Alina Moșneagu, judecător în cadrul Curții de Apel București, a acordat un interviu pentru juridice.ro în care vorbește despre procesul de pregătire și aptitudinile necesare unui judecător din România. De asemenea, Alina Moșneagu vorbește și despre cele două etape ale concursului pentru un post de judecător la Înalta Curte de Casație și cum trebuie să se prezinte un candidat.
Alina Matei: Multumesc, stimată doamnă judecător Alina Moșneagu, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE. Sunteți judecător la Curtea de Apel București. Vă propun să discutăm despre promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, din calitatea de candidat și anume cea de candidat care a constatat că în dreptul codului său nu apărea ”admis”. Nu este deloc ușor să vorbești despre un obiectiv care nu a fost atins, însă viața ne aduce și bucurii și ne-bucurii. O să vă rog să ne spuneți cum se face pasul spre un astfel de concurs, întrucât cea mai mare parte a judecătorilor se opresc la examenul de promovare la curtea de apel.
Alina Moșneagu: Eu vă mulțumesc pentru că ați apreciat că pot răspunde întrebărilor dumneavoastră într-o manieră care să trezească interesul cititorilor JURIDICE.ro, în condițiile în care, așa cum ați arătat, participarea mea la concursul de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție s-a încheiat după etapa interviului cu un alt calificativ decât cel de ,,admis’’.
M-ați întrebat cum se face pasul spre un astfel de concurs. Nu cred că există un răspuns general valabil, ține mai degrabă de o opțiune personală pe care o faci după un anumit parcurs profesional, având o vechime de cel puţin 18 ani în magistratură și un anumit standard al pregătirii profesionale și al activității pe care o desfășori zi de zi în vederea înfăptuirii unui act de justiție de calitate.
Pentru cititorii dumneavoastră ar putea fi interesant că am absolvit în calitate de șefă de promoție toate formele de învățământ parcurse începând cu liceul, continuând cu Facultatea de Drept din Iaşi și terminând cu Institutul Național al Magistraturii; în plus, la Facultatea de Drept am avut prima medie la examenul de admitere (în anul 1999), iar media tuturor anilor de studii a fost 10, respectiv la Institut am avut prima medie de admitere, iar media examenului de absolvire a fost, de asemenea, 10. Vă spun acestea (în speranţa că nu am depăşit limitele unei modestii adecvate), pentru că am convingerea că prima condiție pe care trebuie să o îndeplinească orice judecător este aceea de a se pregăti foarte serios și în mod constant.
O altă condiție cred că privește modul în care experiența profesională, abilitățile dobândite pe parcursul carierei în cadrul activității de judecător sau a activităților adiacente celei de judecată ar putea fi valorificate la nivelul instanței supreme. Cred că dincolo de aspirația personală de a evolua profesional este mai importantă contribuția pe care o poți aduce ca judecător – prin experiența acumulată și prin calitatea muncii depuse – la activitatea instanței în cadrul căreia activează corpul de elită al judecătorilor acestei țări. Dacă vrei să faci parte dintr-o elită trebuie să ai suficiente elemente care să te îndreptățească să crezi că poți desfășura o activitate demnă de o elită.
Acestea au fost motivele care, în esență, au stat la baza opțiunii mele de a face acest pas.
Alina Matei: Un judecător când redactează motivarea unei hotărâri judecătorești ar trebui să o facă ca și cum acea hotărâre ar urma să fie supusă evaluării de către o comisie, așa cum se întâmplă în cazul concursului de promovare la Înalta? Una dintre probele acestui concurs este evaluarea unor hotărâri ale candidatului.
Alina Moșneagu: Un judecător trebuie să redacteze hotărârea judecătorească în așa fel încât considerentele pe care se sprijină soluția pronunțată să fie înțelese de către justițiabil, el este beneficiarul actului de justiție. Cred că este o formă de respect față de cei care vin în fața noastră căutând dreptatea, dar și față de roba pe care o purtăm. Hotărârea judecătorească reprezintă rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a raţiunii ce-l determină pe judecător să adopte soluţia dispusă în cauză.
