membrii acestui club de răsfăț sunt invitați speciali la aniversările și evenimentele de brand.
  • Royal Passport Day e ziua cea mai iubită de către fanii Sabon posesori de Royal Passport Card, pentru că reducerea aplicată oricărei achiziții este de 40%!

Despre Sabon

SABON a venit pe lume din dragoste pentru texturi şi parfumuri, pentru arta îngrijirii și relaxării, pentru bucuria de a crea şi din dorinţa de a oferi oamenilor momente de relaxare şi magie într-o viață atât de agitată.

Sabon înseamnă atenţie până în cel mai fin detaliu acordată ambalajelor, ingredientelor folosite şi combinaţiilor dintre ele, plus o neobosită grijă pentru protecţia naturii şi a mediului înconjurător.

Aromele Sabon te învăluie irezistibil, devin o a doua piele, parte din personalitatea ta şi o formă plină de înțelesuri a expresiei personale.

Povestea se scrie zi de zi, pe www.sabon.ro

Continue Reading

Trending