Vreme

ANM anunță Cod Galben de viscol în 15 județe. Care sunt zonele afectate de vreme rea

Published

on

Sursa foto: Pexels

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat un nou cod galben de viscol în zona montană, mai ales în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1700 m valabil până în dimineața zilei de duminică, 12 februarie.

Sâmbătă, la ora 10, ANM a emis o avertizare de cod galben de viscol și transport de zăpadă. Meteorologii anunță că avertizările sunt valabile în intervalul sâmbătă, 11 februarie, ora 20 până duminică 12 februarie, ora 10.

ANM anunță că în Carpații Meridionali și de Curbură, mai ales la altitudini de peste 1700 m,  temporar va ninge, iar vântul va avea intensificări cu rafale de peste 60…80 km/h și vor fi perioade cu viscol, transport de zăpadă și vizibilitate redusă.

Pentru cei care își doresc să se bucure de iarnă, dar, în același timp, să fie în siguranță, Primăria Brașov a anunțat că începând de sâmbătă toate pârtiile din Poiana Brașov vor fi deschise pentru turiști și amatori. 

Cum va fi vremea în București, în weekend

Bucureștenii vor avea parte de vreme însorită, dar răcoroasă în acest weekend. Sâmbătă maxima zilei va înregistra 6 grade Celsius, iar minima nocturnă va fi de -4 grade Celsius. Duminică, în timpul zilei, mercurul din termometre va înregistra aceeași temperatură ca în ziua precedentă, dar noaptea se vor înregistra -3 grade. 

Trending

Web Design: Dezibel Media Web Hosting: Web Hotel