Aşadar, sub aspectul calității motivării, nu prezintă niciun fel de relevanță, din punctul meu de vedere, eventualitatea unei candidaturi la instanța supremă sau modul în care opinia publică s-ar putea raporta (pozitiv sau negativ) la hotărârea judecătorească. Standardul de calitate trebuie să fie același, fie că este vorba despre o cauză simplă, fie că se motivează soluția dată într-un dosar complex sau mediatizat. În realitate, orice cauză este importantă pentru cel care vine în fața judecătorului și trebuie tratată ca atare, cu atât mai mult în materie penală, unde soluţia pronunţată are întotdeauna un impact puternic asupra vieţii justiţiabilului.
Alina Matei: În mod normal, selecția hotărârilor făcând-o fiecare candidat, acesta alege sau ar trebui să aleagă din foarte multele hotărâri pe care le-a pronunțat pe acelea care l-ar avantaja. În concret, cum se face această selecție: ce alegi, ce dai de-o parte, ce prevalează – problema de drept (una e o renunțare la judecată, alta e o acțiune pauliană), calitatea, cantitatea, referirile la CCR, ÎCCJ, CJUE, CEDO, te încumeți să pui și acele hotărâri în care ai făcut opinie separată sau, din contră, treci peste ele?
Alina Moșneagu: Procesul de selecție a hotărârilor judecătorești este, potrivit legii în vigoare la acest moment, unul ce intră în atribuţiile comisiei de evaluare şi se realizează prin intermediul unui program informatic, respectiv sunt selectate aleatoriu un număr de 30 de hotărâri din toată perioada funcţionării la curtea de apel. Pe de altă parte, și candidatul poate depune, la momentul înscrierii, 10 hotărâri din întreaga perioadă în care și-a desfășurat activitatea la curtea de apel. Mie mi-a fost dificil, recunosc, să aleg aceste 10 hotărâri, pentru că în cei 11 ani de activitate la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală am soluționat foarte multe cauze, cu grad ridicat și foarte ridicat de complexitate, iar problemele de drept au fost extrem de variate și de interesante. Cred că în procesul de selecție prezintă relevanță hotărârile judecătorești care reflectă în mod real calitatea muncii depuse, iar eu am optat pentru hotărâri pronunţate în cauze care au necesitat un efort intelectual susţinut atât din perspectiva gestionării dosarului, cât şi sub aspectul problemelor de drept tratate. De-a lungul carierei (am 19 ani vechime în magistratură), am făcut o singură opinie separată, aşa încât nu am avut o problemă a selecţiei hotărârilor din această perspectivă.
Alina Matei: Avocații au un rol în procesul de selectare a judecătorilor pentru Înalta Curte. Prin intermediul baroului, sunt invitați să își spună părerea cu privire la interacțiunile cu judecătorii candidați. La fel ca și colegii de instanță ai candidatului, avocații pot contribui la conturarea tabloului/profilului judecătorului. Nu știu câți avocați au timp să scrie despre candidații judecători pentru Înalta. În sala de judecată, acest rol al avocatului în relația judecător – avocat apare în gândurile unui judecător?
Alina Moșneagu: Sigur că apare și este firesc să fie așa. Judecătorul, mai ales în materie penală, interacționează foarte mult cu avocatul în sala de ședință, iar exercitarea unor roluri diferite în procesul penal nu este incompatibilă cu existența unei contribuții comune la realizarea unui act de justiție echitabil. Judecătorul, la fel ca avocatul sau procurorul, are rolul lui bine definit, nu este nici acuzator, nici apărător, ci trebuie să asigure echilibrul și să adopte un comportament caracterizat de respect și bună credință față de toți participanții la procesul penal. Cu toții suntem oameni, cu toții putem greși, câteodată fermitatea manifestată în sala de ședință poate avea un grad mai mare sau mai mic de adecvare, dar dacă există comunicare activă, bună credință, empatie și știință de carte cred că interacțiunea din sala de ședință nu se poate realiza decât în mod profesionist. Suntem profesionişti ai dreptului și ne comportăm ca atare.
