Miercuri, Ministerul Muncii a anunțat punerea în dezbatere a unui proiect de hotărâre de Guvern privind creșterea salariului minim brut. Acesta ar putea crește de la 3.000 la 3.300 lei.
Peste 1,8 milioane de români ar putea beneficia de o creștere salarială dacă executivul va aproba proiectul de hotărâre. „În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit la 3.000 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 165,333 ore, în medie pe lună în anul 2023, reprezentând 18,145 lei/oră, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.1447/2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată”, anunţă Guvernul.
Citește și: Guvernul a publicat proiectul de lege privind noile măsuri fiscale. Ce taxe și impozite vor fi modificate
Salariul minim brut ar putea crește până la 3.300 de lei pentru 1.867.588 de salariați din România
Majorarea propusă de Guvern va avea efecte pozitive asupra creşterii economice prin stimularea ocupării, creşterii puterii de cumpărare a salariaţilor şi reducerii muncii la negru. De asemenea, această modificare ar influența și economia la nivel național, generând o creștere a consumului și a importului bunurilor de consum.
Creșterea salarială pentru 1.867.588 salariaţi din România ar genera și o serie de alte modificări. Conform digi24.ro, acestea ar fi:
- creşterea contribuţiei pentru persoane cu handicap neîncadrate întrucât acest calcul se raportează la salariul minim (Legea nr. 448/2006 art.78(3));
- modificarea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente/drepturi de proprietate intelectuală întrucât venitul ales de contribuabil nu poate fi mai mic decât nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice privind veniturile estimate (Legea 227/2015 art.151);
- majorarea plafonului în funcţie de care persoanelor fizice ce obtin venituri non-salariale le poate reveni obligaţia de a plăti contribuţii de asigurări sociale şi asigurări sociale de sănătate întrucât aceste plafoane se determină în funcţie de nivelul salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice pentru veniturile estimate – (Legea 227/2015-art.145 (1) lit. b);art.180);
- majorarea normelor de venit pentru veniturile din activităţi independente impuse pe baza normelor de venit. Norma de venit pentru fiecare activitate desfăşurată de contribuabil nu poate fi mai mică decât salariul de baza minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulţit cu 12. (Legea 227/2015 – art.69(3));
- modificarea salariului de baza minim brut pe ţară determină creşterea punctului de amendă întrucât acesta se raportează la salariul minim (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – art.98).