Connect with us

Sanatate

Autism Voice și NN România deschid Institutul Autism Voice, primul Centru Multifuncțional de Terapie și Cercetare în Autism din România

Published

on

Autism Voice deschide Institutul Autism Voice, primul Centru Multifuncțional de Recuperare și Cercetare în Autism, alături de NN România, partener principal care susține inițiativa printr-o donație de 200.000 de euro, și de alți parteneri care s-au alăturat misiunii de a sprijini persoanele diagnosticate cu autism. Începând din 17 noiembrie 2022, Institutul Autism Voice, un proiect unic în România, devine funcțional și pune bazele cercetării în domeniu pe plan local, aducând în România programe inovatoare de recuperare inclusiv pentru adolescenți și adulți diagnosticați cu autism. Centrul va contribui, astfel, la dezvoltarea și aplicarea de terapii adaptate nevoilor pacienților, la monitorizarea evoluției recuperării și integrării acestora, și la o mai bună înțelegere a răspândirii tulburărilor din spectrul autist.

„După 14 ani de activitate în sprijinul copiilor cu autism, prin centrele și programele noastre, și după o amplă campanie de strângere de fonduri, deschidem ușile primului Centru Multifuncțional de Terapie și Cercetare în autism din România. Nevoia unui Institut a pornit de la copiii cu care am lucrat în trecut și care astăzi sunt adolescenți și adulți care nu au acces la programe de sprijin dedicate sau instituții de suport. Obiectivul Institutului este de a asigura un mediu în care orice persoană diagnosticată cu o tulburare din acest spectru să fie văzută, auzită, înțeleasă și să primească sprijinul de care are nevoie, nu doar în dezvoltarea abilităților, ci și pentru a se descurca independent”, a spus Anca Dumitrescu, Președinte Autism Voice.

Tratamentul adecvat și terapiile de specialitate au un rol vital în evoluția persoanelor diagnosticate cu autism și în creșterea șanselor la o viață cât mai funcțională, ajutând pacienții să depășească dificultățile asociate autismului. Peste 90% dintre respondenții unui sondaj desfășurat recent de Autism Voice conștientizează aceste nevoi, iar 78,5% consideră că o persoană diagnosticată cu autism poate reuși, cu sprijin corespunzător, să ducă o viață independentă. Cu toate acestea, soluțiile de sprijin accesibile în prezent persoanelor cu autism sunt insuficiente în România, aspect observat de 75% dintre respondenți, care consideră că persoanele cu autism nu au destulă susținere pentru a beneficia de terapie și pentru a avea șansa la o viață autonomă, a mai arătat sondajul Autism Voice.

Institutul Autism Voice urmărește să dezvolte soluțiile de sprijin pentru copii și adulții diagnosticați cu autism într-un mod adaptat nevoilor lor actuale. Amplasat într-o clădire cu trei etaje din București, pe Strada Orzari 86, Centrul Multifuncțional de Terapie și Cercetare în Autism include zone dedicate cercetării și dezvoltării terapiilor și săli de lucru destinate ședințelor de terapie, de integrare școlară de formare profesională sau de consiliere, dar și programelor de auto-independență, cum ar fi LIFE Autism.

„Autismul este tot mai des întâlnit și cei mai mulți dintre noi cunoaștem sau am intrat în contact pe parcursul vieții cu o persoană diagnosticată cu această afecțiune. Vedem în jur din ce în ce mai multe cazuri, dar nu la fel de vizibile sunt și dificultățile cu care se confruntă pacienții în eforturile lor de a avea o viață cât mai autonomă și nevoile lor de susținere. La NN vrem să facem o diferență în viețile lor și, de aceea, ne-am alăturat Autism Voice în această misiune ambițioasă de a dezvolta sistemul de suport dedicat copiilor și adulților diagnosticați cu autism. Pentru ei, Institutul Autism Voice contează, fiind o cărămidă importantă pentru accesul la terapii și dezvoltarea abilităților, dar mai ales pentru construirea unui viitor independent”, a spus Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Marketing & Operations Officer la NN România.

