Judecătoria Sectorului 1 din București a anunțat decizia în cazul Anei Morodan, cunoscută în lumea mondenă drept „Contesa digitală”. Vedeta a cauzat un accident de mașină în luna martie, faptă pentru care a fost condamnată la 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare şi efectuarea a 60 de zile muncă în folosul comunităţii.
La sfârșitul lunii martie, Ana Morodan se afla la volanul autovehiculului personal când a intrat în coliziune cu alte două mașini. Cu doar câteva ore înainte, acesteia îi fusese reținut permisul auto, de asemenea s-a stabilit că ea consumase alcool și substanțe psihoactive.
De ce a fost condamnată Ana Morodan
După aproape șapte luni de la producerea accidentului, Judecătoria Sectorului 1 a luat decizia în cazul „Contesei Digitale”. Aceasta a primit 10 luni pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice; 6 luni pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi 10 luni pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
De asemenea, vedeta este obligată să frecventeze un program de reintegrare socială și a primit și 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității fie în cadrul Primăriei Oraşului Voluntari sau a societăţii GREEN CITY VOLUNTARI SA.
După accident, Ana Morodan a declarat că nu ar fi condus băută sau sub influența drogurilor și singura sa greșeală ar fi fost faptul că a condus cu permisul de conducere suspendat. „Într-adevăr am făcut o greșeală și am condus fără carnet, lucru pe care nu vreau să-l transmit și să-l influențez asupra nimănui. Legat de droguri, nu am consumat și nu folosesc niciodată droguri. Am o rețetă de la medic care conține benzotamină și atât.”