Stiri Romania

Fenomenul „Superluna Albastră” va fi vizibil în noaptea de 30 spre 31 august 2023. Luna se va afla la cea mai mică distanță față de pământ

Published

on

Sursa foto: Pexels

Un fenomen astronomic rar va avea loc în noaptea de 30 spre 31 august 2023. „Superluna Albastră” va putea fi observată cu ochiul liber, în special, în afara luminilor orașelor și a zonelor poluate și se va repeta abia în 2037.

Noaptea de 30 spre 31 august 2023 va marcată de un fenomen astronomic deosebit care, de fapt, va fi o intercalare de două fenomene, Superlună și Luna Albastră. Este o combinație extrem de rară care are loc o dată la 10 sau 20 de ani.

Luna va fi cel mai aproape de Pământ în noaptea de 30 spre 31 august 2023

Fenomenul „Superlună” reprezintă momentul în care luna ajunge cel mai aproape de Pământ, numit „perigeu”. Astfel, Luna va apărea mai mare şi mai strălucitoare decât de obicei. Dacă distanța medie a Lunii față de Pământ este de 384.000 km, în această noapte distanța va fi de 363.000 de kilometri. 

Ce reprezintă fenomenul „Luna Albastră”

Fenomenul „Lună Albastră” nu are legătură cu culoarea Lunii, ci cu raritatea ei. Într-un an calendaristic, fiecare dintre cele 12 luni are o Lună Plină. Însă în acest an vom avea parte de o Lună Plină suplimentară în luna august. Expresia „Lună Albastră” se referă la raritatea ei, fiind, de fapt, o traducere literală a expresiei englezeşti „once in a blue moo”. 

Conform estimărilor NASA,  următoarea „Superlună Albastră” va avea loc în ianuarie 2037. Fenomenul poate fi văzut cu ochiul liber, însă este indicat să staţi departe de luminile oraşelor şi de poluare. 

Desigur, fenomen va fi mult mai vizibil privit cu un binoclu sau un telescop. Pentru o priveliște cu adevărat impresionantă, aruncați o privire la răsăritul lunii (imediat după apusul soarelui) sau la apusul lunii (chiar înainte de răsăritul soarelui).

Trending

Web Design: Dezibel Media Web Hosting: Web Hotel