Connect with us

Stiri Romania

Alertă cu bombă într-un avion cu pasageri care zbura prin spațiul aerian al României. Aeronavele militare l-au escortat până în Ungaria

Published

on

Forțele Aeriene Române

Aeronave militare ale României au escortat sâmbătă un avion cu pasageri de pe ruta Poznan-Tel Aviv până în Ungaria după ce la bordul avionului civil a fost raportată o alertă cu bombă, relatează adevarul.ro.

„Aeronave ale Forțelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au executat sâmbătă, 12 noiembrie, o misiune de poliție aeriană în spațiul aerian național pentru a intercepta și escorta o aeronavă civilă care opera zborul pe ruta Poznan-Tel Aviv, urmare a informării organelor de trafic aerian civile despre o alertă cu bombă la bordul aeronavei”, informează Forțele Aeriene Române într-un comunicat.

„Aeronavele românești au decolat la ora locală 16:28 și, după interceptare, au escortat aeronava civilă, în conformitate cu legislația și procedurile în vigoare, inclusiv pe o porțiune din spațiul aerian ungar, până a fost preluată de aeronave ale FA ungare”, precizează autoritățile în același comunicat. 

Misiunea fost coordonată în condiții de maximă siguranță de către Centrul de Raportare și Control din Comandamentul Componentei Aeriene, fiind ordonată de Centrul NATO de Operații Aeriene (CAOC) Torrejon.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stiri Romania

Bolintin-Vale, județul Giurgiu, devine loc de referință pentru autism în România: Primul campus multifuncțional își deschide porțile

Published

on

În România trăiesc zeci de mii de adolescenți și adulți cu autism, însă, după vârsta de 14 ani, majoritatea rămân fără servicii adaptate. Familiile se confruntă cu o povară uriașă, iar comunitățile pierd potențialul acestor tineri care, în lipsa unor soluții integrate, riscă izolarea socială și economică. Campus Lumya este răspunsul concret la această nevoie: primul campus multifuncțional din țară dedicat adolescenților și adulților cu autism.

Campusul Lumya este construit în două etape majore. Prima etapă (2024–2025),

aflată în desfășurare, include un centru medical ambulator, un centru de terapii și viață independentă cu 9 săli tematice, o zonă de locuire asistată pentru până la 50 de beneficiari, cantină și spații de recreere. A doua etapă (2026–2027) va adăuga o școală profesională adaptată, o bază sportivă și de recreere și spații comunitare, transformând Campusul într-un reper național pentru incluziunea adolescenților și adulților cu autism.

Astăzi, Asociația NIA Neurodiversity Academy marchează, prin Ziua Porților Deschise, progresul lucrărilor pe șantierul din Bolintin-Vale (județul Giurgiu), unde ia naștere acest proiect unic în România. Campusul este dezvoltat pe un teren de 21.500 mp, pus la dispoziție prin parteneriat cu Consiliul Județean Giurgiu, și beneficiază de sprijinul Primăriei orașului Bolintin-Vale și al partenerului strategic din mediul privat, Allianz-Țiriac Asigurări.

Campus Lumya a fost inițiat de Steluța Moisescu, președinte și fondator al Asociației NIA Neurodiversity Academy, motivată de experiența personală ca mamă a unui tânăr cu autism și inspirată de modele de incluziune de succes de pe plan internațional. A reușit să transforme o provocare personală într-o misiune colectivă, mobilizând resurse, oameni și expertiză pentru a construi un proiect unic și replicabil la nivel național.

Echipa Campus Lumya reunește profesioniști dedicați din domenii diverse – servicii sociale, arhitectură, management operațional, juridic și financiar – alături de zeci de voluntari și susținători. Aceștia sunt adevărata forță care face posibilă transformarea visului în realitate.

Steluța Moisescu, Președinte și Fondator al Asociației NIA Neurodiversity Academy:

„Campus Lumya este răspunsul nostru la nevoia reală a familiilor care, după vârsta de 14 ani, rămân aproape alternative. Investesc în acest proiect nu numai mult suflet, ci și experiența mea extinsă în leadership organizațional, beneficiind de sprijinul extraordinar al echipei și al comunității, precum și de consultarea permanentă cu o echipă de profesioniști, locali și internaționali, în domeniile relevante.