LIFE Autism, singurul program de terapie dedicat adolescenților și tinerilor cu autism   

LIFE Autism este un program complet de terapie creat de Autism Voice pentru adolescenții și tinerii diagnosticați cu autism care se va desfășura în cadrul Centrului Multifuncțional de Terapie și Cercetare în Autism. Programul încorporează predarea abilităților sociale, relaționarea în grup, comunicarea, independența și reglarea comportamentală. Curricula programului cuprinde abilități specifice, precum abilități academice funcționale din matematică sau limba română, precum utilizarea banilor, utilizarea unui laptop sau scrierea unui mesaj text, dar și obiective generale, extinse asupra abilităților deja existente, cum ar fi reducerea dependenței de sprijin sau auto-reglarea și auto-monitorizarea comportamentelor și activităților.

Obiectivele terapeutice ale acestui program sunt de a dezvolta independența adolescenților și tinerilor, de a-i ajuta să devină mai atenți și mai conștienți față de sine și mediul din jur, de a-i învăţa să-și controleze emoțiile și să se autoregleze din punct de vedere comportamental, de a obține forme funcționale de comunicare, de a relaționa mai ușor, ca parte a misiunii ample a Institutului Autism Voice.

Mai departe, Institutul Autism Voice are nevoie de sprijin financiar continuu pentru a susține activitatea și programele pentru persoanele diagnosticate cu autism. Companiile care vor să se alăture misiunii Autism Voice se pot implica prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit sau a 3,5% din impozitul pe venit, iar persoanele fizice pot dona 2 euro printr-un SMS cu textul VOCE la numărul 8844.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sanatate

LaserOstop – Soluția Modernă și Eficientă pentru Renunțarea la Fumat și Tratarea Dependențelor

Published

on

LaserOstop, o metodă inovatoare bazată pe tehnologia fotobiomodulării și auriculoterapiei, revoluționează modul în care fumătorii și persoanele dependente de diverse substanțe pot scăpa de aceste obiceiuri nocive. Fără a apela la substanțe chimice sau tratamente invazive, LaserOstop oferă o soluție naturală și eficientă pentru renunțarea definitivă la fumat, alcool, zahăr sau alte tipuri de dependențe.

Cum funcționează LaserOstop?

Dispozitivul utilizează un laser de joasă frecvență care stimulează puncte reflexogene de pe urechea externă, influențând centrii nervoși responsabili de dorința de consum. Această metodă ajută la reglarea nivelului de dopamină și endorfine, eliminând pofta de nicotină, alcool sau alimente hipercalorice.

Beneficiile LaserOstop:

  • Rezultate rapide: Reducerea dorinței de consum încă de la prima ședință.
  • Fără efecte secundare: Tratamentul este complet non-invaziv și nedureros.
  • Eliminarea simptomelor de sevraj: Anxietatea, stresul și iritabilitatea dispar rapid.
  • Garanție de 12 luni: Sesiuni suplimentare gratuite în cazul recidivelor.
  • Tratament personalizat: Evaluare inițială și plan adaptat fiecărui pacient.

Centre LaserOstop în România

LaserOstop este disponibil în mai multe orașe din România, inclusiv București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov, Craiova, Oradea, Bistrița, Galați și Constanța. Pacienții beneficiază de tratamente personalizate și suport specializat pe parcursul întregului proces de renunțare la dependențe.

Testimoniale și Succes Demonstrat

Mii de persoane au reușit să renunțe la fumat și la alte dependențe datorită acestei metode inovatoare. Succesul LaserOstop se datorează eficienței demonstrate și sprijinului constant oferit de specialiștii din centrele dedicate.

Despre LaserOstop

LaserOstop oferă o soluție modernă și eficientă pentru tratarea dependențelor, fără substanțe chimice sau efecte secundare. Cu o abordare bazată pe tehnologie avansată și tratamente personalizate, LaserOstop contribuie la îmbunătățirea calității vieții pacienților.

Pentru mai multe informații și programări: [Date de contact ale companiei]

LaserOstop – Redescoperă libertatea de a trăi fără dependențe!

 

Continue Reading

Sanatate

Dieta sănătoasă în Postul Paștelui: Ce alimente să alegem pentru a evita kilogramele în plus și capcanele alimentare de post!

