consolid8, platforma românească de crowdfunding bazată pe recompense pentru proiectele întreprinse de antreprenorii sociali și cei din industriile creative, găzduiește pentru comunitatea My Transylvania o campanie cu obiectivul strângerii de fonduri pentru lansarea a șase cărți cu rețete culinare culese de elevii din șase sate românești de la bunicii lor – minimonografii gastronomice pentru fiecare localitate.
Timp de un an, My Transilvania a cules împreună cu Asociația Teach for Romania, profesori și elevi din șase sate, zeci de rețete vechi: școlarii și-au luat la întrebări bunicii, străbunicii, mătușile, părinții, vecinii și au vrut să știe ce mâncau aceștia cu poftă când erau mici. Rezultatele sunt 6 cărți de bucate cu rețete din Vidra – Vrancea, Cosoba și Herăști – Giurgiu, Vulcan – Brașov, Căianu – Cluj și Murighiol – Tulcea.
Un prim tiraj al cărților a ajuns deja în fiecare comunitate, în fiecare bibliotecă școlară și la fiecare mic cercetător. My Transilvania a inițiat o campanie de crowdfunding pentru publicarea unui al doilea tiraj, dedicat tuturor celor care doresc să afle rețete noi pentru feluri de mâncare vechi și care vor să contribuie la păstrarea patrimoniului imaterial din satele românești.
“O mare emoție s-a reflectat în ochii fiecărui copil care și-a descoperit rețeta în minimonografie și a văzut că munca lui este importantă, este apreciată și iată, este într-o carte. Ne dorim continuarea acestui proiect ambițios, de redescoperire a identității culinare românești prin intermediul elevilor. Avem un patrimoniu gastronomic local bogat, dar fie nu ne este accesibil – rețetele rămân gătite doar de comunitatea locală, în lipsa prezenței lor în meniurile restaurantelor – fie este înlocuit: datorită comodității, uitării, sau a faptului că un burger sună mai bine ca o porție de cococi sau ca o supă de lășcuțe. Campania noastră este una de precomandă de carte și singura oportunitate pentru cei interesați de rețete vechi de a intra în posesia acestor cărți atât de valoroase.”declară Ioana Pătrășcoiu coordonator proiect Rețete din bătrâni – minimonografii gastronomice sătești!
Cei care vor să se implice în această campanie pot alege un pachet (o recompensă) și pot precomanda pe consolid8 una sau toate cele șase cărți – fiecare pachet achiziționat va ajuta continuarea acestui proiect de culegere și prezervare a valorilor gastronomice locale românești. Mai multe detalii aici.
„Ne bucurăm că în ziua în care consolid8 a împlinit doi ani, o nouă campanie găzduită de noi și-a atins obiectivul de finanțare. Suntem mândri că putem sprijini campania My Transilvania – o inițiativă cu sens, care îmbină atât de armonios cultura cu educația. Această campanie este un exemplu despre cum putem îmbina diferite instrumente de finanțare pentru dezvoltarea și validarea unui produs: grantul nerambusabil primit de inițiatori din Fondul Cultural Național și promovarea produselor prin intermediul unei campanii de crowdfunding, pentru a asigura sustenabilitatea inițiativei. Invităm și alți antreprenori sociali care au dezvoltat noi produse/servicii cu finanțare nerabursabilă să își crească proiectele cu ajutorul comunității lor prin crowdfunding”, declară Raluca Prelucă, co-fondator consolid8.
Campania ”Viitorul are gust bun”, inițiată de Vegeta, brand de notorietate în nișa condimentelor de înaltă calitate, desfășurată anul trecut în perioada 15 noiembrie – 31 decembrie, s-a încheiat și a reprezentat un succes. Scopul campaniei a fost acela de a strânge fonduri din achiziția produselor Vegeta Original și Vegeta Gust de Găină, prin redirecționarea a 50 de bani pentru fiecare produs cumpărat, suma obținută fiind donată Colegiului Economic Viilor din București.