Sunt profund recunoscătoare Consiliului Județean Giurgiu pentru acordul de parteneriat, sprijinul instituțional și colaborarea constantă.

Prețuim enorm implicarea și parteneriatul cu Allianz-Țiriac Asigurări și angajamentul strategic în susținerea investiției în Campus Lumya. Le mulțumesc, de asemenea, tuturor sponsorilor, voluntarilor, instituțiilor și societății civile care fac posibil acest demers și invit alți parteneri să ni se alăture, pentru ca adolescenții și adulții cu autism să aibă șansa reală la independență, demnitate și incluziune.”

Consiliul Județean Giurgiu – partener instituțional:

„Parteneriatul nostru cu Asociația NIA Neurodiversity Academy pentru construcția Campusului Lumya este un exemplu extraordinar despre ce putem realiza atunci când autoritățile și comunitatea lucrează împreună. Suntem mândri că județul Giurgiu găzduiește și susține primul campus multifuncțional pentru adolescenți și adulți cu autism și ne vom asigura de o colaborare continuă, constructivă și eficientă cu echipa NIA, astfel încât Campus Lumya să devină un model de referință și replicabil la nivel național.” – Toma Florin Petcu, Președintele Consiliului Județean Giurgiu.

Primăria orașului Bolintin-Vale – partener comunitar:

„Comunitatea din Bolintin-Vale se bucură să găzduiască acest proiect unic în România. Campus Lumya nu este doar o investiție în infrastructură, ci o investiție în oameni, în demnitate și în viitor. Ne angajăm să sprijinim acest demers pe termen lung, pentru ca împreună să construim o comunitate incluzivă, în care adolescenții și adulții cu autism să își găsească locul și să își valorifice potențialul.” – Daniel Trăistaru, Primarul Orașului Bolintin-Vale.

Allianz-Țiriac Asigurări – partener strategic din mediul privat:

„Campus Lumya este modul prin care Allianz-Țiriac își propune să contribuie la schimbare, cu o investiție reală și cu un angajament pe termen lung. Pentru că autismul nu dispare odată cu copilăria, iar lipsa de sprijin astăzi înseamnă adulți marginalizați mâine. Campus Lumya este gândit ca un ecosistem care să pregătească tinerii cu tulburări din spectrul autist pentru o viață independentă și productivă. Dacă reușim împreună să transformăm vulnerabilitatea într-o valoare, atunci nu doar persoanele cu autism au de câștigat, ci și societatea în ansamblu” –  Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac Asigurări.

Impact

Campus Lumya va deservi până la 250 de beneficiari direcți lunar în prima etapă și cel puțin 150 de beneficiari lunar în a doua etapă și va crea peste 150 de locuri de muncă. Finalizarea primei faze este planificată pentru 31 decembrie 2025, iar investiția totală pentru prima etapă se ridică la 5,5 milioane euro, din care peste 75% este deja securizat.

Sponsori și susținători

Proiectul Campus Lumya a fost posibil datorită sprijinului generos al sponsorilor și partenerilor, companii și organizații care au înțeles importanța investiției sociale. Printre aceștia se numără: Allianz-Țiriac Asigurări S.A., Coca-Cola HBC România S.R.L., Paragon Identification SRL, S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., CEC Bank S.A., Donalam SRL, Imsat SA, Sarantis România SA, Stockday SRL, Computer Generated Solutions România SRL, DB Global Technology, Socar Petroleum S.A., Raiffeisen Bank S.A., Groupama Asigurări SA, Kaufland România SCS, Asociația Fraternă Luceafărul, Zimmer Biomet România SRL, Parfumerie Douglas SRL, DSV Air & Sea SRL, Tondach România (Wienerberger), Rotary Club Pipera, alături de multe alte companii și organizații care au ales să fie parte din acest demers unic.

