Premierul Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că părinții de gemeni, tripleți și multipleți vor beneficia de o mărire cu 50% a îndemnizației de creștere a copilului. De asemenea, prim-ministrul a menționat că vor fi adoptate și facilități fiscale pentru părinți.
Începând cu următorul virament al îndemnizației, părinții care au copii gemeni, tripleți sau multipleți vor beneficia de o majorare cu 50%. Anunțul a fost făcut de Marcel Ciolacu înainte de ședința de astăzi a Guvernului: „Ministerul Muncii vine astăzi cu un proiect la care ţin mult: majorăm cu 50% indemnizaţia de creştere a copilului pentru părinţii de gemeni, tripleţi şi multipleţi”, a spus premierul.
Citește și: Tehnologia Plasmacluster de la purificatoarele Sharp demonstrează efectele benefice asupra performanței cerebrale
Crește venitul supus impozitului în perioada concediului de creştere a copilului până la 10.500 lei
De asemenea, șeful Guvernului a mai anunțat și alte modificări, printre care acordarea facilităţilor fiscale pentru părinţi, mai exact este vorba despre creșterea nivelului de venit care este impozitat în perioada concediului de maternitate: „Majorăm nivelul de venituri supuse impozitului în perioada concediului de creştere a copilului. Astfel, plafonul urcă de la 6.500 de lei la 10.500 de lei”, a anunțat Marcel Ciolacu.
Șeful Guvernului a mai anunțat și modificarea și completarea contractului cadru pentru asistență medicală. Acest lucru va permite suplimentarea serviciilor medicale care pot fi recomandate de medicii de familie.
Mai exact, Guvernul urmează să modifice şi completeze Hotărârea Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Majorarea se va face de la următorul virament al indemnizației de creștere a copiilor
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu a făcut o postare pe Facebook în care se arată mulțumită de această realizare: „Datorită Hotărârii de Guvern adoptată azi, indemnizația de creștere a copiilor pentru părinții care au gemeni, tripleți și multipleți se majorează cu câte 50% pentru fiecare copil!
Sunt mamă și știu că nu există sentiment mai intens decât bucuria de a fi părinte, nu e bogăție mai mare! Iar când în viața unei familii apar mai mulți copii dintr-o dată împlinirea este mare, dar și responsabilitățile sunt pe măsură!
Este firesc în cazul oricărei familii în care cresc în același timp mai mulți bebeluși să fie acordați mai mulți bani, deoarece și cheltuielile sunt mai mari.”
De asemenea, Simona Bucura Oprescu a mai anunțat că familiile care se încadrează în această categorie și se află deja în plată nu trebuie să depună nici o cerere, angajații ANPIS vor face majorările din oficiu. Tot Ministrul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat când va intra în vigoare majorarea. Conform acesteia, următorul virament al îndemnizațiilor va fi efectuat în cuantumul prevăzut de noua hotărâre a Guvernului.