Suma obținută în urma campaniei s-a ridicat la 25.000 de euro, bani care vor fi investiți de Colegiul Economic Viilor – centru de excelență în formarea personalului pentru unitățile de alimentație publică și turism – pentru amenajarea unei Autoserviri în spațiul unei foste săli de curs din incinta acestuia.
Preparatele vor fi realizate și de elevii colegiului care se pregătesc pentru meseria de bucătar, sub îndrumarea și supravegherea profesorilor de specialitate, și vor fi comercializate pentru publicul larg. Autoservirea va reprezenta, totodată, și locul în care vor putea face practică elevii care după terminarea studiilor vor profesa ca și lucrători comerciali (vânzători).
Prin această campanie, brandul Vegeta a demonstrat încă o dată că este implicat în mod real și practic în comunitate, oferind tinerilor care aspiră să devină bucătari profesioniști, oportunitatea de a învăța și experimenta într-un mediu performant.
Vladimir Dascălu, împreună cu echipa Angelick Gelato, a reprezentat România la Gelato Europe Cup Rimini, cea mai prestigioasă competiție continentală din industria înghețatei artizanale, desfășurată între 18 și 19 ianuarie 2025. La acest eveniment internațional, care a reunit cei mai buni gelatieri din Europa, România a fost pentru prima dată prezentă, marcând un moment semnificativ pentru întreaga industrie de gelato autohtonă.
Vladimir Dascălu a mers cu echipa la Gelato Europe Cup Rimini este formată din: Morar Cornel/ Cofetar – Ciocolatier și Oana Gabriela Nita/ Manager de echipă.
Vladimir Dascălu de la Angelick Gelato, primul gelatier care a reprezentat România la o competiție internațională
În cadrul Gelato Europe Cup, echipa Angelick Gelato a reușit să se claseze pe locul 6 din 8 echipe, un rezultat considerat extrem de onorabil, având în vedere nivelul înalt al concurenței si nivelul minim de experiență al echipei în astfel de competiții. Clasamentul competiției a fost: Germania, Franța, Italia, Belgia, Polonia, România, Marea Britanie și Albania.
Una dintre cele mai notabile probe ale competiției a fost Mystery Fruit, unde echipele au avut la dispoziție doar o oră pentru a crea un sorbet original pe baza unui fruct și a unei selecții de condimente desemnate. Echipa Angelick Gelato a creat un sorbet de afine cu piper negru și vanilie, iar rezultatul le-a adus locul 3 în clasamentul acestei probe. În clasamentul final al probei, echipa din România s-a situat pe locul 3, după Germania și Belgia.
Angelick Gelato
Rezultatul a fost o surpriză plăcută pentru echipa Angelick Gelato, care a intrat în competiție fără a avea așteptări mari, dar cu dorința de a învăța și de a-și testa limitele. Deși a fost prima lor competiție de acest tip, experiența acumulată a fost extrem de valoroasă. Echipa a învățat tehnici noi și a avut ocazia să cunoască oameni din industria gelato-ului, având astfel o oportunitate rară de a se dezvolta.
Povestea gelateriei Angelick Gelato a început acum doi ani, în mai 2023, după ce Vladimir a trecut la antreprenoriat, după ani de studii și experiență în industria cofetăriei. Participarea la un curs intensiv de gelato în Italia i-a deschis noi perspective asupra artei înghețatei artizanale și i-a oferit oportunitatea de a învăța tehnici autentice. Această experiență a fost revelatoare și a fost factorul motivator pentru a porni pe un drum propriu în afacerea de gelato, creând astfel Angelick Gelato. În prezent, echipa se simte mândră de tot ce au reușit să construiască până acum și de drumul parcurs.