Published

on

Postul Paștelui, o perioadă de reflecție spirituală și purificare a organismului, aduce cu sine o serie de schimbări alimentare specifice care pot duce la acumularea de kilograme în plus dacă nu suntem atenți la ceea ce consumăm. Pe lângă alegerea unor alimente sănătoase și echilibrate, este la fel de important să știm ce produse ar trebui să evităm pentru a nu transforma perioada postului într-o capcană alimentară. Multe persoane ajung să consume prea multe produse procesate și hipercalorice, ceea ce duce la acumularea de grăsime și la un aport deficitar de nutrienți esențiali.

Astfel, adoptarea unei diete diversificate și bogate în alimente naturale, este esențială în timpul postului. De asemenea, persoanele care suferă de afecțiuni precum hipotiroidism, bilă leneșă, balonare, au probleme cu colesterolul sau suferă de sindromul de colon iritabil, și care doresc să țină postul Paștelui, este recomandat să consulte un medic sau un nutriționist pentru a adapta dieta în funcție de nevoile individuale.

Cori Grămescu, nutriționist și instructor de pilates, atrage atenția asupra capcanelor alimentare de post și vine cu recomandări pentru a putea menține o alimentație echilibrată în această perioadă.

“Meniurile de post conțin de obicei cantități mari din alimente fermentabile, ceea ce face ca această modificare nutrițională să fie nerecomandata persoanelor care se confruntă cu sindrom de colon iritabil sau SIBO. În plus, în cazul celor care suferă de hipotiroidism, lipsa proteinelor și cantitatea mare de aliment care trebuie digerată contribuie la accentuarea stării de oboseală accentuată și constipație ce însoțește această afecțiune. Aportul mare de fibre și crudități poate pune probleme celor cu bila leneșă, și de aceea recomandarea mea ar fi să opteze pentru mese mai mici cantitativ și mai dese, versus 2 mese mari și 1-2 gustări pe zi.”

Fructe și legume recomandate

Consumul de legume și fructe proaspete este esențial pentru a furniza organismului vitaminele și mineralele necesare. Legumele cu un conținut scăzut de amidon, precum spanacul, broccoli, ardeiul gras, castraveții și roșiile, sunt ideale pentru a fi incluse în dieta zilnică. Acestea pot fi consumate crude, în salate sau gătite la abur pentru a-și păstra nutrienții. Fructele de pădure, merele, perele și citricele sunt opțiuni excelente datorită conținutului lor ridicat de fibre și antioxidanți. „Este important să mâncăm diversificat și sezonier, iar ca obiectiv intermediar în demersul nostru de a avea o viață echilibrată este recomandat să mâncăm legume la fiecare masă principală. In perioada postului si nu numai, se recomanda consumul a cel puțin 600 de grame de legume și minimum 200 de grame de fructe pe zi. Importanța integrării legumelor și fructelor în alimentația zilnică ne asigura un aport optim de nutrienți și ajuta in acelasi timp la menținerea unei greutati corporale sănătoase.”

Leguminoase esențiale

Leguminoasele, precum lintea, năutul și fasolea, sunt surse rezonabile de proteine vegetale și fibre, oferind sațietate și energie pe termen lung. Acestea pot fi integrate în supe, tocănițe sau salate, reprezentând alternative sănătoase la produsele de origine animală. „În perioada postului este foarte important să asociem leguminoasele cu cerealele integrale și pseudo-cereale pentru a reuși să asigurăm aportul minim de aminoacizi esențiali în dieta noastră. Aminoacizii esențiali sunt acei 9 aminoacizi ce nu se pot sintetiza de către corpul nostru și care trebuie neapărat să se regăsească în meniul nostru, la fiecare masă de post. Dată fiind perioada lungă de restricție proteică de origine animală din Postul Paștelui, acest aspect este foarte important, căci lipsa proteinelor în meniurile vegane crește senzația bazală de foame și contribuie la creșterea consumului de făinoase albe și dulciuri, precum și la scăderea eficienței sistemului imunitar. Printre carbohidrații complecși cu un conținut ridicat de fibre și nutrienți benefici, se numără: pâinea integrală sau de secară; pastele din făină integrală; orezul brun, basmati sau sălbatic; quinoa, hrișcă, mei. Ei se asociază la fiecare masă cu leguminoasele (linte, năut, fasole, bob), ca să se acopere din necesarul de aminoacizi esențiali. Pentru persoanele care au probleme cu kilogramele în plus, mare atenție la cantitate, căci toate aceste surse de nutrienți sunt dense caloric.”, avertizează specialistul.