Continue Reading

Stiri Romania

Ambasada Republicii Filipine s-a mutat cu sediul la SkyTower

Published

on

Sky Tower, București

SkyTower, cea mai înaltă clădire din România și cea mai emblematică clădire de birouri din capitală, anunță un nou chiriaș: Ambasada Republicii Filipine în România.

Ambasada Republicii Filipine în România alege SkyTower drept noul său sediu, consolidând poziția clădirii ca hub pentru instituții internaționale

Ambasada Republicii Filipine s-a mutat la etajul 24 al SkyTower, într-un spațiu de 580 de metri pătrați, pe baza unui contract de închiriere pe 5 ani.

„Ambasada Filipinelor s-a redeschis după 12 ani de absență în România. Aveam nevoie de un nou sediu care să reprezinte cât mai bine Filipine și să transmită faptul că Ambasada este din nou prezentă pentru a consolida relațiile bilaterale dintre țările noastre. Facilitățile moderne ale SkyTower răspund nevoilor noastre zilnice, permițându-ne să desfășurăm o diplomație eficientă, să oferim servicii consulare accesibile și convenabile și să protejăm interesele cetățenilor filipinezi”, a declarat E.S. NOEL SERVIGONAmbasadorul Republicii Filipine în România.

– Publicitate –

Noul parteneriat subliniază atractivitatea SkyTower pentru reprezentanțele diplomatice internaționale, Ambasada Filipinelor fiind cea mai nouă instituție diplomatică care a ales sa-și stabilească sediul în SkyTower. Prima ambasadă instalată în clădire a fost cea a Republicii Coreea în România, care funcționează de 9 ani la etajul 33 al turnului.

Vezi și: SkyTower celebrează ziua iubirii pe 24 februarie cu lansarea a 1.000 de baloane roșii, biodegradabile. Sărbătoarea iubirii SkyLove Day ajunge la a 5 a ediție!

„Suntem onorați de alegerea făcută de Ambasada Republicii Filipine în România și bucuroși să le oferim un spațiu modern, eficient și sigur, conform standardelor internaționale. SkyTower continuă să fie o alegere preferată de chiriași din diverse domenii, oferind nu doar o locație premium, ci și un nivel ridicat de servicii și facilități”, a declarat Leo ForstnerManaging Director al RPHI România, compania proprietară a SkyTower.

– Publicitate –

Despre SkyTower

SkyTower București, deținut de Raiffeisen Property Holding International (RPHI), se înalță la 137 de metri deasupra solului, are 37 de etaje și o structură subterană de 60 de metri, destinată depozitării și parcării. Turnul este prima clădire din lume care a obținut certificarea SHORE PLATINUM, prima clădire de birouri din România certificată LEED Platinum Operations and Maintenance (Operațiuni și Mentenanță), și deține certificarea DGNB Gold pentru clădiri sustenabile, în urma evaluării de către ÖGNI (Societatea Austriacă pentru Managementul Imobiliar Sustenabil).

SkyTower este prima și în prezent singura clădire din România care a devenit membră a Federației Mondiale a Turnurilor Emblematice WFGT (World Federation of Great Towers). Ca membru al WFGT, SkyTower este recunoscut pentru excelența și statutul său emblematic.

În 2023, SkyTower a primit două premii la Gala IPA – Romanian Property Awards:  Office Refurbishment Award și Office Interior Award, evidențiind designul și renovarea de înaltă calitate a zonelor sale comune și a spațiilor interioare de birouri.

La gala din 2024 a Romanian Property Awards, SkyTower a primit două premii: Sustainable Office Building Award și Office Architecture Award, ambele evidențiind designul superior și facilitățile operaționale ale clădirii.

SkyTower oferă chiriașilor săi o gamă largă de facilități, inclusiv un restaurant gastronomic panoramic, o grădină urbană cu design unic, cafe-bar-ul de specialitate Cafelier și Centrul de evenimente SkyHub cu un auditoriu multifuncțional de înaltă tehnologie.

Continue Reading

Stiri Romania

ProCarieră: investiție în educația modernă pentru viitorul agriculturii și protecției mediului

Published

on

Asociația pastel, în parteneriat cu ProCredit Bank, lansează proiectul ProCarieră la Liceul Tehnologic „Gheorghe Ionescu-Șișești” din Valea Călugărească din județul Prahova, continuând angajamentul de a susține accesul tinerilor la educație practică de calitate.