Vladimir Dascălu, Angelick Gelato
Vladimir Dascălu
”Pentru mine, acest drum în lumea gelato-ului a început în Cofetăriile Delice, acolo unde am învățat multe despre arta deserturilor. De acolo am plecat și am ajuns să construiesc propriul meu business. Astăzi, cu fiecare pas pe care îl fac, sunt tot mai convins că acest drum îmi va aduce multe satisfacții și oportunități de a crește și de a evolua. Mulțumesc tuturor celor care au susținut acest proiect mai ales tatălui meu, iar competițiile de acest gen sunt doar începutul!” a declarat antreprenorul Vladimir Dascălu.
Aceste lecții și momentele de neuitat îi motivează pe membrii echipei să continue să aducă gelato de calitate superioară în fața clienților. În plus, la începutul sezonului călduros, sorbetul de afine cu piper negru și vanilie, care a câștigat locul 3 la Gelato Europe Cup, va fi disponibil în locațiile Angelick Gelato. De asemenea, echipa se pregătește pentru următoarele provocări și oportunități, continuând să aducă gelato-ul de calitate în fața iubitorilor de înghețată din întreaga țară.
Angelick Gelato, producătorul de înghețată artizanală din Prahova, are, la final de 2024, 28 sortimente de gelato, din care top 3 cele mai vândute sunt: ciocolata belgiană, fisticul siclian și sorbetul de zmeură. Angelick Gelato folosește doar ingrediente naturale de cea mai bună calitate, atent selecționate și certificate pentru a garanta prospețimea și autenticitatea fiecărei rețete.
Ciocolata belgiană, piureuri de fructe frantuzești, pasta de fistic sicilian, pasta de alune de Piedmont etc. Înghețata artizanală Angelick se găsește în momentul de față în cele 8 locații ale partenerilor din Sinaia, Ploiești și Câmpina, urmând ca din primăvară acestui an să se deschidă prima locație Angelick.
Masa de Paște înseamnă familie, tradiție, emoție, înseamnă credință și bucate alese, dar mai ales bucuria de împărți cu ceilalți momente deosebite.
Și dacă meniul tradițional pentru Paște include în general preparate din: carne de miel, friptură, drob, multe ouă, cozonaci și pască, ei bine, pentru cei care nu preferă sau nu mai tolerează mâncărurile grele există alternative dintre cele mai variate, și mai ales, gustoase.
Puteți include cu încredere în meniul de Paște produse alternative, precum: o salată cu piept de rață, humus, sau un delicios tartar de somon, salată de smochine. Sau mai puteți opta pentru preparate cu creveți sau un delicios pate de bivoliță, din sursă sigură, dar și tartar de ton sau de somon sau salata a la russe bio.
Vegetarienii au și ei o ofertă generoasă, ca alternativă la bucatele tradiționale din carne obișnuite. Cum sună icre de migdale, pastă de caju sau drob vegetarian bio cu ciuperci? Destul de bine, spunem noi.
Paștele este o perioadă a exceselor, acest fapt nu mai este un secret pentru nimeni. Însă este foarte important să combinăm corect alimentele și să alegem alternative gustoase, dacă știm că avem probleme cu digestia. Puteți opta pentru friptura de curcan, în locul celei de miel, pentru pastă de caju sau drob vegetarian, în locul preparatelor din organe de origine animală. Sunt atâtea combinații gustoase pe care le puteți comanda online, încât oricine se poate bucura de masa de Paște, fără probleme., spune Chef Alex Negoiță, de la ChefSuperfood.
Așadar, dacă anul acesta te-ai decis să organizezi masa de Paște la tine acasă, planificarea în avans este esențială pentru a avea o sărbătoare memorabilă. De aceea, poți alege produse și preparate tradiționale din sursă autohtonă, pregătite cu gust și dragoste. Sau poți opta pentru alternative la fel de gustoase, care îmbină preocuparea pentru un stil de viață sănătos cu pasiunea pentru gust, de la www.chefsuperfood.ro.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.