Surse de proteine în perioada postului

Asigurarea unui aport adecvat de proteine în timpul postului este crucială pentru menținerea masei musculare și a funcțiilor metabolice. Pe lângă produsele derivate din soia, găsim proteine în cantitate mai mică în  leguminoase, semințele (de chia, in, dovleac) și nucile. „Deoarece în perioada postului nu consumăm proteină animală, este totuși foarte important să avem un aport adecvat de proteine . Formula ideală este cea în care asociem la fiecare masă leguminoase, cereale integrale și nuci sau semințe crude, într-o rație de 3 la 1 la 0,3 – adică la 300 g de leguminoase adaugăm 100 g cereale integrale și 30 g nuci sau semințe crude, ca să avem o alimentație echilibrată nutrițional și suficient de flexibilă pentru a avea confort digestiv.”

Capcane alimentare „de post”

Pentru a avea un post sănătos și echilibrat, este esențial să evităm alimentele ultraprocesate, dulciurile nesănătoase și preparatele prăjite. În schimb, axarea pe alimente naturale, gătite în casă, ne ajută să ne menținem în formă, să avem energie și să ne bucurăm de beneficiile postului fără să ne afectăm sănătatea.

 

Produsele precum pateul vegetal și conservele de post pot conține aditivi, grăsimi nesănătoase și cantități mari de sare. „O greșeală frecventă este consumul excesiv de alimente procesate, precum pateul vegetal, mezelurile vegetale sau alte produse „de post” din supermarket si mult prea pupularele patiserii de post . Consumul frecvent al acestor produse poate duce la probleme de sănătate și creștere în greutate. De exemplu, pateul vegetal din comerț este adesea bogat în aditivi alimentari, grăsimi nesănătoase, gluten, amidon și cantități mari de sare, care pot afecta digestia și pot contribui la retenția de apă și la creșterea în greutate. Prepararea mâncărurilor acasă permite controlul asupra ingredientelor folosite, evitând astfel aditivii și conservanții nedoriți. Puteti pregăti acasa pateuri vegetale din năut sau linte, extrem de gustoase si foarte sanatoase, supe de legume și salate proaspete, asigurându-va astfel ca alimentația este atât gustoasă, cât și benefică pentru organism. Un al pericol sunt dulciurile de post din comerț adevarate bombe calorice pline de grăsimi trans și zahăr. În loc să oferim corpului nutrienți de calitate, ne încărcăm cu calorii goale care nu ne aduc beneficii pe termen lung. Majoritatea dulciurilor de post disponibile în comerț sunt bogate în zahăr rafinat, grăsimi vegetale hidrogenate și aditivi, care nu doar că pot duce la creșterea în greutate, dar afectează și sănătatea metabolică. Biscuiții, prăjiturile și ciocolata de post conțin adesea ulei de palmier, margarină și sirop de glucoză-fructoză, ceea ce le face la fel de nesănătoase ca și variantele lor „de dulce”. Dacă simțiti nevoia de ceva dulce, optati pentru variante naturale, precum fructele proaspete sau uscate (dar fără zahăr adăugat), budinca de chia cu lapte vegetal sau deserturi preparate în casă cu ingrediente sănătoase. O alta tentatie „de post” sunt produsele de patiserie, care chiar dacă nu conțin lapte sau ouă, acesta sunt pline de făină albă imbogatita cu gluten, zahăr și grăsimi vegetale de calitate slabă. Covrigii, plăcintele și foietajele pot părea o opțiune rapidă și convenabilă, dar consumul lor frecvent poate duce la creșterea în greutate și la probleme digestive. Le puteti inlocui cu gustări mai nutritive, cum ar fi hummus cu legume crude, nuci și semințe crude sau batoane de ovăz făcute în casă. Si nu il ultimul rand, mult iubitii cartofi prăjiți care devin un aliment de bază în perioada postului, dar care pot duce rapid la creștere în greutate și la probleme metabolice. Mâncărurile prăjite sunt bogate în calorii și grăsimi nesănătoase, afectând sănătatea cardiovasculară. Puteti alege sa consumati cartofii copți, fierți sau preparați la air fryer, combinați cu ierburi aromatice și ulei de măsline presat la rece.”