Alina Matei: Interviul, cea de-a doua probă a concursului, este transmis live. Transparență care poate crea stres pentru candidat. Însă valoarea curajului, din această perspectivă, ar trebui să fie una asumată de orice candidat. Interviul nu este o poezie pe care o înveți și pe care o repeți în fața membrilor CSM. Cum se pregătește un astfel de interviu, din punctul dumneavoastră de vedere?
Alina Moșneagu: Exercitând pentru o perioadă atât de îndelungată profesia de judecător, te obișnuiești să fii persoana care are controlul, care adresează întrebările și stabilește regulile după care se desfășoară o ședință de judecată. În cadrul interviului, lucrurile stau diferit, aspect care poate fi perceput ca fiind mai puțin confortabil, mai ales în contextul emoţiilor care sunt inerente participării la o astfel de procedură. Pentru mine, însă, a fost o experiență benefică, în primul rând pentru că a avut caracter de noutate, iar în al doilea rând pentru că prestaţia la interviu implică, din punctul meu de vedere, adoptarea unei conduite care să reflecte personalitatea candidatului şi să respecte limitele obligaţiei de rezervă, inclusiv în situaţia în care se ating subiecte de maxim interes public, întrucât viaţa profesională continuă şi după interviu, indiferent de rezultatul primit.
Alina Matei: Interviul scoate la iveală evaluarea pe care o fac alte persoane cu privire la candidați, în speță colegii, evaluare materializată într-un raport al Inspecției Judiciare. Și este foarte bine că procedura impune acest standard. Măsura interviului din punctul de vedere al membrilor CSM este de a valida sau nu raportul Inspecției (în sensul admiterii sau respingerii) sau de a se convinge ex propriis sensibus dacă standardele pentru funcția de judecător la Înalta Curte sunt îndeplinite sau nu de fiecare candidat în parte?
Alina Moșneagu: Nu vă pot prezenta perspectiva membrilor CSM, nu sunt în măsură să o fac, dar pot spune că potrivit legii evaluarea candidaţilor se face atât pe baza raportului Inspecţiei Judiciare, cât şi a răspunsurilor primite de la candidat la întrebările puse acestuia pe baza acestui raport, a datelor existente la dosarul profesional, a documentelor depuse de candidat, precum şi a aspectelor ridicate în cadrul discuţiilor.
Cred că misiunea inspectorului judiciar care întocmeşte raportul este una dificilă, acesta trebuie să redacteze raportul în urma discuţiilor pe care le are atât cu colegii, cât şi cu conducerea instanţei unde candidatul îşi desfăşoară activitatea şi trebuie să realizeze o formă integrată a raportului pe baza opiniilor exprimate sub protecţia anonimatului de interlocutori, fie că este un singur interlocutor de o opinie şi alţi 10 de altă opinie, fie că opiniile exprimate sunt unanime sau împărţite echilibrat.
După părerea mea, un judecător nu îşi propune şi nici nu trebuie să îşi propună să fie o persoană ce se bucură de popularitate tocmai prin prisma naturii profesiei. El trebuie să acţioneze potrivit legii, să decidă în conformitate cu legea şi cu probele din dosar şi respectând normele de conduită, indiferent de modul în care este evaluată din exterior o astfel de conduită la un anumit moment.
Alina Matei: Proba interviului nu poate fi contestată. Dacă ar fi fost posibilă contestarea interviului, ați fi făcut-o?
Alina Moșneagu: Nu aș face o astfel de contestație, chiar dacă ar fi posibilă. Prin participarea la concurs mi-am asumat modul de desfășurare a procedurii și am înțeles modalitatea în care se realizează interviul. Indiferent de opiniile noastre personale, evaluarea efectivă a modului în care candidatul se raportează la valori precum independenţa justiţiei, a competenţelor umane şi sociale ale candidatului ori a conduitei profesionale a acestuia intră în atribuţiile CSM, conform procedurii reglementate de lege.
Alina Matei: După aflarea rezultatului negativ la acest concurs, ce v-a făcut să nu vă pierdeți încrederea în dumneavoastră sau speranța?
