Sports

Simona Halep a fost acuzată pentru a doua oară de încălcarea regulamentului antidoping

Published

on

Sursa foto: Facebook Simona Halep

Simona Halep a fost acuzată a doua oară de încălcarea regulamentului antidoping din cauza „neregulilor în paşaportul său biologic”, scrie news.ro. Acuzația vine la mai puțin de un an după ce sportiva a fost acuzată de aceeași încălcare.

Simona Halep a fost acuzată în urma unei evaluări a profilului ABP de către un grup independent de experţi ABP. Aceștia au menționat o neregulă în paşaportul biologic. Este a doua acuzație care i se aduce tenismenei privind încălcarea regulamentului antidoping, după cea din august 2022, legată de Roxadustat care a atras suspendarea provizorie iniţială a Simonei Halep.

„Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) confirmă că jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost acuzată de încălcare suplimentară şi separată a Programului antidoping de tenis (TADP), legată de nereguli din paşaportul biologic al sportivului (ABP). Simona Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, ca urmare a testării pozitive pentru substanţa interzisă Roxadustat la US Open în august anul trecut”, se arată într-un comunicat al Agenţiei Internaţionale de Integritate a Tenisului (ITIA).

Nicole Sapstead, Senior Director pentru Anti-Doping la ITIA, citat de news.ro, a declarat: „Înţelegem că anunţul de astăzi adaugă complexitate unei situaţii deja foarte cunoscute. De la începutul acestui proces ne-am hotărât să comunicăm cu doamna Halep într-o manieră empatică, eficientă şi oportună. Desigur, înţelegem că există un mare interes al mass-media în aceste cazuri. Ar fi nepotrivit ca noi să comentăm detaliile până la încheierea întregului proces, dar vom continua să interacţionăm cu tribunalul independent Sport Resolutions şi cu reprezentanţii doamnei Halep cât mai rapid posibil”.

Citește și: Sepsi OSK și Universitatea Cluj vor juca în finala Cupei României. Când va avea loc și cât costă un bilet la meci

Simona Halep clasează ce-a de-a doua acuzație ITIA drept o hărțuire

După anunțul oficial, Simona Halep a venit cu o reacție printr-o postare pe contul de Twitter unde a scris că „trăiește cel mai urât coșmar” și nici măcar nu s-a gândit vreodată să ia vreo substanță ilicită. Ea acuză ITIA de hărţuire şi că încearcă insistent să îi dovedească vinovăţia.

 

Trending

Web Design: Dezibel Media Web Hosting: Web Hotel