Menținerea unei alimentații echilibrate în timpul Postului Paștelui necesită atenție și planificare. Prin alegerea fructelor și legumelor potrivite, integrarea leguminoaselor ca surse de proteine, evitarea alimentelor procesate și gătitul acasă, va puteti bucura de beneficiile postului fără grija kilogramelor în plus.

Continue Reading

Sanatate

Lansarea Clinicii de Nutriție și Remodelare Corporală Radu Ababi & Teodora Petric, în București

Published

on

După succesul înregistrat la Cluj și in Zalău, specialiștii în nutriție și remodelare corporală Radu Ababi și Teodora Petric au inaugurat o nouă clinică în București, situată pe Bulevardul Nicolae Titulescu 113, Sector 1, București, consolidându-și astfel prezența pe piața serviciilor de nutriție, remodelare corporală și estetică.

Evenimentul de lansare a avut loc vineri, 21 februarie, într-un cadru elegant, reunind personalități din lumea mondenă, influenceri și specialiști din domeniul sănătății și frumuseții. În fruntea Departamentului de Nutriție Clinică se află fondatorul clinicii, Radu Ababi, nutriționist clinician, dietetician, absolvent al Universității de Medicină și Farmacie (UMF). Managementul clinicii este asigurat de Petric Teodora, kinetoterapeut cu studii la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF), specialistă în beauty, remodelare corporală și tratamente faciale.

Printre invitați s-au numărat actrița Daniela Nane, Otilia Billionera, Victor Slav și iubita acestuia Selin, Iuliana Marciuc, Cristina Spătar,  Anca Serea, Elena Ionescu, Oana Ioniță, Roxana Ciuhulescu, Irina Gologan, Ana Gheorghe (sora Elenei Gheorghe)  sau gimnasta Larisa Iordache, care au descoperit în premieră serviciile inovatoare oferite de clinică.

Clinica oferă soluții personalizate de nutriție, tratamente de remodelare corporală și proceduri estetice de ultimă generație, având la bază tehnologii moderne și expertiza echipei de specialiști. Scopul acestei noi locații este de a sprijini persoanele interesate să adopte un stil de viață sănătos și să își atingă obiectivele de wellness într-un mod sigur și eficient.

„Suntem extrem de încântați să aducem experiența și profesionalismul nostru și în București. Ne dorim să oferim servicii de top, adaptate nevoilor fiecărui client, și să demonstrăm că sănătatea și frumusețea merg mână în mână”, a declarat Radu Ababi în cadrul evenimentului.

Cu această nouă deschidere, Radu Ababi și Teodora Petric își reafirmă angajamentul de a promova un stil de viață echilibrat și soluții eficiente pentru remodelare corporală și nutriție.

Tratamente avansate pentru remodelare corporală și estetică facială

Clinica oferă o gamă completă de tratamente de remodelare corporală, folosind tehnologii de ultimă generație:

  • LPG Alliance Premium – pentru fermitatea pielii și reducerea celulitei
  • CrioLipoliză Crio-Cool – pentru eliminarea stratului de grăsime prin crioterapie
  • Drenaj limfatic și electrostimulare musculară – pentru tonifierea și detoxifierea organismului

De asemenea, clinica dispune de proceduri avansate pentru îngrijirea și rejuvenarea tenului, inclusiv:

  • Aqua Pure – tratament revoluționar pentru curățare și hidratare profundă
  • Dermapen 4 – tehnologie de ultimă generație pentru regenerarea pielii și reducerea ridurilor
  • Terapie anti-age și curățare facială profundă

Această nouă clinică din București vine în completarea rețelei deja consolidate, care include clinica din Cluj-Napoca, deschisă în urmă cu trei ani, și clinica din Zalău. Descoperiți un nou standard în nutriție clinică, remodelare corporală și estetică facială!

Continue Reading

Trending