Alina Moșneagu: Ați spus la început că viața ne oferă bucurii și ne-bucurii. Eu prefer să le spun experiențe, care ne ajută să evoluăm, să învățăm și să ne pregătim pentru alte experiențe și provocări pe care cu siguranță viața profesională ni le va oferi. Am atins un nivel suficient de maturitate personală și profesională încât să mă raportez echilibrat la relevanța sau importanța unei experiențe prin care am trecut. În același timp, pot să vă spun că după aflarea rezultatului am primit atât de multe mesaje și telefoane de la colegi, nu doar din Bucureşti, ci din toată țara, am avut parte de atât de multe gânduri frumoase încât m-au copleșit, recunosc. Cu unii colegi nu mai vorbisem de foarte mult timp și surpriza a fost cu atât mai mare. Iar pe această cale vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, mi-au făcut o mare bucurie, de care poate că nu aș fi avut parte în ipoteza unui rezultat pozitiv.
Revenind la întrebarea dumneavoastră, nici nu poate fi vorba de pierdut încrederea. Am întâlnit oameni extraordinari în această profesie, colegi dedicați, de la care am avut de învățat atât de multe și împreună cu care am reușit să ne punem în valoare reciproc. În prima ședință la Curtea de Apel București am intrat în compunerea unui complet de judecată – eu fiind președinte de complet – alături de un coleg judecător care avea atâţia ani de magistratură câți ani aveam eu de viață, a fost o experiență unică pe care mi-o amintesc cu drag oricând. Acestea sunt momentele care, în opinia mea, ne definesc cariera, ne formează ca oameni, ca profesioniști ai dreptului și mai puțin rezultatul – fie el și negativ – la un concurs.
Alina Matei: Dacă vă doriți să ajungeți judecător la Înalta Curte, înseamnă că trebuie să participați la următorul concurs. Sau…? Și o să vă rog să continuați.
Alina Moșneagu: Mi-e greu să vă răspund la această întrebare, pentru că încă nu am luat o decizie în acest sens. Accesul la Înalta Curte nu reprezintă pentru mine un obiectiv ce neapărat trebuie atins. Din perspectiva carierei, poți evolua profesional extraordinar și la Curtea de Apel București, cazuistica este extrem de variată și complexă, iar volumul de muncă depăşeşte deseori cote umane. Pentru mine accesul la instanţa supremă s-ar putea realiza, cred, doar dacă aș avea sau ar exista convingerea că aș putea aduce în mod real o contribuție de calitate la activitatea instanţei, dacă experiența mea profesională ar putea fi valorificată și ar putea contribui la un act de justiție la nivel superior, conform cu așteptările legitime ale justițiabilului. Până la urmă, trebuie să ajungi într-un loc doar dacă este nevoie de tine şi când este nevoie de tine.
Aşadar, nu exclud de plano o nouă candidatură în viitor, însă nici nu pot afirma că trebuie să particip la următorul concurs.
Alina Matei: Care este ultima carte citită?
Alina Moșneagu: Frumoasă întrebare. Este vorba despre o carte recitită, pentru că băiatul meu cel mare este proaspăt licean și mi-am propus să recitesc cărțile aflate pe lista lui de lecturi pentru a putea avea discuții aplicate cu el pe marginea acestor romane. E un copil tare conștiincios și exigent, așa că nu pot fi nepregătită la discuții. Este vorba despre O mie nouă sute optzeci şi patru de George Orwel.
Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J și pentru cei care fac J.
Alina Moșneagu: Indiferent de domeniul în care vă desfăşuraţi activitatea, siguranța evoluției dumneavoastră profesionale este dată de pregătire, este singurul lucru care, după părerea mea, poate să ajute cu adevărat. În ceea ce mă privește, nu am avut niciodată un alt ajutor decât cel dat de pregătirea mea profesională, care a făcut posibilă depășirea unor momente dificile, a concursurilor și, mai ales, a făcut ca în mediul juridic în care am evoluat să nu întâlnesc persoane care să adopte o conduită cu eventuale conotaţii ireverenţioase la adresa activităţii mele.
Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!
Alina Moșneagu: Eu vă mulţumesc pentru amabilitatea de a vă fi gândit la mine și mulțumesc anticipat celor care vor citi aceste câteva gânduri.