Miercuri a fost deschisă circulația pe pasajul Doamna Ghica. Nicușor Dan a fost prezent la evenimentul de deschidere și a menționat că „atunci când primăria este serioasă şi plăteşte, există în România firme serioase care se ţin de cuvânt.”
Primarul Capitalei, Nicușor Dan a anunțat astăzi deschiderea pasajului Doamna Ghica. Deși contractul pentru pasaj a fost încheiat pe 16 mai 2019, iar lucrările de construcție au început în luna octombrie 2019, urmând să se finalizeze în luna octombrie 2020, termenul real a fost de patru ani.
Citește și: Ce reducere vor avea studenții la călătoriile cu trenul. Când intră în vigoare prevederile legii nr. 199/2023
Pasajul Doamna Ghica a fost deschis pe 7 septembrie 2023, ora 10:00
„Primarul Capitalei, prezent la deschiderea pasajului la ora 10:00 a declarat: „Sunt bucuros să deschidem azi circulaţia pe Podul Doamna Ghica. E un calendar pe care ni l-am asumat acum un an şi jumătate şi pe care l-am respectat. În calendar am spus că dăm drumul înainte de începerea şcolii. Ne-am ţinut de cuvânt. Asta înseamnă, exact ca şi la tramvaie, exact ca lucrările pe termoficare, că atunci când primăria este serioasă şi plăteşte, există în România firme serioase care se ţin de cuvânt”, a declarat Nicușor Dan.
Edilul Capitalei a menționat că Podul Doamna Ghica este un element de infrastructură foarte important pentru capitală și este parte din alte proiecte mai mari.
„Podul Doamna Ghica e parte… şi marea lui utilitate se va vedea când o să avem întreg inelul median, e parte din alte lucrări de infrastructură pe care le facem, cele mai importante din această perioadă fiind modernizarea liniilor de tramvai şi am semnat raportul Comisiei de atribuire pentru şase din cele 11 pentru care s-au depus oferte. Suntem într-o fază avansată cu înnoirea flote, 100 de autobuze electrice, 100 de troleibuze în plus faţă de cele 100 de tramvaie. Toate astea pentru a aduce ceea ce fac oraşele occidentale de mult timp, a încuraja oamenii să folosească transportul în comun”, a mai afirmat Nicuşor Dan.
Valoarea lucrărilor de proiectare și execuție anunțată la semnarea contractului în 2019 a fost de 110.034.377,95 lei fără TVA.