Stiri externe

Cutremur puternic în Maroc. Care este bilanțul victimelor

Published

on

Sursa foto: Captură Youtube

Un cutremur cu magnitudinea de 6,8 grade a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă în Maroc. Ministerul de Interne a declarat că 2.012 persoane au fost ucise și 2.059 rănite, dintre care 1.404 se află în stare critică.

Cel mai puternic cutremur care a lovit Maroc în ultimul secol a avut loc vineri la ora locală 23:11. Epicentrul cutremurului a fost în Munţii Atlas, la 72 km de Marrakech care este unul dintre orașele turistice ale țării și are o populație de peste 840.000 de oameni. Cutremurul a  fost resimțit și în principalele orașe ale țării – capitala Rabat, Casablanca și Essaouira. 

19 minute mai târziu după primul cutremur, a urmat o replică cu magnitudinea de 4.9 grade, scrie BBC

Cutremurul de vineri noaptea din Maroc a înregistrat 2.012 persoane decedate

Potrivit datelor transmise de autorități au fost înregistrate 2.012 persoane decedate și 2.059 rănite. Cele mai multe decese au fost înregistrate în zonele muntoase din afara orașului Marrakechului care se află cel mai aproape de epicentru.

La operațiunile de salvare participă forțele Armate Regale, forțele de ordine și echipele de protecție civilă din prefecturile și provinciile afectate, dar și civili. 

Citește și: Cum a marcat Regele Charles un an de la moartea mamei sale, Regina Elisabeta a I

Oamenii din Maroc și-au petrecut noaptea de sâmbătă afară de frica unui nou seism

Oamenii și-au petrecut noaptea de sâmbătă afară de frica unui nou cutremur și s-au adunat mai departe de zona istorică a orașului unde numeroase clădiri au fost afectate, existând riscul să se prăbușească. În parcul Oliveraie din centrul Marrakechului, sute de oameni și-au petrec noaptea întinși pe pături și saltele improvizate.

Pentru a comemora victimele tragicului eveniment, în Maroc au fost declarate trei zile de doliu național.

Lideri politici din întreaga lume trimit condoleanțe Marocului

Lideri din întreaga lume, inclusiv președintele american Joe Biden, președintele chinez Xi Jinping, șeful statului francez Emmanuel Macron, liderul israelian Benjamin Netanyahu și președintele turc Recep Erdogan, au transmis condoleanțe Marocului. Prim-ministrul indian Narendra Modi a deschis sâmbătă summitul G20 de la New Delhi anunțând „condoleanțe din inimă” tuturor celor afectați de cutremur.

Trending

Web Design: Dezibel Media Web Hosting: Web Hotel