Într-un context educațional în care multe unități de învățământ din România se confruntă cu lipsa dotărilor moderne, „ProCarieră”  își propune să aducă o schimbare concretă. Proiectul vizează dotarea completă a laboratorului de chimie cu echipamente performante, materiale didactice actualizate și mobilier adecvat, astfel încât elevii să poată învăța și exersa competențe esențiale în condiții similare celor întâlnite în mediul profesional actual.

Prin această inițiativă, Asociația pastel și ProCredit Bank urmăresc facilitarea accesului elevilor la tehnologie modernă și metode de predare adaptate realităților de pe piața muncii. Totodată, proiectul își propune să crească motivația și interesul elevilor pentru domenii precum chimia, protecția mediului și agricultura sustenabilă, sprijinind, astfel, formarea unei generații de profesioniști capabili să răspundă provocărilor economice și de mediu viitoare.

Un spațiu educațional care inspiră

Pentru a transforma laboratorul într-un spațiu care să motiveze și să inspire, proiectul a inclus și elemente estetice, menite să stimuleze creativitatea elevilor. În urmă cu două săptămâni a fost realizată o pictură amplasată în partea din spate a laboratorului, iar în perioada următoare, voluntarii vor contribui la pictarea suplimentară a pereților. Crearea unui spațiu educațional atractiv, prin pictura realizată de un artist din București, oferă o experiență completă și memorabilă, susținând dezvoltarea personală a elevilor.

Educație financiară pentru viitor

Începând cu anul școlar următor, ProCredit Bank își dorește să le ofere elevilor sesiuni de educație financiară, contribuind la dezvoltarea unor competențe esențiale pentru viața de zi cu zi și pentru o integrare mai bună pe piața muncii. Detaliile și calendarul acestor sesiuni vor fi stabilite împreună cu profesorii liceului.

„O educație relevantă, adaptată cerințelor actuale, este esențială pentru viitorul tinerilor. Prin ProCarieră, susținem dezvoltarea competențelor practice și profesionale ale elevilor și contribuim la crearea unui mediu educațional în care fiecare elev are șansa de a-și valorifica potențialul,” a declarat Andreea Oprea, Director Executiv Asociația pastel.

Un efort comun cu impact pe termen lung

Implementarea proiectului s-a realizat în prezența a peste 50 de voluntari din partea ProCredit Bank, împreună cu elevii și profesorii liceului, care au participat la activitățile de amenajare și dotare a laboratorului care au inclus instalarea echipamentelor și reorganizarea spațiului, ateliere educative și activități de revitalizare a campusului școlar.

“ProCredit Bank este alături de comunitățile locale nu doar ca susținător, ci ca partener implicat în construirea unui viitor mai bun. Credem că evoluția are la baza educația și că fiecare tânăr merită șansa de a se dezvolta într-un mediu care îl inspiră. Prin ProCarieră, ne dorim să oferim nu doar echipamente, ci și încredere, motivație și perspective reale pentru un viitor sustenabil, ”, a declarat Ioan Cornian, Director General Adjunct ProCredit Bank.

În urma implementării proiectului, 550 de elevi vor beneficia direct de noile resurse educaționale, iar în următorii 10 ani, peste 2.750 de elevi vor avea acces la un laborator modern și funcțional. Această investiție nu doar că va îmbunătăți considerabil condițiile de învățare, dar va contribui și la pregătirea unei comunități locale mai bine echipate pentru integrarea pe piața muncii.

„ProCarieră marchează începutul unei colaborări promițătoare și al unei frumoase prietenii între ProCredit Bank și Liceul Tehnologic «Gheorghe Ionescu-Șișești» – o relație construită pe încredere, implicare și dorința comună de a le oferi tinerilor un viitor mai bun, în care Asociația pastel joacă rolul de liant și catalizator al inițiativelor educaționale.”, a concluzionat Andreea Oprea.

Continue Reading

Trending